GSF65 banner01-650

          După multe încercări nereușite, astronava Cronos revenise la viață. Izbânda nu fusese însă decât o bucurie palidă pentru echipajul cargoului care părăsise orbita planetei mamă – în urmă cu aproape o jumătate de secol – cu scopul de a ajunge în primul sistem solar unde sondele automate descoperiseră viață. Acumularea prafului, cauzată de trecerea prin zone cu densitate mare de particule, coroborată cu viteza de pătrundere, întreținuse un fenomen de coroziune continuă a fuzelajului, scutul magnetic dovedindu-se incapabil de a contracara o asemenea agresiune. Când pierderea controlului asupra senzorilor externi se transformase în certitudine, ordinatorul luase măsuri fără precedent. Impuse un regim de frânare progresivă, întrerupând somnul criogenic al echipajului, apoi expulză douăzeci și unu de compartimente considerate neesențiale, pentru a limita stresul mecanic resimțit de învelișul din titan sintetic. Două luni după oprirea motorului principal, tehnicienii umani reușiră să rescrie protocoalele interne, restartând manual inima cargoului. Situația, însă, rămânea disperată. Mai erau de parcurs aproape cinci ani lumină până la destinație, iar Cronos părea incapabil să susțină un asemenea efort…

          *

          Generalul Mark Storf era epuizat. Reuși cu greu să străbată câțiva metri care-l despărțeau de fotoliu, sprijinindu-se la fiecare pas de pupitre. În sfârșit recunoscuse oficial înfrângerea. În câteva fraze reci anunțase ceea ce se străduise din răsputeri să ascundă încă de când se trezise din somnul criogenic: Cronos se dezintegra. Încet, dar sigur! După șapte săptămâni în care cargoul înaintase, din nou, cu optzeci la sută din viteza luminii – adică întregul potențial – coroziunea fuzelajului exterior atinse nivelul critic de suportabilitate, rămânând în discuție două alternative: reluarea procedurilor de oprire progresivă a motorului, sau continuarea marșului până când nava se va dezintegra.

          Mark Storf hotărâse în ultima clipă să continue drumul, folosindu-se de puterea generată de navete – o a treia posibilitate – după ce încercase toate variantele aduse în discuție de către stafful său, jertfind în teste puerile o bună parte din echipaj și aproape întregul suport al roboților de intervenție. Cu toate acestea soluția aleasă nu era deloc liniștitoare. Deși mult încetinită, degradarea exterioară nu se oprise. În plus, generalul ezită de câteva ori în fața deciziei finale, obligat fiind să înfrângă o revoltă spontană izbucnită în compartimentele superioare unde personalul neesențial fusese consemnat. Din ordinul său trei secțiuni, afectate dramatic de praful coroziv, părăsiseră corpul cargoului, condamnând la moarte patruzeci și doi de oameni – potențiali coloniști, stârnind o tensiune fără precedent.

          Acum, pentru prima oară de când se trezise, se simțea mai bine. Eliberat de o povară mult prea mare, spera într-un sfârșit care să-l izbăvească de chinuri.

          Cu mișcări nesigure, cu privirea înlăcrimată de atâtea amintiri amare, se așeză tăcut în fotoliul destinat comandantului. Auzi murmurul dublat de remarca seacă a secundului, dar nu reacționă. Se mulțumi să-și lase capul pe spate, cu ceafa sprijinindu-se pe dunga fotoliului. Inima începu să-i bată nebunește. Simți o nouă zvâcnitură. Cronos decelera.

          — … Te frământă ceva, domnule colonel?

          — O să crăpăm! îi răspunse Teans Farr trecând peste orice etichetă. Senzorii interni arată că slăbirea structurii a depășit învelișul din titan. De aceea vom părăsi astronava. Există posibilitatea de a transforma vehiculele spațiale într-un „ tren ”. Apoi…

          — Este o nebunie, colonele! În timpul frânării Cronos se poate dezintegra. Forța de inerție acționează asemenea unui tsunami. Planul era cât se poate de clar: să folosim motoarele navetelor pentru a crea un câmp suplimentar de protecție, întrebuințând o mișcare uniformă a cargoului. Adică o accelerație egală cu zero. În schimb ați oprit funcționarea celor douăzeci de vehicule de salvare, decelerând abrupt nava. După părerea mea este…

          — Nu mai contează părerea dumneavoastră! Nimeni nu garantează că nava va rezista până la destinație. În lipsa unor simulări realizate de computer se poate doar specula. Vom părăsi Cronos simultan. Din fericire putem îmbarca întregul echipaj rămas în viață. În urma testelor nereușite, avizate de către dumneavoastră, am ajuns la un sfert din numărul inițial.

          — De fiecare dată m-am sfătuit cu voi!

          — Să nu uităm că eu m-am opus. Dar ați luat în considerare părerea majorității. O greșeală pe care am tolerat-o prea mult. Nu suntem o democrație, domnule Mark Storf! Vorbim de o luptă pentru supraviețuire. De altfel ați pierdut suportul tuturor. Mai puțin al locotenentului Fran Fueg și al caporalului Tank Dump. Cei doi au expulzat – din ordinul dumneavoastră – trei compartimente. Au ucis patruzeci și doi de oameni.

          — Te contrazici, colonele! Am demonstrat că nu suntem o democrație. Revolta denaturase. Știi asta! Vroiau să secționeze conductele de alimentare cu plasmă în timp ce motorul se afla în sarcină. Cum numești asta? Eu zic sabotaj! Apropo: ce ați făcut cu cei doi?

          — Deocamdată sunt închiși într-o celulă din compartimentul 17. Lângă punte! Alături de Clara Brown, astrofizicianul în care ați avut încredere. Vor rămâne pe Cronos, alături de dumneavoastră.

          — Nu înțeleg ce vină are Clara? se foi generalul uitându-se în ochii colonelului. O răzbunare?

