Nautilus

 

După ce-n ultimele luni numărul prozelor prezente-n revista Nautilus s-a înscris într-o tendinţă ascendentă, acesta, fără a mai creşte, se menţine la un nivel ridicat, luna aceasta cititorii putând lectura nu mai puţin de şase texte. Cristalizându-şi şi mai bine structura prin introducerea unei noi rubrici (şi anume Povestea vorbei) în care vor fi publicate de acum încolo basmele lui Aurel Cărăşel, basme, de altfel, cât se poate de reuşite, nu pot să nu remarc şi un aspect negativ, şi anume lipsa unui fragment la rubrica Foileton. Acelaşi Aurel Cărăşel îşi începuse luna trecută nuvela, sau poate romanul, Întâlnire de gradul trei, iar după ce ne-a stârnit interesul ne-a lăsat cu ochii-n soare. Poate luna viitoare… De asemenea, Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru duc mai departe Multi-versul, venind în numărul acesta al revistei cu o nouă povestire succintă şi originală. La Proză avem patru texte: un space opera semnat de Victor-Nicuşor Dragomir, asemănător, pe alocuri, cu-n joc video, o povestire fantastică sensibilă semnată de Teodora Matei, o lume distopică în care ne introduce Gabriel Munteanu şi un drum iniţiatic pe care ne invită să păşim Adrian Mielcioiu. Cu o asemenea ofertă bogată şi variantă, revista Nautilus vă aşteaptă luna aceasta să o frunzăriţi.

Păstrând tradiţia ultimelor luni, şi numărul acesta al revistei Nautilus începe cu un basm semnat de Aurel Cărăşel, autor căruia, iată, i se consacră şi o rubrică inspirat numită Povestea vorbei, rubrică în care autorul îşi poate nestingherit deşerta poveştile din tolba sa. Cea de faţă se numeşte “Poveste despre iarba fiarelor”. Este vorba şi de această dată despre o povestire în ramă, care prin temă şi prin locurile prezentate-n ea se leagă de cele publicate anterior de autor. O nouă alianţă, între o bufniţă şi o nevăstuică, este creată, cele două animale încercând să salveze neamul hobbiţilor. Stilul ghiduş este în perfectă armonie cu intriga şi acţiunea, iar tema atrage, iar când spun atrage nu mă refer în mod deosebit la cei mici, basmele scrise de Aurel Cărăşel adresându-se deopotrivă  tuturor. Încet, încet, un întreg univers fantastic, de basm, se prefigurează, cu istorisiri legate între ele, personaje care mai de care mai diverse şi mai ciudate şi întâmplări interesante, toate de acum sub semnul Poveştii vorbei.

Erată: câşiva paşi; zeietăţilor; două lune; mutelui; întrun; împăiucitoare; amaiză; troznită; troznet; căldurea.

Stil: 8,9

Temă: 9,0

Intrigă: 8,8

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 9,0

A doua proză apărută în numărul 58 al revistei Nautilus se numeşte “Închisoarea roboţilor“ şi poartă semnătura lui Victor-Nicuşor Dragomir. Autorul abordează şi de această dată tema conflictului galactic, imperiul amintit de acesta găsindu-şi sfârşitul în urma unei revolte iscate în închisoarea roboţilor. Deşi pare a se pierde puţin la început în descrierii nu tocmai interesante (şi vorbesc aici în special de episodul în care sărmanul robot era torturat de paznicul său), autorul continuă cu o întoarcere în trecut menită să ne aducă la cunoştinţă intenţiile unuia dintre prizonieri. Nu pot spune că modul în care ne sunt prezentate evenimentele (un personaj secundar introducându-l pe cel principal pentru ca apoi, prin episodul aflat în trecut, autorul să prezinte povestea celui din urmă) mi-a plăcut în mod deosebit, însă nici nu m-a deranjat. În schimb m-a deranjat trecerea prea rapidă peste anumite episoade, precum şi rezolvarea deosebit de facilă a conflictului. Din momentul în care acestea ne este dezvăluit, iar Victor Nicuşor Dragomir ni-l prezintă de cele mai multe ori sub forma unui plan ce urmează să fie pus în practică, ştim deja cum se vor termina lucrurile. Implicarea maiaşilor spre final este din păcate, pe cât de neaşteptată pe atât de neavenită, şubred încercând să lege două universuri distincte. Se recomandă mai multă atenţie la construirea tramei, mai mult sentiment şi idei ceva mai originale.

