GSF58ban01-650

          Pe final de an şi – de ce nu? – de eră, fiecare individ îşi face bilanţul, indiferent care ar fi poziţia sa în societatea locului şi a momentului de reaşezare a zarurilor Fortunei. Şi tot atunci, fie că e supus vicisitudinilor vremurilor, fie că le-a încălecat ca un surfer pe Marea Timpului ori un vestitor al Apocalipsei, aproape fiecare cedează tentaţiei de a privi în viitorul proxim. Unii fac asta cu fastul ceremonial asortat robelor, al uneltelor ritualice şi al bucatelor de pe mese, alţii dezgropând vechi tradiţii populare ori ascultând glasul sângelui străbun. Celor care preferă cea mai simplă şi, în opinia mea, cea mai incitantă metodă, li se deschide o lume mult dincolo de lucirea amăgitoare a unui glob de cristal. Şi nu este vorba doar despre vechiul meu prieten, Tarotul, ci şi despre metode aducătoare de plăceri intelectuale şi de provocări diverse. Aşadar, să vorbim despre calea Oracolului, care începe cu citirea magică.

oracol          În primul rând, cu ce diferă ea de o pasiune pe care, sper, o avem încă mulţi dintre noi, lectura? Paginile altora ne hrănesc spiritul, ne învaţă lucruri noi şi ne aduc o plajă largă de emoţii şi dileme intelectuale. Sunt un festin pentru minte şi inimă, chiar dacă vrem astfel doar să alungăm plictiseala unei nopţi ce pare fără sfârşit. Însă atunci când utilizăm volumele luate de pe rafturile bibliotecii ca instrument de divinaţie, îi cam dăm cu tifla Destinului. Scriitorii sunt, în fond, creatori de căi spre alte realităţi şi chiar născători de lumi sau planuri, în care toarnă din energia, spiritul şi personalitatea lor, chiar şi atunci când fac eforturi conştiente să nu se scrie pe sine. Ei îşi trimit copiii literari ca punţi spre acele sectoare ale marelui model universal ce li s-au deschis cunoaşterii, invitaţii pentru oricine e destul de curajos să păşească pe ele şi să deschidă uşi, poate, interzise. Oricât de exotice şi de îndepărtate ne par aceste lumi, atâta vreme cât creatorii sau măcar vizitatorii lor sălăşluiesc lângă noi, ele vor intra într-o stranie armonie cu a noastră. Şi tocmai asta permite evenimentelor să rezoneze cât să ne putem ghida după paginile lor. Putem pune  o întrebare la care căutăm răspuns, putem dori caracterizarea unei situaţii, a unei persoane sau acţiuni. Iar aici intră în joc una dintre cele mai vechi şi, pentru unii, cele mai periculoase arme ale omului. Instinctul.

          Suflarea sa ne va călăuzi spre cartea potrivită, şi nu regulile stricte ale vreunei discipline divinatorii. Nu există cărţi sfinte, după cum nu există tomuri interzise. Dacă ne face cu ochiul un manual de geometrie, Codul penal, o carte de bucate, Iliada, o bandă desenată, o antologie poliţistă, un grimoire, un dicţionar sau un roman de dragoste, toate ne pot ajuta. Procesul în sine e, de asemenea, simplu. Lăsăm mintea să se golească şi mâinile să deschidă cartea la o pagină oarecare. Alegem un fragment – un cuvânt, o frază, un paragraf, o pagină întreagă. Ne putem opri asupra unui element sau a legăturilor dintre mai multe elemente. Le putem rearanja, crea asociaţii noi pe baza lor, le putem lăsa să ne inducă imagini, mirosuri, revelaţii, acţiuni aparent fără noimă, discuţii cu alţii sau meditaţii în solitudine. Încă o dată, lăsăm eul adânc să lucreze.  Desigur, partea cea mai importantă abia acum urmează.

