Destinația/250 POST-UZE/Arkum

Timpul curgea la vale printre scaunele firave. Șușotelile nu se mai auzeau de când pe scenă urcase Riga, prima Deus, prima reîncarnare a lui Uze. Își pierdu contururile, iar în fața mulțimii se auzea doar o voce, lipsită de corp:

— Astăzi s-au împlinit 250 de solari. Totuși, noi nu uităm. Uze a coborât din aer și a adus cu el START-7, creația Sursei și originea tuturor concretelor și abstractelor pe care le cunoaștem. Datorită Lui cunoaștem glasul Sursei, cunoaștem supraviețuirea Sursei, cunoaștem căminul ce ne înconjoară, cunoaștem Destinația. Datorită Lui suntem.

Orice conștiință ar fi putut sesiza cum discursul se confunda cu oricare alt discurs ținut de vocea Rigăi pe scena din Arkum. În ciuda acestui fapt, fiecare zigot se afunda în amărăciunea scaunului, tremurând la fiecare cuvânt rostit. Uimirea se combina cu frica și paroxismul era atins când zigoții își înțelegeau, ca în fiecare solar, existența imposibilă fără START-7, fără Sursă, fără Uze. Ceremonia le oglindea perfect pe cele precedente, ajungându-se în momentul în care mintea mulțimii se întorcea în slinul latenței obișnuite. multiple freamăte speriate de necunoscut, de nou.

— Pentru prima dată, am obținut cadre cu Uze, extrase de mine și de ceilalți Deus din START-7. Îl veți vedea, Îl veți adora și veți înțelege principala sa abstractă. Supraviețuirea noastră nu ar fi fost posibilă fără priceperea Lui și fără Sursă, care I-a testat contururile de Deus printr-un test. Veți înțelege de unde ne tragem rădăcinile, nu numai din Uze, dar și din sacrificiu, unica abstractă care vine direct de la Sursă.

Când Riga pronunță ultimul cuvânt, freamătele speriate se transformară în urlete animalice. Existența zigoților, a acestor ființe ce se oglindeau una într-alta, nu le dăduse șansa până acum să experimenteze curiozitatea, sentimentul ce-i conducea acum spre dezvăluirea creatorului lor. Scaunele erau aruncate spre scenă, iar distanța egală dintre ele fusese distrusă. Un spătar zbură chiar spre Riga, care se dematerializă în ultima clipă, pentru a proiecta holograma ce conținea cadrele cu Uze.

 

START-7/AD 2112 aprilie 20/înregistrarebordUZE1.mp7 (00:06:32)

Merge chestia asta? Hei, salut! Numele meu este Jinn Ondar, nume de cod Uze, astronaut de pe Sursă-Pământ, pentru cei ce încă mai știu de război… În fine, înregistrez acest mesaj pentru a ține un jurnal mortal. Adică, la sfârșitul lui o să mor. Îmi pare rău dacă te așteptai la altceva.

Am părăsit Sursa într-o misiune ce avea ca obiectiv colectarea unor mostre de sol de pe o planetă ce părea o alternativă pentru bătrâna Sursă. Deoarece era numită D-32T1N4T, media a simplificat lucrurile și i-a spus „Destinația”, iar numele a rămas în mințile tuturor, inclusiv într-a mea. Misiunea a purtat numele „Ark”- cred că e destul de limpede deja că naivii ăștia chiar își puneau speranțe mari în reușita noastră- și, pe lângă oamenii implicați de la sol, cei care au urcat la bordul navei START-7 au fost Lee H. Oswald și Jinn G. Ondar, subsemnatul.

Distanța dintre Sursă și Destinație a fost calculată, iar în momentul în care am pășit in cabina frumoasei ăsteia, știam că după 14 luni vom ajunge pe noua planetă, gata de recoltat apetisante mostre de sol marțian pentru cei ce vor fi venit. Nu a mai avut nimeni ocazia să vină după noi, însă. Au trecut 10 luni de la termenul aterizării pe Destinație. E simplu să-ți dai seama că nu, nu suntem morți. Lee, din moment ce el se ocupă cu rapoartele periodice, a semnalat acum un an și jumătate situația critică în care ne aflam, ce viza resursele vitale. Nimic semnificativ, mai un aer, mai o apică, niște pachețele cu viitoare mingiuțe nutritive ce ne aterizau în stomac… Măcar ele au apucat să aterizeze undeva. Datorită unui set prototip de senzori metrici ce ne-au conturat deriva controlată, Sursa a reușit rapid să ne calculeze rații acceptabile pentru hrană de la momentul respectiv. S-ar putea să fi uitat să menționez, însă senzorii reușiseră să afle doar că Destinația nu era nicăieri în apropierea START-7, nu și un termen întârziat al aterizării noastre.

