GSF67ban01-650

         

          Mark Thornton se îndrepta către Universitatea din Oxford la cursul săptămânal de Astrofizică pe care-l preda, deplasându-se într-un autobuz roşu, luat din Paddington Station din Londra. Când nu predase, Mark dusese o muncă asiduă în domeniul ingineriei spaţiale. Eseul său cu privire la posibilitatea călătoriilor hiperspaţiale, deşi cu mult prea timpurii având în vedere faptul că oamenirea nici măcar nu descoperise motorul luminic, îi adusese o notorietate printre cei mai mari savanţi ai lumi la doar 27 de ani. Lucrările lui teoretice în domeniu erau cu mult peste ceea ce marii scriitori de SF visaseră. Era realitatea. Deşi destul de bogat, nu avea maşină şi nici permis, motiv pentru care se deplasase cu autobuzul.

         

          Vă întrebaţi de ce? Habar n-am. Pe mine m-a chemat dementul de Autor din concediu ca să narez povestea asta penibilă. Chiar nu mă interesează preferinţele lui, nu vreau să ştiu motivele, gusturile în materie de muzică, vin sau bere. Iar Autorului, dacă nu-i convine, n-are decât să-şi nareze singur povestea!.

         

          Revenind, Mark avea acum 32 de ani, iar proiectul pentru construirea primului motor hiperluminic îi era bine finanţat. Dacă avea să reuşească, peste doi ani avea să câştige Premiul Nobel pentru Fizică, să ajungă extrem de faimos şi bogat şi să fie numit directorul cele mai mari agenţii spaţiale care se va construi în Anglia. Da, putea simţi gustul succesului, în timp ce stătea şi se uita pe geam la peisaj…

         

          — Allahu Akhbar! fu ultimul lucru pe care Mark îl auzi.

         

          Acum nu mai am personaj, nu mai am poveste… eu plec acasă!

          Autorul: — Ce s-a întâmplat aici?

          Naratorul: — Păi, să vezi, e chiar amuzant. Nu mai avem personaj.

          A: MI-AI PIERDUT PERSONAJUL?

          N: Nu, nu l-am pierdut, ştiu unde este.

          A: Unde?

          N: Acolo, acolo şi acolo.

          A: Faci mişto de mine?

          N: Uită-te şi singur.

          A: Cum s-a ajuns la asta?

          N: Un terorist. Vezi mai sus în pagină. Nici măcar într-o amărâtă de proză nu scapi de ei. Noroc că sunt la persoana a III-a omniscient şi nu narator-personaj, că altfel o păţeam şi eu.

          A: Cum naiba s-a întâmplat asta în naraţiunea ta?

          N: Vrei să spui că-i vina mea?

          A: CUM NAŢIA MĂ-SII A APĂRUT UN TERORIST ÎN POVESTEA MEA?

          N: Don’t know, don’t care. Ciaules!

          A: Nu pleci nicăieri, treci înapoi!

          N: Sunt în concediu!

          A: Sunt AUTORUL!

          N: Demisionez.

          A: Stai aşa, nu te pripi! Vreau doar să vorbim! Nae, ştii că eşti cel mai bun narator al meu, nu?

          N: Nu, sunt doar singurul care ţi-a răspuns la telefon.

          A: Îţi plătesc orele dublu, conform Codului Muncii.

          N: Nope, nu mă interesează. Plec la un alt autor care mă respectă! Nu e vorba de bani.

          A: Stai, că tocmai mi-a venit o idee! Sunt convins că nu e vina ta şi o să-i dăm noi de capăt mai târziu. Ştii că putem comuta pe naraţiune la persoana I?

          N: Aha…

          A: Putem să găsim personajul!

          N: Chiar eşti dus. E MORT! Pa! Kaput! Nu-l vezi?

          A: Da, dar te-ai întrebat vreodată dacă există viaţa de după moarte? Dacă nu există nimic, nihiliştii au avut dreptate; dar dacă există, cine ştie ce religie are dreptate?

          N: …

          A: Ştiu că eşti curios. Dacă rămâi la mine o să aflăm amândoi. Batem palma?

          N: Îmi plăteşti orele suplimentare?

          A: Absolut!

          N: Bine atunci.

