GSF54 banner01-650

          Am deschis această rubrică vorbind despre Lucifer şi o vom continua cu altă figură importantă atât în vechile texte, cât şi în în cultura prezentului, care are aceeaşi iniţială. De la Biblie la clasici ca John Milton, de la grimoire la celebrul deja serial TV Supernatural sau melodii rock, numele lui Leviathan apare, ca un fir roşu, prin istoria omenirii.

Destruction_of_Leviathan          Tradiţional, Leviathan este considerat fie un monstru marin aducător de haos, fie unul dintre cei patru prinţi ai Iadului. În limba ebraică, numele său se traduce ca „acela ce îl adună pe el însuşi” sau „acela care este scos în afară”. Puterea Leviathanului este însă, indiferent că îl privim mai mult zoologic ori nobiliar, mare. Cartea lui Iov îl descrie drept o creatură imposibil de imobilizat sau rănit de către un om obişnuit:

          „Poti tu să prinzi Leviathanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?

          Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul?

          Îţi va face el multe rugăminţi şi îi va spune el lucruri drăgălaşe? (…)

          Vei putea tu să-i găureşti pielea cu săgeţi şi capul cu cârligul pescăresc?

          Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea luptă şi nu o vei mai începe niciodată!

          Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai înfăţişarea lui şi te dă la pământ”.

          Pentru cititorul obişnuit cu genul steampunk, urmarea este aproape o delectare, ba chiar îl poate face să se întrebe dacă vorbim despre un monstru ori o maşinărie condusă de un înaintaş al căpitanului Nemo:

          „Zimţii lui sunt îngrozitori!

          Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic.

          Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele. (…)

          Din strănutul lui scapără lumina şi ochii lui sunt roşii ca pleoapele zorilor.

          Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei.

          Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc şi care fierbe. (…)

          Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râşniţei, cea de dedesubt.

          De măreţia lui se tem şi valurile; valurile mării se dau înapoi din faţa lui. (…)

          Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica.

          El se uita de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice”.The Spiritual Form of Nelson Guiding Leviathan circa 1805-9 by William Blake 1757-1827

          Interesant este că, în vremuri în care rolul femeii era destul de modest, Leviathan nu apare doar în variantă masculină. În Cartea lui Enoch, îl întâlnim ca echivalentul feminin al lui Behemot, regele tuturor animalelor de pe pământ, din nou cu rol distrugător, dar prin însăşi voia divină:

          „În acea zi, vor fi făcuţi să iasă pentru a se hrăni cu cei răi, doi monştri periculoşi, unul bărbătesc, unul femeiesc; cel femeiesc se numeste Leviathan, el locuieşte în măruntaiele mării la izvoarele apelor. Aceşti doi monştri sunt creaturi ale puterii divine, ei îi vor devora pe aceia care vor fi osândiţi prin răzbunarea lui Dumnezeu. Atunci copiii vor cădea cu mamele lor, fii cu taţii lor. Şi ei vor primi pedeapsa pe care ei o merită şi justiţia lui Dumnezeu va fi împlinită, dar după această judecată va veni ora îndurării şi a unei mari răbdări”.

          Trecând însă de elementele de decor mai mult sau mai puţin spectaculoase şi de deja obosita imagine a Apocalipsei, care este de fapt funcţia lui Leviathan? De judecător, torţionar infernal sau speritoare? Ei bine, cred eu, lucrurile sunt mai complexe. E drept că, vorbind încă de surse vechi, îl regăsim menţionat de Peter Binsfeld ca demon al invidiei, la John Wier, surprinzător aparent, ne apare ca exponent al credinţei, iar la Dukante, ca elemental al Apei, direcţia sa dominată fiind vestul.