Anul e 2112, astronauții Lee și Jinn au slăbit în total 54 de kilograme, iar astăzi au rămas oficial fără mâncare. Rapoartele arată cu stupefacție că, printre numeroasele kilograme pierdute, nu se află, din păcate, nici sarcasmul și nici măcar egoismul lor. Știi, mă simt mai bine dacă îmi narez ultimele clipe din existență, așa, la persoana a III-a, impersonal. Îmi dau impresia că nu eu sunt ăla ce-și vede scheletul prin piele, din ce în ce mai pronunțat. Așa, pare să nu fie neapărat vorba despre mine. Nu mă judeca prea tare, bine…?

 

***

 

Despre ce dracului vorbesc? Sunt enervant până și pentru mine acum și, ghici ce, am început să mă și complac în compătimiri. De parcă sunt primul care moare pentru presupusul bine al altora. Așa mult mi-aș dori ca ei să bâjbâie acum anemic prin spațiu cu greutatea descoperirii unei noi lumi în spate, iar eu să fiu jos, cât mai aproape de nivelul mării, savurând pompos niște vin alături de o femeie fără nume.

 

START-7/AD 2112 aprilie 21/înregistrarebordUZE2.mp7 (00:03:49)

Sunt plictisit. Exact așa se simțeau și condamnații la moarte? Îți vine să vomiți sau mai pot continua? Vezi cât de tare e? Toți suntem filosofi atunci când ne autoinducem că avem ceva important de spus lumii.

***

 

După punerea în temă de ieri, am realizat că am omis să menționez informații despre apă. Din momentul de față, rezervele oricum raționalizate ne vor mai ajunge amândurora încă 10 zile. Totuși, mie mi-a plăcut mereu 11. Poți spune că e numărul meu preferat, chiar numărul meu norocos. E, așa, nu știu cum să-i spun… egal cu sine.

 

START-7/AD 2112 aprilie 24/înregistrarebordUZE3.mp7 (09:35:12)

Stai… Vreau să dansăm. Vreau. Vreau. Vreau. Haide să dansăm! Haide! Haide! Haide!

***

 

Am urât-o mereu pentru că a murit după ce m-a născut. Ce târfă! Tata spunea mereu că orice femeie ar merita numele de Pandora. Fraierul… Încă o iubea. De ce dracului o mai iubea dacă a murit? Ce voia să spună? Nu a chemat-o niciodată Pandora, nici pe ea, nici pe Ea, nici pe ea, nici pe Ea.

***

 

Când eram copil, ai mei îmi cumpăraseră o consolă de jocuri cu kit de realitate virtuală. Ce tare! Făceam ce voiam eu în oricare joc. Odată, m-am crezut atât de tare încât am schimbat codul unui joc și am reușit să îmi creez propriul joc. Chiar eram tare! Hehe, am zis de multe ori joc și sună ciudat.

***

 

M-am sărutat prima dată la vârsta de 17 ani, 6 luni, 6 zile si 6 minute. Te-am păcălit! De fapt, eram la al 7171-lea prim-sărut din tot atâtea vieți. Frate, chiar sunt tare!

***

Odată, am murit. Aveam un déjà vu

***

 

Lee…? Lee? Lee?! Băi, trezește-te! LEE!

Ești bine?

Nu pot vorbi… Cred că destinația mea vine ceva mai repede, Jinn.

Să nu te aud, ai tupeu să o mierlești înaintea mea? Hehe, hai! Sus! Hai să mai bem niște apă, ce mama mă-sii! Ia să vedem, ce mai zic rahaturile alea de senzori, murim de foame sau cad șuruburile de pe START-7 și murim înghețați? Ia, stai, stai, stai. Omule, vezi ce văd și eu? Chestia asta înregistrează de nouă ore. Nu îmi amintesc nimic…

 

START-7/AD 2112 aprilie 30-mai 3/înregistrarebordUZE4.mp7 (75:04:02)

Totul a fost o înscenare. Aboslut tot! Jurnalul fraierului conține tot. Destinația e o planetă la mii de ani lumină, care, oricum, nu e sub nicio formă colonizabilă, având pe suprafața sa doar mici deformări neidentificate. Toate aceste detalii erau cunoscute, doar că erau învelite în nesiguranța măsurătorilor. Ce e cel mai rău, Lee avea habar de gradul minim de reușită al misiunii principale, pe când eu, nu. Nu o numesc întâmplător principală.

Cu doi ani înainte de lansarea START-7, Lee H. Oswald a fost eliberat din pușcărie și scăpat de sentința pe viață. Jinn, aici de față, propunea conducerii Neo Space mai multă transparență financiară, pentru a spori încrederea societății în țelul de bază al astronauților. Am fost refuzat de șapte ori. Cererea mea a devenit virală, iar media și întreaga politică a țării era de partea mea. Conflictele dintre majoritatea parlamentară și Neo Space se iscau la fiecare alocare anuală de buget, iar niciuna dintre părți nu era niciodată mulțumită. Oricum, am devenit un fel de divinitate a luptei anti-corupție și un fel de gropar cu doctorate pentru toată breasla mea, care nu era vreun model al corectidunii. În fine, în toată această vâlvătaie, Sursa punea la cale misiunea „Ark”, de la navă, pâna la instruirea lui Lee, care deținea totuși anumite cunoștințe utile.

