GSF55 banner 01-650          

          Îmi amintesc că eram în pragul adolescenţei, devorator flămând de sefeuri şi încercam să-mi imaginez cum o fi acolo, în lumile acelea de poveste în care se întâlnesc creatorii de lumi fantastice. Au trebuit să treacă mulţi ani până să pot vedea cu ochii mei ce înseamnă. Paradoxal, prin ochii adultului a privit şi copilul, cu sentimentul acela sublim că a fost lăsat să facă ce vrea în raionul de jucării al unui supermarket.

          Mai văzusem Suceava, o dată cu ani în urmă, când am străbătut pasul Tihuţa alături de Horia Nicola Ursu, care mă ducea spre Iaşi, la „Zilele Dan Merişca”, să-mi lansez volumele de povestiri. Altădată, în timpul unei delegaţii de la serviciu, m-am pricopsit cu un DVD foarte interesant în care cetatea Sucevei renăştea în lumea virtuală la gloria şi măreţia din vechime. Şi iarăşi, mai demult, eram copil ce căsca mirat ochii la lumea dimprejur, când am păşit întâia dată pe aceste meleaguri. Eh, vremuri…

          Am ajuns acum acolo într-un univers paralel – unul în care, deşi calendarul arăta toamnă, zilele de vară au acaparat locul, făcând sejurul cum nu se poate mai frumos. Şi cel loc putea fi mai nimerit pentru o asemenea manifestare decât observatorul astronomic? Cu liste, cu mape de prezentare, cu numele frumos scris şi legat pe şnur în jurul gâtului, de l-am purtat mândru prin toată Suceava, la mănăstirea Voroneţ şi încă hăt! – tot drumul până la Alba Iulia. Poate fi greu de înţeles pentru un om normal, sau pentru unul care mă ştie extrem de reticent în a purta orice înscrisuri care-mi arată apartenenţa la asta sau la ailaltă. Şi n-am cum s-o explic, căci de v-aş spune că sefeul mi-e casă, iar lumea asta loc de preumblare, m-aţi crede nebun…

          Când vine vorba despre lucruri pragmatice, cum e cazarea sau mâncarea, lucrurile sunt delicate. N-au fost toate perfecte, căci socoteala de acasă nu s-a potrivit întrutotul cu cea din târg, sau alde fochistul plecase hai-hui la bordul vreunui zepelin steampunk, lăsând oamenii fără apă caldă când le ardea buza mai tare. Dar apreciez faptul că organizatorii s-au străduit să facă totul cât mai bine şi să rezolve problemele apărute – asta deşi am înţeles că au avut o participare mult mai mare faţă de ceea ce se aşteptaseră la început. Cât despre mâncare, fiind eu mai ciudat cu bucatele de pe planeta mea, mi-am făcut singur socotelile. Dar am văzut că organizatorii au încercat să uşureze lucrurile pentru invitaţi, cu meniuri speciale la preţuri bune. Însă românu-i tot român şi n-am putut să nu clatin din cap văzând chelnerii bombănind că e mai multă lume decât se aşteptau (în loc să se bucure că au vânzări mult mai mari), sau ditamai scriitorii păcălindu-i ca nişte copii pe aceiaşi ospătari şi plecând de la masă fără a-şi lăsa acolo tichetele pe baza cărora se făcea decontarea.

          Participarea a fost, aşa cum am mai spus, mai numeroasă decât în ultima vreme. Oameni care nu mai fuseseră de ani de zile pe la convenţii au călcat pragul Sucevei şi duşmani aprigi s-au îndurat să stea sub acelaşi acoperiş fără să se sfâşie – ba chiar să facă, uneori, primul pas spre normalitatea unei toleranţe întru folosul sefeului ca ansamblu. N-am putut să nu-l admir pe Alexandru Mironov care, atunci când lucrurile au scăpat de sub control, a făcut un veritabil exerciţiu de taiji, preluând energiile negative, adunându-le într-o sferă strălucitoare şi trimiţându-le departe, întru curăţarea locului. Pe lângă cei vechi au fost mulţi din generaţia care acum scoate nasul în lume, încercând să vadă cam cum stau socotelile în lumea aceasta de oameni mari – generaţia mea, carevasăzică. Au fost chiar şi câţiva tineri cititori – poate că fani ar fi un termen prea pompos pentru noi, ăştia de încă mai avem caş la gură – totuşi mult prea puţin faţă de câţi ar trebui să adune un eveniment de acest gen pentru a-şi demonstra legitimitatea. Cu sutele sau miile, adică.

