Oracolul a fost creat de zei. Odin a luat un om, o creatură considerată a fi inferioară tuturor celorlalte fiinţe din Asgard, şi l-a înzestrat cu puterea de a vedea viitorul tuturor, mai puţin al său.

 Întunericul era aproape total. Luna se arătase preţ de o clipă printre nori la începutul serii. Acum însă ploaia revenise în forţă şi cerul era străbătut de păienjenişul orbitor al fulgerelor. Nu ar fi putut să aleagă condiţii mai potrivite pentru ce avea de făcut.

 Trecu primul zid ascuns în giulgiul ud al ploii. Profită de faptul că santinelele care acopereau perimetrul exterior se retrăseseră în chioşcuri. Lăsaseră totul în seama câinilor. Aceştia, chiar dacă erau ceva mai vigilenţi decât stăpânii lor, puteau fi păcăliţi mai uşor iar el le distrăsese atenţia cu câteva bucăţi de carne. Şi, în timp ce dulăii se ospătau, escaladase zidul drept.

 Curtea interioară era luminată de opaiţe cu ulei de balenă, amplasate strategic astfel încât să acopere majoritatea zonelor. Rezistau foarte bine chiar şi pe furtună. Spaţiile de care putea profita erau limitate dar se putea descurca şi cu mai puţin. Se deplasa lipit de orice suprafaţă întunecată, ajutat de hainele negre, mulate pe corp de ploaia rece, să rămână invizibil.

 Cunoştea în amănunt sistemul de pază din curte. Aici era singura breşă pe care maeştrii săi o identificaseră. Patrulele erau  numeroase dar traseele lor erau fixe şi la intervale precise. În plus, gărzile postate pe verandă şi la caturile superioare, aveau vizibilitatea obturată de vegetaţia crescută cu atâta grijă chiar de stăpânul acestui loc. Nu intenţiona să pătrundă în clădire, nu ar fi avut nici o şansă.

 Prima patrulă trecu pe lângă trupul lipit de nămolul gros. Erau 4 la număr, purtau armuri din bambus şi erau înarmaţi cu suliţe lungi şi săbii. Unul dintre ei avea prins pe spate un arc lung, bătut în inele uşoare de metal. Îi aşteptă răbdător să dispară după o tufă de liliac după care se ridică şi ţâşni silenţios prin vegetaţia ce lucea plină de stropi grei. Ajunse în preajma heleşteului şi se vârî iute sub banca turnată acolo, la timp pentru a evita apropierea unei alte patrule. Şi aceasta trecu fără să-l observe iar el se apucă să-şi scoată ustensilele mărunte pe care le purta prinse la piept. Totul se petrecea în cea mai deplină tăcere, mâinile sale mişcându-se cu iuţeală şi pricepere. Nu îi luă mai mult de un minut ca să îşi termine treaba. Aşteptă întoarcerea patrulei ţinând-şi respiraţia şi trecu zidul înapoi prin acelaşi loc.

 Dispăru în întunericul din care venise. Dimineaţa, ploaia avea să înceteze, primăvara era la fel de previzibilă ca şi ţinta sa. Stăpânul fortăreţei avea să iasă în grădină pentru a se bucura de prospeţimea răsăritului şi de florile sale, simţindu-se în siguranţă în spatele zidurilor apărate de câteva sute de gărzi fanatice. Mai încercaseră şi alţii să-i tulbure armonia dar toţi eşuaseră, gândul acesta era unul liniştitor. Şi, ameţit de această asigurare deşartă şi de parfumul greu al florilor, avea să îşi preia locul obișnuit pe bancă. Probabil că nici nu avea să simtă înţepătura. Otrava avea să îi alerge cu rapiditate prin sânge iar el avea să se prăbuşească în cel mult 10 secunde pe iarba încă jilavă.

Odin dorea o armă împotriva lui Loki. Ăsta era rolul Oracolului. Cu toate astea, Oracolul nu a prevăzut naşterea lui Fenrir, ci doar ascensiunea lupului. 

