GSF 57 banner 01-650

12318047_1168060543222487_1856767417_o          Timp de secole, două forţe s-au luptat acerb pentru minţile şi sufletele oamenilor, reflectându-se deopotrivă în viaţa şi în scrierile lor. Magia şi religia şi-au început drumul ca surori şi au mers o vreme mână în mână, aleşii zeilor, indiferent că se numeau şamani, preoţi, oracole sau în orice alt fel, fiind şi călători prin portalurile dintre planurile conştiinţei şi nu numai. Odată cu răspândirea ea însăşi miraculoasă a creştinismului, magia a devenit, mai ales în Europa, din forţă cu potenţial benefic sau malefic, aflată într-un fel de ordine naturală a lucrurilor, unealtă exclusivă a Diavolului şi un uriaş tabu social. Întrepătrunderea organică a două lumi, a oamenilor şi cea a forţelor aparent superioare, a zeilor, eroilor, nemuritorilor, s-a oprit la imaculata concepţie şi la eventualele mesaje divine. A început să se ridice fumul rugurilor pentru vrăjitoare. Prin focul cenzurii canonice, chiar şi revelaţiile divine devenind un fel de loterie a supravieţuirii. Exemplu grăitor că regulile jocului se puteau schimba oricând e Fecioara din Orleans, ba mesager divin, ba eretică, ba sfântă, ba schizofrenică, mereu la dispoziţia destinului printr-o nouă întoarcere a roţii. Poate că, printre flăcările sfârşitului, însăşi Jeanne D’Arc s-a întrebat dacă a meritat preţul plătit pentru o, de fapt, iluzorie libertate. Poate chiar şi-a auzit lupii urlând, singurii care au plâns-o. Dar rolul ei fusese scris şi bine jucat, iar în baia de sânge a vânătorii generale, ea a fost doar o singură victimă, ce-i drept, cu statut de VIP.

          Azi roata s-a învârtit din nou, magia e la modă şi chiar pare la îndemâna tuturor. Vedetă literară şi 12325471_1168060023222539_1149136398_ocinematografică, dacă e să ne gândim doar la seria Harry Potter, declarată deschis drept profesie mai ales în Apus, învăţată în şcoli specializate, o evadare din cotidian cu reclamă pe site-uri de profil. Şi cum să nu arate îmbietor altarele bogat împodobite, formulele din grimoaire cu praful timpului, învăţăturile secrete, kiturile de genul Magie pentru proşti? E drept că, pe plaiurile mioritice, rugurile încă mai există, la nivel de percepţie publică. Dar nu imaginea de Mama Omida contează sau dosarele DIICOT, ci dificultatea extremă a unui astfel de drum pentru un neofit care vrea să treacă dincolo de poleiala ca de Hollywood. Ce e, până la urmă, magia? De unde vine ea? Din învăţăturile cuiva ca Papa Honorius sau manuale moderne despre invocări demonice sau angelice? De la maeştri gata să te ducă la porţile vieţii şi ale morţii? Din jurnalul bunicii, citit de Sfântul Andrei, înainte de primul cântat al cocoşilor? Şi, odată aleasă sursa, ce preţ faustian va cere ea? Mărturisesc, e o întrebare pe care mi-am adresat-o şi eu. Răspunsul la care am ajuns a fost că magie e o combinaţie de factori ce sfidează orice explicaţie. Pe moment. Poate, într-o zi, ea se va împleti cu o ştiinţă de frontieră. Dar astăzi, definiţia subsemnatei pentru magie ar suna cam aşa: influenţarea fluxurilor energetice universale, pentru a schimba cursul aparent prestabilit al evenimentelor. Cu alte cuvinte, o luptă perpetuă cu destinul, în care mănuşile cad foarte repede.

