GSF77 banner-650

          „Argumentele dumneavoastră mi-au arătat problema dintr-o perspectivă pe care o ignorasem până acum, aveți dreptate!”. Sau: „Felul în care priviți problema este unul inedit pentru mine, voi reflecta.” Iată replici pe care nu le vei întâlni niciodată în discuțiile contradictorii din mediul online. Indiferent care ar fi subiectul, în momentul în care o dezbatere de idei pornește pe internet (fie că vorbim despre comentarii pe Facebook sau alte platforme de socializare, fie că vorbim despre discuții pe bloguri sau forumuri), poți fi sigur de două lucruri: toți cei implicați vor rămâne la părerile lor inițiale și cel puțin o persoană va fi zguduită de revelația prostiei, idioțeniei sau chiar a handicapului mintal evident de care dau dovadă cei din tabăra adversă.

          Adeseori m-am întrebat de ce mediul online stârnește cu precădere bestia pătimașă în limbajul omului, care e aportul tehnologiei în radicalizarea ideilor și-n lipsa tot mai evidentă de disponibilitate pentru ascultarea părerii celuilalt, iar concluziile la care am ajuns sunt următoarele: lipsește empatia și compasiunea, nu suntem capabili să rămânem neimplicați emoțional și să discutăm la rece.

          În primul rând, dialogul în scris dezumanizează părțile implicate. E foarte greu să-l privești pe celălalt, doar prin intermediul unei căsuțe de text, ca pe o persoană complexă. Pentru tine, cel care citești un articol sau o postare, individul se reduce la acea idee. Pentru tine, emitentul acelei idei e indisolubil legat de ea și numai de ea. Indiferent în ce stare sau în ce context a emis-o, pentru tine acea idee este țelul lui călăuzitor în viață, emitentul este un fanatic al acelei idei.

          În al doilea rând, abundența de informație și multitudinea de surse te împiedică să faci, de cele mai multe ori, o analiză contextuală a ideii în cauză. O iei ad litteram, i-o legi de gât celui care a emis-o, scoți totul din orice fel de context și începi să-l desființezi pe nefericit. Ba-l mai asociezi și cu câteva sloganuri care n-au nicio legătură cu mesajul de la care s-a plecat, ajungând la concluzia că sigur el este dintr-o anume categorie de oameni, absolut detestabilă.

          În fine, în al treilea rând, la adăpostul (cvasi)anonimatului, brutalitatea discursului se simte la ea acasă.

          Nu vreau să dau exemple din lumea literară, politică sau științifică, sunt atât de ușor de găsit încât aș deveni ridicol. Nu acesta e scopul editorialului de față. Ceea ce mi-am dorit prin textul de față e doar să militez pentru o atitudine mai puțin belicoasă și mai analitică.

          Arta dezbaterii e grea. Argumentele nu sunt universal-acceptate. Nu, practic nu există un argument pe care să-l accepte toată lumea. Omul are uimitoarea capacitate de a atribui faptelor relevanță arbitrară, ceea ce unuia i se pare un argument hotărâtor, altuia i se poate părea o chestiune de detaliu, nesemnificativă. De cele mai multe ori o cale de mijloc nu se poate găsi. Însă se poate înțelege de ce. Deși nu vei fi de acord cu o idee, poți încerca să înțelegi de ce o anumită persoană o are. Prin empatie. Înțelegând de unde vine acea idee, care e nivelul de educație al acelei persoane, care ar fi experiența sa anterioară. Și să i te adresezi în concordanță.

          Personal, cred că singura soluție pentru o societate funcțională ar fi predarea empatiei, a compasiunii și a dezbaterii argumentate în școli. Deși aceste lucruri ar trebui să țină de educația familială, în multe familii asemenea concepte sunt considerate semne de slăbiciune. Egalitatea de șanse nu există. Oricât am vrea să credem că toată lumea a avut la dispoziție aceleași mijloace de dezvoltare, acest lucru pur și simplu nu e adevărat. Și nu vom putea niciodată să ne adresăm unui individ dacă nu-i înțelegem originea atitudinii inițiale – care este, fără îndoială, în educația de care el a avut parte și-n mediul în care trăiește.

          De la o anumită vârstă, devine imposibil să mai schimbi obiceiurile sau convingerile unei persoane, oricât de inadaptate vremurilor actuale ar fi. De aceea trebuie lucrat la aceste aspecte încă din copilărie, din școală. Ca cetățeni, nu ne stă nouă în putere să schimbăm aceste lucruri în mod direct. Dar putem contribui. Și putem începe de la discursul din mediul online. Fără o schimbare de atitudine, ne vom transforma într-o mare de oameni frustrați și nervoși, înconjurați, fiecare în parte, numai de „idioți”.

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website