no40banner

       Asphar este numele unui proiect realizat la iniţiativa cîtorva pasionaţi ai fenomenului sci-fi din cadrul ONG-ului Academia de aventură Pămîntul Viu şi concretizat în organizarea taberei sci-fi şi fantasy din 21-26 iulie 2014.

    Toate activităţil (ediscuţii,dezbateri,observaţii astronomice, cinema 3 D şi proiecţii de film) acestei întîlniri deosebite se vor desfăşura la sediu ONG-ului din localitatea Rădăşeni. Numărul maxim de participanţi este de 25 iar prioritate vor avea cei care trimit pîna pe 20 iulie creaţii personale cu tema sci-fi şi fantasy. Chestionarul aflat pe site-ul taberei va trebui să fie completat şi trimis înainte de 10 iulie la adresa pamantulviu[at]gmail.com.

    Organizatorii evenimentului vor susţine cîteva dezbateri cu temele Etica roboţilor, Ficţiunea face realitatea (Mihai Cristian Fetcu) şi alte cîteva surprize în pregătire care vor fi actualizate pe site-ulu taberei pînă la data evenimentului.Pentru a putea partcipa la discuţii toţi cei care se înscriu trebuie să se documenteze cel puţin pentru una dintre temele propuse în programul taberei.Invitatul special al acestei ediţii va fi profesorul Petrică Crăciun,organizatorul Taberei Naţionale de Astronomie din 2013 de la Gura Humorului, care va veni cu propriul echipament pentru observaţii astronomice.

   Pentru cazarea participanţilor organizaţia noastră va oferi un spaţiu de campare în curtea sediului ONG-ului, corturi şi  saci de dormit. Recomandăm partcipanţilor să-şi aducă saci de dormit şi corturi suplimentare în condiţiile în care echipamentul nostru nu poate acoperi necesarul. Participarea, cazarea, cafeaua de dimineața şi masa de prânz sunt gratuite. Pe curînd !

Mihai Cristian Fetcu

Mihai Cristian Fetcu

Este redactor șef al revistei Pământul Viu

More Posts