          A: Ia loc, pornim monitoarele. Apasă tu butonul Power, te rog. Aşa. Activez Perspectiva Narativă. Switch to: 1st person narration.

         

          — What the bloody hell just happened? And where the fuck am I?

          A: Tu vezi ce văd şi eu?

          N: Nu pot să cred…e…

          A: Viu! Incre-fucking-dibil, e viu! Şi e…într-o sală de aşteptare a unui cabinet medical particular?

          N: Cel puţin aşa arată.

          A: Păstrăm engleza, adaug subtitrare în limba română. Nu vreau să pierd nimic!

          N: Îţi dai seama că ce am descoperit noi e chiar mai tare decât motorul lui hiperspaţial?

          A: Tipul gândeşte. Ia stai, hai să auzim!

         

          Ce se întâmplă cum naiba unde sunt şi cum am ajuns în locul ăsta eram în autobuz şi cursul meu e important că altfel n-or să înţeleagă nimic dacă sar o lecţie cum o recuperez şi cum să anunţ rectorul şi apoi mai e institutul trebuia să trimit un nou cod şi noile microcipuri trebuiau să vină în seara ăsta şi pizza da să ies la pizza cu

         

          N: Ce-i haosul ăsta?

          A: Fluxul conştiinţei. Trebuie să-l reduc la gândul principal. O secundă. Click dreapta-Main taught. Gata.

         

          Seamănă cu camera de aşteptare a unui cabinet medical privat. Înseamnă oare că am scăpat viu din explozie? Cum de nu am urme de arsuri? N-ar trebui să fiu măcar într-un pat de spital? Halucinez? Am pierderi de memorie? Sper că nu sunt schizofrenic!

         

          N: Este panicat.

          A: Şi cine nu ar fi? Mă trec pe mine fiorii, închipuie-ţi cum se simte el!

          N: Fii atent, intră cineva în cameră. E un…un…corporatist sau iehovist?

          A: Nu ştiu, în ziua de azi mi-e greu să-i deosebesc.

          N: Are un dosar. O fi avocat sau procuror sau…

          A: Shhhhh! Ascultă!

         

          — Salut, Mark! Ştiu că eşti extrem de agitat, nervos şi confuz. Toţi sunt aşa la început, dar te poţi relaxa acum.

          — Cine sau CE eşti?

          — Scuze, am uitat să mă prezint. Eu sunt Ghidul tău.

          — Ghid?

          — Ghid, agent, îndrumător. Reaper. Poţi să-mi spui Jack! Te-ai prins? Haha, Jack the Reaper? Amuzant, nu? Nu? Ok. Scuze, trebuie să renunţ la gluma asta slabă. Niciun nou venit nu râde.

          — Te-ai gândit vreodată că poate din cauză că toţi sunt şocaţi când ajung aici?

          — La asta nu m-am gândit. Ai dreptate. Cum de nu m-am gândit eu la asta?

          Pentru că eşti cam pămpălău?

          — Nu contează, spune-mi, unde mă aflu?

          — Eşti într-o sală de aşteptare a reţelei corporaţiei L.A.L.A.

          — LA ce?

          — L.A.L.A: Life After Life Afterlife. Deşi are tot atâtea denumiri câte limbi şi dialecte există, s-a convenit ca acesta să fie numele oficial.

          — Tot nu înţeleg.

          — Noi ne ocupăm cu repartizarea şi distribuirea sufletelor umane în dimensiunile existenţiale.

          — Stai puţin, răspunde-mi la o întrebare: Dumnezeu există?

          — Da şi nu. E complicat. Pe Pământ există atât de multe noţiuni şi concepte de Dumnezeu încât s-ar putea să nu coincidă pe de-a-ntregul cu ceea ce ai auzit tu.

          — Şi ăla din mâna ta ce e?

          — E dosarul tău. Ştim totul despre ţine. E foarte important. Aici scrie că ai fost un mare savant, ascultător de rock, băutor ocazional şi ateu. Felicitări, mergi în Iad!

          — Pardon?

          N: Ce-a zis?

          A: Să mă ia…

          — Ai auzit bine, mergi în Iad. Meriţi!

          — Şi cel care a aruncat în aer autobuzul?

          — O să-şi primească virginele.