Contrar tuturor așteptărilor, nu mi-am pierdut postul și funcția de astronaut, în care îmi mai doream să activez. Abia acum văd motivul. Am fost contactat, mi-a fost prezentată „Ark” și cât de sigur este fiecare detaliu și mi s-a făcut cunoștință cu Lee. Am acceptat. Mi-am zis că voi deveni clar un erou, neimaginându-mi că voi purta și titlul suplimentar de martir. Am primit numele de cod UZE, datorită unei pasiuni pentru armele din secolul trecut, iar Lee a fost numit HOLEE, o amestecătură a inițialelor și a prenumelui său, dar și o scriere greșită a cuvântului holy din engleză. Acest sfânt avea ca obiectiv eliminarea mea, din cauza vechilor mele ieșiri publice, odată ce misiunea se dovedea un eșec. În improbabilitatea în care noi chiar am fi ajuns pe Destinație, totul avea să fie dat uitării. În oricare dintre cazuri, Sursa ieșea în avantaj: fie scăpă planeta de un criminal și de un tip ce le încurca lor combinațiile, fie descopereau un posibil nou cămin pentru rasa umană. Nu știu de tine, dar mie îmi sună clar a câștig asigurat. Totuși, Lee nu m-a ucis atunci când hrana a dispărut. Acum că mă gândesc, oare aștepta ca până și apa să dispară?

După ce am reușit să luăm câteva pastile pentru halucinațiile de acum aproximativ o săptămână, am conștientizat brusc că sfârșitul nu-mi e atât de departe, așa că am încercat să-mi ocup mintea cu orice prindeam. Acum trei zile l-am întrebat dacă îi pot citi jurnalul pentru a-mi mai lua mintea de la rahatul de moarte și de la toate bonusurile cu care vine aceasta, spre exemplu, a nu mai trăi. A acceptat foarte senin și destins, oricât de destins și senin poate fi un om într-o astfel de situație. Această atitudine mă distruge psihic, efectiv nu mai pot dormi de atunci și nu înțeleg de ce m-ai lăsa să citesc singurul document în care-ți recunoști adevăratul scop. L-am citit până la final, pe nerăsuflate, încercând cu greu să-mi opresc reacțiile de surprindere și sperând în permanență că totul nu e decât o glumă proastă de-a lui Lee. Nu mi-a pus nicio întrebare, nu mi-a cerut nicio impresie.

Pe 28 aprilie 2112, eu, Jinn Gary Ondar, mi-am înjughiat falsul coleg, Lee Harvey Oswald, de șapte ori, în jurul pieptului, în incinta navei START-7, undeva, în spațiul cosmic. Arma crimei a fost una dintre puținele lame din dotarea navei, care se află în acest moment lângă cadavru. Lee nu a opus niciun fel de rezistență, din cauza lipsei de hrană. A murit derutat, dar rapid. Am ucis pentru a nu fi ucis și nu consider că astfel mă justific, ci doar sunt de părere că este necesar să-mi mărturisesc mie această faptă.

***

 

ORBIT MODE ACTIVATED

Dacă mai bipăi mult, îți ard sursa. Taci! Taci! Taci! Nu mă mai călca pe brațe cu tinichelele tale invizibile, Sursă nenorocită! Un om nu poate nici măcar să moară în liniște, fără să-l deranjezi tu!

IMPACT IMMINENT. ALTITUDE DROPPING FAST

Auzi la el, altitudine! Acum îmi trimiteți mesaje false prin rahaturile astea de inteligență artificială, dacă pe aia umană v-am dejucat-o? Sau mă minți și tu, procesor prăjit? Hehe, cred că știm amândoi soarta ăluia care m-a mințit pentru Sursă. Am avut milă, nu ca voi. Putea să ajungă mult mai mult rău decât mort, cum e acum. Voi ați vrea acum să mă ridic și să verific ce dracului se întâmplă cu senzorul orbital. Dacă mă ridic, cad din nou și îmi sparg capul. Boom, mission accompli

HIGH DAMAGE LEVELS. SYSTEM SHUTDOWN

 

Destinația/250 POST-UZE/Arkum

Agitația tindea spre maximum atunci când Uze retrăia prin înregistrare venirea sa. Limbajul vulgar al zigoților diferea destul de mult de cel al originalului Deus, însă esențialul a ajuns la destinație: Uze și-a omorât seamănul pentru a da naștere liniei de Deus, dar și rasei zigoților. Dintr-o dată, mitul Facerii nu mai era un mit.

Riga avusese dreptate. Sacrificiul era cea mai importantă abstractă, ordonată de însăși Sursa. Exact ca pieptul lui Holee, haosul fu tăiat de o întrebare:

— Până în acest moment, a existat vreun zigot care să cunoască acest nume, Jinn Ondar, pe care Uze și-l atribuie?