Erată: colidorului; şcenă; ultimile; tranfera; fişere; prin faţa trompii; şcena; fişer; hotârî; arificială; puzerie; inpenetrantă.

Stil:  8,4

Temă: 8,3

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 8,3

După ce ne-a prezentat romanul Stăpânul Castelului, Teodora Matei vine luna aceasta-n revista Nautilus cu o nouă povestire, al cărei titlu este “Leo şi Foxy”. Textul este unul sensibil şi bine scris, cu o primă parte puternic ancorată-n realitate, personajul principal apărând ca victimă a bătăuşilor şcolii, iar a doua făcând trecerea spre lumea fantasticului, personajul principal fiind în această parte răzbunat. Descrierile autoarei sunt reuşite, personajele vii, iar situaţiile reprezentative. Antitezele sunt puternice, contrastele la fel, ca într-un tablou în care tuşele sunt clar trasate, individualizând obiectele redate. Echilibrul dintre fantastic şi real, atent menţinut până spre final, se destramă-n ultima scenă, nu ca o revelaţie, ci ca ultima parte a unei treceri graduale spre o lume mai frumoasă şi mai dreaptă. Şi stilul mi-a plăcut, autoarea folosindu-l îndeosebi pentru a-şi diferenţia mai bine personajele, oscilând între sensibilitatea şi inteligenţa lui Dinu şi vulgaritatea celor doi derbedei. La capitolul originalitate cred că s-ar mai fi putut lucra, însă nu este rău nici aşa.

Erată:balustrada metalica.

Stil: 8,8

Temă: 8,7

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,7

Următoarea proză poartă semnătura lui Gabriel Munteanu şi se numeşte “Vârsta de aur“, Construită în jurul unei idei generoase (autorul imaginându-şi o societate viitoare în care bătrânii conduc într-un mod despotic, pensionarea fiind visul oricărui muritor) şi a unei probleme spinoase (creşterea numărului persoanelor de vârsta a treia, lucru ce exercită o presiune sporită asupra celorlalte grupe de vârstă), proza păcătuieşte la capitolul intrigă. Decorul, cel pe care l-am menţionat deja, este unul cât se poate de interesant, însă autorul merge prea repede la ţintă, uitând să ţeasă o poveste propriu zisă şi mulţumindu-se cu explicaţii şi cu-n pseudodeznodământ care pe mine unul nu mă mulţumeşte câtuşi de puţin. Cred că ar fi putut să scoată mai mult de la ideea sa punând accentul pe intrigă. În felul în care se prezintă, textul de faţă pare unul destul de firav şi de succint. Poate data viitoare autorul va reuşi să ne încânte cu o poveste ceva mai bine gândită şi o idee mai îndelung şlefuită. Rămâne de văzut. Eu îi doresc succes în continuare!

Erată: indatorând; imaginîndu-şi; incercase.

Stil:  8,6

Temă: 8,7

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,3

Santul” nu este doar titlul prozei semnate de Adrian Mielcioiu, dar şi locul învăluit în mister în care copiii se joacă şi totodată poarta care uneşte două lumi. Bine pusă-n context, povestea lui Adrian Mielcioiu este una interesantă, care place. Nu putem vorbi aici de prea multă originalitate ori de o intrigă foarte complexă, o dată pătruns în cealaltă lume ai de-a face cu un drum iniţiatic, un drum ce pare a pune capăt copilăriei, făcând trecerea către adolescenţă. Şi spunând acest lucru, proza de faţă pare a se adresa în primul rând celor mici, ei fiind, în fond, şi protagoniştii acestei povestiri. O poveste bine spusă şi un text bine scris.

