GSF50 banner 01-650

          După tevatura din agora, Rosy porni spre Intrândul Ximenului. Cum Abraviul avea mulţi locuitori dornici de a participa la viaţa obştii, pe Rosy îl cuprinsese dorinţa de a se linişti la o cupă de ambră, sub motiv că discuţiile îl epuizaseră întrutotul. După cum se aştepta, spusele sale stârniseră nu doar mirarea, ci chiar indignarea multora. Cei prezenţi huliseră şi încercaseră să îngroape ideile sale care se doreau a dărâma buna creştere.

          Pe localnicii care trăiseră mii de cicluri cu gândul că lumea lor era punctul de sprijin al universului şi care priviseră cu neîncredere demonstraţia Taniei din Haudoceu cum că Gigantul era centrul, iar lumea lor se rotea în jurul său, îi aşteptase o încercare tot atât de grea la această din urmă agora; ei se supăraseră de ideile lui Rosy, prezentate cu dovezi grele în faţa tuturor. Pasămite, teoria că Steaua era centrul universului, cu Gigantul rotindu-se în jurul ei înconjurat de lumea lor şi de celelalte, reprezenta un concept greşit încă prin semnele care îl anunţau şi, mai mult, aceste semne trebuiau ascunse pentru a nu strica minţile.

          Acestea erau, aşadar, motivele pentru care Rosy simţise nevoia Intrândului Ximenului.

          Cine trecea de picăturile purpurii care înconjurau agora nu intra chiar în inima Abraviului, ci călca mai întâi pe prelungirea câmpului Mastarc. Această împărţire oarecum ciudată de pe vremea Împunsăturilor era păstrată cu evlavie şi în zilele acelea, ca amintire a faptelor de vitejie. Deasupra acestui câmp, pe un strat de aer, îşi aveau sălaşul aburii budinilor, într-o învălmăşeală periculoasă pentru cineva care nu le cunoştea tainele. La aceşti budini ar fi fost binevenite ideile lui Rosy dacă nu ar fi urmat vremuri aşa de grele pentru ei odată cu Trecerea.

          După aburi, de-a lungul insulelor de foc, cale de cinci sute de topituri, se întindeau peşterile şi trei sifoane; şi în aceste peşteri trăiau abrieni. Numele ţinutului era Abravi. Prin părţile acestea veneau adesea haupii să dureze coloane.

          De la Abravi, cale de alte două sute de topituri, urma byrsa şi multe drumeaguri, ca în celelalte byrse de altfel. Şi ioanii locuiau pe acolo, numiţi byrsieri, un neam foarte priceput la comerţ; ei aduceau mărfuri de pretutindeni şi le târguiau, mai cu seamă în interiorul intrândurilor.

          Iar dintre toate intrândurile, cel al Ximenului era cel mai pe placul lui Rosy.

          Iată care era la Intrândul Ximenului rânduiala. După ce păşeai în intrând, topindu-te de pe un cat pe altul, erai înţepat de perii acarienilor şi abia după aceea ţi se permitea căderea. Acarienii îşi trimiteau solia gazdei, căreia i se dădea ultimul drept de a deschide intrarea; însă cei obişnuiţi erau lăsaţi fără a se mai cere asta.

          Cât priveşte obiceiurile Intrândului Ximenului, ele erau aceleaşi ca în orişicare alt intrând, afară doar de faptul că ambra picura de pe petalele catifelate ale cupelor de Daria-cea-din-deal. Până şi numele de cupă cu ambră mărturisea că aici se împământenise obiceiul de a folosi aceste flori pentru desfătare.

          După ce Rosy căzu în intrând, unul dintre cei de faţă se apropie de el zicând:

          – Tu, Rosy, ne-ai scos din minţi astăzi în agora!

          Rosy îl pofti să ia loc alături de el şi, invitându-l să-l însoţească la o cupă cu ambră, îi spuse aşa:

          – La ce bun să mai discutăm despre asta? Voi sunteţi conservatori şi ţineţi în puterea voastră vechile teorii.

