Prima povestire propusă în numărul 17 al revistei Suspans se intitulează Geamantanul şi poartă semnătura lui A. R. Deleanu. Autorul nu se dezminte şi dă şi de această dată dovadă că are idei şi că poate crea povestiri valoroase, cu cap şi coadă, în stare să te atragă şi să te ţină atent până în ultimul moment. Însă, trebuie să recunosc sincer faptul că textul de faţă nu mi se pare că se ridică la valoarea celui precedent şi asta din pricina limbajului discordant, uneori chiar anevoios: câteva fraze îmi par fragmentate şi lipsite de cursivitate, câteva cuvinte se repetă inutil într-un spaţiu nepermis de scurt (am să dau aici doar două exemple: “Stăteau în picioare în jurul mesei şi-şi priveau prada încă nedeschisă. Abia după ce au aşezat geamantanul maro şi încăpător pe masă, au realizat cât de mare era. Ocupa toată suprafaţa mesei, părea vechi şi mucegăit şi emana un miros ciudat, pe care nu l-au simţit în agitaţia jafului, ci numai când au ajuns acasă şi l-au trântit pe masa din mijlocul camerei” şi “A dat o fugă până în bucătărie de unde s-a întors cu un cuţit, nu înainte de a deschide şi geamul de la bucătărie”), a unor expresii nu tocmai reuşite (“au crăcănat gura sacului”, unde verbul ‘a crăcăna’ parcă nu se potriveşte când vine vorba de un material atât de moale precum celofanul) şi a unor inversiuni pe care nu le-am găsit atractive (“o jumătate de lună imensă”). În aceste condiţii atmosfera (pe care ar fi trebuit să se pună accent şi care, cu o mai atentă aplecare asupra textului, s-ar fi putut contura) nu reuşeşte să se închege pe deplin, iar acţiunea îşi pierde, pe alocuri, din naturaleţe şi din fluenţă. Am remarcat însă dialogul bine strunit, chiar spumos, şi poanta din final, poantă care, zic eu, reuşeşte să salveze întregul text şi să justifice scenele horror din cea de-a doua parte. Un text care, dacă s-ar fi lucrat puţin mai mult, ar fi fost unul foarte bun.

Erată: mişcari; ultimelei (ultimei)
Stil:  8,1
Temă: 8,7
Intrigă: 8,9
Originalitate: 8,6
Atmosferă: 8,2

 

Secretul caselor mari, de Doina Ruşti este un text de epocă, asemănându-se întrucâtva, prin prisma atmosferei reproduse încă de la început, cu romanul Golem. Scursurile, mirosurile şi glodul vremii sunt foarte bine surprinse, însă, din punct de vedere stilistic, consider că povestirea de faţă ar fi arătat altfel dacă ar fi fost puţin mai cizelată. Frazele scurte nu se leagă întotdeauna între ele, puzderia de epitete şi descrieri reduc în mod vizibil din calitatea textului, iar anumite expresii îi dau o tentă involuntară de ilaritate (de exemplu “[omul] mergea la galop”). În opinia mea, ar fi trebuit să se mai lucreze pe text. Cât despre intrigă… mi s-a părut oarecum searbădă, fără acel ceva care să te captiveze şi să te facă să rămâi cu impresia că ai avut ceva de câştigat în urma parcurgerii povestirii. Un text care nu m-a impresionat, deşi potenţial se vede clar că există: arhaismele şi neologismele recreând cu succes atmosfera unei epoci de mult apuse.

Erată: hămălea (?!); săptămâna trecute; foşgăiala (fojgăiala); cumpărat de la Viena (din); gramovnic (gromovnic); schelăială (schelălăială); rinchi.
Stil: 7,5
Temă: 7,8
Intrigă: 8,0
Originalitate: 8,2
Atmosferă: 8,3

 