          — Dacă mă atingi, te troznesc!

          — Te rog, lasă scaunul jos!

          — Protestez! Cum naiba vine asta? Eu îmi dedic viaţa ştiinţei, cercetez, am colaborat chiar cu un preot ca să ajut copiii nevoiaşi dintr-un cartier, iar dementul ăla a ucis oameni şi eu sunt cel trimis în Iad? Domnule, te iau cu mine…

          — Stai, stai, stai, stai, STAI! E o neînţelegere, te pot trimite în Rai, Nirvana sau oricare alt loc, dar nu cred că ţi-ar plăcea!

          — Spui ce?

          — Că nu ţi-ar plăcea în Rai!

          — Eşti chiar imbecil. De ce crezi asta?

          — Pentru că acolo se duc numai creştinii!

          — Ce discriminare!

          — Nu te enerva! Să fim raţionali, lasă-mă să-ţi explic…

          — Mă trimiţi să ard etern pentru că nu m-am închinat niciunei religii, ce e de explicat? Dacă mă atinge cineva…bine, vedeţi voi, aduc eu iadul la voi dacă mă atingeţi numai…

          — Ai cuvântul meu că nimeni n-o să ardă etern nicăieri! Jur! Uite, n-am arme, nu ripostez!

          — Atunci?

          — Îţi explic totul, de la început, ok? Uşor, ca să înţelegi! Numai lasă scaunul jos. Scaunele sunt făcute pentru ca oamenii să stea comod pe ele şi să discute civilizat, nu pentru bătaie!

          — Bine.

          — Aşa. Deci, Dumnezeu, Allah, Budha, chiar şi Lucifer există. Ei sunt Administratori Dimensionali. Un fel de preşedinţi de ţări sau chiar planete, iar dimensiunile sunt cunoscute drept Rai, Iad,  Nirvana s.a.m.d. şi sunt cam tot atât de multe câte religii există. Fiecare dimensiune edenică este condusă de către un A.D. şi fiecare, după moarte, primeşte exact ceea ce-şi doreşte.

          — Dar eu nu sunt creştin. Adică n-am fost…

          -Ajung şi acolo. Deci, conform Tratatului Interdimensional, semnat de peste 3000 de A.D., oamenii sunt cei care stabilesc criteriile de aderare la dimensiunile edenice. Creştinii spun că ateii aparţin de Iad. Dar, înainte să încerci să mă baţi din nou cu scaunul, lasă-mă să termin, bine?

          — Bine.

         

          N: Adrministratori Dimensionali? Dimensiuni edenice?

          A: Eu încă încerc să rumeg informaţia.

         

          — Deci, după cum spuneam, există un tratat, iar una dintre legile pe care le implică spune că niciun A.D. nu va primi în Dimensiunea pe care o administrează suflete de altă religie decât a lor. De asemenea, nicio religie nu poate influenţa traseul şi destinaţia unui suflet de altă religie. Pe scurt, contrar ideologiei creştine, un hindus, musulman sau iudaist nu va ajunge în Iad pentru că va protejaţi de propriile lor religii, deci sub ocrotirea unui alt A.D. Problema a mai rămas, deci, cu ateii, agnosticii şi nebunii ăia de scientologi. Lucifer a fost mai mult decât de acord să vă primească la el în Dimensiune, iar Iadul este un sanctuar al tuturor umaniştilor, liber-cugetătorilor şi a majorităţii marilor genii ale omenirii, iar de când Dimensiunea Olimp s-a închis i-am relocat în Iad şi pe filosofii greci. Oficial, ateii şi alţii ca ei au dreptul de a alege orice dimensiune, dar m-am gândit că îţi va plăcea în Iad, printre ai tăi. Ai acolo sistem sanitar performant, străzi pavate, curăţenie, divertisment de tot felul…

          — Şi teroristul care ne-a aruncat în aer? E un criminal, voi răsplătiţi crimele cu virgine? Jur că sunteţi bolnavi!

          — Nu este treaba noastră cum îşi gestionează Administratorii sufletele, ori regimul la care sunt supuşi, dar chestia cu virginele e o implementare nouă, la cererea clienţilor, dacă mă înţelegi.

          — Nu înţeleg.