          Teans Farr evită un răspuns tranșant. Nu-și găsea cuvintele, sau pur și simplu vru să pună capăt discuției. Ridică mâna dreaptă, semn că urma ordinul mult așteptat, apoi rosti apăsat:

          — CĂTRE NAVETE!

          În câteva secunde forfota ofițerilor superiori puse stăpânire pe punte. Generalul se simți trădat și starea de liniște relativă îl părăsi. Senzația că se afla în fața unui plan bine stabilit îl copleși. Pentru o clipă se gândi la pachetul cu țigări pe care-l ascunsese în buzunarul interior al hainei și își dori să aprindă una. În ultimele zile fumase mult, dar nu-i păsa. Închise iarăși ochii, încercând să evadeze din realitatea crudă, lipsită de perspectivă. Pipăi atent căptușeala fină, descoperind conturul firav al brichetei, apoi se gândi că poate fi ultima țigară. Descoperirea îl determină să zâmbească. O ultimă dorință înaintea…

          Se porni să arunce rotocoale de fum spre tavanul cenușiu, imaginându-și grădina casei sale – probabil și ea dispărută în schimbările implacabile impuse de timp – și se amăgi cu ideea că viața pe Terra continua. Chiar dacă părăsiseră planeta în timp ce uragane perpetue îi acaparaseră jumătate din suprafață, metamorfozându-i clima într-o întruchipare a iadului, speranța refuza să-l părăsească. Întotdeauna există o cale! Cât despre soarta sa… era cea mai bună soluție: să rămână pe navă și să piară alături de ea. Cum ar face un comandant adevărat. Și să-și scoată din minte că era un criminal! Acum toți îl judecau, dar atunci, când trebuise să-și asume deciziile, vocile care se împotriviseră fuseseră insignifiante. Doi, cel mult trei ofițeri, susținuți de fiecare dată de către secund, colonelul Teans Farr, nu-l determinaseră să-și schimbe opiniile. Astăzi, însă, revolta cuprinsese aproape întregul echipaj.

          Gândul că luase decizii juste îl calmă încă o dată. O căldură plăcută îi invadă organismul. Ațipi cu țigara aprinsă, cu degetele întinse pe cotiera în care erau integrate comenzile de urgență, într-o poziție lipsită de politețea unui astfel de loc.

          — … Domnule general!

          Tonul grav îl determină să tresară. Printre gene observă trei siluete, însă nu se grăbi să răspundă. Se mulțumi să-și întoarcă privirea spre fumul anemic care se încăpățâna să iasă din chiștoc, urmărindu-i traiectoria impusă de mișcările oscilatorii ale degetelor.

          — Domnule general!

          De data aceasta vocea locotenentului Fran Fueg fu acoperită de un zgomot sinistru. Un huruit prelung, însoțit de gemetele fierului supus torsiunii, dublat de o pierdere semnificativă a gravității artificiale, puse capăt încercărilor evazive ale comandantului.

          — Te ascult, locotenente!

          — Întreruperea câmpului de forță suplimentar, împreună cu faptul că ușile hangarelor sunt deschise, crează un efect devastator. Ne dezmembrăm!

          — Așadar se întâmplă, oftă Mark Storf. Accelerația negativă conduce spre catastrofă. Din păcate cele douăzeci de vehicule spațiale sunt dotate cu motoare de impuls. Am vrut să-i explic colonelului, dar nu m-a ascultat. Unda de șoc îi va ajunge din urmă.

          — Mai contează, domnule general? Vom muri cu toții!

          — Poate că da, poate că nu! Cronos este dotat cu douăzeci și unu de navete. De fapt ultima dintre ele este mai mult decât un simplu vehicul de salvare. În cazul în care cargoul ar pieri, devine ultima șansă… 

          Vocea sergentului Tank Dump acoperi bolboroseala locotenentului.

          — Cu tot respectul, domnule general! Cum de n-am știut nimic despre acest lucru?

          — Nici secundul nu a avut acces la această informație. Este un secret pe care trebuie să-l cunoască doar comandantul în funcție. Este înzestrată, pe lângă motorul clasic, cu un modul capabil să accelereze până la jumătate din viteza luminii. În plus, este dotată cu senzori pentru distanțe mari. Însă pentru activarea ei este nevoie de asistența computerului navei. Va trebui să restartăm sistemele principale peste care am trecut. Apoi voi introduce codul impregnat în A.D.N-ul meu…

          — Incredibil, spuse Clara Brown, cel de-al treilea prizonier eliberat.

          — Mai bine ne-am grăbi, interveni locotenentul Fran Fueg analizând sinopticul realizat de senzorii interni. Pierdem bucăți semnificative din compartimentele de la pupă. Un fenomen similar se află în plină desfășurare și la provă. În câteva minute vom rămâne fără scutul din avangardă!

          — Se întâmplă mai repede decât am anticipat, mărturisi generalul căutând privirile Clarei Brown.

          Ai pregătirea necesară, domnișoară! A doua ta specializare este programator al computerelor cuantice. Vei fi asistată de locotenent și de sergent. Bineînțeles, voi sta și eu alături de voi. Să trecem la treabă!

          Îndemnul avu efectul unui ordin. În câteva minute decriptarea primelor chei dezvălui gravitatea situației în care se afla Cronos. Lipsit de controlul multor funcții, creierul artificial al cargoului încercase din răsputeri să prevină catastrofa care se prefigura. Întreaga energie auxiliară, rodul imenselor turbine acționate de către circuitele de plasmă, fusese dirijată spre susținerea integrității fuzelajului – insuficient însă pentru a proteja vehiculul spațial.