Liniștea cadaverică preluă comanda. Timpul curgea și mai amețit printre scaune, iar fețele diforme din mulțime se întorceau unele spre altele, încruntate și mâhnite anticipativ pe vreun posibil disident. În ciuda tuturor gândurilor invidioase, bazate fragil pe bănuieli, nu se auzi niciun glas triumfător.

— Atunci, niciunul dintre voi nu are de unde să știe că numele său este, de fapt, un cod pentru forma sa ancestrală. Abstractele sale vin pe căi ascunse, dar ne confirmă că el și-a sacrificat seamănul pentru a îmbrăca forma adevărată de…

Se opri. Prin intermediul unor legături specifice grupului restrâns de Deus, Riga fu anunțată, în timpul discursului, de apariția unui corp necunoscut, ce intra controlat, dar cu rapiditate, în atmosfera Destinației. Reușise să treacă de senzorii Deus, aceștia fiind, de fapt, tehnologie preluată de pe START-7. Riga știa, de când apăruse prin voia lui Uze, că această zi va veni, mai devreme sau mai târziu, însă nu putea crede că A Doua Venire se va sincroniza cu descoperirea înregistrărilor profetice. Solarul cu numărul 250 nu i se părea așa de interesant precum 11, 110 sau viitorul 1100, însă descoperirea cadrelor nu putea fi întâmplătoare. Totul, își spuse Riga, a fost plănuit, exact ca în cadre. De fapt, exact ca în START-7.

Fiind prima, Uze îi spusese doar ei de acest eveniment inevitabil, astfel că acum, ceilalți Deus erau speriați și confuzi. Nu erau pregătiți sub nicio formă. Doar Riga era pregătită. Astfel că se dematerializă din nou de pe scenă, dar de data aceasta nu mai lăsă nimic în urmă, nicio voce, nicio hologramă. La scurt timp după dispariția ei, liniștea confuză fu înlocuită cu țipetele de bestii ale zigoților, cauzate de un impact foarte zgomotos cu solul Destinației. Necunoscutul suprem îi sălbătici peste măsură, iar tropotele se îndreptau tăios către Turnul Deus.

 

Sursă/AD 2362 mai 1/START-10

— Se mai face prostia aia cu numărătoarea inversă?

— Baza mea de date îmi spune că, citez, „învechită treabă, moșule!”

— Da, păi, baza ta de date este învechită. Nu mi s-a mai zis moșule din viața trecută, dar, trebuie să recunosc, melodiile de pe albumele din arhivă sunt superbe. Lucrurile acestea nu ar trebui niciodată jignite pentru vechimea lor. Îl mai ai pe ăla cu… Hmm, cum îi spunea… Avea un titlu foarte simplu.

— În niciun caz nu e vorba de „Immigrant Song”.

— Deci nu pot să cred că spun asta, dar regret că v-au implementat în update-ul nou ironia. Noutățile recente spun că toată seria ta devine insuportabilă uneori. Pe bune acum, cine s-a gândit că ar fi o idee bună?

— Nu știu. Cine?

— Du-te dracului!

Domnul Sif îl avea pe IS2112 de aproape 10 ani, iar robotul trecuse prin mai multe faze. Totuși, scopul său a fost mereu acela de robot-detectiv. De la creația sa și până în anul 2362, a funcționat în permanență alături de Domnul Sif, care, practic, nu a cunoscut o societate fără roboți sau fără inteligență artificială. Conștiința umană nu-și mai putea vizualiza existența fără acești umanoizi tehnologici, de care îi fusese atâta frică la începutul mileniului.

Domnul Sif era un cunoscut detectiv, având o rețea de relații în domeniu bine pusă la punct. Pentru prima dată, însă, era pus să investigheze un caz vechi de 250 de ani. Bărbatul nu era la primul caz în afara atmosferei Sursei, dar premiera consta în distanță și în misterul mitic ce înconjura cazul.

— Is, îmi poți aminti, te rog, de ce conduc o navă ce sună a tratat de antirachete nucleare, din timpul Războiului Rece, de acum patru secole?

— În primul rând, o pilotați, Domnule Sif, nu o conduceți. În al doilea rând, o pilotați pentru că ați reușit să obțineți un document ce atestă capabilitățile dumneavoastră de zbor. Ce naiba, atâta lucru credeam că știți. În al treilea rând, o pilotați deoarece trebuie să călătorim până la coordonatele indicate de dosarul cazului. Știți foarte bine că misiunea vine direct de la Sursă, deci ați face bine să pilotați, citez, „ca lumea”, această navă. Alte comentarii? întrebă robotul cu un aer amenințător de superioritate?

— Scuze, SEGA. Voiam să spun: ce-i cu numele de START-10? Dacă ar fi fost unul dintre strămoșii cu aburi ai lui Is, lui Sif i-ar fi ieșit cu siguranță aburi printr-un orificiu în acest moment din cauza sarcasmului robotului.