Un dans cu diavolul, textul semnat de James R. Blaisse este o poveste scrisă sub influenţa literaturii comerciale occidentale (cu precădere a celei nord-americane), lipsită de multe  ori de profunzime şi veracitate. Chiar dacă autorul izbuteşte să atingă o notă emotivă, fără ca totuşi să cadă în penibil ori derizoriu, povestea, cel puţin în viziunea mea, are un aer de falsitate. O falsitate ce se insinuează perfid şi care apare sub forma personajului feminin: pur şi simplu nu-mi pot imagina cum fata respectivă nu i-a recunoscut din primul moment vocea celui care a răpit-o, deşi bărbatul îi fusese, cu nu mai mult de trei ani în urmă, iubit, şi nici nu mă pot lăsa convins de reacţia acesteia de neînţeles. O femeie, chiar răpită de fostul ei iubit, sau mai ales răpită de fostul ei iubit, şi ţinută închisă vreme de şase luni într-o cameră fără ferestre, nu-l va ierta niciodată pe care care a sechestrat-o. Cel puţin nu dacă este în deplinătatea facultăţilor mintale, iar semne de boală, în afara acestei reacţii stranii, nu sunt menţionate. Şi cu atât mai puţin se va îndrăgosti de el. Cred că este recomandat ca autorul să încerce teme ce-i sunt mai apropiate, pentru ca, o dată cu dobândirea unei anumite experienţe de viaţă, să abordeze şi altele. Toate la vârsta lor. Îi recomand spre citire romanul “Colecţionarul” de John Fowles, roman în care este prezentată o poveste asemănătoare, ţinându-se cont de toate aspectele, inclusiv de cele psihologice.

Erată: afteshave; izbcnind; minunabil; si-a.
Stil: 8,3 (expeditiv, dar bun. Mărturisesc, totuşi, că nu am priceput care era primul lucru şi care cel de-al doilea din cea de-a doua frază: “Şi mai era ceva… de fapt, mai multe lucruri. Primul: în afară de faptul că tipul părea că-i cunoaşte bine viaţa familială mai ştia, de asemenea, multe alte lucruri:”)
Temă: 8,4
Intrigă: 7,4 (pur şi simplu acţiunea mi s-a părut neverosimilă)
Originalitate: 8,0
Atmosferă: 7,9

 

Mirajele morţii (de Nicolae Cornescian) este o poveste interesantă şi incitantă, cu o vădită şi dibace insinuată tentă filosofică. Textul de faţă nu este o proză în sine, ci este mai degrabă un pretext, menit să-ţi provoace imaginaţia şi te facă să invită să gravitezi, pentru o vreme, în jurul unora dintre cele mai sâcâitoare întrebări cu care s-a confruntat până acum omenirea: ce este moartea, duce ea undeva şi nu este, cumva, viaţa, doar un drum iniţiatic? Mi-a plăcut perspectiva din care a fost abordată tema morţii, precum şi stilul aproape poetic, împănat cu figuri de stil (deşi, pe alocuri, epitetele şi descrierile tind să distragă cititorul şi să-l deconecteze de la acţiune), precum şi imaginile, multe dintre ele foarte reuşite.

Erată: triumful intuiţie (intuiţiei);
Stil: 9,0
Temă: 8,8
Intrigă: 8,4
Originalitate: 8,7
Atmosferă: 8,9

 

Alibiul (de Adrian Buzdugan) este o proză pe cât de scurtă pe atât de captivantă, în care este descrisă rezolvarea (foarte facilă) a unui caz de omucidere care, părea iniţial, că o să le dea ceva de furcă anchetatorilor.  Un text succint şi cu o intrigă cam simplistă, însă personajul principal, autorul crimei, prin felul său degajat de-a fi, siguranţa sa exagerată, aerele de superioritate şi gândurile zeflemitoare şi insultătoare la adresa anchetatorului fac deliciul cititorului (iar în acest caz al meu).

Erată: –
Stil: 8,5
Temă: 8,6
Intrigă: 8,2
Originalitate: 8,4
Atmosferă: 8,7

 

Asta-i plăcerea ei, să dea de băut (de Radu Aldulescu) este un fragment din romanul Îngerul întunecat, în curs de apariţie la Casa Românească. Chiar dacă cititorul îşi poate face o oarecare părere şi în urma lecturării acestui fragment, cred că cel mai bine ar fi să nu comentez în necunoştinţă de cauză şi să subliniez doar ce mi-a plăcut, şi anume stilul limpede şi totodată cursiv, personajele bine conturate şi totodată puternice (cu precădere cel feminin), precum şi ce m-a încântat mai puţin, şi anume licenţiozitatea (chiar dacă indicată şi necesară într-un astfel de text) limbajului.