          — Interesant! se foi Clara încercând să înțeleagă datele afișate pe ecranul pupitrului de control. Conform computerului, exteriorul navei se află cu nouăsprezece minute în viitor! Cronometrul intern, atașat la sisteme independente, ne indică un alt timp față de cel universal. În plus nu găsesc mențiuni despre faptul că gravitația artificială și-ar fi schimbat valoarea. Dacă comparăm cele două informații, aș spune că în afara navei timpul se scurge mai repede. În fenomen este inclus și fuzelajul cargoului. Decalajul apare în interiorul compartimentelor. Dacă cele douăzeci de navete vor părăsi hangarele, nu vor ajunge prea departe. Asta e sigur! Avem o predicție până când Cronos va exploda. Unsprezece minute și treizeci de secunde. Acum am nevoie de codul dumneavoastră, domnule general! După implementare vom avea acces deplin la funcțiile computerului.

          Generalul ajunse aproape de una din ușile care delimitau puntea de comandă. Așeză palma pe cititor, atașat băncii de informații, așteptând penetrarea minusculelor ace – de fapt sonde pregătite pentru decodarea A.D.N-ului uman. Ca prin minune oboseala îi dispăruse. În câteva clipe își contură în minte un plan cât se poate de limpede, deși știa că nu va face parte din el. Avea posibilitatea să-i salveze pe cei trei, oferindu-se voluntar în comanda de la distanță a navetei, până când sistemele sale ar fi preluat controlul navigației.

          — Cifrul acceptat! anunță Clara Brown. Acces la ordinator în… 3… 2… 1… Legătură stabilită!

          — Evenimente în desfășurare! punctă Tank Dump, stabilit la pupitrul tactic. Avem imagini difuzate de către camerele mobile. Navetele părăsesc cargoul.

          — Afișează-le pe ecranul principal! ordonă generalul, simultan cu avertizarea acustică generată de computer.

          Glasul metalic se înteți:

          — PERICOL! NAVA VA EXPLODA ÎN OPT MINUTE! SE RECOMANDĂ PĂRĂSIREA TUTUROR COMPARTIMENTELOR!

          Într-o clipă monitorul amplasat în prova punții de comandă se lumină. Transmisia directă surprinse tribordul cargoului. Câteva momente mai târziu navetele dispărură, lăsând în urmă dâre strălucitoare.

          — Senzorii de rezervă sunt funcționali! spuse Tank Dump. La aproximativ șapte milioane de kilometri detectează un corp ceresc.

          — După câte știu – interveni Fran Fueg – nu ne aflăm în interiorul unui sistem solar. Cum este posibil?

          — Este o planetă interstelară! se lumină Clara Brown apropiindu-se de pupitrul tactic. O planetă rătăcită. Un gigant gazos, ceva mai mic decât Saturn. 

          Într-o clipă ochii i se înflăcărară. Îl împinse ușor pe caporal, încercând să interpreteze fluxul de date:

          — … Densitate medie: 0,9 grame /centimetrul cub; diametrul la ecuator: 91000km…

          — Ajunge! o întrerupse locotenentul. Vom avea timp să o studiem, după ce vom scăpa din ghearele lui Cronos.

          Ochii generalului se limpeziră.

          — Locotenentul are dreptate, Clara! Suntem la adăpostul „ fracturii ”, însă nouăsprezece minute nu înseamnă foarte mult. Asta dacă într-adevăr este vorba de o dilatare a timpului. Computerul se raportează la timpul universal conform căruia, în mai puțin de opt minute Cronos va exploda. Asta înseamnă că noi vom supraviețui fără fuzelaj dacă numărătoarea inversă ajunge la „ 0 ”. Singura șansă este pornirea navetei după eveniment. Odată ce veți părăsi cargoul, veți fi în urma undei.

          Înjurătura lui Tank Dump tăie vorba comandantului:

          — În ce mama dracului am intrat?!

          — Cum adică… veți părăsi cargoul? se minună Clara. Adică dumneavoastră, domnule general, să înțeleg…

          — Exact! Voi rămâne pe Cronos… Voi comanda modulul cu ajutorul computerului principal până când veţi fi în siguranță. Trebuie luat în calcul faptul că în ariergardă se află o undă nimicitoare, iar din urmă va porni „ ecoul ” acesteia. Avantajul este că ambele au aceeași viteză. Studiind-o pe prima voi face o predicție pentru cea de-a doua. Voi descărca în creierul modulului date, în vederea activării unui puls care să vă țină între cele două „ valuri ”.

          Glasul pătrunzător, reveni:

          — PERICOL! NAVA VA EXPLODA ÎN ȘASE MINUTE! SE RECOMANDĂ PĂRĂSIREA TUTUROR COMPARTIMENTELOR!  

          — Computer! Inițiază model „ ALFA-1 ”! Comandă vocală încadrată! Acces Mark Storf, parolă: Cronos 222- Alfa 101!

          — Comandă acceptată! Proces în desfășurare!

          Puntea păru că se dezintegrează. Din pântecele ei apăru o navetă a cărei model era total necunoscut celor trei subalterni ai generalului. Zgomotul înfundat se înteți și câmpul de forță transformă podeaua într-un întins străveziu. Bombardamentul sonic metamorfoză scaunul comandantului și pupitrele din jurul său în așa fel încât materia din care erau construite să devină pe deplin penetrabilă.

          — Doi atomi ocupând acelaşi loc, bombăni Clara. Habar n-am avut că deținem o astfel de tehnologie!

          Tank Dump se strâmbă grotesc.

          — E cazul s-o roim!

          Generalul încuviință.

          — Am acces vocal la comenzile computerului principal. Sergentul are dreptate. Urcați-vă în vehiculul de salvare. Tirul sonic poate menține fenomenul o perioadă limitată. Mai puțin de trei minute. Computer! Deschide trapa!

          Fran Fueg se grăbi. Fără să aștepte o a doua invitație o apucă ferm pe femeie. Mișcarea bruscă o smulse pe Clara din contemplarea sinopticului. Părea vrăjită de ceea ce vede.

