GSF84 banner01-650         Deși aș fi crezut că nu mai trăim vremuri în care cucerirea spațiului să mai facă lumea să aplaude, să mai scoată din case mase mari de oameni și să-i mai țină cu răsuflarea tăiată urmărind soarta începuturilor de misiune, iată că, odată cu lansarea primei rachete reutilizabile și, mult mai important, recuperarea ei (aproape) integrală, putem spune că asistăm la un al doilea pionierat în domeniu, pionierat primit cu entuziasmul pe care-l merită. Ceea ce a realizat Elon Musk prin recuperarea motoarelor auxiliare (boosterelor) lui Falcon Heavy și prin lansarea cu succes a acestei rachete, lansare care a mers chiar mai bine decât se preconiza, nu e doar un pas înainte, este, cred eu, un nou început. Acolo unde NASA, ca cel mai important exponent al modelului agenției aerospațiale patronate de un stat, își atinsese limitele, din motive pe care le cunoaștem, iată că o întreprindere particulară, modelată pe alte principii economice, reușește să preia ștafeta.

          Despre ceea ce a reprezentat în lumea științei lansarea lui Falcon Heavy din 6 februarie 2018 s-a scris foarte mult, nu cred că e cazul să preiau aici. Mă voi limita doar la a spune că „proiectilul” aruncat în spațiu, deși fusese menit să atingă orbita lui Marte, se pare că o va depăși, însă nu va ajunge până la centura de asteroizi. Iar primele două motoare auxiliare (boostere) au aterizat vertical, aproape perfect sincron, într-o imagine care probabil va rămâne emblematică pentru zborul omenirii în spațiu, alături de celelalte simboluri din cursa pentru spațiu dintre URSS și SUA.

5a7dc35ed0307219008b4c34-750-422

           Iată orbita pe care Starman își va conduce autovehicului Tesla Roadster pentru următorii… eoni?

          Și Iată și un site cu date la zi despre poziția lor: http://www.whereisroadster.com/

          Aici mă opresc cu informațiile.

          Aș încerca însă, sefist fiind, câteva speculații legate de momentul în care, peste cine știe câte mii, zeci sau chiar sute de mii de ani, autovehiculul terestru care bântuie cărările sistemului solar va fi redescoperit de omenire. Pentru că, fără îndoială, interesul pentru el va scădea în anii care vor urma, indiferent de viitorul misiunilor SpaceX, iar amintirea lui va deveni din ce în ce mai străvezie (câți, astăzi, dintre cei care nu au trăit acele zile, mai știu despre zborurile paralele ale misiunilor Vostok 3 și 4, de exemplu?) până când va rămâne doar o informație undeva, rar accesată de cineva.

          Ei bine, momentul redescoperirii depinde foarte mult de modul în care istoria ca știință și felul în care ea consemnează evenimente va evolua. Pentru că, dacă istoria ne-a învățat ceva despre ea însăși, de-a lungul timpului, acel lucru este că-i lipsește consecvența și obiectivitatea. Ca să nu mai amintim de faptul că e perisabilă, ea variind de la o generație la alta și de la un areal geografic la altul, în funcție de sursele pe care o națiune alege să le considere relevante. Sub aceleași auspicii va cădea, bineînțeles, și activitatea lui Elon Musk.

          Și acest lucru eu nu-l văd schimbându-se decât dacă admitem că, la un moment dat, omenirea își va construi un soi de memorie a speciei, o masă de informație brută, la care orice individ să aibă acces oricând. Pare ceva irealizabil? Eu nu cred.

          De ce? pentru că, prin abundența de dispozitive inteligente mobile, care fac parte din viața noastră chiar acum, exact asta facem. Dacă ne gândim la telefoanele inteligente dotate cu GPS și acces constant la internet, la ceasurile cu funcții de monitorizare a stării de sănătate, la ochelarii care pot nu numai să înregistreze imagini, dar și să altereze realitatea utilizatorului, suprapunând un strat de informații peste ceea ce omul privește, ne dăm seama că deja modul nostru de gândire, ca specie, este modificat de interacțiunea cu tehnologia. Ea deja face parte din noi.

          Și peste asta, deja avem nu doar posibilitatea, dar chiar necesitatea aproape maniacală de a ne jurnaliza acțiunile, de a înregistra și arăta lumii evenimentele la care luăm parte, de a ne lăuda cu locurile prin care am trecut. Dacă la această schimbare de comportament vom adăuga și faptul că, din ce în ce mai mult, prim mutarea informațiilor în ceea ce se numește „clowd”, dependența acestora de un suport fizic sau altul dispare, putem să ne dăm seama că deja istoria se scrie altfel și se păstrează altfel. Se scrie de către fiecare dintre noi și se scrie continuu. Și nu mai este perisabilă, datorită faptului că, prin acest „clowd computing”, informația nu mai e legată de un server anume.

          De aici și până la omul direct conectat la întreaga informație a lumii, prin însuși trupul său, dacă ne gândim la evoluția rețelelor neuronale de calcul, nu mai e decât un pas. Iar până la transmiterea lor prin ereditate, încă unul.

tesla-spacex-starman-falcon-heavy-rocket-elon-musk

          Dacă admitem un asemenea scenariu ca fiind plauzibil, atunci momentul redescoperirii autovehiculului lui Elon Musk va fi unul marcat de o febrilă căutare și analiză a datelor. O imensă cantitate de informație există despre acel eveniment. S-au scris mii de articole științifice, în tot atâtea reviste la nivel global – vezi modul în care evenimentul a fost tratat de Știință și tehnică, spre exemplu -, probabil sute de mii de articole de blog și milioane de postări pe facebook. Acestea, mai nou, nu mai dispar. Generațiile viitoare vor avea acces la ele, trebuie doar să le caute.

          Ei, dar acest scenariu, probabil naiv de optimist, este mai degrabă interesant pentru un sociolog, modul în care omenirea va ajunge să stăpânească analiza surselor de informație și să le selecteze pe cele credibile fiind la fel de mult o chestiune socială ca și una speculativă, o problemă cu care deja ne confruntăm și pe care, pare-se, am cam scăpat-o de sub control. Probabil că va exista un număr foarte mare de oameni care, alegând sursele serioase, va înțelege exact ce a vrut Elon Musk să testeze cu acea lansare. La fel cum un număr mult mai mare de oameni, având acces la aceeași bază de date de surse, dar alegând să le dea crezare celor pseudoștiințifice, va înțelege cu totul altceva.

          Însă mai interesant din perspectiva scriitorului de SF poate fi scenariul în care memoria speciei eșuează în a se realiza, iar civilizațiile tehnologice terestre se vor succede, uitând una de alta. Ce va crede o civilizație de peste zece sau o sută de mii de ani, în lipsa oricăror referințe istorice, despre cel care a lansat în spațiu, cu o cheltuială uriașă de energie, un autovehicul construit strict pentru șosea, în condiții de gravitație terestră? Probabil că este un arogant glumeț și boem, lipsit de orice spirit practic, eventual un artist cu resurse virtual nelimitate de care-și permite să-și bată joc. Falcon Heavy a fost și este prima rachetă construită de oameni care poate fi, grosso-modo, în întregime recuperată, construirea ei dovedind un spirit constructiv și practic vizionar. A arunca un autovehicul în spațiu, dacă scoatem doar acest singur lucru din context, ne poate duce cu gândul exact la contrar.

          Și aici este tărâmul de joacă cel mai fertil al SF-ului! 

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website