Erată: ultimile; pâmântului; se târâ.

Stil: 8,6

Temă: 8,4

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,5

Textele din numărul acesta al revistei Nautilus se încheie cu ”Oraşul sentimental”, proza de la rubrica Multi-vers semnată de Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru. După ce luna trecută cei doi autori mi-au lăsat impresia că pot scrie şi publica şi proze de calitate, luna aceasta se întorc la vechea lor formulă, lucru care mă face să mă gândesc la faptul că nici n-au părăsit-o cu adevărat vreodată. Aşa că în loc să mă opresc asupra ideii în sine, mă poticnesc de greşelile ortografice, şi nu numai, comise. Nici neconcordanţa timpurilor verbale nu face o impresie prea bună, autorii sărind de la imperfect la perfectul compus atât de repede şi atât de brusc încât ai impresia că una dintre propoziţii a fost scrisă de un autor, cealaltă de celălalt, cei doi uitând să se pună mai apoi de acord. Intriga, deşi există şi deşi are potenţial, nu mi se pare prea bine evidenţiată, iar stilul, în opinia mea, cam lasă de dorit.

Erată: paşit; era împreuna; se despărţea [cu] greu de marfă; înalţimea; îîi; o cafea scurta; întimplă; barbia; trompetî; care amintea [mai degrabă] de sminteala indeciziei decît de aerul unui orăşel; toaleta publica; strada principala; aiba; sa nu dea; prafuiţi; Nu[-i] luaţi în seamă pe aceşti oameni; jumatate; ţigari;

Stil: 8,3

Temă: 8,4

Intrigă: 8,3

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,3

Suspans

După o pauză de o lună de zile, timp în care în revista Suspans nu a apărut nicio povestire, iată că-n noiembrie publică nu mai puţin de trei proze, plus alte câteva fragmente. Ce au în comun cele trei texte menţionate este lungimea lor, niciunul nedepăşind 2.000 de cuvinte şi împreună luate fiind mai scurte decât basmul publicat de Aurel Cărăşel în revista Nautilus. Însă acest lucru nu înseamnă că sunt lipsite de calităţi, ba dimpotrivă. Astfel, dacă în proza lui Nicolae Cornescian dimensiunea textului reprezintă clar un dezavantaj, Irina Lucia Mihalca reuşeşte să creeze în puţine cuvinte o lume vibrantă şi vie, ideile filosofice prezente-n text împletindu-se foarte bine cu acţiunea descrisă. Ultima povestire, al cărei final neaşteptat mi-a plăcut, se-ntinde pe mai bine de doi ani, surprinzând în elementele sale definitorii o relaţie de iubire. Şi, dacă ultimele două texte menţionate conţin un număr mare greşeli de tot felul, primul este curat scris. Să le luam acum pe rând:

Primul text publicat în luna noiembrie în revista Suspans se numeşte ”Delicatese”, şi poartă semnătura lui Nicolae Cornescian. În opinia mea, proza de faţă este una succintă şi văduvită de un context care să-i dea sens. Deşi are cap şi coadă, cititorul nu este suficient de bine implicat în acţiune pentru ca la final povestirea să-i stârnească vreo emoţie. Totul este spus mult prea repede, mult prea grăbit şi-n prea puţine cuvinte. Cred că ideea ar fi trebuit dezvoltată şi mai bine valorificată.

Erată: -

Stil: 8,5

Temă: 8,4

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,4

Fata din vis”, textul semnat de Irina Lucia Mihalca, este o altă povestire succintă, însă, spre deosebire de precedenta, mai completă şi mai complexă. Îmbinând mai multe teme şi făcând referire la mai multe concepte filosofice, povestirea pare inspirată din prozele scurte ale lui Mircea Eliade, stilul celor doi autori asemănându-se pe alocuri. Fantasticul, deşi prezentat sub formă onirică, este bine conturat, fiind unul sentimental şi unind două suflete pereche despărţite de timp. Stilul este unul plăcut, cursiv şi poetic, menit să pună în valoare povestea romantică a celor două personaje principale.