          — PERICOL! NAVA VA EXPLODA ÎN PATRU MINUTE! SE RECOMANDĂ PĂRĂSIREA TUTUROR COMPARTIMENTELOR!

          — Pe mațele papei! Dacă mai există vreo unul! înjură sergentul încheind șirul celor care intrau în navetă.

          Ușa de acces se închise la fel de repede pe cât se deschise. Despărțirea se realiză fără un alt protocol.

          Înăuntrul navetei numărul douăzeci și unu timpul trecea nefiresc de greu. Dură o eternitate până când explozia fuzelajului perturbă stabilitatea habitatului. În secunda următoare generalul Mark Storf introduse vocal al doilea cod de acces. Culoarul format conduse naveta către exteriorul lui Cronos. Peisajul se întunecă brusc și cerul înstelat câștigă lupta.

          Locotenentul Fran Fueg, sergentul Tank Dump și astrofizicianul Clara Brown se așezară în jurul pupitrului tactic al navetei de salvare. Păreau absorbiți de nebunia din jur. Cronos era de nerecunoscut. Devenise un morman de fier, înghesuit într-o construcție bizară, luminat de incendii întreținute de ultimele rezerve de oxigen care răbufneau din interiorul compartimentelor. În față, unda de șoc înainta devastatoare. Din timp în timp, o microexplozie anima uniformitatea valului concentrat în câțiva zeci de kilometri.

          — N-ar trebui să fie o sferă? murmură sergentul privind în ochii Clarei Brown. Adică suflul exploziei.

          Drept răspuns locotenentul desenă un arc de cerc imaginar. Tank Dump observă un al doilea val. Într-o altă poziție față de primul.

          — Proiecție temporală, bolborosi Clara Brown. Nu sunt doar două unde. Ci atâtea cât să ajungă la noi. Să sperăm că generalul ne poate salva. Este ultima noastră speranță! Mai sunt nouă minute până când timpul universal se va armoniza cu noi.

          Alte trei explozii însuflețiră cel de-al doilea val.

          — Mai puțin trei vehicule de salvare, anunță Tank Dump fără să-i scape o altă centură de foc. Nu le ajută motoarele. Nu au timp să ajungă la adăpostul „ Rătăcitorului ”.

          De data aceasta unda era cu mult mai aproape.

          — Să-mi trag…

          — Ba nu! îl repezi locotenentul. Nu-ți tragi nimic! Pentru că primim date!

          — Activarea modulului ne va duce în apropierea gigantului gazos, spuse Clara Brown. Valul cel mai aproape de noi a trecut de planeta interstelară. O putem folosi drept scut.

          Tasta „ enter ” suportă două degete simultan. Impulsul fu absorbit parțial de compensatori. Cei trei temerari își pierdură echilibrul, în timp ce vehiculul de salvare acceleră, trecând de planeta rătăcitoare. Adică exact cât să evite un al patrulea val. De data aceasta cu adevărat periculos. Și asta pentru că noua undă distructivă sosea dinspre Cronos.

          — Manevră evazivă! ordonă locotenentul încercând să ajungă la pupitru de comandă. Trebuie să ajungem la adăpostul „ Rătăcitorului ”!

          — Nu e timp! urlă Clara. Motoarele de manevră pot fi accesate în câteva minute.

          — La dracu`! La dracu`! înjură Tank Dump într-o cadență amețitoare. Mi se pare mie sau prietenul nostru a început să se urnească în direcția bună?

          Într-adevăr! Planeta interstelară întreținuse o mișcare vectorială către poziția astronavei Cronos, dar ceva îi perturbase traiectoria. Începu să accelereze, interpunându-se între valul ucigaș și vehiculul de salvare numărul douăzeci și unu.

          — Asta le întrece pe toate! se dezlănțui Fran Fueg. Se îndepărtează de noi?

          — Din contra, se entuziasmă Clara Brown privind datele afișate pe sinoptic. Se apropie. Numai că își micșorează dimensiunile pentru a-și crește densitatea specifică. Dacă nu ar arăta a planetă aș zice…

          Doar zece secunde separau generalul de încheierea celor nouăsprezece minute. Părea mulțumit și împăcat cu el însuși. Zâmbi. Brusc, picioarele începură să-și piardă consistența obișnuită. Apoi corpul se transformă în energie. Părăsi puntea astronavei metamorfozat într-un fascicul incandescent.

         

          *

         

          …Lumina deveni orbitoare. Clara țipă scurt și se cuibări în spatele locotenentului. Tank Dump se pipăi la centură, pregătindu-și arma din dotare. Treptat, chipul generalului Mark Storf prinse contur. Ochii, nasul, gura… Zâmbetul larg însoți materializarea într-o nuanță grotescă.

          — Aici erați! murmură comandantul fostei astronave Cronos. Nu știu ce este mai incredibil. Faptul că am fost… teleportat în ultima clipă sau ceea ce se întâmplă în spatele vostru. Vreau să vă spun că „ Rătăcitorul ” se metamorfozează. Ori mi se pare doar mie?

          De data aceasta locotenentul și sergentul înjurară în cor. O reacție de răspuns care acoperi vorbele astrofizicianului Clara Brown. De emoție, aceasta se porni să repete acelaşi cuvânt.

          — Terraformează?!

          — Așa se pare! întări generalul.

          — Câmpul gravitațional se intensifică, mormăi Clara. Compensatoarele noastre sunt aproape de maximum. Cred că ne invită să aterizăm.

          — Poate fi ce cred eu, domnișoară? O entitate?

          — Încă nu m-am clarificat cu modul în care ați ajuns pe navetă, domnule general, răspunse Clara. Sunteți Mark Storf? Cine sau ce v-a teleportat?

          —Habar n-am, mărturisi generalul. Însă eu zic să urmăm îndemnul „ Rătăcitorului ”. Să fixăm cursul către ecuatorul planetei. Porțiunea aceea gri, încadrată de verdele acela superb, pare un platou.

