GSF60- banner01-650

          Situându-se la granița dintre cyberpunk și postapocaliptic, acțiunea romanului Sharia de Roxana Brînceanu propune o lume construită pe principii anti-apartheid, în care statutul de „persoană” nu mai este exclusiv apanajul umanității, ci definește orice individ aparținând unei specii inteligente. Avem de-a face, așadar, cu personaje umane, canine, primate, ba chiar cu delfini, toate încercând să se integreze într-o societate mixtă în care toleranța și diversitatea par, în sfârșit, a fi universal-acceptate. Societatea este perfect funcțională, evoluând după modelul gândirii și valorilor etice umane – ceea ce e oarecum discutabil –, aceleași probleme precum crimele la comandă sau intoleranța rasială, de data aceasta la un nivel superior, căci în loc de „rasă” rasiștii își doresc segregarea la nivel de specie, fiind aduse pe tapet. Practic, vorbim de o translatare a problemelor omenirii de la fricțiunile de natură național-rasială la cele dintre activiștii pentru puritatea speciilor și unioniști.

          Ca să facă lucrurile și mai interesante, natura însăși participă la conflict, aflându-se în plină ofensivă, încercând să șteargă prin forța sa regeneratoare – la care se face referire prin „Sharia” – eforturile de ordonare a spațiilor specifice civilizațiilor ființelor inteligente (umane la origine, apoi, cum spuneam, cuprinzând și celelalte specii mai sus amintite). Astfel, titlul pare greșit ales, judecând în contextul politic actual, la fel cu nu tocmai inspirată mi s-a părut denumirea întoarcerii la natură (sau, mai bine zis, reintrarea naturii în drepturi, cu forța) după o lege religioasă care, din multe puncte de vedere, numai naturală nu poate fi numită. Sau poate contradicția este voită, pentru a spori efectul, nu-mi dau seama exact, însă mie personal mi-a fost,. Pe tot parcursul lecturii, greu să-mi imaginez „Sharia” drept ceea ce romanul încearcă să o definească.

          Nivelul tehnologic al acestei lumi este și el unul ciudat. Cibernetica permite implementarea unui limbaj comun tuturor speciilor, prin implantarea de traducătoare, la fel cum permite și identificarea indivizilor pe baza microprocesoarelor implantate, însă nu permite păstrarea aparatelor electrocasnice la un nivel funcțional. Direct răspunzătoare pentru această stare de fapt pare a fi tot „Sharia”, ofensiva vegetală, iar ea generează răspunsuri diferite: unele grupuri o îmbrățișează, altele încearcă să o respingă. Unii văd în reîntoarcerea la natură o șansă pentru renaștere spirituală, alții o amenințare catastrofală.

          Miza este una captivantă. Pusă în scenă de personaje profunde și foarte diverse, acțiunea de policer cu accente psihologice prinde încă de la primele pagini, nota de originalitate creată prin contrastele ambianței și problematica filosofică susținându-se foarte bine pe întreaga desfășurare a evenimentelor. În cazul unor procedee neortodoxe precum introducerea personajelor non-umane dotate cu rațiune, riscul scăpării prozei în implauzibil sau chiar derizoriu este mare, însă Roxana Brînceanu reușește să-și construiască tipologiile de personaje bazându-se pe caracteristicile observabile ale speciilor lor, astfel încât veridicitatea să nu cadă sub semnul întrebării, nici chiar când împrumută comportamente umane: „– Oamenii ne-au învățat pe noi cei non-umani să folosim alcoolul, așa că să profităm înainte ca Sharia să ne șteargă de pe fața Pământului.” Ar spune, de exemplu, un câine hiperinteligent.

          Gama de probleme de ordin moral pe care „Sharia” le ridică include răzbunarea, crima, libertatea și onoarea. Transpunerea acestor trăsături profund umane în regnul animal, deși poate părea artificială la început, își găsește justificarea în evoluția tuturor speciilor pe cărări deja bătute, deoarece oamenii, ca specie dominantă deja instalată, își asumă, benevol sau nu, rolul de călăuză. Așa se face că vom găsi cimpanzei și câini meditând la temele consacrate ale filosofiei umane, însă evoluția lor ulterioară celei a omului le oferă concluzii diferite. Chiar și moralitatea asasinatului poate fi privită din perspective diferite, își poate găsi justificarea într-un rău necesar, ba chiar într-un factor de echilibru.

          Ca structură, deși se întinde pe numai 270 de pagini, romanul este împărțit în 49 de capitole, ceea ce dă lecturii un ritm alert, scenele succedându-se de la sine în fața cititorului, pe care variația constantă a planului acțiunii n-l lasă în nici un moment să se plictisească. Aproape că nu apuci să-ți dai seama când s-a terminat cartea.

          În concluzie, aș spune că „Sharia” Roxanei Brînceanu este o lectură agreabilă, o carte profundă, la sfârșitul căreia cititorul – uman sau nu – este invitat la reflexie.

         

         

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website