 Lumina se prelingea cu îndrăzneală printre jaluzelele blocate întredeschis. Nu luna era sursa acestei pete argintii ci proiectorul de noapte plasat chiar în dreptul geamului. Dispozitivul fusese setat pe intensitate maximă, probabil mecanismul de reglare era defect. Se îndoia că avea să vină cineva să-l repare, cel puţin nu prea curând. Periferia nu reprezenta o prioritate pentru întreţinerea urbană.

 Îşi trecuse mâna stângă peste cap, acoperindu-şi pleoapele asaltate. Pe fondul lipsei de somn, fasciculul era de-a dreptul orbitor. Se răsuci în patul strâmt, sperând să găsească o poziţie care să-l scape de deranj. Nu reuşi.

 Nu fusese un vis. Cu timpul, amintirile reveneau. Avea parte de ele în fiecare noapte. Mai folosise otrava şi cu alte ocazii, dar niciodată atât de ingenios. Fiecare epocă cu metodele ei.

 Se întoarse cu faţa spre proiectorul video. Îl aprinse, rulând grăbit printre programele de noapte. Reluări, reportaje insipide despre revoltele ce ameninţau să înghită Imperiul Nord-American. Nimic interesant. O parte din glob în lumină, cealaltă în penumbră. Mai văzuse asta, istoria era plină de repetiţii.

 Senzorii îi prinseră mişcările şi activară luminile automate. Le închise şi plecă spre baie, lipăind cu picioarele goale pe gresia termo-reglabilă. Îşi bombardă chipul cu apă rece. Se trezi în faţa oglinzii privind către un chip pe care învăţase cu greu să-l recunoască.

 Omul acesta insista să se facă remarcat, altfel nu-şi putea explica de ce nu apelase la soluţii corectoare. Deveniseră destul de ieftine, şi chiar dacă nu ar fi folosit unele de ultimă generaţie, tot ar fi putut beneficia de îmbunătăţiri. Nu era un non-tech, asta era clar.

 Numele lui era Dante. Avea trăsături lătăreţe şi ten galben-închis, punctat de o reţea brutală de cicatrice. Două dintre ele erau atrăgeau atenția în special: prima pornea de la baza nasului, în partea stângă, despicându-i sinuos ambele buze şi o parte din bărbie, iar cealaltă, localizată tot pe partea stânga, îi marca craniul vizibil prin părul scurt şi ţepos, coborând din vârful capului, traversându-i fruntea lată şi întrerupându-i sprânceana. Ochi săi erau mici, oblici și negri, fiind acoperiţi de sprâncene dese, unite Nasul îi fusese turtit de o lovitură iar  gura lată avea buze golite de sânge. Dante era prototipul mongoloidului care terorizase Europa în urmă cu o mie de ani.

 Lumina din baie se mută în sufragerie, urmărindu-i păşii. Privi dezinteresat la ceasul cu proiecţie fosforescentă şi se tolăni într-un fotoliu acoperit cu plastic protector. Îşi fixă ochii printre jaluzele, la lumina din stradă. Fasciculul putea fi folosit ca reper pentru transa de pregătire. Fuziunea cu trupul lui Dante încă nu era completă.

 Oracolul a prevestit că puiul de lup botezat Fenrir avea să fie instrumentul distrugerii lui Odin. Tatăl zeilor era totuşi conştient că nu îl putea ucide, asta ar fi declanşat furia lui Loki şi foarte probabil, chiar războiul pe care încerca să-l evite. Lupul trebuia anihilat fără să fie ucis, și această responsabilitate i-a revenit lui Tyr.

 Iscarioteanul luase punga cu arginţi, încercând să pipăie metalul prin piele. Totuşi, nu lăcomia părea să-l anime, citise altceva în privirea lui iscoditoare. Omul fugise cu argintul, dispărând printre bălăriile ce năpădiseră grădina cândva roditoare.

 Acum punga se afla din nou în mâinile lui. Conţinea fix 30 de arginţi marcaţi cu trăsăturile aristocratice ale împăratului. Nu obişnuia să culeagă trofee de la victimele sale, dar de data asta făcuse o excepţie. Punga îi amintea de liberul arbitru pe care în general oamenii nu dădeau doi bani.

 Împinse cu scutul pe unul dintre acei gură cască care se alăturaseră familiilor celor de pe cruci. Un alt trup, aceeaşi misiune. Beneficia de brutalitatea pe care un legionar era obişnuit să o folosească în munca de zi cu zi. Omul îl fixă furios dar se retrase, ar fi fost doar curaj prostesc şi o moarte sigură.