Erată: rămîne; corcodusul; ritmit; tânarul; încă odată; tămaie; fuiore de lumină; îngenunchiară; povestei; pămînt;

Stil: 8,6

Temă: 8,7

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,7

Ultimul text prezent în luna noiembrie în revista Suspans se numeşte ”Corul morţilor mei trişti” şi este semnat de Gabriela Voicu. Aidoma celorlalte două comentate anterior, şi textul acesta este succint, însă, spre deosebire de celelalte, cel de faţă pare ceva mai dinamic, autoarea vorbindu-ne despre o relaţie complexă de dragoste care se desfăşoară de-a lungul a mai bine de doi ani. Cu toate că întâlnim nepermis de multe greşeli de ortografie şi virgule puse aiurea, textul este bine scris, imaginile prezentate sunt puternice, scenele teatrale, fără a cădea totuşi în penibil. Singurul neajuns îl reprezintă însăşi dimensiunea textului, atmosfera lăsându-se cu greu creată în atât de puţine cuvinte. O aşteptăm pe autoare şi cu alte povestiri, stilul direct al acesteia plăcându-mi.

Erată: reuseam; intreaga; întotdeuna; imbrăca; feburarie; amandoi; tulburator; mainile; il; iubesti; inchipui; nesfărşit; ramas; asa; întărzia; peretului; atăt; odata;

Stil: 8,7

Temă: 8,6

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,5

Revista de Suspans

După ce-n numărul de debut Revista de Suspans ne-a luat cu asalt prezentându-ne nu mai puţin de cincisprezece povestiri, fără a mai lua aici în considerare şi fragmentele de varii dimensiuni, luna aceasta publică doar şase proze, număr care, sper eu, să rămână constant şi să nu mai scadă în continuare. Întâlnim şi de această dată o mare varietate a temelor abordate, deşi lipsesc cu desăvârşire povestirile science fiction, predominând cele poliţiste (precum Plimbarea ori A doua moarte a domnului Michael Conrad). De asemenea, mai putem întâlni şi o povestire sentimentală în care accentul cade pe relaţiile interumane (Ziua în care Sfinxul a vorbit) şi una cavalerească, a cărei acţiune este plasată spre sfârşitul Evului Mediu (Un peşte pentru Spuf). La fel ca şi Circari, Astronotus, schimb ochelarii este greu de clasificat, deşi prima aduce mai degrabă a text fantastic. Cel din urmă nu aduce a nimic, de aceea şi place. Se aseamănă pe locuri cu-n text dadaist, dar este totuşi departe de-a se-ncadra în acest gen.

Prima proză apărută în cel de-al treilea număr al Revistei de Suspans se numeşte “Plimbarea” şi poartă semnătura Anamariei Ionescu. Textul, din pricina modului în care-a fost conceput, pare dezechilibrat, incipitul acoperind mai mult de jumătate din întinderea acestuia, iar conflictul apărând abia spre sfârşit, transformând întreaga proză nu într-o încercare de a-l soluţiona, ci într-una de a-l afla. Personajele, în schimb, mi s-au părut bine conturate, reacţiile lor bine redate, deşi autoare ar fi putut să insiste puţin mai mult asupra motivelor celei de-o doua crime. Sau să descrie mai în amănunt şi cu mai multă migală scena. Spre final se simte nevoia unui liant mai puternic care să unească prima jumătate a textului cu cea de-a doua, ceva prin care să-l înţelegem mai bine pe bătrân şi prin care să-i justificăm crima. Ar fi fost, din punctul meu de vedere, nevoie-n prima parte şi de regretele sale, urmând ca mai apoi să le punem în legătură cu reacţia sa la întrebările iscoditoare ale părintelui. Fără a ieşi din comun, stilul este bun, plăcut, deşi textul conţine un număr destul de mare de greşeli de ortografie şi nu numai. Nimic iremediabil, cu puţin exerciţiu sunt sigur că toate aceste greşeli se vor îndrepta.