— Râdeam puțin de dumneavoastră. Nu este nevoie să mă iei cu porecle așa învechite, moșule. După ce făcu o pauză pentru a-și arăta tristețea recent adăugată setului lui de softuri, Is continuă cu o notă de profesionalism. Se numește START-10 deoarece Sursa a dorit să fie puțin nostalgică. Nava care a plecat cu cei doi bărbați dispăruți se numea START-7 deoarece, pe atunci, încă mai exista religie și o vagă simbolistică a acesteia; 7 simboliza momentul creației oamenilor de către… Stai, trebuie să sap ceva după… Gata, Dumnezeu. Noi avem numele de START-10 pentru a ne aminti de ei. Nu că ar fi existat alte două misiuni omonime, dar 10 pur și simplu e un număr în care omenirea vede, citez, „perfecțiune”. Dar ce știu eu, sunt doar o grămadă de circuite, nu?

— Redu puțin din valoarea variabilei ironice. Îmi pare rău, Is.

Investigau dispariția navei START-7 și a echipajului său. Deja se depărtaseră destul de mult de Sursă. În urmă cu 250 de ani, călătoria ținuse doi ani întregi. În schimb, Domnul Sif și Is aveau în față o călătorie de doar două zile. Dintr-odată, Sif se așeză impunător în scaunul de pilot și, cu o egalitate robotică în glas, întrebă rapid:

— Trecem la lucruri serioase, spune-mi ce e așa important cu cazul ăsta.

— Întreaga investigație se bazează pe o bănuială. Varianta oficială spune că echipajul nu a ajuns niciodată pe Destinație (acesta este numele planetei), dar există bănuieli cum că ar fi aterizat și chiar că ar fi colonizat-o, chiar dacă la bordul START-7 se aflau doar doi bărbați. Obiectivul nostru este să aflăm ce s-a întâmplat cu cei doi și dacă ancheta oficială minte sau nu. În cazul în care planeta este populată, trebuie să stabilim o legătură oricât de vagă cu locuitorii. Chiar nu ați citit acele foi, nu? Sinapsele cibernetice ale lui Is erau parcurse de deloc surprins. Conceptul era încă în varianta Beta.

— Scutește-mă cu asta! Tu ai asimilat tot și mi-ai explicat tot în mai puțin de cinci minute. În cinci minute, m-aș fi scărpinat de două ori în nas și, cel mult, aș fi aflat numele celor doi amețiți. Atât! Serios acum, nu ești programat să simți plictiseală.

Exact ca un copil ce știe răspunsul corect la o întrebare dificilă, Is sări puțin din scaun:

— Încă!

— Oooricum, ești mult mai bun decât mine la treburile de genul acesta. Apropo, cum spuneai că se numeau cei doi?

— Jinn Ondar și Lee Oswald.

O licărire de moment apăru în ochii lui Sif.

— Știi că-mi sună cunoscut numele celui de-al doilea? Ciudat, îmi stă pe limbă și numele unei regiuni. Hmm…

Is dădu să tragă o privire în gura Domnului Sif, însă detectivul îl lovi scurt peste braț. De parcă ar fi repetat acest lucru pentru a mia oară, bărbatul spuse cu un oftat în glas:

— Expresie, Is. Nu am nimic pe limbă, de fapt. După o scurtă pauză, reveni la ideea precedentă. Texas! Așa se numea locul. Găsești vreo legătură între Lee ăla și Texas?

— Imediat… Da! Lee Harvey Oswald a fost asasinul oficial al președintelui american John Fitzgerald Kennedy, ce se afla atunci în acest „Texas”. Multe surse spun că, în realitate, Oswald nu a avut nicio vină. Totuși, nu găsesc nimic în legătură cu „american”, vreo idee?

Destul de derutat, Sif își căută în memorie o poveste auzită de la bunicii săi despre un anumit mare război.

— Cred că are legătură cu nașterea Sursei. Nu sunt sigur totuși. În fine, mai avem ceva de bâjbâit prin pâcla asta până pe Destinație. Putem trece la arhivele Queen?

 

Destinație/AD 2362 mai 3/START-10

În apropierea orbitei Destinației, Domnul Sif fu de părere că ar fi fost momentul să ia o pauză pentru două minute, o micuță ațipeală înainte de munca propriu-zisă. Aceasta îi era procedura înainte de orice caz. Când se trezi, avea impresia că totul se întâmpla pentru a doua oară. Cumva, se simțea de parcă ar mai fi trăit aceleași secvențe cândva. Acest sentiment îi fu determinat de faptul că, în timpul somnului său, Is izbutise să aterizeze, dar și să treacă de sistemele de control aerian ale planetei, deoarece, după cât se pare, Destinația era locuită cu cel puțin o așezare, nu departe de locul în care se aflau ei. Încerca să treacă peste sentimentul ciudat, apărut imediat după somn, dar acesta îi acaparase până și cele mai adânci camere ale minții. Pe moment, luă decizia ca Is să nu afle de starea sa ciudată deoarece se temea ca nu cumva să fie periclitat cazul.