 Primele două cruci îşi primiseră deja victimele. Era o metodă de execuţie deosebită, folosită pe post de exemplu. Oamenii mureau greu, după chinuri lungi. Asta era pedeapsa pentru oricine înfrunta voinţa imperiului. Un mesaj uşor de înţeles şi un instrument eficient de guvernare.

 Îl aduseseră şi pe cel ce avea să fie aşezat pe crucea din mijloc. Omul său. Doi legionari îl legaseră de cruce, imobilizându-i mâinile şi picioarele. Apoi îl fixaseră cu piroane înfipte mai întâi în palme, după care se ocupară de labele picioarelor. Omul gemuse, nu putea mai mult. Era deja sfârşit de tortura premergătoare. Îl chinuiseră toată noaptea şi apoi îl forţaseră să-şi poarte crucea prin oraş, până sus pe deal.

 Nici urletele victimelor şi nici plânsetele familiilor nu-l mai impresionau. Două femei încercau încontinuu să treacă printre scuturile şi suliţele legionarilor pentru a ajunge la crucea din mijloc. Erau împinse fără prea mare ceremonie înapoi, unul dintre soldaţi le înjură şi le scuipă.

 Chiar dacă pentru el era doar o altă misiune, una dintr-un şir lung, nu se putea abţine să nu se întrebe ce anume văzuse Oracolul la victima sa. Evident, era ceva important, suficient încât să-i rezerve o sortă terminată prin crucificare. Sau poate că era cu totul altceva. Poate că omul ăsta trebuia să moară pentru ca viziunea Oracolului să devină realitate. Poate că era un martiriu necesar.

 „Oare acum credinţa ta este la fel de puternică?”

 Se trezi. Fuziunea se încheiase. Redevenise Săgetătorul.

 Fenrir nu era un ucigaş cu sânge rece. În ciuda aspectului său fioros, era un suflet mai degrabă blajin. Dar Tyr era îngrijorat de forţa lui, care era într-adevăr uriaşă. Şi, pentru a îl prinde pe lup, a pus la cale un plan iscusit. L-a provocat pe lup într-o întrecere de forţă, în care amândoi trebuiau să rupă lanţurile cu care erau legaţi. Lupul a câştigat.

 Celălalt se trânti indolent în patul proaspăt strâns. Afară lumina lămpii fusese înlocuită de răsăritul unui soare plăpând, caracteristic Bucureştiului la sfârşit de ianuarie.

 - Ai ajuns prea devreme.

 Dante îi depuse dinainte o cană cu cafea sintetică.

 - Avem treabă. Care-i problema?

 - Ăsta!

 Dante arătă cu degetul spre sine.

 - Ştiu că nu arată prea grozav dar te va ajuta să-ţi faci treaba.

 - Balanţă, există un motiv pentru care eu îmi aleg singur trupurile. Din cauza asta sunt încă viu, slujind Oracolul.

 - Slujind Oracolul….

 Balanţă se ridică în picioare, arborând un rânjet întins ca o tăietură pe chipul său rotund.

 - O să-mi spui că Oraculul în persoană îţi indică alegerile, nu? Ce te face să crezi că eu acţionez în afara voinţei sale?

 Balanţă se proţăpi în faţa lui. Contrastul dintre ei era amuzant. Dante nu era mărunt şi nici plăpând, dar celălalt îl depăşea cu un cap şi cu multe kilograme de muşchi. Balanţă îşi alesese o brută, un anti-tech. Nu avea nici o urmă de augmentaţie în corp, spre deosebire de Dante care se lipsise de operaţii estetice dar era înţesat de proteze şi amplificări biomecanice.

 - Amândoi suntem Machen Alfa. Ăsta este singurul criteriu care contează. Fă cunoştinţă cu Michael H. Mulryne, ţinta noastră.

 Balanţă depuse un cub de date pe masă, activând proiecţia holografică. Conţinea câteva imagini redate cu încetinitorul, suficient cât să îl prezinte în diferite cadre şi unghiuri pe cel pentru care veniseră aici. De obicei Săgetătorul lucra singur. De data asta Oracolul adăugase o excepţie.

