gsf43 banner 610

          Este seară. Decid să fac o scurtă plimbare deoarece Moş Ene a cam uitat de mine. Alături de câinele meu, un ciobănesc german, plec în păduricea de lângă casa mea. Îmi aprind frontala. Este linişte. Nimic nu mişcă. După ce am hoinărit zece ufoeggminute, îmi caut un loc bun de unde să privesc stelele. Cerul era mai frumos ca niciodată. Era atât de linişte şi de frumos. Chiar mă gândeam să-mi aduc cortul. Decid să-i dau drumul din lesă lui Lord. După cinci minute, acesta a început să latre. Mai că nu se oprea. Încerc să îmi dau seama unde se afla. L-am chemat, iar în mai puţin de zece secunde a venit lângă mine. Văd o chestie. N-aş putea să o descriu. Avea forma unui ou. Cobora din cer. Mi-am luat câinele şi m-am ascuns după nişte copaci. Acel ou începuse să lumineze. Roşu, galben, albastru, verde, violet… Toate culorile. Şi, deodată, ies nişte fiinţe care se asemănau cu meduzele. Lord a început să latre, dar când să încerc să-l opresc (nu voiam ca acele aşa zise „meduze” să ştie că sutem acolo), acesta a sărit de după copaci şi a alergat la meduze. Speriată, am fugit după el. Nu mai era nimic acolo. M-am panicat. Am început să mă gândesc dacă mi-am imaginat tot ce s-a întâmplat. N-avea cum să nu mai fie nimic. M-am învârtit pe acolo. Poate deveniseră invizibile. Nimic. M-am aşezat jos. Încercam să-mi explic ce se întâmplase. Căţelul s-a pus cu capul pe lăbuţe şi a început să se holbeze la mine. După două minute m-am ridicat şi am plecat spre casă. La câţiva metri de locul cu pricina era o poză. O poză cu acel ou. Mă gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi spus ce-am văzut. Am luat poza, am îmboţit-o şi am aruncat-o într-o groapă plină cu nişte ambalaje. N-am dorit să-mi bat capul cu asta, aşa că mi-am continuat drumul. Totuşi, ce se întâmplase nu-mi dădea pace. Dacă mă aflam acolo din întâmplare? Dacă a fost intenţionat? Nu-mi explicam ce se întâmplase. M-am pus în pat şi am încercat să adorm. Spre surprinderea mea, am adormit în mai puţin de cinci minute. A doua zi am mers iar în acel loc. Nu era nimic anormal. Din ziua aia, n-am mai păşit acolo.

*) Povestire creată în cadrul concursului GSF din tabăra de Sci-fi & fantasy Asphar
Diana Elena Văcăriţă

Diana Elena Văcăriţă

Este elevă la Colegiul Tehnic "Mihai Băcescu", membru la Asociația Ghizilor din Bucovina, Academia de Aventură "Pământul Viu", Asociația Fălticeni Cultural și colaborator la revista "Pământul Viu". Voluntar la Asociația Grupurilor Locale de Tineret și la Aripi în Europa.

More Posts - Website

Follow Me:
Facebook