Se ridică în mâna dreaptă și consultă rapid senzorii atmosferici pentru Destinație. Aerul era cât se poate de respirabil, însă, după o scanare efectuată de Is, suprafața planetei nu prezenta nicio formă de apă. Solul era asemănător cu cel al demult colonizatei Marte, iar singurele forme de viață, în afara băștinașilor, erau niște plante diforme ce, la momentul respectiv, nu aveau fructe sau flori. Informațiile din capul Domnului Sif se sincronizaseră pentru a-l face să înțeleagă nu numai importanța cazului, dar și marile speranțe puse în misiunea inițială. Luă decizia  ca glumele și micile conflicte cu Is să zboare undeva într-un plan secundar; reconstituirea evenimentelor și, apoi, legătura cu localnicii deveniră instant prioritare. În timp ce-și pregătea echipamentul, îi vorbea mai autoritar ca de obicei robotului, ce interpreta analizele „Destinației”:

— Să pregătești cât mai repede Simulatorul și să-l setezi la o trecere cât mai înceată a timpului real. Aș vrea să știu ce s-a întâmplat aici de la primul contact cu oamenii ăștia. Setează anul la 2112, fix acum 250 de ani, în START-7. Coordonatele exacte temporalo-spațiale se află în dosar.

Is cunoscu imediat tonalitatea Domnului Sif, așa că aprobă simplu. În schimb, îl avertiză pe bărbat:

— Senzorii mei au detectat o masă mare de indivizi în apropiere. Probabilitatea ca aceștia să ne fi văzut aterizând este destul de ridicată. Va trebui să ne mișcăm repede.

— Pornește-l, atunci!

 

START-7/AD 2112 mai 3/Simulare

Interiorul navei era identic cu cel al START-10. Sif gândi că Sursa dezvoltase clar o obsesie, departe de ochii media, față de misiunea „Ark”. Tot la prima privire observă cadavrele a doi bărbați, întinse simetric pe podeaua navei. Greși, unul dintre ei era viu și țipa cu ultimele puteri, ceva legat de sursa robotului de bord, un exemplar antic pentru ochii lui Sif. În tot acest timp, într-un plan de fundal, un ecran reda o înregistrare în timp real cu ajutorul unei camere de deasupra monitorului. Deja era clar pentru Sif, unul dintre astronauți ținuse un jurnal video.

— Is, rapid! Descarcă toate informațiile disponibile în legătură cu hrana, apa și rezervele de aer. Scanează locul pentru orice document fizic, asigură-te că cel mort nu mai are nimic asupra sa și stabilește ora și cauza decesului. Vreau să știu exact motivul pentru care omul acesta a fost înjughiat de propriul coleg.

Cât timp Is își îndeplinea toate obiectivele, Domnul Sif păși din greșeală pe brațul celui încă în viață. Știa foarte bine ce greșeală de începător comisese, însă tot ceea ce conta era să descarce acel jurnal video. Ajuns lângă ecran, era invizibil pentru camera ce funcționa cu un sfert de mileniu în urmă și realiză că START-7 se afla de câteva minute în picaj și că  urma să se prăbușească.

— Is, COD GRI!

Atinseră solul Destinației, însă nu simțiră impactul, deoarece Is acționă conform codului gri: îl dematerializă pe detectiv pentru câteva secunde, cât timp el își transferă memoria în astronautul în viață. Datorită robotului, corpul lui Jinn Ondar cu numele de cod Uze, supraviețui prăbușirii. Is reveni în carcasa sa sfărâmată și reuși rapid să se reasambleze. Domnul Sif se ridică cu greu și cu același sentiment de după somnul din START-10 în minte. Își scutură rapid privirea pentru a oferi un vag sens celor întâmplate, iar mintea îi zbură instant la jurnalul-video. Totul era bine, apucase să descarce toate fișierele.

— Totul e bine, domnule Sif? întrebă cu o îngrijorare mecanică robotul.

— Cred că da… Ai reușit să recuperezi tot ce ți-am cerut?

— Afirmativ. Astronautul mort s-a dovedit a fi Lee Oswald. Avea asupra sa un jurnal propriu pe care îl analizez… chiar acum. Nu e nimic ieșit din comun, doar note ale aproape fiecărei zi petrecute în spațiu. Se termină pe 28 aprilie 2112 cu o singură propoziție: „Astăzi, Jinn mi-a cerut jurnalul pentru a-și lua mintea de la nevoia de mâncare.”

Atent la fiecare detaliu, Domnul Sif îl rugă pe robot să continue pe scurt, dar cuprinzător.