          — Niciun A.D. nu doreşte să primească terorişti, indiferent de zeii sau, mai bine zis Administratorii pe care ei spun că-i servesc. Prin urmare am construit cu toţii o Dimensiune specială în care am adunat cât mai multe virgine. Şi prin virgine mă refer la frustrate sexual trecute de 40 de ani, adevărate scorpii insuportabile care perturbau armonia în dimensiunea lor edenică. Imaginează-ţi când şi le ia teroristul în primire: 72 de scorpii urâte, enervante şi arţăgoase. Şi foarte, foarte…pofticioase. Pentru că nici aici nu le-a vrut nimeni. Pentru terorist se transformă într-un lung viol în grup. A vrut virgine, i-a dat virgine.

          — Deci să înţeleg că s-a făcut dreptate?

          — Dreptate s-ar fi făcut dacă oamenii aceia ar fi fost readuşi la viaţă. Părerea mea. Totuşi, tot ce putem face este să relocăm şi victimele într-un loc în care vor exista după bunul plac.

          — Am o mare curiozitate. Care-i treaba cu Reîncarnarea? Există şi asta?

          — Bineînţeles că avem şi această opţiune, dar este un proces extrem de complex. Savanţii din Iad ne ajută constant la îmbunătăţirea procesului şi a maşinăriei.

          — Explică-mi, te rog.

          — În primul rând există nişte preguli şi principii de echitate: procesul este aleatoriu, deci te poţi naşte într-o familie bogată sau foarte săracă. E un risc mare. Apoi, au existat erori în programare, iar reîncarnaţilor le-au revenit treptat amintirile, ceea ce nu e prea corect faţă de ceilalţi reîncarnaţi pentru că ideea e să pornească toţi de la zero, iar unii au devenit genii de la 11 ani. Din cauza acestei probleme, copii născuţi în epoci trecute au căpătat amintirile din viitor şi unii au influenţat drastic istoria omenirii. Prin urmare, te vei naşte numai în viitor şi poţi nimeri într-un viitor postapocaliptic sau o utopie, ceea ce e puţin probabil. O altă problemă este faptul că e destul de greu pentru computer să trimită sufletul în embrionul nou format din pântecul femeii exact la momentul formării acestuia. Te poţi pierde şi nu ştim unde te vei duce pentru că, până acum, nu am recuperat niciun Pierdut.

          — Acum înţeleg.

          — De asta nu avem multe cereri, iar puţinii doritori sunt motiv serios de râs pentru noi, deoarece înseamnă să dai cioara din mână pe vrabia de pe gard.

         

          N: Trebuie să recunosc, programul tău de traducere e foarte bun.

          A: Ce-ai zis? Scuze, eu încă mă gândesc la teroristul violat.

          N: Trebuie să aflu mai multe despre el. O să rulez o căutare amănunţită.

         

          — Şi cu criminalii care încalcă legea ce faceţi?

          — A.D.-ii, de comun acord au creat două dimensiuni separate în care trimit elementele nedorite, care încalcă legile specifice dimensiunii. Există una pentru femei şi cealaltă pentru bărbaţi. Ca două închisori uriaşe, sunt trimişi acolo să trăiască după bunul plac. Rareori e cineva eliberat din ordinul A.D.-ului care l-a trimis acolo. Sunt dimensiuni închise, deci, indiferent cum ar încerca să se omoare ori să se sinucidă, nu reuşesc, deoarece sufletul lor nu pleacă nicăieri. Imaginează-ţi sute de State Islamice încercând să convieţuiască paşnic. La fel şi cu Dimensiunea Virginelor pentru terorişti.

          – Dar cu oamenii care mor în dimensiunile edenice? Se nasc din nou sau cum?

          — Nu, sunt împrăştiaţi şi se trezesc în cine ştie ce altă dimensiune decât a religiei lor, iar noi trebuie să-i găsim şi să-i ducem înapoi. E o treabă încurcată, pentru că unii nu vor să se întoarcă şi atunci trebuie să-i vânăm şi nu e uşor.

          — Spune-mi mai multe despre Iad.