          — Știți ce este ciudat? interveni Tank Dump fixându-l cu interes pe comandantul fostei astronave Cronos.Țeasta mea nu poate să digere atâtea informații. „ Rătăcitorul ” pare luminat de un astru inexistent. Uite – acolo – și întinse mâna rotind palma cu dezinvoltură, oceanul este lucios. Ciudat!

          Replica plină de adevăr așternu liniștea în habitatul navetei. Uimirea tuturor se canaliză pe panorama superbă a planetei interstelare. Uitară de apariția bizară a generalului.

          — Aș putea spune că începe să semene cu… Terra noastră, îndrăzni Fran Fueg. Uscatul acela seamănă cu Europa. Aceea e Africa, iar…

          — Poate mi-a scanat cumva amintirile, bolborosi generalul. În timp ce m-a teleportat. Sau poate Dumnezeu știe!

          — Ne mișcăm, stabili Tank Dump.

          — Ba bine că nu! răspunse Clara. „ Rătăcitorul ” vine spre noi!

          — Sfinte Sisoe! înjură Fran Fueg. Suntem morți?

          Chicoteala Clarei Brown se repetă de câteva ori.

          — E tot ce mi-am dorit vreodată! Nu-mi pasă! Dacă asta înseamnă să fim morți, atunci vino moarte!

          Încet, dar sigur, panorama stelară se metamorfoză. La început straturile superioare a atmosferei învăluiră vehiculul de salvare într-o mantie dulce, fără să încălzească învelișul extern. Apoi, pe măsură ce uscatul către care se duceau începu să prindă contur, cu toții își dădură seama că se îndreptau tocmai către podișul indicat de general.

          — Nu sunt nori! murmură Tank Dump.

          — Taci! îl repezi Clara. Vedem cu toții.

          Naveta de salvare numărul douăzeci și unu ateriză fără probleme. Doar cu motoarele de manevră, în sarcină minimă. În mijlocul întinderii acelea gri, caracterizată printr-o planeitate desăvârșită.

          — 20,95 la sută oxigen, 78 la sută azot molecular, presiune atmosferică 1,033 kg per centimetrul cub… E Terra în picioare, domnilor.

          — Atunci să deschidem trapa! se entuziasmă Mark Storf. N-avem de ales…

          Câteva momente mai târziu aerul înmiresmat năpădi nările celor patru temerari. 

          — Mai bine decât m-aș fi așteptat! mugi Tank Dump smulgând pușca laser. E cazul să fac o mică inspecție.

          — Sergent! țipă locotenentul, dar picioarele musculoase apucară deja să ajungă pe sol.

          — Sună a… gol, îi răspunse Tank Dump fără să se întoarcă. Și glasul are ecou. Un ecou ciudat. Ce mama dracului e asta?

          Într-o clipă liniștea se metamorfoză. Zgomotul asemănător descărcării unei baze de date se accentuă. Solul începu să palpite, înglobând gambele sergentului. Pământeanul începu să tragă, dar fără vreun rezultat. Razele laser erau absorbite fără efort. Apoi totul reveni la normal. Tank Dump scăpă din încleștare. Încetă după ce țeava armei se înroși. Abia atunci se întoarse către ceilalți. Privirile lor, pline de subînțeles, îl determină să tresară.

          — Ce mai e? E ceva în spatele meu?

          — Cronos, bolborosi locotenentul. Se configurează puntea principală a lui Cronos.

          Într-adevăr! Din neant, pupitrele, consolele tactice, apoi întreaga structură prinseră viață. Detaliile făceau imposibilă distincția între amintirile pământenilor și realizarea propriu-zisă. Și totul la o scară absolut perfectă. Adică fix 625 metri pătrați.

          — Trebuie să coborâm! rosti generalul punând piciorul pe solul care părea acum protejat de binecunoscutul covor din cauciuc inteligent. Dacă nu mă-nșel aici va apărea fotoliul comandantului. Și naveta va trebui să revină la locul ei. În pântecul punții…

          În câteva clipe Clara Brown și Fran Fueg îl urmară.

          — Mă întreb ce urmează? se neliniști Tank Dump.

          — Trebuia să întrebi, îl dojeni Fran Fueg demonstrând printr-o mișcare sugestivă a mâinilor, că linia întunecată care se îngroșa nu era altceva decât o cupolă transparentă.

          — Iată-ne închiși în colivie.

          Râsul sincer al Clarei Brown se lovi de un ecou prelung.

          — Nu vă dați seama? „ Rătăcitorul ”încearcă să ne ajute.

          — Așa crezi? o întrebă Fran Fueg.

          — Desigur. De câteva secunde mă uit pe ecranul consolei. Caută planeta care se potrivește amintirilor noastre. Terra!

          — Vrei să spui că ne duce de unde am plecat? se minună Tank Dump.

          — Da și nu! Toate rutele posibile ajung în acelaşi punct. Și anume centrul galactic. Adică în direcția opusă Pământului…

          — Pe toți sfinții! înjură Tank Dump. Naveta dispare!

          — E normal, îl liniști Mark Storf. Mai lipsește un mic detaliu. Fotoliul comandantului și implicit dispariția vehiculului.

          — Vrea să ne ajute, insistă Clara Brown. Sunt aproape sigură că „ prietenul ” nostru e responsabil de teleportarea generalului. Și știu și de ce. Avem nevoie de codul impregnat în A.D.N- ul său. Apoi avem acces la computer. V-ați prins? Adică la „ Rătăcitor ”!

          Generalul râse sugestiv. Logica astrofizicianului era fără cusur. Se opri lângă ușa de acces și așeză palma pe cititor. Așteptă exact două secunde până când simți acele penetrându-i epiderma. Sondele pregătite pentru decodarea A.D.N-ului stabiliră o legătură inedită. De data aceasta glasul nu părea deloc metalic. Mai degrabă cald, lipsit de inflexiuni care să inspire teamă.

          — NU VĂ TEMEȚI! SUNT PLAMINO!

          — Ce vrea să însemne asta? Ce mama dracului e PLAMINO? înjură Tank Dump.

          Planeta păru că înțelege temerile pământeanului. Imediat ce cupola din sticlă acoperi în totalitate clona punții principale a astronavei Cronos, învălui totul cu o lumină caldă, asemănătoare celei de pe adevărata navă interstelară.

          — Sunt Plamino! Un singuratic care străbate spațiul. De ceva vreme sunt în preajma voastră. Și pot spune că m-a fascinat lupta voastră. Deși sunteți atât de neajutorați, vă încăpăţânaţi să supraviețuiți. Am modelat timpul strigând tuturor corpurilor cerești, cerându-le informații despre voi. Îi spuneți Terra – locul de unde veniți. Eu o știu încă de când era un bulgăre de foc în mijlocul nopții. Din păcate nu vă mai puteți întoarce acolo. De aceea voi face lucrul pe care îl știu cel mai bine. Voi călători!

          — Țicneală! Ce vrea să spună? insistă sergentul. Simt că o iau razna!

          — Sunt Plamino! Semenii mei sunt împrăștiați prin multivers și nu încercăm decât să aducem echilibrul. Planeta de unde veniți a suferit datorită vouă. Nu o să vi se permită o altă colonizare. De aceea am hotărât să vă salvez doar pe voi patru. Veți fi ultimii terrani pe un alt Pământ… Vom merge spre un alt univers. Ochiul magic ne va duce într-o altă galaxie. O copie a Căii Lactee cum o numiți voi, dar influențată de un reziduu gravitațional. Acolo veți ajunge pe o altă Terra. Nici măcar eu nu pot spune ce vom întâlni. Poate ființe ca voi. Ori nu.

          — Ceva nou, rosti Fran Fueg observând întunericul care se instalase în jurul cupolei. Aș zice că ne mișcăm. Și încă într-un ritm…

          Astrul „ GJ-1214 ”, pitica roșie în jurul căreia orbita planeta „ GJ-1214b ” – sau NovaTerra cum mai era denumită, ținta misiunii Cronos, își făcu apariția în scurt timp. Neobișnuitul călător stelar trecu prin preajma sistemului solar. Micuța stea păru că-și pierde sfericitatea. Se alungi nefiresc, mărindu-și pentru câteva clipe corpul cu multe milioane de kilometri. Apoi frânturi de gaz – jerbe multicolore aprinse spectrului vizibil de viteza de pătrundere, completă materialul nebulos aflat în brațul Căii Lactee pe care Plamino se grăbea să-l părăsească.

          — De aici, Pământul e ca și cum nu ar exista, murmură generalul privind datele pe care Plamino le transmitea pe ecranele pupitrelor.

          — Mie mi se pare că suntem oarecum prizonieri, răspunse Tank Dump. Puntea principală a lui Cronos n-are nicio relevanță. Nu putem interveni cu nimic.

           — Din contra, punctă Clara Brown. Fără Plamino n-am fi existat. A considerat că așa ne va fi mai confortabil. Întâi s-a metamorfozat într-o copie a Pământului, apoi a devenit o navă. Priviți!

          Pe cer apărură două stele într-o îmbrățișare gravitațională fără scăpare. Una absorbită de către cealaltă. Plamino micșoră viteza și se opri chiar în îmbrățișarea de foc. Jeturi consistente de plasmă se porniră să penetreze pântecul „ Rătăcitorului ”.

          — Se hrănește, rosti tulburată Clara Brown.

          Câteva minute mai târziu, călătoria reîncepu.

          — Un lucru am învățat cu siguranță, înaintă generalul către peretele transparent. Universul este bizar. Mult prea straniu pentru ca noi să știm ce ne așteaptă.

          — Pleiadele! țipă Clara Brown. Trecem pe lângă cele șapte stele.

          — Eu zic că ne îndreptăm către ele, murmură Fran Fueg. Mai exact între al doilea și al treilea astru. Mă întreb de ce am micșorat viteza și ce poate fi chestia aia?

          — Un culoar spațial! îi răspunse Clara Brown. O „ gaură de vierme ”?!

          Plamino păru că le ascultă vorbele. Se repezi în vortexul care acoperea mai bine de jumătatea distanței dintre cele două stele. Apoi cerul se preschimbă. Fulgere multicolore invadă cupola transparentă la adăpostul căreia cei patru pământeni asistau înmărmuriți. Noua călătorie dură preț de câteva minute, apoi cerul reveni mai spectaculos ca niciodată. Centrul galaxiei se prefigura printr-o aglomerație incredibilă de stele de toate mărimile, toate gravitând în jurul celui mai impunător corp ceresc existent. O super „ gaură neagră ”.

          — Vă dați seama? Am traversat galaxia în mai puțin de jumătate de oră, se minună Clara Brown.

          — Eu sunt Plamino! se auzi vocea „ Rătăcitorului ”. Timpul este o unitate de măsură relativă. După cum gravitația este o anomalie a spațiului sub agresiunea timpului. Aici, aproape de „ ochiul magic ”, timpul are puțină însemnătate. Gravitația tinde spre infinit. Secunda, așa cum o cunoașteți voi, nu există. Un fenomen asemănător, dar la scară mult redusă, l-am folosit pentru a vă salva. Acum ne folosim de avantajul multiversului. Odată trecuți prin mijlocul galactic, nu numai că intrăm într-o galaxie oglindă. Ci și într-un alt timp, marcat de reziduu gravitațional. Prin urmare pot alege locul unde vom ieși. ExoplanetaTerra ne așteaptă la capătul drumului…

         

          *

          — Știți ce este cu adevărat interesant în toată chestia asta?

          — Uimește-ne, sergent!

          — Acolo, pe noua Terra, noi suntem extratereștri!