Erată: nu-ţi mai spus (spun); morţii mă-ti (mă-tii);
Stil: 8,7
Temă: 8,5
Intrigă: 8,4
Originalitate: 8,5
Atmosferă: 8,7

 

Primul text propus luna aceasta de revista Nautilus se numeşte Dezgheţ şi poartă semnătura lui Marian Dumitraşcu. Chiar dacă tenta sf este una slăbuţă, proza de faţă este una de calitate şi asta datorită stilului foarte bun, precum şi a perspectivei din care a fost scrisă. Autorul ia o situaţia aparent banală şi o preface într-o adevărată operă de artă. Mai mult n-am să spun. Merită citită!

Erată: derdeluşu (derdeluşul); picioru (piciorul); bubuieli (bubuit); gâfai (gâfâi); nederminată (nedeterminată); dezblocăm (deblocăm); piciore (picioare); sky (ski); topeasca (topească)
Stil: 9,7
Temă: 8,6
Intrigă: 8,5
Originalitate: 9,0
Atmosferă: 9,4

 

Întrucât textul Evoluţie îmi aparţine, nu am să spun nimic despre el şi am să trec la următorul.

 

Paltonaşul albastru, de Recheşan Gheorghe, este o povestire inventivă şi captivantă ce îmbină cu succes mai multe teme (aventura, călătoria pe mare ce mi-a adus în minte poveştile scrise cu un secol în urmă de Jack London, copilăria). Deşi în prima parte a textului descrierile mi s-au părut în exces, îngreunând citirea, spre final acestea sunt incluse mult mai bine în acţiune, completând-o. O poveste pentru toate vârstele care, fără să exceleze într-o anume privinţă, place.

Erată: înnodasese; muşscîndu-şi; idioame (idiomuri ori idiome)
Stil: 8,8 (câteva repetiţii supărătoare, precum: ‘o văzuseră, toţi o ştiau, o văzuseră’)
Temă: 8,8
Intrigă: 8,5 (puţin cam criptică, pe alocuri)
Originalitate: 8,6
Atmosferă: 8,9

 

Întrucât textul Cazul domnei Fly a apărut şi în numărul 11 al revistei Gazeta SF şi a fost comentat în numărul 46 al revistei Nautilus, nu am să mă mai aplec asupra lui şi am să trec repede mai departe.

 

Fata pădurii, de Coman Octavian, se aseamănă foarte mult cu un basm, însă, în opinia mea, textul are de suferit din pricina felului în care este construit. Planurile se întrepătrund haotic, iar personajele sunt simple arhetipuri ce nu aduc nimic nou din punct de vedere literar. De asemenea, proza de faţă mi s-a părut scrisă în grabă, necizelată, cu multe erori de tastatură. Ce mi-a plăcut, în schimb, au fost versurile şi trecerea de la un stil la altul.

Erată: lune; scrjelind; acăpărase; o plamă de vânt; serpuiau; două ciubăre (ciubere); Coborâ (coborî); hidose; ciubărele; uricimea; Stii; nergea; vrajnice; izit (?!) + neconcordanţa timpurilor verbale şi multe virgule ce lipsesc.
Stil:  8,2 (nu am rezonat cu expresii precum “copac viclean”)
Temă: 8,4
Intrigă: 8,5
Originalitate: 8,0
Atmosferă: 8,3

 

