Republica (VIII)

– Fragment de Alexandru Ioan Despina –

          Curpins de spaimă, Elohi-barat se retrase câțiva pași, însă reveni numaidecât, dându-și seama că ieșise pentru o clipă din lumina difuză care îl învăluia și îl proteja. Hakan-gul, conducătorul gărzilor samiriene, zăcea fără suflare în fața sa, în vreme ce un firicel de un roșu întunecat în întunericul dimprejurul său se prelingea subțire, dispărând printre haine și pietre și făcându-se una cu noaptea. Umbra, concretă în răstimpuri, își pierdea și regăsea din consistență, cufundându-se în beznă și valsând unduitoare în lucoarea pe care Elohi-barat nu mai dorea și nu mai putea să o părăsească. Era un dans tăcut, straniu, în care frica se amesteca cu așteptarea, speranțele cu neputința, un dans care nu se juca doar în fața lui, ci pornea din el, își dădea seama și dându-și seama își aduse brusc aminte de superstițiile și legendele baratiene pe care crezuse că le uitase demult. Nu putea fi rănit dacă nu credea în ea, da, asta era, doar teama o făcea concretă, legendele trebuiau să fie adevărate, nu exista o altă explicație pentru modul în care reușise, cu atâta ușurință, să treacă nu doar de gărzi, dar și de toate sistemele de securitate, și să ajungă la doar câțiva pași depărtare de el.

          ‒ Akram tamli, murmură el vorbele umbrei, însă frica i se înrădăcinase prea adânc în suflet pentru a scăpa atât de repede de ea, pentru că nu fusese generată pur și simplu de această apariție groaznică și neașteptată, ci de toți anii petrecuți ca un străin pe o planetă străină, de toate umilințele îndurate și de toate războaiele purtate. Umbra doar o amplificase, o scosese la iveală, arătându-i-se așa cum era el de fapt: întunecat, neîndurător, perfid. Repetă cu mai multă încredere cele două cuvinte, umbra retrăgându-se treptat în neantul din care se născuse, iar și iar și de fiecare dată când o făcea simțea crescând în el, indefinită, ura. Față de trecut, de toți cei care-l înconjuraseră, de el.

          Ceva murea în sinea sa, deși ar fi putut spune la fel de bine că, în acea noapte, ceva se năștea înăuntrul lui. Nici măcar în seara în care Ozul-barat îi prezentase noua sa armă nu se mai simțise astfel. Atunci fusese speriat și umilit, speriat și umilit în propriul său palat, însă acum era calm într-un cort luminat de lucoarea palidă a Galateei și doar o urmă vagă de teamă, aducând mai degrabă a regret, îi mai adumbrea sufletul, gândindu-se cât de ușor ar fi putut cădea pradă propriilor sale temeri și nesiguranțe. Propriului său trecut. Harun, fiul lui Nadir, cel din poporul stepei, îl trădase, nu mai încăpea nicio urmă de îndoială, conducătorul gărzilor samariene fiind mărturia țeapănă de acum a acestui lucru. Iar trădarea nu trebuia să treacă nerăzbunată.

          Peste câteva clipe gărzile pătrunseră în cort și-l găsiră pe guvernatorul Samirului, cu chipul său puhab și corpul dizgrațios, privind pierdut corpul neînsuflețit aflat la picioarele sale.

          – Îngropați-l cu toate onorurile militare, le spuse el, după care se întoarse cu spatele. Dacă aveau nevoie de un simbol, atunci nimic nu ar fi putut servi mai bine decât un comandant mort. Isidora se putea oricând schimba, Demetros îl putea trăda, Șahona putea avea sau nu dreptate, însă Hakan-gul nu avea să-l mai înșele niciodată, având să rămână pe veci mort. Un simbol la fel de imuabil ca și cele două luni care vegheau planeta.

          Când rămase singur, se apucă să scrie o misivă și să dicteze o alta. Prima dintre ele îi era adresată Isidorei, căreia îi cerea să-și urmeze inima, iar cea de-a doua căpitanului, căruia îi cerea s-o urmărească pe Isidora.

– Următorul fragment îi va apaține Alinei Anghelache –

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan DESPINA s-a născut pe 4 septembrie 1985, în Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. După debutul său literar în numărul 35 al revistei Nautilus, publică câteva zeci de povestiri scurte în cam tot atâtea reviste din țară și din străinătate (Vatra, Algoritm Literar, Apostrof, Egophobia, Zona Literară, Dunărea de Jos, Oglinda, Argos, Aphelion, Bewildering Stories etc), câștigă 13 premii și mențiuni la diferite concursuri de literatură naționale și internaționale (premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară”, septembrie 2012, premiul I la Concursul de Proză ”Mihail Sadoveanu”, octombrie 2013, premiul al III-lea la Concursul de Literatură “Ioan Slavici”, noiembrie 2013 etc) și apare în peste 10 antologii de proză scurtă (Conexiuni, Moștenirea Văcăreștilor, Ion Creangă, Eposs Meridiane, Mihail Sadoveanu, Aripi spre zbor etc). Colaboreazã în calitate de recenzent cu aproape toate revistele de SF&F românesti, având o rubrică permanentă în revista Nautilus. Este, de asemenea, redactor șef al revistei online Gazeta SF și coeditor al antologiei Bumerangul lui Zeeler. Blog personal.

More Posts - Website