 Mulryne era tânăr şi purta uniformă militară cu trese de locotenent. Baretele de campanii pe care le afişa erau numeroase, la fel şi medaliile primite. Ca de obicei, știa că nu conta cine era acum ci cine urma să devină.

 - Se află în Bucureşti pentru două zile. Participă la o conferinţă a blocului central în calitate de ataşat. Am făcut deja recunoaşterea preliminară.

 - Unde?

 - La hotel. Am plasat deja echipamentul. Uite lista. E undeva prin centru, într-o zonă asigurată de Machen.

 Dante parcurse lista grăbit. Nu era prea complexă, o armă cu conexiune optică directă, calibru mare. Hotelul, mai ales dacă era central, era prevăzut cu geamuri inca-glass blindate. Armament secundar de bază: SMG, pistol, cuţit multifuncţional.

 - Eşti doar un mesager Balanţă. Atât.

 - Poate. Dar sunt mesagerul Oracolului tău.

 Văzând că nu reuşeşte să-l învingă, Tyr a recurs la un şiretlic. Mai precis, a folosit o bucată de mătase magică, Gleipnir, provocându-l din nou pe Fenrir. Dar lupul a simţit cursa şi a refuzat încercarea în primă fază. Tyr a reuşit totuşi să-l convingă, punându-şi propriul braț drept garanție în gura lupului.

 Cântări pentru o clipă proiectilul conic. Era aproape frumos şi în lumina soarelui căpăta un colorit străin de natura sa distructivă. Îl învârti între degete înainte ca lăcaşul armei să îl înghită cu lăcomie.

 Sprijini ţeava lungă pe trepiedul întins. Întorsese masa pe lateral, era mai stabilă aşa. Avea la dispoziţie unul, maxim două focuri. Înfipse patul armei în curbura umărului, fixându-l bine pentru a absorbi şocul reculului.

 Mulţimea devenise şi mai agitată. Flancau drumul, agitând steguleţe sub zgomotul imnului ce răsuna din difuzoarele amplasate pe stâlpii de iluminat.

 Trase aer în piept şi închise ochii preţ de o clipă. Imaginea Oracolului îi trecu fulgerător prin percepţie. Era lângă el, ca de obicei.

 Maşina din frunte era vulnerabilă. Aleseseră un model decapotabil pentru ca bărbatul ovaţionat de pe bancheta din spate să fie mai aproape de susţinătorii săi. Nu era singur în maşină dar era uşor de identificat. Gărzile care se mişcau pe lângă vehicul nu-l puteau ajuta.

 Îl prinse în cătare şi-l urmări preţ de câteva secunde. Strânse cu blândeţe trăgaciul, de două ori.

 Fenrir a înţeles până la urmă că fusese înşelat. Într-un acces de furie, şi-a închis fălcile, smulgându-i braţul lui Tyr. Era pentru prima dată când gusta sânge iar experienţa a fost atât de intensă încât Try a reuşit să-şi ducă planul la capăt. Ştia că lupul poate sfâşia mătasea cu dinţii, aşa că i-a înfipt o sabie între fălci, care i-ar fi trecut prin ţeastă dacă Fenrir ar fi încercat să muşte.

 - Haide visătorule, aproape am ajuns la destinaţie.

 Utilitarele de întreţinere roiau grăbite pe strada pustie, luptând împotriva zăpezii. Ningea cu fulgi mari, imaginea de ansamblu era aproape pitorească.

 Vehiculul lor era un model mai vechi, cu propulsie autonomă. Însemnele Machen Alfa îi scuteau de o eventuală atenţie nedorită, cel puţin din partea oamenilor. Dronele însă putea reprezenta o problemă. Balanţă îi spusese ca Machen foloseau un model nou, care monitoriza şi stoca inclusiv undele cerebrale ale persoanelor autorizate să pătrundă într-un perimetru securizat. Dacă fuziunea nu era completă, atunci puteau fi depistaţi. Măsura fusese proiectată împotriva hacker-ilor care îşi făcuseră prostul obicei de a invada şi reprograma protezele cerebrale ale celor ce le cădeau victime.Însă era utilă şi în cazul unor hoţi de corpuri ca ei.