La secţiunea Foileton semnează Călin Sămărghiţan cu textul intitulat Câmpiile albastre de sub orizont. Alcătuit din capitole care nu au iniţial o legătură clară între ele şi având pentru fiecare dintre ele, drept motto, citate ficţionale (o tehnică pe care a întâlnit-o şi la Arthur C. Clark), acţiunea se conturează destul de bine, iar ritmul este menţinut în permanenţă alert. Ceea ce poate fi atât un lucru pozitiv, cât şi unul negativ, putând, la un moment, plictisi, dacă nu se aduc şi câteva ‘inside-uri’ legate de ceea ce se petrece. Personajele, în schimb, mi se par prea schematice şi lipsite de personalitate, aidoma unor umbre care ţi se perindă prin faţa ochilor. Câteva detalii legate de aspectul lor fizic, de gândurile şi năzuinţele lor, un pic de individualitate, nu ar fi dăunat. De asemenea, ar fi indicate şi câteva momente de respiro, pentru ca cititorul să poate digere informaţiile primite şi să-şi facă o impresie despre ce ar putea urma. Una peste alta, un text ce merită citit şi urmărit până la final.

Erată: strălucioare; Spectografului; celorlaţi; intarea.
Stil: 8,6
Temă: 8,8
Intrigă: 8,2
Originalitate: 8,2
Atmosferă: 8,5

 

Pentru un text de aproximativ 500 de cuvinte, povestirea Elecme are nepermis de multe greşeli de ortografie (în foarte multe cazuri lipsesc diacriticele, la care se mai adaugă şi penuria de virgule). Lucru destul de straniu, dacă stăm să ne gândim că are trecute la semnătură două nume: cel al Andrei Spirescu şi cel al lui Mihai Perşinaru. În pofida acestui fapt şi a unei tente foarte subtile de sf, textul mi-a plăcut. Stilul este bun, matur, dialogurile credibile, iar personajele romantice conturate suficient de mult încât să atragă.

Erată: stiu; întalnirea; bluza alba; rosu; cladită; adolescentilor; ne-am plimbat în (prin) parc; vorbesti; cauta o ulcica; zambit; asezat; Dumitale (dumneata) eşti scriitor; întelegi; înteles; adaugat; jumatate; să traversam;  înafara; saruta; dupa; Într-adevar; facut; vazut-o
Stil: 8,8
Temă: 8,4
Intrigă: 8,0
Originalitate: 8,2
Atmosferă: 8,4

 

Cea mai interesantă povestire: “Mirajele morţii” (de Nicolae Cornescian), urmată de “Câmpiile albastre de sub orizont”.
Cea mai bine scrisă povestire: “Dezgheţ” (de Marian Dumitraşcu)

 

Al. Ioan DespinaAlexandru Ioan Despina s-a născut pe 04 septembrie 1985, în localitatea Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. Debutează literar în numărul 35 al revistei Nautilus cu povestea 17 Octombrie, iar următoare sa proză, Închisoarea, publicată în numărul 38 al aceleiaşi reviste primeşte o critică favorabilă în revista Helion (nr. 11, Aprilie 2011), în cadrul unul articol intitulat Poezie neagră şi blesteme. Continuă colaborarea cu Nautilus, iar în luna iulie a anului 2011 publică povestirea Azaroth. În aceeaşi lună este numit admin în cenaclul Lira21, precum şi membru cu atribute extinse pe site-ul literar RoLiteratura.
Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan DESPINA s-a născut pe 4 septembrie 1985, în Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. După debutul său literar în numărul 35 al revistei Nautilus, publică câteva zeci de povestiri scurte în cam tot atâtea reviste din țară și din străinătate (Vatra, Algoritm Literar, Apostrof, Egophobia, Zona Literară, Dunărea de Jos, Oglinda, Argos, Aphelion, Bewildering Stories etc), câștigă 13 premii și mențiuni la diferite concursuri de literatură naționale și internaționale (premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară”, septembrie 2012, premiul I la Concursul de Proză ”Mihail Sadoveanu”, octombrie 2013, premiul al III-lea la Concursul de Literatură “Ioan Slavici”, noiembrie 2013 etc) și apare în peste 10 antologii de proză scurtă (Conexiuni, Moștenirea Văcăreștilor, Ion Creangă, Eposs Meridiane, Mihail Sadoveanu, Aripi spre zbor etc). Colaboreazã în calitate de recenzent cu aproape toate revistele de SF&F românesti, având o rubrică permanentă în revista Nautilus. Este, de asemenea, redactor șef al revistei online Gazeta SF și coeditor al antologiei Bumerangul lui Zeeler. Blog personal.

More Posts - Website