          — Cred că am pornit deja, se neliniști Fran Fueg. Simt puls inerțial.

          — Poate ți se pare, îi răspunse Clara Brown preocupată de puzderia de date care invadaseră ecranele pupitrelor.

          — Locotenentul are dreptate, murmură Mark Storf. Acum câteva clipe eram exact în locul unde a apărut individul care seamănă cu mine ca două picături de apă…

          — Proiecția în trecut a ego-ului, râse Clara Brown. O să ne umplem de clone.

          — Cum știm care suntem cei originali? se interesă sergentul. N-aș vrea să-i împușc pe cei adevărați. Asta dacă apare vreo revoltă.

          — Nu fii idiot amice, se răsti generalul. Duplicatele nu vorbesc și se mișcă în reluare.

          — De unde știți asta?

          — Ambii maimuțoi care îmi imită fizionomia se holbează fără să zică nimic. Cred că ar trebui să nu ne mai mișcăm. Să stăm cât putem de țepeni.

          — Până când?

          — Iar ești idiot, amice. Te foiești. Și în spatele tău apar noi și noi progenituri.

          — Am studiat lucrul acesta, bombăni Clara Brown. Dar n-am crezut că-l voi vedea materializându-se.

          Ochii astrofizicianului deveniră neobișnuiți de mari. Se porni să râdă zgomotos, fără să țină seama de îndemnurile generalului. Proiecțiile ego-ului ei păreau de-a dreptul amuzante. Întinse mâna acuzator spre clona apropiată.

          — Universul, și aici mă refer la o regulă generală dragă „ colega ”, preferă să-și minimizeze evenimentele improbabile. După cum te hlizești la mine, nu înțelegi nimic! Vreau să spun că existența simultană a proiecțiilor aceluiași lucru conduce către un singur deznodământ. Vom fi aruncați pur și simplu din el. EXPULZAȚI! Lucrul bun, conform aceleiași teorii, este că fiecare dintre noi chiar existăm în acest univers.

           Restul discuției îngheță pur și simplu. Imensa gravitație a monstrului din inima galaxiei își făcu simțită prezența într-un mod neașteptat. La început clonele, apoi originalele tuturor prinseră a se lungi.  

          — Să înțeleg că pentru a migra din acest univers nu trebuie decât să străbatem galaxia și să  folosim gaura neagră din centrul ei. Cum comandăm unde vom ieși? întrebă generalul.

          — Ar fi bine să vedeți lucrul acesta! interveni Fran Fueg ridicând ambele mâini spre ecuatorul cupolei. Am ajuns deja!

          — Terra?! rostiră în cor Clara Brown și Tank Dump.

          — Sunt Plamino! se auzi vocea binecunoscută. Și v-am adus unde am promis! Pe o nouă Terra.

          — La dracu`! înjură Tank Dump. Afară de conturul aproximativ al continentelor, totul este schimbat. Și Luna! Ce mama naibii a pățit?

          — Nu ne pot repera? se interesă generalul privind spre brâul artificial care înconjura planeta.

          — Sunt Plamino! Suntem invizibili. Dar în curând veți ajunge la bordul navetei. Și veți fi reperați.

          — Să nu ne grăbim, se rugă Mark Storf. Am câteva întrebări! Clonele noastre au dispărut…

          — Pe mațele papei! turui Tank Dump, întrerupându-l pe general. Totul se întâmplă amețitor de repede. În plus unde m-aș uita totul este bizar. Bunăoară lipsește Marea Mediterană și cea Neagră. Și o bună parte din Oceanul Indian. Și dacă mă holbez mai bine, chestia aia care încinge Terra este un imens tub transparent. Aș putea să jur că este plin cu apă…

          — Sergentul este dibaci, oftă Clara Brown. Înlocuiește Luna! Vreau să zic că poate pământenii folosesc construcția pentru stabilizarea axei planetare. Pe toți sfinții! Selena seamănă cu un imens şvaiţer.

          — Să folosim camerele de înaltă rezoluție, propuse Fran Fueg. Serviciul acestora pare activ!

          — Sunt Plamino! Nu vă este permis acest lucru!

          — O clipă, bombăni generalul. Aș vrea…

          O secundă mai târziu, naveta numărul douăzeci și unu – singura rămășiță tehnologică din astronava Cronos – se trezi la viață. Cu motoarele de manevră accelerate la maximum, înscrisă pe un curs către emisfera nordică a noii Terre, trecea alarmant de aproape de bizara construcție spațială.

          — Ce poate fi asta? înjură Tank Dump. Ne-am dus pe arătură!

          Pentru o clipă uită unde se află. Când sesiză se cutremură de-a binelea. Nu mai erau pe Plamino. Senzorii vehiculului, activați spre randamentul maxim, nu detectau decât corpurile cerești vizibile. Un sistem solar atât de cunoscut. Însă nici urmă de planeta interstelară.

          Toată lumea era înmărmurită. Dacă traiectoria navetei n-ar fi fost una selectată automat, nu s-ar fi descurcat. Impactul vizual cu o asemenea construcție nu era deloc liniștitor.

          — Am fost reperați! spuse Fran Fueg urmărind ledul roșu aprins în antetul consolei tactice. Am putea folosi camerele de înaltă rezoluție! Ard de nerăbdare să văd ce lighioane dorm în camere pline cu apă și posedă o asemenea tehnologie. Homo acvaticus?!

          — De unde știți că interiorul așezării este inundat? întrebă inocent Tank Dump.

          Locotenentul se pregăti să-i răspundă, dar sinopticul principal se grăbi să-l scutească de explicații.

          — Oh! Sunt urâți cu draci!