          După ce răspunsul ni s-a dezvăluit în totalitatea sa, e lămuritor şi folositor la nivelul conştient, ce facem? Evident, a acţiona subconştient, dar mai ales a creiona un plan în baza lui va modifica viitorul pe care l-a prefigurat chiar răspunsul, viitorul ţesut oarecum de mâinile altora. Am devenit, pentru noi înşine, Oracol, destrămând o parte din acea ţesătură. Dar nimeni nu trăieşte singur, chiar şi când e însingurat. Vom genera valuri de timp prin acţiunile noastre, valuri care îi vor afecta şi pe cei din jur, cunoscuţi şi necunoscuţi, vor modifica pentru noi cursul evenimentelor, al timpului şi al istoriei, în funcţie de miza jocului nostru. Comunicând unui public cât mai larg ceea ce ştim, vom înmulţi valurile şi le vom face să se ciocnească. E o ruletă rusească, un risc pe care şi-l asumă cam orice scriitor cu texte predictive, mai ales cei din domeniul science fiction şi fantasy. Pentru că scriitorul care nu lucrează după dictarea Destinului, a Inspiraţiei, nu e  scribul vreunui zeu flămând, hrănindu-se din energia şi sudoarea sa, ci un Maestru al realităţii. El sculptează lumea din jurul său odată cu cele pe care le vede cu ochii minţii.

          Şi aşa ajungem la marea întrebare. Ce e Oracolul? Un scriitor? Doar un cititor? Un cititor şi un scriitor? În fond, chiar şi cărţile altora pot deveni instrumente pentru propriile scheme, linii de motive şi modele creatoare. Un creator de cifruri, dacă ne gândim la exemplul delfian al predicţiilor atât de încurcate, că puteau fi reinterpretate în zeci de feluri? Recunosc că, fiind eu însămi scriitor de cursă lungă, citititor înrăit şi, fără modestie, iniţiată într-ale ocultului şi căilor misterioase, am meditat mult la întrebarea asta. Şi am ajuns la concluzia că Oracolul e tot şi toate, sfidându-i nu doar pe zei, ci şi propria pretenţie de a se autodefini. E cel sau cea care vede drumul ascuns altora de ceţuri şi nu pregetă nici să-l urmeze, nici să iasă de pe el, dacă i se pare greşit. Nu trăieşte într-un turn, indiferent la suferinţele altora. Acţionează, simte, ascultă şi vorbeşte, nu se teme de adevăr, nici de sine şi nici de puternicii orei. E omul care îşi străbate propriile dureri, furii, revolte şi nu uită să iubească şi să dăruiască, după cum nu pregetă să lupte pentru convingerile sale şi să corecteze ce e distructiv. E acea creatură fantastică poate ce poate mula realitatea pe năzuinţele sale legitime, dar se poate şi ea mula după realitate, ca să o transfigureze potrivit unui scop comun. Mai ales, Oracolul e acel individ care nu are nevoie de măşti, instrumente, de supunerea altora. Care atunci când judecă – în fond asta sunt predicţiile, un proces de judecată, o face fără dorinţa de răzbunare sau de a provoca suferinţă pentru propria distracţie. E mult, e puţin? Încercaţi măcar o dată să îi cântaţi partitura şi veţi înţelege şi singuri.

          

Stefana Czeller

Stefana Czeller

Ștefana Cristina Czeller s-a născut la Iași, la 27 decembrie 1973 și a studiat limba și literatura rusă, ca bursier al statului român, la Universitatea de Stat din Moscova. Lucrează ca ziarist la cotidianul regional Evenimentul, acoperind mai ales domeniul infracțional. În 2010, a debutat pe hârtie, cu povestirea „Băiețelul cel fierbinte și Hârca Pământului”, în antologia Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice, a doua a cenaclului online AtelierKult. A publicat romanele Cerneală și sânge (2011, Millennium Books) și Ozz (2013, Tracus Arte). Povestirile sale au fost incluse în antologiile Pangaia, Venus, Steampunk. A doua revoluție, Dincolo de noapte. Cele 12 fețe ale goticului, Cele 1001 scorneli ale Moșului SF, Călătorii în timp, Ferestrele timpului, Xenos, Lumi stranii și Argos Unu. A câștigat, în 2011, Encouragement Award la Eurocon, iar în 2012, Premiul pentru debut la Romcon.

More Posts - Website