 Parcară pe o stradă laterală. Patrulele Machen se opreau din când în când pentru a verifica unele locaţii, aşa că nu era un gest suspect. Balanţă coborî primul, lăsând urme adânci în zăpada pe care automatele nu apucaseră să o curețe. Îşi suflă aer cald între palme, aruncând priviri prudente în jur. Dante, în combinezonul lui cu însemne similare cu cele de pe maşină, se duse direct către intrarea în clădire. Deschise folosind cartela de acces primită de la Balanţă.

 Nu folosiră liftul. Chiar dacă dezactivaseră sistemul de siguranţă din interior, ascensoarele puteau avea senzori suplimentari cu circuit deschis. Le luă ceva timp ca să ajungă până pe terasă.

 Balanţă ascunsese echipamentul într-un punct de întreţinere de la ultimul etaj. Armele erau dispuse în cutiile lor cu protecţie termică. Le verificară rapid, ca de obicei, trăgătorul era Săgetătorul.

 - Etajul 6. Se pare că încă nu a ajuns.

 - Aşteptăm.

 Balanţă alesese o poziţie bună. Îşi camuflară poziţia cu prelata anti-senzori. Chiar şi aşa, trebuiau să rămână cât mai imobili, dronele aveau şi camere video.

 Dante îşi fixă punctul de tragere şi începu să-şi sincronizeze proteza optică cu sistemul de ochire al armei. Avea la dispoziţie un încărcător cu 24 de focuri. Suficient.

 - Înainte nu era chiar atât de complicat să omori un om, mormăi Balanţă. Probabil asta e măsura civilizaţiei.

 Săgetătorul nu intră în conversaţie.

 - Ultimele misiuni au fost mai degrabă nişte ghicitori, fără ţinte precise. Oracolul nostru a devenit pasionat de jocuri şi ghicitori.

 - Taci din gură.

Dante suflă în cablul de conexiune, apoi potrivi cele două mufe. Balanţă se făcu că nu-l aude.

- Cu toată tehnologia asta la dispoziţie ai crede că amărâţii ăştia îşi pot cheltui vieţile ceva mai bine de-atât. Nimic nu s-a schimbat, au aceleaşi probleme din totdeauna.

- Dacă exista o întrebare în ceea ce ai spus tu, tocmai ţi-ai răspuns singur.

- Aşa sunt ei, asta vrei să spui?

- Da. Aşa sunt ei.

 - Şi atunci pentru ce toate astea? Care este scopul Oracolului, ce schimbă?

- Spuneai că ţintele nu mai sunt clare. Te înşeli, e vorba de un concept simplu, acţiune şi reacţiune.

 - Nu e simplu deloc Săgetătorule. Poate că Oracolul nostru a devenit orb.

 - Asta este erezie.

 Balanţă îi aruncă o căutătură sinistră tovarăşului său.

 - Săgetătorul, cel mai activ dintre agenţii Oracolului, expirând putere prin toţi porii, poate cel mai iscusit asasin din toate timpurile, paznicul unei plase prin care nu scapă nici o țintă. Scutește-mă!

 Spune-mi Săgetătorule, crezi că ţinta noastră merită să moară?

 - E irelevant.

 - Serios? Păcat. Din cauza asta, cu toată experienţa noastră, suntem doar la fel ca ei. Limitaţi.

 - Ce-s cu toate prostiile astea Balanţă?

 - Nu sunt prostii. Sunt acţiuni. Lumea asta a ajuns în pragul distrugerii în ciuda acţiunilor noastre. Peticim fără încetare planul unei nebune care a trăit printre zei. La naiba, care i-a omorât! Nu te-ai întrebat niciodată de ce nu i-am eliminat şi pe aceia care au comis masacre? Pe aceia pe care chiar istoria umanităţii îi numeşte tirani! Ce fel de viitor…..

 - Eşti un prost Balanţă. Oracolul nu vrea o utopie, vrea supravieţuirea oamenilor. Nu s-a schimbat nimic, nici măcar după moartea zeilor.

 - Zei…. Nu am fost niciodată zei Săgetătorule. Nici măcar atunci când mi-ai smuls mâna sau când te-am lăsat legat.