          Cum celălalt îl tot încolţea şi îl întărâta, Rosy vorbi aşa:

          – Tinere ioan, ce-avem noi oare de făcut? Dacă ne lăsăm robiţi de vechile teorii şi nu sunt bune, vom plăti; iar dacă cercetăm mai departe vom putea să ne păzim mai bine. Acum, cred că ar fi nimerit să lăsăm batjocurile şi vorbele de ocară şi, luând fiecare cele de trebuinţă, să cercetăm dacă nu pot avea dreptate. Atâta timp cât nu facem asta, nu putem şti dacă cele spuse de mine nu conţin un sâmbure de adevăr. Când însă vom înfrunta un pericol de care nu ştim, dar pe care l-am fi putut socoti dacă am fi cercetat, nu vom mai avea ce face.

          Ioanul însă îşi râdea în continuare de ideile lui Rosy, vrând să îl iscodească despre teoriile lui. Până la urmă, Rosy nu se mai abţinu şi îi spuse:

          – Lumea noastră şi celelalte se învârtesc în jurul Gigantului care ne dă lumină şi căldură. Învaţă-mă ce trebuie să cred despre celelalte lumi şi Marii în jurul cărora se învârtesc ele?

          Aceasta îl întrebă pe tânăr, la care acesta răspunse:

          – Sunt lumi ca şi a noastră, iar Marii lor sunt asemenea Gigantului nostru.

          Ascultându-l şi minunându-se, Rosy îl iscodi dacă nu cumva ştia şi ce era cu Steaua. Ioanul îi răspunse că dincolo de Stea se afla reflectarea în oglindă a universului. Rosy însă îi întoarse vorba aşa:

          – Eu, dragă prietene, sunt prea sceptic ca să pot accepta lucrurile aşa de uşor; aş întreba de ce nu s-ar putea ca toţi Marii să se învârtească în jurul Stelei? În timp ce spunea aceste cuvinte, arătă spre cer: Deocamdată, atâta zic. Apoi mă întreb de ce nu ar putea fi viaţă şi pe celelalte lumi, din jurul celorlalţi Mari?

          Tânărul ioan îi răspunse lui Rosy că nu credea în cele auzite; toate căutările arătau că viaţa nu putea să apară decât pe lumea lor. Dacă acceptau că Gigantul se învârtea în jurul Stelei, de ce nu s-ar fi putut ca Steaua să se rotească la rândul ei în jurul a altceva şi tot aşa? Tânărul completă că asta sfida orice logică, dar Rosy îl invită să mai bea o cupă cu ambră.

          – Poate va veni ziua în care vorbele mele nu vor mai suna aşa străin.

          Acestea fură cuvintele lui Rosy; dar când tânărul îl invită să-şi povestească ideile budinilor, el îi răspunse că regreta că se apropie Trecerea şi că aceştia nu vor fi în măsură să îl primească. Apoi, sorbind o nouă cupă cu ambră, ridică în slăvi Trecerea, întrucât ea avea darul de a-i lumina pe poeţi şi de a-l ajuta să îşi închipuie lumile acelea despre care vorbise.

          Ioanii din intrând îl îndemnară să le povestească despre aceste lumi, iar Rosy nu se lăsă mult rugat. Ci luând o altă cupă cu ambră, le vorbi aşa:

          – Mă gândesc la lumile pe care le-au creat arătări neînchipuite şi cărora locuitorii lor le spun zei. Şi mă întreb de ce nu s-ar putea amesteca declinarea pozitivă cu cea negativă, aşa încât locurile şi fiinţele să aibă de ambele, iar nu locurile doar declinare pozitivă şi fiinţele doar negativă. Iar aceste fiinţe să caute alte locuri, în afara şi întru ele, văzute şi nevăzute.

          Aşa începu Rosy să depene poveştile sale şi ioanii – veselindu-se cu toţii, în afara budinilor – veniră şi plecară din Intrândul Ximenului, sorbind câte o cupă de ambră şi ascultându-i istoriile, câtă vreme Io îşi săvârşea Trecerea alături de ceilalţi sateliţi prin centura de radiaţii a lui Jupiter, Gigantul care-şi urma neabătut orbita alături de celelalte planete în jurul Stelei căreia pe unele lumi i se spune Soare.

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts