GSF56 banner01-650

12166003_1147424051952803_100941559_n          Când vorbim despre cărţi, ne gândim fie la lectură, fie la joc şi miză. Există însă şi o categorie de cărţi care sfidează orice încercare de înregimentare într-o formă a existenţei noastre cotidiene – Tarotul. Pentru un scriitor de romane poliţiste, dar şi pentru un descifrator de coduri, el reprezintă misterul şi provocarea supreme. Originile sale se pierd în întuneric şi nimeni nu îl poate arăta cu degetul pe primul Creator, deşi a avut şi încă are destui urmaşi.

          Există multe seturi de cărţi, în general împărţite în două grupe sau arcane, una considerată majoră şi alta, mai numeroasă, minoră. Fiecare dintre aceste cărţi este o poveste în miniatură, cu personajele, simbolurile, sensurile şi concluziile sale. Toate sunt, măcar aparent, prinse în rama unei singure şi extinse naraţiuni universale, al cărei personaj principal e de obicei Nebunul, omul care are privilegiul de a-i spune Regelui că e gol. Cărţile de curte, dar şi cele ale arcanelor majore, corespund unor arhetipuri psihologice, aspecte îngropate în fiecare dintre noi, pe care le conştientizăm ori ba. Şi, dacă am ajuns la acel nivel de înţelegere, ne trezim în faţa unei decizii cruciale. Le accesăm sau nu? Le preluăm ca atare sau le transfigurăm? Suntem Magicianul, Preoteasa sau Moartea? Doamna posesoare de unealtă agricolă ca schimbare benefică a propriei esenţe sau ca un cuceritor ce se îmbăiază în sângele învinşilor, interni sau externi? Judecătorul altora, care a uitat să se privească în oglindă? Femeia îndrăgostită de un erou sau un ticălos? Mielul de sacrificiu, aruncat mereu în arena leilor pentru a învârti Roata Destinului? Spânzuratul, cel blocat în cercul propriei dureri, ruşini, frici, neştiinţe sau insul meditativ care va deveni Eremitul, aducătorul luminii? Ne aşezăm pe un tron ca Împăratul şi perechea sa ori distrugem Turnul, ca rebelul? Lăsăm Luna, Soarele sau Stelele să ne lumineze? Şi, mai ales, ne asumăm riscul suprem de a integra toate aceste aspecte în totul echilibrat şi înţelept al unui atu fără nume, dar care se ştie om?12165665_1147424068619468_254320684_n

12169164_1147424255286116_545815369_o          Căci numele ne va găsi doar atunci când va sosi momentul, pe noi şi nu pe ceilalţi. Ei vor înţelege sau nu, după propriul nivel de evoluţie morală, emoţională, cognitivă. Vorbim deci despre o creaţie la fel de complexă ca viaţa însăşi, şi mulţi cred că i-au descoperit reţeta. Pentru un general, atuurile sunt soldaţii perfecţi, sacrificabili fără a vedea cum le curge sângele şi mereu regenerabili, permiţând manevre strategice complexe sau lovituri scurte, de tipul Blitzkrieg. Pentru un asasin, arme silenţiose şi căi de a-şi depista ţintele rămânând neobservat. Pentru o figură de autoritate, modalităţi de a-şi lega supuşi de voinţa sa şi de a-i da drept exemplu în caz de nesupunere. Iar pentru marea masă de neofiţi, divinaţia e prezentată drept scopul unic al Tarotului. Călătoria în viitor sau trecut, fără o maşină a timpului. Ceva ce l-ar face invidios pe Wells, nu? Mai ales că, în varianta optimistă, nu dai nas în nas cu degeneraţi. Desigur, cei care au trecut de primele sensuri încep să înţeleagă că mereu există şi varianta pesimistă, iar cheia e în mâinile lor.

12168461_1147424098619465_556561636_o          Revenind la literatură, să nu uităm veşnicul stereotip literar şi cinematografic al Tarotului ca recuzită obligatorie pentru rolul de vrăjitoare sau, ceva mai elevat, mag. Alături de robă, mătură, cranii şi cazan, de ace sau placa Ouija. Să ne mirăm atunci că vom găsi pe rafturile bibliotecilor romane în care chiar şi cele mai generoase simboluri ale cărţilor înoată într-un sos gros de sânge, posesiune, ritualuri diabolice, crime? Sau că, în forma sa neaoşă, vrăjitoria a devenit sinonimă cu ţepele, cu scandalul şi cu naivitatea?

          Pentru a încerca o explicaţie ieşită din tipare ce au început deja spirala degradării ireversibile, să privim cărţile înseşi.  Avem seturi mai noi şi mai vechi, tarotul de Marsilia sau Thot al lui Edward Alexander Crowley. Redefiniri contemporane evident masculine, cum este Rider Waite, unde rigoarea distruge misterul, dar şi feminine, îmbibate de magie, ca Book of Shadows de Barbara Moore. Le putem considera armate în război sau putem învăţa valoroasa lecţie a îmbinării lor într-un melanj surprinzător. Putem interpreta numărul cărţilor, 78, drept o creaţie infinită sau aduna într-un 5 al zarului şi, deci, încercării norocului, într-un veşnic joc cu moartea. Avem N variante de citire a aceleiaşi cărţi dintr-un anumit set şi de echivalare a ei cu suratele din alte seturi. Operaţiile matematice şi intuitive de compunere a unor etalări sau, dacă vreţi, extrageri de atuuri. Iar la fiecare etalare, că e cu o carte sau cu tot setul, pot fi numeroase modele de interacţiune între actorii momentului – cel care pune întrebarea, cel pentru care se face etalarea, cei despre care este, alegerile şi posibilităţile lor, într-un domino al acţiunii şi reacţiunii… Şi când vorbim despre întrebări, ele pot ajunge de la banalele „Mă iubeşte, nu mă iubeşte”, la „Care e esenţa mea?” Toate vor primi răspuns. Doar că, după principiul „Dumnezeu îţi dă, nu îţi bagă şi în traistă”, tu vei intepreta acele răspunsuri din perspectiva întregii tale fiinţe, cu trup şi suflet indestructibil legate.12168649_1147424198619455_41968316_o

          O perspectivă pentru care cea mai importantă este, desigur, relaţia cu cărţile. Ce le consideră cel pe a cărui masă, podea sau pat sunt întinse? Instrumente oarbe, făcute să răspundă doar la întrebările unui „specialist”? După principiul „Atenţie ce îţi doreşti, că asta vei primi”, se poate şi aşa, iar rezultatul va fi, poate, satisfăcător pe termen scurt. Desigur, dacă vei vedea în ele nişte prietene, vei observa şi imensul avantaj pe care ţi-l oferă – acela al alegerilor multiple, în orice situaţie. Pentru prieteni, cărţile oferă variante alternative şi indicii, chiar şi atunci când nu sunt consultate. Sunt partenerul perfect al unui poliţist sau, de ce nu, al unui scriitor. Ne trag de mânecă pentru a fi aşezate pe masă. Se încarcă de energia celui care le-a adus în casa sa şi, când are nevoie, îi oferă energie, sprijin moral, curaj şi consolare. Sunt multifaţetate, ca nişte diamante, şi diafane în mişcarea lor, ca fluturii unei sere tropicale.

12171494_1147424218619453_727121249_o          Dincolo de metafore, până la urmă, ca şi noi, oamenii, tarotul e de fapt imposibil de definit. El pur şi simplu există, supravieţuind tuturor provocărilor prin adaptare. Ca şi omul, e un metamorf perfect. Ca şi omul, citit într-o relaţie corectă, provoacă în ceilalţi emoţii, gânduri, schimbare. Dacă acceptăm existenţa unui model universal, el este una dintre perechile de ochi de dincolo de model. Şi, dincolo de toate, e generos, pentru că permite naşterea altor arcane. O generozitate din care noi toţi putem învăţa. Creatorul şi Creaţia sunt interdependente, şi fiecare e oglinda, nu sclavul celeilalte.

Stefana Czeller

Stefana Czeller

Ștefana Cristina Czeller s-a născut la Iași, la 27 decembrie 1973 și a studiat limba și literatura rusă, ca bursier al statului român, la Universitatea de Stat din Moscova. Lucrează ca ziarist la cotidianul regional Evenimentul, acoperind mai ales domeniul infracțional. În 2010, a debutat pe hârtie, cu povestirea „Băiețelul cel fierbinte și Hârca Pământului”, în antologia Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice, a doua a cenaclului online AtelierKult. A publicat romanele Cerneală și sânge (2011, Millennium Books) și Ozz (2013, Tracus Arte). Povestirile sale au fost incluse în antologiile Pangaia, Venus, Steampunk. A doua revoluție, Dincolo de noapte. Cele 12 fețe ale goticului, Cele 1001 scorneli ale Moșului SF, Călătorii în timp, Ferestrele timpului, Xenos, Lumi stranii și Argos Unu. A câștigat, în 2011, Encouragement Award la Eurocon, iar în 2012, Premiul pentru debut la Romcon.

More Posts - Website