 - Taci din gură Balanţă. Îţi spun pentru ultima dată!

 Celălalt rânji dar se supuse.

 Fenrir, în ciuda naturii sale, s-a născut pur, fără sentimente distructive. Însă captivitatea lui în lanţuri l-a făcut monstrul de care se temea Odin. Şi, la începerea Ragnarock-ului, bătălia finală dintre zei şi monştri, Fenrir a fost eliberat de tatăl său, Loki. Sub ochii Oracolului, lupul l-a găsit pe câmpul de luptă pe tatăl zeilor şi l-a sfâşiat.

  - Tipul acesta nu întârzie de obicei.

 - Bucureștiul e un oraș cu multe distracții.

 Îşi mişcă degetele de la picioare. În ciuda hainelor și a păturii termice, începea să resimtă lipsa de mișcare și efectele temperaturii în scădere.

 Amândoi continuau să aștepte întinși pe platforma acoperișului. Balanță fusese nevoit să iasă de două ori pentru a curăța pojghița de zăpadă depusă peste prelata de camuflaj.  Acum se mulțumea să privească prin binoclu camera pustie unde ar fi trebuit să ajungă ținta lor.

 - Mda, ai făcut o treabă de milioane.

 - Ce naiba vrei să spui?

 - Cred că erai responsabil cu informațiile, nu?

 - Și mă rog, de unde era să știu eu că pe-asta îl găsește plimbarea chiar noaptea asta? Mâine are ședință la prima oră, ar fi trebuit să sforăie la ora asta.

 - Balanță, de ce ești aici?

 Săgetătorul era calm. Nu-l privea direct, ci prin obiectivul reglabil al armei care avea un câmp de 360 de grade.

 - Credeam că am lămurit asta.

 - Ce e atât de deosebit la misiunea asta?

 - Ce vrei să spui? Nu e prima dată când lucrăm împreună.

 - Așa este. Dar e prima dată când rămâi până la final.

 - Ordinele sunt ordine. Nu știu, dar o poți întreba pe ea. Poate că i-a fost teamă că nu te descurci, că o să ratezi.

 - Eu nu ratez niciodată.

 - Tu ești cel care crede și nu cercetează. Nu am un răspuns pentru tine.

 - De fapt, cred că ar trebui chiar tu să te gândești la motivul pentru care Oracolul te-a trimis aici, cu mine, acum.

 Balanță rânji sec. Brațul lui stâng țâșni înainte cu o rapiditate pe care trupul său de greoi o ascunsese cu grijă. Lama trecu prin haina celuilalt, dar nu atinse carnea. Mult mai agil, Săgetătorul se rostogoli de sub prelată și reveni în picioare.

 Balanță se ridică încet, fără grabă. Ținea în continuare cuțitul, chiar dacă celălalt scosese între timp pistolul din teaca de la șold.

 - N-ai uitat de drone, nu?

 Săgetătorul își permise și el un zâmbet și puse arma la loc. Își trase pumnalul fixat în carâmbul cizmei drepte, și îl poziționă cu vârful în jos și tăișul spre exterior.

 - Ești un prost Săgetătorule. Nu ai înțeles niciodată nimic. Te-a adus înapoi pentru că ești un fanatic obedient. Iar acum nu mai are nevoie de tine. Acesta este motivul pentru care eu sunt aici.

 Balanță porni cu pași mari spre el. Folosea un fel de macetă, știa cum avea să-l atace. Vroia să-l spintece, profitând de lungimea lamei.

 Săgetătorul se retrase cu pași calculați. Se feri de primele șarje și o blocă pe a treia dar Balanță alesese un corp puternic. Îl aruncă înapoi, târându-l până spre marginea acoperișului. Săgetătorul plonjă în lateral, pe sub lovitura razantă care l-ar fi despicat în două. Alunecă controlat prin zăpadă, retrăgându-se din fața izbiturilor furioase ale atacatorului.