          Pentru orice fan al genului fantasy, sub umbrela magiei intră o multitudine de creaturi şi practici, cu recuzită, formulări, gestică diferite, dar până la urmă, ideea de bază rămâne aceeaşi. Trebuie să aibă efect! Simplu. Şi dacă pentru cineva, o baghetă şi celebrul Expelliarmus al lui Harry Potter dezarma adversarul, atunci nu mai are nevoie de o sută de grimoaire, o spadă aurită, robe cusute cu aur sau o cămară burduşită cu sânge de dragon, pelin uscat şi ochi de broască râioasă. Dacă reuşeşte să vindece ori să ajute cu o lumânare, o atingere sau prin simpla încordare a minţii, e şi mai bine. Orice funcţionează pentru îndeplinirea scopului e valabil. O frază, un simbol din orice domeniu, un desen, o imagine mentală, o melodie, o bijuterie, un produs de patiserie, o carte de tarot, o piatră pe altar, un foc aprins în grădină, un jet de apă turnat peste palme sau, de ce nu, în toaletă, un pumn de cenuşă risipit în vânt, chiar şi scrierea unui roman… Toate vor îngloba ceva din energia noastră, ceva din energia scopului urmărit şi din fluxul energetic al planetei, sistemului, galaxiei, universului, în funcţie de cât de ambiţios este ţelul. Cei curajoşi pot apela la rezervorul energetic al unor simboluri deja încărcate de conştiinţele maselor, aşa cum o ecranizare îşi bazează succesul pe transfigurarea unei opere literare.

12325606_1168058649889343_2112497690_o          Ironic vorbind, magia cere acelaşi lucru ca religia. Credinţă, dincolo de tehnici sau mijloace esoterice. Nu într-o fiinţă superioară însă, ci în sine. În capacitatea individului de a se înţelege, în primul rând, pentru că altfel nu poate afla nici de ce are nevoie, nici de ce ajunge în anumite situaţii, nici cum îşi poate schimba viaţa în bine. Apoi, în capacitatea sa de a transfigura realitatea mai aproape de ideal, în posibilitatea de a face alegerile corecte şi de a se autodepăşi, redefini, transmuta, şi lumea odată cu el. Din punctul acesta de vedere, hărnicia călăilor medievali e la fel de uşor de înţeles ca a naziştilor care ardeau cărţi. Magia, ca şi arta, dacă nu degenerează în tipare sterile, încurajează independenţa, creativitatea, curajul, libertatea de exprimare, explorarea căilor nebătute, cunoaşterea, apropierea de natură şi de istorie, regândirea conceptelor de timp şi spaţiu, ajutorarea altora, schimbul de idei şi energie, colaborarea zonelor aparent incompatibile.

          Magia adevărată poate avea reguli de siguranţă, dar nu şi tabuuri. Ea nu ridică biciul pentru a pedepsi, doar atrage atenţia asupra responsabilităţii pentru gesturile noastre. Iar acolo unde canonul religios spune „Crede şi nu cerceta”, magul se întreabă „Ce e dincolo de văl?” Dacă nu va da înapoi, nu va îngenunchea, ci va privi abisul în ochi, chiar şi un sclav poate deveni astfel egalul unui senior, ba chiar să îl depăşească. Iar vehiculul perfect al magiei este emoţia, trăirea momentului, ceea care ne face, în fond, oameni. Altfel, prinşi în jocurile noastre zilnice, am fi doar nişte zombie. Şi cine ne-ar mai putea vindeca?

         

            

Stefana Czeller

Stefana Czeller

Ștefana Cristina Czeller s-a născut la Iași, la 27 decembrie 1973 și a studiat limba și literatura rusă, ca bursier al statului român, la Universitatea de Stat din Moscova. Lucrează ca ziarist la cotidianul regional Evenimentul, acoperind mai ales domeniul infracțional. În 2010, a debutat pe hârtie, cu povestirea „Băiețelul cel fierbinte și Hârca Pământului”, în antologia Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice, a doua a cenaclului online AtelierKult. A publicat romanele Cerneală și sânge (2011, Millennium Books) și Ozz (2013, Tracus Arte). Povestirile sale au fost incluse în antologiile Pangaia, Venus, Steampunk. A doua revoluție, Dincolo de noapte. Cele 12 fețe ale goticului, Cele 1001 scorneli ale Moșului SF, Călătorii în timp, Ferestrele timpului, Xenos, Lumi stranii și Argos Unu. A câștigat, în 2011, Encouragement Award la Eurocon, iar în 2012, Premiul pentru debut la Romcon.

More Posts - Website