— Ultimele zile de jurnal sunt caracterizate de această secetă creativă. Acest lucru se sincronizează cu dispariția ultimei rații de hrană, consumată pe 20 aprilie 2112. Asta înseamnă că moartea lui Oswald nu putea fi cauzată de lipsa hranei, mai ales pentru că pieptul său prezintă șapte urme de cuțit. Is observă că urma de ironie nu fusese apreciată, așadar continuă într-o notă mai serioasă. Victima nu pare să fi opus rezistență, parțial din lipsa nutrimentelor, totuși având o șansă într-o luptă cu agresorul, de moment ce și Jinn era înfometat.

Sif îi oferi dispozitivul de stocare pe care descărcase cadrele cu Jinn. Is se concentra pe analiza lor, când Sif își întoarse privirea spre astronaut, care se ridicase de pe podea și ieși din START-7, înjurând în surdină Sursa și misiunea „Ark”. Cei doi detectivi îl urmăriră mecanic. Jinn se opri lângă o plantă, ce prezenta aceleași caracteristici ca cele din analiza realității lui Sif, însă cea de lângă Jinn avea fructe. Neavând nimic de pierdut, astronautul mâncă din acel fruct și, imediat după ce luă prima înghițitură, echipamentul său începu să se rupă, scoțând la iveală un trup în plină metamorfoză. Aparențele lui Jinn se schimbau, iar trăsăturile masculine preluau din neant trăsături feminine, pentru a crea o ființă supremă, primordială, perfectă. Jinn Ondar deveni un androgin.

Omul și robotul erau siderați. Ambele creiere, uman, respectiv cibernetic, conștientizau profeția ce se desfășura sub ochii lor. Literele din numele astronautului se amestecau în cele două seturi de sinapse și le arătau acestora menirea prin logos a lui Jinn Ondar. Stăteau pe loc, mirați, înecați în propria inferioritate. Credeau naivi că tot procesul aproape oniric din fața lor se apropia de final, dar nu. Jinn Ondar trecea treptat la al doilea său rol, rolul de Uze. Devenea, deci, zeu. Din pântecele sale apăru un nou tip de om, un rege de drept peste Destinație. Homo Sapiens lăsă locul celui numit Homo Deus, ce era capabil să atingă maturitatea în momentul facerii.

Autonumitul Riga, prima Deus, fu martora ultimelor momente ale lui Uze, ale fostului om Jinn Gary Ondar. Din străfundurile ființei, acesta lăsă un prim și ultim sfat, o primă și ultimă abstractă în timpul existenței. Glasul lui Uze fu influențat greșit de amintirile lui Jinn, așa că acesta spuse: „Vor mai veni și alții!”. Riga păstră mesajul cu ea timp de 250 de ani. Aceasta privi dispariția creatorului Uze, iar Domnul Sif și robotul Is văzură cum își dă duhul androginul Jinn Ondar. Omul Jinn Ondar, ce avea funcția de astronaut cu numele de cod Uze, rămăsese, cu mult timp în urmă, nu pe Sursă, ci pe Pământ.

Moartea Sa a generat apariția a încă șase Deus, ce nu vor fi aflat niciodată despre A Doua Venire. De cealaltă parte, Sif reuși să-și oprească uimirea, încercând să se convingă că era doar un caz ca oricare altul. Simularea luă sfârșit.

 

Destinație/AD 2362 mai 3/Realitate?

— Se pare că avem noroc, Is, de-abia dacă au trecut câteva secunde aici. Nu mai contează asta acum. Oricât de greu îmi e, vreau să discutăm doar cazul. Ai analizat înregistrările?

— Afirmativ, relatările lui Jinn se potrivesc cu toate rapoartele noastre, în afară de crimă. O mărturisește, însă invocă motivul complotului Sursei și al lui Lee împotriva sa, care ar fi notat în jurnal tot acest plan. Fals, am memorat complet conținutul jurnalului și nu există o astfel de informație. Propun ca principală cauză a crimei psihoza indusă de lipsa hranei și slaba hidratare.

— Stai, s-ar putea să fie cu totul altceva. Omitem un detaliu.

Sif îl opri pentru a rămâne în liniște puțin timp. Cu o vagă idee în voce, întrebă:

— Din momentul în care Jinn a început să se înregistreze, rezervele de apă le mai ajungeau pentru câtă vreme?

— 11 zile amândurora, cu rații destul de mici, a spus-o chiar și el.

— Înnebunesc, de ce l-a omorât atunci… Nu are sens! Cumva, doar cumva, cadavrul lui Lee avea părți lipsă pe care eu nu le-am observat?

Confuz, Is negă și îl întrebă despre ce vorbește. Umbra din ochii Domnului Sif dispăru și pe față îi apăru o lumină prea bine cunoscută de robot. Tocmai rezolvă cazul.

— Pe 28 aprilie 2112, cu cinci zile înainte de prăbușire, Lee a fost omorât pentru a-i servi lui Jinn drept hrană. Acesta s-a speriat de ce a făcut, nu a avut tăria să-și mănânce propriul coleg, însă a profitat de faptul că rezervele de apă ale victimei îi erau disponibile, astfel, supraviețuind. Jinn a inventat povestea complotului pentru a se covinge singur de nevinovăția faptei sale și, în același timp, pentru a uita de intenția inițială, de a recurge la canibalism.

