GSF 75 banner01-650

          Antologie realizată pentru Asociația Nevăzătorilor, filiala Brașov.

         2017

          Pe 20 mai 2017, clubul Antares Brașov a lansat antologia „Povestiri science-fiction și fantasy pentru prietenii noștri”, o colecție de schițe SF & F și nu numai. Ceea ce individualizează acest proiect și-l face special este faptul că are o destinație precisă, și anume Asociația Nevăzătorilor, motiv pentru care antologia a fost editată atât în format clasic, cât și în alfabet Braille.

antares          Pentru că am văzut mai întâi varianta clasică neacompaniată de cea în alfabet Braille, prima mea impresie a fost cea determinată de volumul foarte mic al cărții, adică am avut impresia că mă aflu în fața unei broșuri de prezentare, nicidecum a unei antologii. Totuși, citind cuprinsul și văzând că, împărțindu-și cele patruzeci de pagini, acolo se găsesc nu mai puțin de zece autori, fiecare cu câte o schiță (cu excepția lui Gheorghe Tănase, care participă cu un eseu), ceea ce mai devreme fusese dezamăgire s-a transformat în curiozitate. Apoi am văzut și varianta pentru nevăzători, a cărei mult mai costisitoare realizare a impus un volum foarte mare de hârtie, și am înțeles exact constrângerile care au dus la alegerea unor texte atât de scurte.

          Privind în ansamblu, pot spune că ideea includeri mai multor autori, fiecare cu un text foarte scurt, pentru a oferi o imagine cât mai largă asupra a ceea ce se scrie acum în România (mai cu seamă în Brașov) în materie de SF & F, mi se pare una salutară, iar rezultatul final unul mulțumitor, date fiind costurile absolut enorme în materie de spațiu pe care alfabetul Braille le cere. De ce anume a fost aleasă această variantă și nu cea a unui audio-book, nu știu.

          Dar să vedem ce anume găsim în această culegere de schițe.

          După un text introductiv, în care ne este prezentat clubul Antares, cu trecutul său și cu planurile de viitor, prima proză care ne întâmpină este cea a lui Sergiu Someșan, „Legendă fără sfârșit”, un fel de jurnal al căutătorului pietrei filosofale. Povestea curge foarte lin, după cum au obiceiul prozele ieșite de sub condeiul prolificului și experimentatului autor, mergând spre ideea că fericirea nu este mereu acolo unde o cauți, sau așa cum și-o imaginezi. Mi-au plăcut referirile la vechiul Brașov, mi-a plăcut și stilul apropiat de cel al unui basm.

          Urmează proza „Supă de linte cu mentă” a Doinei Roman, un text ușor umoristic, ușor new wierd, care păcălește cititorul cu multitudinea sa de fire – impresionant de multe idei pentru un text atât de scurt – aparent disipate, dar care se înnădesc chiar la sfârșit, pentru impactul maxim al ultimei fraze. Absolut încântător deznodământul!

          Primul debut al volumului este al Flaviei Drăgușin, cu povestioara „Hedera Helix”, o interpretare proprie a involuției spre vegetal. Datorită multelor similitudini (cadrul forestier, narațiunea la persoana întâi, înclinația spre horror, tușele de suprarealism) voi aminti tot acum și celălalt debut, cel al Ioanei Mândrea, cu proza „Huldra”. Datorită temei, acest din urmă text m-a dus cu gândul la piesa „The siren of the woods” a formației Therion. Poate de aceea „vocea demonică” invocată mi-a părut puțin credibilă și adaptată situației. Ambele autoare promit, nu neapărat în domeniul fantasy-ului, ci al literaturii în general. Am simțit la amândouă autoarele o tendință de alunecare spre literatura pentru tineretul rebel de astăzi. Sunt convins că vor confirma cât de curând.

          Voicu Bugariu participă și el la acest proiect cu schița „Empatie”, care împrumută personajul principal (cel puțin în opinia mea) din romanul său „Jocul zeilor”. Avem de-a face deci cu o fetiță superdotată intelectual, care comunică cu entități paranormale. Înclinația spre psihologie e foarte clară chiar și într-un text de asemenea dimensiuni, însă lipsa unei acțiuni propriuzise se simte.

          În cu totul alt registru, „Aralda”, poemul în proză al Rodicăi Bretin, vorbește despre disoluția sinelui în univers, despre contopirea cu eternitatea și despre singurătatea celui care ajunge să se identifice cu „totul”.

          Revenind în concret, „Un caz de dispariție”, schița lui Liviu Surugiu, surprinde ultimele clipe dinaintea ciudatei dispariții unui savant excentric, emitentul unor teorii ciudate despre umbre. Amintind de stilul lui Arthur Conan Doyle, narațiunea este la persoana întâi, însă personajul principal nu este naratorul. Se remarcă talentul autorului de a construi scene foarte vizuale chiar și când are la dispoziție un spațiu restrâns.

          Schimbând din nou tematica, „Primul contact”, textul Cristinei Ghidoveanu, ne aduce în fața foarte uzitatei teme a întâlnirii cu ființe extraterestre. Viziunea autoarei este una pur optimistă, lucru mai rar întâlnit mai în literatura SF a ultimelor decenii, entitățile din altă lume apărând înconjurate de aura bunătății dezinteresate. Sau este totul rodul unei percepții deformate?

          Tot despre extratereștri e vorba și în eseul intitulat „Alien rock”, semnat de Gheorghe Tănase, singurul text de non-ficțiune al volumului, care tratează cazurile documentate de întâlniri dintre staruri rock și ființe sau nave din alte lumi, respectiv piesele pe care aceste experiențe le-au inspirat. De citit cu Youtube-ul pornit, pentru o experiență completă.

          În fine, volumul se încheie cu „O poveste scurtă pentru o noapte lungă”, un pasaj de basm cu dragoni, o poveste într-o poveste cu final neașteptat, purtând semnătura energicei Anamaria Borlan, sufletul din spatele proiectului.brile

          Cam asta se găsește între copertele antologiei realizate de clubul Antares pentru Asociația Nevăzătorilor, filiala Brașov. Eu însă nu pot să închei această cronică fără a-mi pune o întrebare mai generală, și anume: „Cum este percepută literatura de către o persoană nevăzătoare?”. Și nu mă refer la cineva care și-a pierdut vederea, ci la cineva care nu a văzut niciodată. Ce rol ar putea avea descrierea unor peisaje pentru acea persoană? Cum anume ar putea înțelege proza lui Liviu Surugiu, spre exemplu, unde e vorba despre umbre? Cum ar putea cineva să-i explice unui orb ce este o umbră? La fel, ce trăiri va avea cineva care nu a văzut niciodată în fața textului lui Sergiu Someșan, în care e vorba, printre altele, despre frumusețea unui tablou sau a unui giuvaier? Dar în fața abisurilor cerești descrise de Rodica Bretin? Cred că, pentru a te putea adresa eficient unor asemenea persoane, ar fi nevoie de o literatură adaptată percepțiilor lor. Din acest punct de vedere, găsesc cea mai potrivită proza lui Voicu Bugariu. Se poate face literatură și fără descrieri și imagini vizuale, se poate face literatură cu sunete și dialoguri în prim-plan, cu senzații olfactive și tactile. Și, spre bucuria mea, am găsit asemenea senzații folosite în mai toate prozele, într-o oarecare măsură. Deci apreciez proiectul, per ansamblu, drept o reușită.

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website