levi2          În opinia semnatarei acestor rânduri, făcând abstracţie de imaginea medievală, ca principiu, Leviathan ar putea fi caracterizat ca acela care oferă individului instrumentele necesare şi total incomode pentru a-şi (re)găsi părţile ascunse, aspectele tăinute poate chiar şi de sine. O asemenea operaţie psihologică presupune încercări grele şi o tărie de caracter deosebită, fiindcă părţile pe care le preferăm în umbră sunt, de obicei, cele care ne îngrozesc. Aici intră atât suferinţa ce ne-a fost provocată de alţii, cât şi faptele noastre deloc vrednice de laudă sau mândrie. Apa apare deci ca un mediu logic. În fond, pentru ocultişti, ea este legată de emoţii şi de subconştient, de oniric, de reacţiile instinctuale, ghidate de cunoştinţe din alte vieţi sau planuri ce ne par chiar şi nouă inexplicabile. Cum acestea transcend timpul, în accepţiunea sa clasică, Leviathan poate fi legat de o anumită formă de imortalitate. Autor modern, Michael Ford, în Biblia adversarului, vorbeşte despre el în termeni interesanţi – ca un mare maestru şi gardian al cercului, cu ochi extrem de puternici. Cu alte cuvinte, cineva care ar putea fi de ajutor în trecerea peste blocaje, frici, în găsirea autocontrolului, dar şi manipularea altora ori detectarea tehnicilor de acest fel. Asta, dacă nu îl lăsam să ia el cu totul frâiele… După cum a arătat documentarea extensivă pe acest subiect a subsemnatei, Leviathan poate fi legat şi de alte figuri cu importante ale mitologiei din diverse zone de timp şi spaţiu – Tiamat, Hermes, Iştar, ba chiar şi un arhanghel al cărui nume s-a pierdut, se pare, în negura veacurilor.l cross

          Un alt element deloc de neglijat este că unul dintre simbolurile pentru elementul sulf poartă şi denumirea Crucea lui Leviathan. Pentru alchimişti, sulful e printre cele trei elemente esenţiale ale universului, legat de energie, spirit sau suflet, cu o parte albă şi alta roşie. Interesant este faptul că figura este o combinaţie a alte două elemente foarte importante – simbolul infinitului şi deasupra o cruce dublă, feminin şi masculin adunate. În fond, poate nu întâmplător Leviathan e considerat un intermediar între Samael şi Lilith. În ansamblul său, Crucea lui Leviathan e un fel de triunghi planând peste o pereche de ochi, care creează o senzaţie de echilibru, ca şi sigiliul lui Lucifer. Şi un alt amănunt ce poate pune pe gânduri, partea de sus a simbolului seamănă cu un caracter japonez pentru ideea de „afară” sau de erupţie vulcanică. O variantă a sigiliului lui Leviathan oferită de S.Connoly pare să unească un laţ de pescuit şi o sabie cu lama curbă, mai potrivită pentru rolul războinic al prinţului Iadului.

          Făcând un pas şi mai departe şi privindu-l pe Leviathan dintr-o perspectivă aproape umană, oare ce am putea descoperi? Ei bine, ne-ar putea privi peste masa de şah sau dincolo de teancul de cărţi de tarot un ins cu simţ acid al umorului, dorinţă excesivă pentru control şi puritate etnică, un puternic simţ al jocului psihologic în toate formele sale, apetit pentru codare şi capacitatea de a face tot ce este necesar îndeplinirii unui scop. Sună demonic sau înfricoşător de uman? Şi, mai ales, pozitiv ori negativ?

Stefana Czeller

Stefana Czeller

Ștefana Cristina Czeller s-a născut la Iași, la 27 decembrie 1973 și a studiat limba și literatura rusă, ca bursier al statului român, la Universitatea de Stat din Moscova. Lucrează ca ziarist la cotidianul regional Evenimentul, acoperind mai ales domeniul infracțional. În 2010, a debutat pe hârtie, cu povestirea „Băiețelul cel fierbinte și Hârca Pământului”, în antologia Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice, a doua a cenaclului online AtelierKult. A publicat romanele Cerneală și sânge (2011, Millennium Books) și Ozz (2013, Tracus Arte). Povestirile sale au fost incluse în antologiile Pangaia, Venus, Steampunk. A doua revoluție, Dincolo de noapte. Cele 12 fețe ale goticului, Cele 1001 scorneli ale Moșului SF, Călătorii în timp, Ferestrele timpului, Xenos, Lumi stranii și Argos Unu. A câștigat, în 2011, Encouragement Award la Eurocon, iar în 2012, Premiul pentru debut la Romcon.

More Posts - Website