— Citez, „elementar”. Domnule Sif, ați făcut-o din nou. Această versiune confirmă toate variabilele din rapoarte și din înregistrări, precum halucinațiile în care spune „Putea să ajungă mult mai mult rău decât mort, cum e acum”. Agresorul nu putea face referire decât la eventualul status de mâncat al lui Lee, am dreptate, Domnule Sif?

Întrebarea robotului se sincroniză cu o apariție cunoscută. În dreptul START-10, se metamorfoză Riga, ale cărei cuvinte de preaslăvire erau acoperite de un tropot teribil:

— Trimișii Lui!

Însă nimic nu trecea de geamurile START-10.

Inflexiile calme din vocea Rigăi fură rapid înlocuite de o agitație surprinzătoare. Tropotul se apropia. Urletele Deusului cereau milă și îndurare deoarece nu înțelesese încă natura existenței sale. Destinul nu i se legăna în brațele unei entități ce îi dăduse naștere și, mai mult, putea fi schimbat la cel mai mic exces de voință din exterior.

Cei doi detectivi nu puteau auzi nici măcar țipetele de disperare ale acesteia, chiar dacă se aflau la o distanță foarte mică unii de alții. Nu au apucat decât să vadă cum corpul diform al Rigăi era străpuns, simultan, de șapte sulițe și cum cadavrul primului Deus lasă să se vadă mulțimea animalică de zigoți, incitată de corpul necunoscut, venit din cer. Dominați de inconștiență, cărau ca pe niște trofee corpurile celorlalți șase Deus, iar țipetele nervoase ale acestora înconjuraseră nava, ca într-o menghină ce nu-l lăsa pe Is să decoleze. Pentru moment, nava se ridică anemic de la sol, însă forța mulțimii, mânată de o curiozitate sălbatică, înecată în primitivism, ținu START-10 pe suprafața Destinației.

Domnul Sif realiză că sfârșitul era aproape. O bruscă inundație de adrenalină făcu legătura, în mintea detectivului, între sentimentul de déjà vu și situația în care se afla, de la granița dintre lumi. Nu era pentru prima dată acolo. Fusese înainte, era atunci, probabil, este și acum și acolo va fi mereu.

— Is, te rog, încă o dată „Bohemian Rhapsody” și, dacă se poate, volumul mai tare. Nu știu cine a fost acest Freddy Mercury, dar dă-l naibii mai tare! Să știi, Is, a fost o plăcere, prietene.

— Asemenea, domnule Sif! Detectez resemnare în vocea dumneavoastră, să știți că nu este acesta sfârșitul, nu aici și nu acum. Odată cu ultimele cuvinte ale robotului, zigoții năvăliră în navă.

Domnul Sif își aminti de un protocol prototip din software-ul lui Is, dar până ca gândul să se transforme în acțiune, Is iniție procedura „Arnold”, nume preluat de robot dintr-o arhivă cinematografică.

— Sunt model IS2112, inițiez protocol 0365, „Arnold”. Începe numărătoarea inversă. Știu că mă veți urî pentru acest ultim detaliu, Domnule Sif, dar, citez: „Hasta la vista, baby!”

Is se sacrifică pentru Sif. Își programă carcasa să se detoneze, iar în scurtul interval de timp, în ciuda faptului că nu era programat să execute această acțiune, își transferă memoria în corpul lui Sif, la fel cum făcuse cu Jinn.  De această dată, însă, nu mai avu la ce corp metalic să se întoarcă deoarece, odată cu mulțimea de zigoți, explozia distruse inclusiv START-10, alături de corpul original IS2112.

Prin intermediul sacrificiului de sine pentru seamănul umanoid, Is reuși să-l salveze pe domnul Sif, dar și pe propria-i memorie. Sinapsele sale cibernetice au fuzionat cu cele umane, iar în urma acestui proces a apărut Sisif, nu numai un exemplar al detectivului perfect, dar și succesorul lui Homo Deus, ce combina conștiința umană cu puterea de procesare digitală. Nu doar între ele, aceste două elemente își sincronizaseră apariția și cu înflorirea o dată la 250 de ani a plantelor androginice. Evoluția se distra copios, iar timpul își regăsise răbdarea.

 

Cătălin Velișcu

Cătălin Velișcu

Numele meu este Velișcu Cătălin și sunt elev în clasa a 11-a la CN Bilingv George Coșbuc, în București. Recent, am participat la Tinere Condeie cu nuvela care este atașată în acest mesaj. Sincer, nu am fost mulțumit doar cu o mențiune și mi-ar plăcea opinia cuiva care se ocupă cu acest gen de scrieri. Menționez că am 16 ani, îmi place să scriu orice îmi trece prin cap, până când iese ceva bun.

More Posts