          — Având în vedere faptul că acolo s-au dus toţi Neafiliaţii care nu credeau în zei, dar şi o parte din marile genii şi gânditorii de seamă, imaginează-ţi Coreea de Sud sau Japonia, dar de 1000 de ori mai dezvoltate. E un adevărat templu al cunoaşterii şi progresului. Ai o eternitate sa citeşti şi sa cercetezi cât vrei.

          — Şiii… pot să plec chiar acum?

          — Ai fi putut şi mai devreme dacă nu deveneai violent, dar e ok să reacţionezi aşa. Am păţit şi mai rău. Urmează-mă, te rog. /aici ţi-ai pierdut diacriticele, iar la ultimul cuvânt este şi redactare greşită/

         

          A: Pierd semnalul. Vreau să văd mai mult! Nu! NU! Haideeee!!!!

          N: S-a dus.

          A: Mda.

          N: Nu-mi vine să cred ce-am aflat azi.

          A: LALA, AD-i, dimensiuni, terorişti violaţi… de obicei un autor nu mai încearcă să-şi găsească personajele odată ce acestea mor. Pentru ei, nu mai există. Nimeni nu s-a gândit la acest simplu truc. Nae, sunt un geniu!

          N: Apropo de asta, terorist, am identificat jihadistul care l-a ucis pe Mark. Este tot un personaj de-al tău dintr-o proză neterminată pe care tot eu ţi-am narat-o. Era vorba despre un tip care, după ce este concediat, părăsit de iubită şi ajuns în pragul sărăciei, începe să desfiinţeze carteluri de droguri şi…

          A: Îmi amintesc de el! Am pus-o în aşteptare pentru că am fost distras de alte proiecte. Am uitat de ea, dar ideea era genială. Ce s-a întâmplat cu el?

          N: După ce ai abandonat proza, s-a regăsit spiritual în ideologia Statului Islamic şi a devenit agent ISIS. Când ai vrut să creezi povestirea cu Mark ai uitat să modifici lumea şi să selectezi o altă Londra, una nouă. Tu ai folosit-o tot pe cea veche.

          A: Păi da, am uitat de…

          N: Iar el a apărut în autobuz şi ţi-a ucis personajul. Dar nu ştiu dacă a fost întâmplare, sau a făcut-o intenţionat. Şi n-o să aflăm niciodată.

          A: Apropo, îţi dai seama că nu putem spune nimănui ce-am aflat, nu?

          N: Da. Ar duce la valuri întregi de sinucideri şi o depopulare care ar aduce umanitatea în pragul extincţiei.

          A: Nici măcar reîncarnările n-ar mai fi posibile. N-ar exista oameni suficienţi pentru asta.

          N: Dar crezi că le-ar păsa că umanitatea e pe moarte şi s-ar înghesui la reîncarnare? I-ar durea la bască, ei ar trăi veşnic în puf.

          A: …

          N: La ce te gândeşti?

          A: La nimic.

          N: Sper că nu te gândeşti la ce cred eu că te gândeşti. Te bat până-ţi vii în fire! N-o fi tu cel mai deştept şi nici talentat, dar ai de plătit salariile a cinci naratori şi nu poţi să ne laşi aşa, pe drumuri. Acum că ştim ce ştim, să avem răbdare. O să ne vină vremea. Şi tu trebuie să creezi ca noi să avem de lucru, înţelegi?

          A: Ai şi tu dreptate, Nae. Bem o bere?

          N: După aşa o zi am nevoie de o ladă!

          A: Fii atent, mi-a venit o nouă idee de proză. E despre doi adolescenţi obişnuiţi care se duc în vacanţă la mare şi ajung să…

         

         

          

Răzvan Constantin Popa

Răzvan Constantin Popa

Răzvan Constantin Popa mă numesc, am 24 de ani şi sunt din Ploieşti. Am absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe din cadrul UPG Ploieşti, filiera Română - Engleză, iar în prezent sunt anul I de master la aceeaşi universitate, specializarea Studii Culturale Româneşti în Context European. Am început să scriu poezii satirice, dar sunt pasionat de Fantasy şi SF de ani de zile. Sunt membru al trupei de teatru Moft din cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Ploieşti şi membru al Cenaclului "Orfeu" din cadrul Bibliotecii Judeţene "Nicolae Iorga" din Ploieşti.

More Posts