          Într-adevăr, imaginea de fundal surprindea o zonă de la baza orașului așezat pe interiorul imensului tub transparent. Zeci de vietăți, atrase de cozile luminoase lansate de turația motoarelor de manevră, urmăreau aproape nemișcate naveta extraterestră. Sporadic își fluturau înotătoarele delicate, contrast evident cu trupurile masive asemănătoare cu cele ale unor rechini. Izbitor, cele patru tentacule, încheiate cu un soi de palme disproporționat de mari, atrăgeau atenția mai mult ca orice.

          — Seamănă cu rechini loviți de o boală incurabilă, încercă o glumă Tank Dump, dar nimeni nu-l băgă în seamă. Un fior rece străbătu spatele fiecăruia.

          Brusc, așezarea se lumină intens. Ca la un semn, zeci de orașe, întinse de-a lungul ineditului tub cu aspect de sticlă, îi urmară exemplul.

          — Par nave! murmură generalul, arătând spre puzderia de submarine care apăruseră de niciunde. Detaliile camerelor întăriră vorbele ofițerului superior.

          — Bănuiesc că noi suntem cauza!

          — Atunci se pare că singura cale este planeta, murmură Clara Brown impresionată de modul relativ simplu prin care navele de vânătoare părăseau incinta subacvatică. Pur și simplu treceau prin peretele transparent, provocând o ușoară descărcare luminoasă.

          — Câmp de energie! rosti generalul.

          — Ar fi bine să vedeți asta, interveni locotenentul. Priviți ce bazaconii mișună pe Lună!

          Ecranul pupitrului tactic, transferat pe informațiile camerelor care supravegheau satelitul natural al planetei, surprindeau creaturi asemănătoare cu niște viermi uriași, a căror singur scop era să găurească dintr-o parte în alta bietul obiect ceresc.

          — Mă întreb de ce fac asta? se cutremură Clara Brown.

          — Putem mări viteza? se interesă sergentul. Măgăriile ălea de „ struțo-cămile ” ne ajung. Oh, Doamne! În ce mama dracu` am mai intrat?

          — Nu putem face nimic, sugeră locotenentul. Suntem deja la o viteză mult prea mare pentru o intrare normală în atmosfera Terrei. Iar unghiul…

          — Bună remarcă, oftă Clara Brown. Am să verific compoziția atmosferei imediat ce voi putea activa nebunia asta de computer.

          — Te chinui degeaba, o liniști Mark Storf. Naveta este în regim automat. Cu sistemele principale criptate. Avem acces doar la ce a vrut Plamino! Să ne rugăm că vom ajunge într-o singură piesă…

          *

         

          — Vin! înjură Tank Dump sfărmând fără efort o piatră pe care o culesese de la baza colinei. Schimbă privirea spre penele de vultur care fluturau leneșe pe capul umanoidului din fruntea delegației care îi întâmpinaseră.

          — Seamănă cu „ pieile roșii ”! punctă Fran Fueg fără să slăbească din ochi stolul de „ submarine” care se configura în zare.

          — Se pare că am ajuns pe un Pământ subjugat de extratereștri, spuse Clara Brown. Par îngroziți de cei care vin după noi.

          — Două lucruri mi se par interesante, mărturisi generalul, întorcându-se către șeful „ pieilor roșii ” care continua să strige într-o limbă necunoscută. Primul e că am scăpat aproape neverosimil de urmăritori înainte de a pătrunde în atmosferă. De parcă au fost aruncați în timp… Și al doilea. Pe acest Pământ – vreau să spun în acest univers – avem superputeri. Am observat cu toții lucrul acesta imediat ce am pus piciorul pe planetă. Mă întreb dacă nu cumva am fost aduși aici deliberat. Plamino bâiguia ceva de echilibru. După estimările mele durează cel puțin un sfert de oră până când „ submarinele ” vor ajunge la noi. Sistemele vehiculului de salvare sunt pe deplin operaționale. Eu zic să folosim translatorul universal. Îmi pare că „ prietenii ” noștri folosesc un dialect pe care îl putem descifra cu ușurință.

          Căpetenia renunță să mai strige. Simțise că poate vorbi și că este înțeles.

          — Eu sunt Jaguar, fiul lui Cuțit Fulger. Stăpânul acestor locuri. Ei au venit din stele, mânați de răutate. Au secat râurile, au furat mările. Ne-au lăsat în viață doar să ne hăituiască. Se hrănesc cu noi. Apoi, ne-au furat lumina nopții. Spun că astrul conține ce au ei nevoie… Și voi ați sosit din stele. Ruga noastră a fost auzită. Salvați-ne!

          — Eu sunt gata, murmură Tank Dump. Toată viața am vrut să fiu „ Benjamin Grimm ”…

          — Ai grijă ce-ți dorești, se neliniști Clara Brown. Trebuie să fim siguri de partea cui luptăm. Să auzim ambele variante.

          — Pot descifra ce vorbesc între ei, îi liniști locotenentul. Habar n-am cum, dar știu. „ Indianul ” are dreptate. Vorbesc despre noi. Suntem o curiozitate culinară. Sper că… traduc bine!

          — Să ne rugăm ca puterea mea să aibă influență asupra tuturor, interveni generalul. Priviți! Pot învălui cu ușurință naveta într-un câmp de forță.

          — Atunci n-au decât să vină! râse zgomotos Tank Dump. Sunt și extraterestru și am și superputeri.

          — Ceva îmi spune că distracția abia începe, oftă Clara Brown…  

         

 

Victor –Nicusor Dragomir

Victor –Nicuşor Dragomir s-a născut la 15 septembrie 1969 în oraşul Galaţi, iubitor al fenomenului science-fiction. Colaborator al mai multor reviste on-line de profil, printre care revista online SRSFF. A publicat poezii pe site-ul Versuri şi Creaţii”. După încheierea studiilor, a activat în cadrul companiei ArcelorMittal, Actualmente e Consultant Vânzări la o firmă de prestigiu. Este specializat în domeniul A.M.C.R. (Aparate de Măsură – Control şi Reglaj) şi Automatizări.

More Posts