GSF84 banner01-650

          Despre cartea „Oameni și zei”, primul volum al seriei „Protectorii” de Rodica Bretin, aș vrea să spun încă de la început că a fost una dintre cele mai plăcute surprize literare a ultimilor ani. Nu sunt un amator de Urban Fantasy, însă nu am putut să nu remarc profunzimea personajelor, frumusețea scriiturii și vastitatea documentării de care această carte se bucură, calități care transced genul și o fac o lectură fascinantă pentru oricine. Am avut onoarea de a publica în Gazeta SF prima parte a acestei cărți, în foileton, deci cititorii noștri vor ști, cu siguranță, despre ce vorbesc.

          Pe scurt, avem în prim plan două eroine, Kayla și Lorena, ambele dotate cu puteri paranormale, confruntându-se cu o serie de crime care tulbură liniștea unui oraș canadian. Cum perspectiva fluctuează de la una la alta, narațiunea fiind în ambele cazuri la persoana întâi, odată cu desfășurarea acțiunii propriu zise aflăm și trecutul celor două protagoniste. Cum una dintre ele este o profană, iar cealaltă, dimpotrivă, o inițiată în ceea ce privește… să zicem harul lor, prin intermediul relației care se leagă între ele învățăm și noi, cititorii, istoria grupării paranormal-oculte din care femeia cea inițiată face parte și în care ne așteprăm să fie acaparată și cealaltă.

oamenisizei          Mi-e greu să spun mai multe despre acțiunea cărții fără a prejudicia plăcerea lecturii celor care încă nu au citit-o. Voi risca doar spunând că bizareria și complexitatea relațiilor din interiorul grupului de „protectori” – un soi de vigilantes, având misiunea de a proteja omenirea de adversari dotați de asemenea cu puteri paranormale – face deliciul lecturii, în timp ce frecventele referințe istorice, din cele mai variante timpuri, aduc și ele un plus de savoare. Ca să nu mai amintim de scenele din copilăria Kaylei, când puterile i se deșteaptă.

          Deși conține mult prea multe scene de o violență atroce, tortura fiind folosită mult peste gusturile mele literare, nu pot să nu apreciez și componenta polițistă a cărții, modul în care elementele de noir se împletesc cu cele fantastice și cu cele de ficțiune istorică, specialitatea casei – să nu uităm că Rodica Bretin este autoarea cărților „Fecioara de fier” și „Războinicii nordului” –, povestea rezultată părându-mi-se unică în literatura noastră.

          Stilistic, scriitura este ireproșabilă. Clară, limpede, eficientă și în același timp minuțios studiată, este genul de scriitură care denotă ani buni de practică și un mare număr de reveniri asupra textului, o grijă specială pentru ochiul cititorului. Rodica nu se mulțumește să spună o poveste, ea o proiectează imaginile cinematografic dar, în același timp, șlefuiește textul până când ultimul cuvânt se potrivește ca o piesă de puzzle în peisaj. Ca să explic mai clar, aș vrea să fac o analogie: Țin minte că citeam odată, într-o revistă dedicată muzicii rock, despre albumul „Emperial Live Ceremony” ,album înregistrat pe scenă, după cum îi spune și numele, următoarele: „Dacă tocmai ți-ai făcut, sau vrei să-ți faci, un grup vocal-instrumental, nu asculta acest album. Te va demoraliza într-atât încât vei renunța”. Evident, semnatarul articolului era sarcastic. Dar asta nu-i împiedica afirmația să fie corectă. Eu însă nu aș îndemna niciun autor să nu citească această carte, nici măcar la adăpostul sarcasmului. Citiți-o, aș spune, încercați doar să nu deznădăjduiți.

          Cam același sentiment am avut când am citit cărțile Ștefanei Czeller, însă acestora din urmă le lipsea elementul istoric. Iar mie flash-back-urile din vremea colonizării Americii sau din timpul celor două războaie mondiale mi-au plăcut mult.

          Dacă ar trebui să îi reproșez ceva acestei cărți, pe lângă brutalitatea cu care se folosește de tortură, ar fi procedeul enumerațiilor care, de asemenea, mi s-a părut suprautilizat. Desigur, el e folosit cu un scop, mie însă mi s-a părut puțin cam mult.

          Ca să trag o concluzie, această primă carte din seria „Protectorii” ridică ștacheta foarte sus, creând așteptări uriașe, mai ales că acțiunea a împins tensiunea la cote înalte, armistițiul în care se termină volumul anticipând confruntări epice în cele care vor urma. Și pe care eu personal abia le aștept. Nu pot însă să nu mă întreb: cum de a putut Rodica Bretin, o persoană atât de plăcută, o prezență atât de liniștitoare, să plăsmuiască asemenea atrocități? Și cum de eu am putut să le citesc?

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website