          Acest din urmă lucru s-a repercutat negativ şi asupra standurilor de carte, unde n-a fost îmbulzeală. Nu ştiu cât au vândut editurile şi dacă le-a meritat comercial să vină până acolo, dar m-a bucurat să văd că, totuşi, se folosesc şi pe la noi – timid, încă – trucurile comerciale cu care dincolo se împing vânzările: recuceri, etichete care anunţă că romanul cutare a făcut şi a dres, tricouri cu coperta cărţii, şi alte asemenea. Bine, nu că ar conta ele prea mult când publicul cumpărător e mai mult absent.

          După atâta învârtire în jurul cozii, iată-mă ajuns şi la partea formală şi informală a conţinutului RomConului. Despre prima… n-am o impresie prea bună. Pe tinerii de azi nu-i poţi atrage la asemenea evenimente cu conferinţe citite de pe foaie şi sesiuni de comunicări. Şi, dacă programul e plin cu tone de prezentări şi conferinţe de dimineaţa până seara, între care abia ai timp să fugi la baie sau la o cafea, mai mult ca sigur că destule dintre ele se vor trezi cu sala goală. Ca să nu mai spun că nu te poţi aştepta ca, după masa de seară, lumea să vină înapoi să mai stea la două-trei prezentări. Majoritatea celor care s-au dus la cină – aşa cum s-a şi dovedit – va rămâne acolo, descântând sticle şi halbe în acele discuţii informale. Precum se vede, din punctul ăsta de vedere n-am o părere bună despre ce s-a întâmplat – asta ca să nu mai pomenesc că tema aleasă „Teroarea şi terorismul în ficţiunea speculativă” nu se potriveşte pe gusturile mele de nicio culoare.

          Să nu se înţeleagă de aici că, în ceea ce priveşte conţinutul, a fost un fiasco. Au fost prezentări excepţionale şi discuţii extrem de interesante, care meritau însă să li se aloce mai mult timp în detrimentul altora. Îmi pare rău că una dintre ele, în care aveau cuvântul editorii, a fost scoasă din program din cauza decalării unor evenimente. Cred că ar fi fost de un real interes. Iar lansările de carte au fost frumoase şi m-au lăsat fără bani. Am rămas totuşi cu o nedumerire la lansarea uneia dintre cărţi, în care cel care a vorbit despre ea a lăsat să se înţeleagă ceva de genul „eu nu sunt de acord cu ce a scris autorul, dar vă îndemn să cumpăraţi cartea”. La o asemenea reclamă, m-am ţinut departe ca dracu’ de tămâie.

          Decernarea premiilor mi s-a părut lipsită de profesionalism. Nu anunţi la 16:30 că evenimentul care urma să aibă loc a doua zi la amiază se va desfăşura azi… la 17:00! Mircea Nanu-Munteanu şi-a asumat vina pentru asta – un gest frumos.

          Partea informală a discuţiilor, purtată mai ales sub cântecul îndepărtat al stelelor, a fost animată. Chiar prea animată uneori, după gustul meu, dar până la urmă orice dă o pată de culoare alungă monotonia. Partea paşnică a discuţiilor i-a avut în prim plan pe scriitorii care s-au tras aproape de redactori şi editori, căutând să pună la cale proiecte cărora doar viitorul le va da sau nu credibilitate. În afară de asta, pe mări mai calme sau mai furtunoase, s-a căutat întocmirea unei hărţi prin care sefeul autohton să-şi găsească o cale mai bine ancorată, mai mult occidentală şi mai puţin balcanică. Ştiu, asta s-a făcut şi acum zeci ani, douăzeci, ba poate chiar şi acum treizeci. Concluzia a fost că ne-om încerca şi noi puterile, după priceperea noastră – bună, rea, cum s-o vădi a fi.

          Una peste alta, felicit Cygnusul pentru ce a făcut. RomConul de anul acesta nu m-a dezamăgit. Mi-a dat impresia unei borne, a unui reper de la care putem merge mai departe. Poate că, într-adevăr, viitorul sefeului româneasc a început la Suceava.

RomCon

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts