GSF66 ban01-650

          Norii se împrăştiau. Ploaia care învăluise Târgu Mureş într-o perdea opacă, rece, se transforma într-o amintire. Razele soarelui începuseră să încălzească apele, alungând umezeala de pe iarba verde şi de pe pânza cortului întins în curtea cabanei UPM din Complexul Weekend. În pridvor, aşezaţi pe băncile lungi, cei doi savurau liniştea, întreruptă rareori de sunetele îndepărtate ale oraşului. Teodora trăgea relaxată din ţigară, în timp ce Lucian privea amuzat soldaţii în armură desemnaţi să primească vizitatorii. Garda Lupilor, parcă aşa spuseseră că-i cheamă înainte de a începe ritualul lor pompos, cu jurăminte şi coduri de onoare.

          — Un loc care te inspiră, comentă Lucian doar pentru auzul colegei sale. Parcă e primul festival pentru tine, nu?

          — Așa e, particip pentru prima oară la un festival de literatură. Am pornit la drum cu ceva temeri și îndoieli, însă le-am abandonat destul de repede. Oamenii din jur, atmosfera, chiar și ritualul Lupilor Dacici care ne-au primit cu palincă, pâine și sare, toate m-au ajutat să uit de emoții. Știi care era una dintre fricile mele? Participarea la paneluri, faptul că va trebui să-mi spun părerea alături de oameni cu o experiență mult mai mare în spate. Acum, dacă m-ai întreba, n-aș mai ști ce-am răspuns, însă mi s-a părut extraordinar că discuțiile au alunecat puțin pe lângă temele dinainte stabilite, imaginea de ansamblu nefiind fragmentată pe preferințe literare, genuri, moduri de a debuta, ci a ilustrat un întreg. În spatele concluziilor de final n-am mai simțit răspunsuri de autori, ci oameni care vor să transmită, să se apropie de cititori. N-ai avut aceeași impresie?

          — Ba da. Şi m-a surprins plăcut asta. Adică, au fost acolo oameni cu state vechi – Michael Haulică, Dănuţ Ungureanu, Lucia Verona, plus scriitorul-editor Bogdan Hrib – alături de oameni aflaţi, mai mult sau mai puţin, la început de drum – tu, eu, Anamaria Ionescu, Petru Berteanu, Silvia Chindea – şi chiar debutanţi – Daniel Timariu. Asta ca să nu mai spun despre cei cu experienţa acumulată dincolo, peste hotare –  Quentin Bates din Marea Britanie, organizatorul Festivalului Internaţional Iceland Noir şi Raymond Clarinard din Franţa. Şi nu s-a simţit o separaţie între tabere. Apropo, dacă tot am spus despre cei doi, te-aş întreba cum ţi s-au părut lucrurile aflate de la ei, pulsul Europei mystery & thriller, ca să zicem aşa?

          — Quentin Bates a fost cel mai simpatic partener de drum, pentru că am mers în aceeași mașină atât la dus, cât și la întors. Asta înseamnă că, pe lângă lucrurile spuse în cadrul panelurilor sau a discuțiilor conexe, autorul ne-a povestit câte ceva din experiența acumulată de-a lungul anilor atât în ce privește activitatea literară, publicarea cărților, cât și despre organizarea festivalurilor de gen. Pe Raymond Clarinard l-am ascultat la cabana UPM  și primul lucru care m-a uimit a fost că vorbește câteva limbi de circulație internațională, dar și română și ucraineană. Scrie, citește și traduce din limbile respective. Ideea de bază în ce-i privește pe cei doi invitați de onoare este că nu suntem o insulă izolată undeva prin Europa, că lucruri care ne intrigă sau ne bucură pe noi se întâmplă peste tot, poate la altă scară, că publicul cititor are nevoie de același gen de strategie pentru a se apropia de o carte sau de un autor. Iar unul dintre miturile pe care l-au demontat este al autorului de succes stând pe un piedestal, comunicând mai mult cu editorul decât cu publicul. Cei doi invitați au arătat autorul-om obișnuit, dispus la dialog, pregătit să asculte sau să spună glume, gata să dea sfaturi dacă i-ar fi cerute de colegi începători. Vorbind de glume, am fost singura care m-am simțit aproape ca în tabără?

          — Nu-nu, am avut şi eu aceeaşi senzaţie! Adică au fost evenimentele specifice – dezbaterile, la care autorii şi editorii, de o parte a mesei, iar audienţa de cealaltă parte, sau lansările desfăşurate la Cinematograful Arta în lumina televiziunilor (la prorpiu). Pe lângă ele, au fost evenimentele… hai să le spun recreative, dar nu în sensul de timp pierdut. Au fost acele întâlniri informale, în care – la o îngheţată, într-o plimbare, la o terasă aleasă ad-hoc – au fost conversaţii relaxate şi s-a pus ţara la cale, cum se zice. Şi asta până la ore înaintate din noapte. Sper ca multe dintre acele discuţii purtate la un pahar de vorbă să se concretizeze în proiecte frumoase în viitorul apropiat. Dar, fiindcă am vorbit despre audienţă, ce părere ţi-au făcut participanţii la Şcoala de Vară pentru Jurnalişti SIMFEST?

          — Ca mamă a doi băieți adolescenți, mi-a crescut inima! Am văzut studenți sau proaspăt absolvenți care citesc! Au ascultat și și-au luat notițe, au primit cu bucurie invitația la târguri de carte adresată de Bogdan Hrib. Li s-a confirmat bănuiala că programa școlară ar trebui adaptată nevoilor lor. Dar asta e altă poveste. Tristă, pentru că un târg de literatură, o școală de vară sau un festival de film nu pot schimba prea multe. La ele nu participă cei care ar trebui să ia pulsul studenților, cei care ar trebui să-i întrebe ce le place să citească și de ce. Nu pot schimba, dar pot adăuga experiențe plăcute în sufletele unor oameni aflați la început de drum. Am terminat școala cam în aceeași perioadă. Nu ți-ar fi plăcut ca una dintre operele studiate să fi fost un roman polițist sau unul SF? Din categoria celor pe care le devoram pe sub bancă?

          — Ba da. Bine, eu am fost privilegiat – profesoara mea de română a fost dispusă să citească SF şi să comenteze împreună cu mine operele. Dar cazul meu a fost o excepţie şi cred că e cazul să se schimbe un pic lucrurile – nu doar la nivelul programei şcolare, dar şi a clasificărilor generale. S-a şi discutat despre asta la festival – în State, mainstream-ul este format tocmai din aceste genuri considerate minore (SFFH, mystery & thriller, young adult, romance), deoarece ele constituie grosul pieţei. În ceea ce priveşte cine poate face schimbarea, eu cred că toţi avem un rol – scriitori, editori, profesori, elevi. De altfel, s-a şi dezbătut asta într-un panel. Cred, mai ales, că ar trebui să renunţăm la bisericuţe – da, există genuri, dar literatura e una şi calitatea scriiturii o face bună sau nu. In extenso, literatura este parte a unui act cultural, în care intră o sumedenie de alte ramuri. Să nu uităm că şi festivalul mystery & thriller a fost legat de un altul, cel al televiziunilor locale şi producătorilor independenţi – SIMFEST. Poate ar trebui să regândim un pic cultura, modul în care o privim (sau, mai exact, modul în care se stabilesc criteriile în conformitate cu care unele lucruri sunt susţinute, iar altele sunt marginalizate). Dar, aşa cum ai spus şi tu mai devreme, fenomenul nu e izolat – Quentin şi Raymond au confirmat că în Marea Britanie, respectiv Franţa, se taie din fondurile bibliotecilor publice. Totuşi, hai să nu cădem în autocompătimire. Să ne uităm la partea plină a paharului – şi aici aş menţiona lansările de carte. Cum ţi s-au părut?

          — Emoționante. Poate mai mult decât de obicei pentru că le-am privit oarecum dinăuntru. Marți, 23 august, când s-au prezentat volumele „Neliniștea verii” de Quentin Bates, „Cumsecade” de Petru Berteanu, „Fete în roșu” și „Amețeli postlumice” de Daniel Timariu și „Cel-ce-simte”, semnat de mine, am vorbit în calitate de autor. Am crezut că mi-e greu să vorbesc despre cărțile proprii. Miercuri, 24 august, s-au lansat volumele „Zodiac” de Anamaria Ionescu și „Vânătorii de capete”, semnat de tine, pe care l-am și prezentat. Am descoperit că e la fel de complicat să convingi publicul să răsfoiască, să cumpere o carte care ți-a mers la suflet. Mi-ar fi plăcut să spun că, în spatele acelor cuvinte frumoase pe care ni le-am adresat reciproc, sunt ore și pagini pline de observații, de comentarii referitoare la credibilitate, la momentul ori locul ales al acțiunii, la corelarea timpurilor sau chiar la numele personajelor. Referitor la lansări aș vrea să-i mulțumesc Georgianei Vlădulescu („Jurnalul unei cititoare”) care și-a făcut timp să ajungă din tabăra IT la cinema Arta cât să cumpere niște cărți și să schimbăm două-trei vorbe. Pentru că, mai devreme, vorbeai de bisericuțe și segregări pe genuri, crezi că niște relații deschise, de dialog, dacă nu de prietenie, ajută fiecare autor în parte, respectiv genul pe care-l reprezintă?

          — Cu siguranţă, iar festivalul acesta a fost un exemplu în acest sens. A fost un schimb de idei între oameni din generaţii, medii şi ţări diferite, ori de autori care au încercat mai multe genuri – SFFH, mystery & thriller, romance, mainstream… Însuşi faptul că un festival de film s-a combinat cu unul literar este un exemplu în acest sens. Şi e bine că asta se repetă ediţie după ediţie – fie că locul ales a fost Bucureşti, Râşnov, sau, anul acesta, Târgu Mureş. Sper ca, încetul cu încetul, fenomenul să se generalizeze şi să ajungem să preţuim cultura, în ansamblul ei.

          – Eu zic că n-avem altceva de făcut decât să ne suflecăm mânecile, să continuăm proiectele începute sau cele inspirate de festival și să ne asigurăm că pregătim cititorilor surprize plăcute!

targ