Erată: era clar ca dintre toţi; ochii albaştrii; bancuţă; pastrez; implinesc; membrii ai comunităţii;  niste; aşteapta; palnuri; cînd; felicta; întrebari; proapătă; strânise; numănui; groză; întuecat; marc începutul; cîteva; bolnăviciosă,

Stil: 8,6

Temă: 8,7

Intrigă: 8,3

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,5

Ziua în care Sfinxul a vorbit“, de Nicolette Orghidan, este o proză care se desfăşoară pe două planuri: cel al trecutului, menit să-l explice pe cel de-al doilea, şi cel al prezentului, care se subordonează într-un fel celui dintâi. Textul este bine scris, stilul atrăgând încă de la început: melancolic şi metaforic, aproape elegiac, consistent, cu fraze complexe, cu o topică mereu în schimbare, instabilă şi în contrast cu felul de-a fi al personajelor, cu însăşi tema aleasă, cu sculpturile lui Brâncuşi la care autoarea face adeseori referire, conferă consistenţă întregii povestiri. Citind-o, rămâi cu impresia că ai lecturat o întreagă nuvelă. Un text echilibrat şi bine scris chiar dacă-n cazul său nu putem vorbi de suspans. Mi-a plăcut!

Erată: -

Stil: 8,8

Temă: 8,9

Intrigă: 8,8

Originalitate: 8,7

Atmosferă: 8,9

toate îmi spun ceva şi-mi dau seama că, înţelegându-le, limba lor este şi-a mea.

Următoare povestire se numeşte “Circari” şi este semnată de Karel Cispic. Şi de această dată avem de-a face cu o povestire scurtă ce de abia sare de-o mie de cuvinte, însă, spre deosebire de cele publicate anterior de autor, cea de faţă este scrisă la persoana întâi, ceea ce reprezintă o schimbare mult aşteptată. Structura, din păcate, este cam aceeaşi, cu aceleaşi explicaţii oferite la început, explicaţii mai degrabă contextuale decât ajutătoare, în locul acestora fiind mai indicate altele care să fie intrinsec legate de desfăşurare ori construcţia acţiunii. Decât să ne vorbească despre beţiile trase de personajul principal, autorul făcea mai bine referire la relaţie dintre personajul principal şi poliţie, lucru care ne-ar fi ajutat să-i înţelegem acestuia reacţia. Oricum, un text pe care, prin prisma temei abordate şi-a limbajului folosit, îl consider reuşit. Doar că se putea, cu mici ajustări, să iasă şi mai bine.

Erată: năruieşte.

Stil: 8,5

Temă: 8,5

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,5

Astronotus, schimb ochelarii“, de Andrei Gaceff, este o povestire stranie, înscriindu-se în genul de povestiri publicate anterior de autor şi împărtăşind cu acestea personaje şi situaţii. Stranietatea derivă atât din prezentarea situaţiilor din punctul de vedere al unui peşte, cât şi a situaţiilor în sine, lipsite pe alocuri de contextul care le-ar fi putut face de-nţeles. Descrierea celor două vise mi se pare superfluă, absurdul fiind deja destul de bine conturat. Şi totuşi, prin motivele pe care autorul ni le destăinuie spre final, peştele pare cât se poate de uman, comportându-se asemenea unui copil ce nu doreşte să fie abandonat pentru a doua oară. Un text care iese din tipar, Andrei Gaceff construind încetul cu încetul calapodul unei noi lumi. Una care, deşi se bazează pe cea în care ne ducem viaţa, ne apare ca fiind complet diferită, surprinzătoare şi totodată de ne-nţeles.

Erată: -

Stil:  8,8

Temă: 8,8

Intrigă: 8,6

Originalitate: 9,5

Atmosferă: 9,0

A doua moarte a domnului Michael Conrad”, de George Arion, este povestea unui editor care se decide să profite de moarte unui scriitor pentru a se îmbogăţi. Dar, ca-n orice scriere poliţistă ori detectivistă, lucrurile încep să se complice. Am urmat cu interes textul care, totuşi, mi se pare că se termină prea devreme, având un final previzibil. Mi-aş fi dorit să continue, să  nu i se găsească atât de repede un sfârşit şi în niciun caz unul atât de facil.