 Reuși să se îndepărteze suficient. Ușor aplecat, cu brațele arcuite pe lângă corp, primi un nou asalt în forță. Se feri de loviturile razante menite să spintece în ambele direcții, și se lăsă fulgerător în jos, trecând pe sub garda celuilalt. Tăie din scurt, dar nu nimeri ligamentele genunchiului. Balanță grohăi atins și, împingându-se în piciorul teafăr, sări într-o parte. Dar Săgetătorul se aruncă peste el. Balanță reuși să-și pună brațele în calea cuțitului peste care celălalt se apăsa cu toată forța. Dante era prea ușor, Balanță reuși să se elibereze și să strecoare un genunchi între ei. Îl împinse cu suficientă forță cât să-l arunce la câțiva metri.

 Săgetătorul înțelese că abordase greșit lupta. Dar punctase decisiv. Balanță șchiopăta, însă nu-și pierduse din agresivitate. În ciuda implanturilor lui Dante, celălalt avea cel puțin la fel de multă forță naturală.

 Balanță atacă din nou cu maceta lui. Tăia orbește aerul pentru că Dante abandonă lupta directă, preferând să danseze în jurul lui. Apoi, la momentul oportun, îşi lansă propriul pumnal, proiectându-l din încheietură. Balanță blocă arma care ricoșă zdrăngănind pe jos. Săgetătorul însă îi intrase prin gardă.

 Lovi rapid la corp într-o serie prelungită cu ambele brațe, apoi izbi la față, nimerind un croșeu în plin. Balanță se clătină dar aruncă și el un pumn care-i sparse celuilalt arcada dreaptă. Săgetătorul strânse din dinți şi închise ochiul, pentru a lăsa jetul iniţial, mai gros, să i se scurgă pe obraz. Avea nevoie de o vedere limpede. Se înfipse chiar pe sub brațul ridicat al adversarului, lovind în coaste și sub stern. Balanță încercă să-l prindă de ceafă dar celălalt i se răsuci pe sub priză, ajungându-i în spate. Săgetătorul lovi în genunchiul afectat, punându-l jos. Apoi îl prinse într-un full Nelson.

 Amândoi auziră zgomotul joncțiunilor hidraulice ale protezelor. Nu avea să îi mai dea drumul. Balanță se ridică tremurând dar celălalt îl împinse în față, sporindu-și avantajul. Balanță încercă să se rostogolească dar strânsoare sporea în intensitate. Devenise doar o chestiune de secunde.

 - Balanță, ai avut dreptate. Oracolul trebuie să fie orb, altfel ar fi știut că o să mori aici, pe terasa asta, nu? Şi atunci de ce te-a trimis să mă ucidă? E o întrebare la care îţi poţi răspunde şi singur. Te-ai îndoit de viziunea ei, de data asta nu cred că te va mai aduce înapoi.

 Balanță reuși să schițeze un zâmbet.

 - Știi ceva Fenrir? Mă întreb dacă Michael Mulryne ăsta chiar există.

 Cu un pârăit sec, gâtul îi cedă. Balanță se zbătu ușor, scuturat de spasme. Murea odată cu trupul pe care îl furase.

 Săgetătorul se ridică rapid. Privi în toate direcțiile, încercând să determine dacă fusese detectat. Nu găsi nici un semn, așa că se ocupă de trupul care începuse deja să se răcească. Îl trase sub prelată, își recuperă cuțitul și își reluă veghea în așteptarea lui Mulryne.

 Din bătălia finală dintre zei şi monştri, Ragnarock, o singură ființă a scăpat în viață. Legenda spune că era o femeie de o frumusețe rară, din lumea oamenilor, cu ochi albaștri, goi, ce nu vedeau lumina soarelui dar erau blestemați cu viziunea creatorului.

Alexandru Neagu s-a nascut la 24 noiembrie 1980 in Bucuresti. Este absolvent al Facultatii de Relatii Internationale si Studii Europene din Bucuresti, lucreaza in domeniul traducerilor, este pasionat de istorie, geopolitica si science fiction si este membru al AtelierKult. In prezent participa la proiectul Resboiu in calitate de redactor.

Alexandru Neagu

Alexandru Neagu

S-a născut la 24 noiembrie 1980 în București. Este absolvent al Facultății de Relații Internationale și Studii Europene din București, lucrează în domeniul traducerilor, este pasionat de istorie, geopolitica si science fiction. Este membru al AtelierKult. În prezent participa la proiectul Resboiu în calitate de redactor.

More Posts - Website