– Fragment de Alexandru Ioan Despina –
Curpins de spaimă, Elohi-barat se retrase câțiva pași, însă reveni numaidecât, dându-și seama că ieșise pentru o clipă din lumina difuză care îl învăluia și îl proteja. Hakan-gul, conducătorul gărzilor samiriene, zăcea fără suflare în fața sa, în vreme ce un firicel de un roșu întunecat în întunericul dimprejurul său se prelingea subțire, dispărând printre haine și pietre și făcându-se una cu noaptea. Umbra, concretă în răstimpuri, își pierdea și regăsea din consistență, cufundându-se în beznă și valsând unduitoare în lucoarea pe care Elohi-barat nu mai dorea și nu mai putea să o părăsească. Era un dans tăcut, straniu, în care frica se amesteca cu așteptarea, speranțele cu neputința, un dans care nu se juca doar în fața lui, ci pornea din el, își dădea seama și dându-și seama își aduse brusc aminte de superstițiile și legendele baratiene pe care crezuse că le uitase demult. Nu putea fi rănit dacă nu credea în ea, da, asta era, doar teama o făcea concretă, legendele trebuiau să fie adevărate, nu exista o altă explicație pentru modul în care reușise, cu atâta ușurință, să treacă nu doar de gărzi, dar și de toate sistemele de securitate, și să ajungă la doar câțiva pași depărtare de el.
‒ Akram tamli, murmură el vorbele umbrei, însă frica i se înrădăcinase prea adânc în suflet pentru a scăpa atât de repede de ea, pentru că nu fusese generată pur și simplu de această apariție groaznică și neașteptată, ci de toți anii petrecuți ca un străin pe o planetă străină, de toate umilințele îndurate și de toate războaiele purtate. Umbra doar o amplificase, o scosese la iveală, arătându-i-se așa cum era el de fapt: întunecat, neîndurător, perfid. Repetă cu mai multă încredere cele două cuvinte, umbra retrăgându-se treptat în neantul din care se născuse, iar și iar și de fiecare dată când o făcea simțea crescând în el, indefinită, ura. Față de trecut, de toți cei care-l înconjuraseră, de el.
Ceva murea în sinea sa, deși ar fi putut spune la fel de bine că, în acea noapte, ceva se năștea înăuntrul lui. Nici măcar în seara în care Ozul-barat îi prezentase noua sa armă nu se mai simțise astfel. Atunci fusese speriat și umilit, speriat și umilit în propriul său palat, însă acum era calm într-un cort luminat de lucoarea palidă a Galateei și doar o urmă vagă de teamă, aducând mai degrabă a regret, îi mai adumbrea sufletul, gândindu-se cât de ușor ar fi putut cădea pradă propriilor sale temeri și nesiguranțe. Propriului său trecut. Harun, fiul lui Nadir, cel din poporul stepei, îl trădase, nu mai încăpea nicio urmă de îndoială, conducătorul gărzilor samariene fiind mărturia țeapănă de acum a acestui lucru. Iar trădarea nu trebuia să treacă nerăzbunată.
Peste câteva clipe gărzile pătrunseră în cort și-l găsiră pe guvernatorul Samirului, cu chipul său puhab și corpul dizgrațios, privind pierdut corpul neînsuflețit aflat la picioarele sale.
– Îngropați-l cu toate onorurile militare, le spuse el, după care se întoarse cu spatele. Dacă aveau nevoie de un simbol, atunci nimic nu ar fi putut servi mai bine decât un comandant mort. Isidora se putea oricând schimba, Demetros îl putea trăda, Șahona putea avea sau nu dreptate, însă Hakan-gul nu avea să-l mai înșele niciodată, având să rămână pe veci mort. Un simbol la fel de imuabil ca și cele două luni care vegheau planeta.
Când rămase singur, se apucă să scrie o misivă și să dicteze o alta. Prima dintre ele îi era adresată Isidorei, căreia îi cerea să-și urmeze inima, iar cea de-a doua căpitanului, căruia îi cerea s-o urmărească pe Isidora.
– Următorul fragment îi va apaține Alinei Anghelache –
7 comments
Boca Daniel says:
Dec 2, 2014
Anul următor trebuie să aducă mai multă acțiune că altfel mor! 🙂
Bogdan Lazar says:
Dec 3, 2014
Republica are nevoie de ceva sprijin, altfel va muri in stadiul de embrion.
La lupta fratilor!
John Dobro says:
Dec 5, 2014
Tinand cont ca mai sunt doar 3 episoade, probabil ca trebuie crescut un pic factorul “dinamic” al experimentului. Ritmul actual este potrivit unui roman de mari dimensiuni. Poate deveni insa o sursa de inspiratie pentru universuri paralele pe care dumneavoastra, ca autori, le puteti imagina. Un prim pas in aceasta directie l-a facut cu mult succes, dupa parerea mea ca cititor, Luminita Dobrea pe al sau blog http://dreamdesigner.ro/
Condeie agere va doresc!
Bogdan Lazar says:
Dec 6, 2014
Am citit blogul doamnei Luminita. Nu pot decât să admir faptul că este atât de atașată de acest proiect și dă atât de mult realism acestei lumi născute din mințile noastre, a celor care am scris câteva rânduri. Îi mulțumesc mult și voi citi cu plăcere și alte aventuri de pe Samir.
Luminita Dobrea says:
Dec 7, 2014
Ce surpriză plăcută! Nu pricepeam ce jăratec a înghiţit blogul meu de a căpătat aşa un avânt tineresc. Dragii mei, dragi, mii de mulţumiri pentru susţinere şi aprecieri!
Proiectul este deschis tuturor celor care doresc să participe. Cronicarul Sonje este un bun ascultător şi abia aşteaptă să consemneze cu grijă fiecare poveste auzită sau citită.
Şi pentru că fiecare poveste poate avea alt stil, la rândul meu aştept poveştile voastre.
Condei spornic şi inpirat!
Experimentul literar Republica says:
Feb 22, 2015
[…] Florin Purlucă – http://fanzin.clubsf.ro/republica-vii/ Alexandru Ioan Despina – http://fanzin.clubsf.ro/republica-viii/ Cezarina […]
Ben Ami says:
Mar 4, 2015
întunecat în întunericul
își dădea seama și dându-și seama
ca un străin pe o planetă străină
crescând în el, indefinită, ura. Față de trecut, de toți cei care-l înconjuraseră, de el.
Ceva murea în sinea sa, deși ar fi putut spune la fel de bine că, în acea noapte, ceva se năștea înăuntrul lui.
speriat și umilit, speriat și umilit
lucoarea (de doua ori, mergea un sinonim)
fragment prea scurt, explicativ!