Erată: şi s-l;

Stil: 8,5

Temă: 8,4

Intrigă: 8,3

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,3

Ultima povestire din acest număr al Revistei de Suspans se numeşte ”Un peşte pentru Spuf” şi poartă semnătura Cezarinei Anghilac. Textul mi-a adus puţin aminte de poveştile cavalereşti scrise-n secolul al XVIII-lea, însă stilul pare ceva mai reuşit şi, pe alocuri, mai profund. Tema poate părea una copilărească, însă ascunde anumite note de ironie. Făcând referire la perioada în care Inchiziţia îşi întindea braţele slute, condamnând şi omorând, iar superstiţiile conduceau lumea, autoarea are drept eroine câteva pisici, victime ale fricii şi prostiei umane. Bine scris şi bine menţinut echilibrul între lumea oamenilor şi cea a pisicilor care pătimesc de pe urma celor dintâi, textul place. Iar, ca totul să fie complet, mai are şi morală. Ce m-a deranjat a fost dialogul din mijlocul textului care, în opinia mea, se lungeşte puţin cam mult. Însă chiar şi aşa consider că textu-i bun şi că merită citit.

Erată: aparăt; punând-mi.

Stil:  8,5

Temă: 8,7

Intrigă: 8,6

Originalitate: 8,7

Atmosferă: 8,6

 

Cea mai interesantă povestire: “Astronotus, schimb ochelarii” (de Andrei Gaceff), urmată de “Poveste despre iarba fiarelor”.

Cea mai bine scrisă povestire:  “Poveste despre iarba fiarelor” (de Aurel Cărăşel), urmată de “Leo şi Foxy”, “Ziua în care Sfinxul a vorbit”.

În final vreau să vă reamintesc faptul că nu ofer o critică în adevăratul sens al cuvântului, ci îmi expun părerea vizavi de anumite texte. Cine doreşte să nu-l mai comentez, sau să mă axez în cazul povestirii sale doar pe anumite lucruri, este rugat să-mi spună.

Al. Ioan DespinaAlexandru Ioan Despina s-a născut pe 04 septembrie 1985, în localitatea Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. Debutează literar în numărul 35 al revistei Nautilus cu povestea 17 Octombrie, iar următoare sa proză, Închisoarea, publicată în numărul 38 al aceleiaşi reviste primeşte o critică favorabilă în revista Helion (nr. 11, Aprilie 2011), în cadrul unul articol intitulat Poezie neagră şi blesteme. Continuă colaborarea cu Nautilus, iar în luna iulie a anului 2011 publică povestirea Azaroth. În aceeaşi lună este numit admin în cenaclul Lira21, precum şi membru cu atribute extinse pe site-ul literar RoLiteratura.

Blog personal: http://ioanalexandru.wordpress.com

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan DESPINA s-a născut pe 4 septembrie 1985, în Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. După debutul său literar în numărul 35 al revistei Nautilus, publică câteva zeci de povestiri scurte în cam tot atâtea reviste din țară și din străinătate (Vatra, Algoritm Literar, Apostrof, Egophobia, Zona Literară, Dunărea de Jos, Oglinda, Argos, Aphelion, Bewildering Stories etc), câștigă 13 premii și mențiuni la diferite concursuri de literatură naționale și internaționale (premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară”, septembrie 2012, premiul I la Concursul de Proză ”Mihail Sadoveanu”, octombrie 2013, premiul al III-lea la Concursul de Literatură “Ioan Slavici”, noiembrie 2013 etc) și apare în peste 10 antologii de proză scurtă (Conexiuni, Moștenirea Văcăreștilor, Ion Creangă, Eposs Meridiane, Mihail Sadoveanu, Aripi spre zbor etc). Colaboreazã în calitate de recenzent cu aproape toate revistele de SF&F românesti, având o rubrică permanentă în revista Nautilus. Este, de asemenea, redactor șef al revistei online Gazeta SF și coeditor al antologiei Bumerangul lui Zeeler. Blog personal.

More Posts - Website