GSF48 banner v2-650

          Familia Burton se alăturase lotului de colonişti ce urma să se stabilească pe satelitul lui Saturn, Mimas, mai mult din spirit de aventură, un fel de „întoarcere la natură”, aşa cum o făcuseră şi strămoşii lor, cândva, prin secolele nouăsprezece-douăzeci, când se refugiaseră prin păduri şi prin peşteri.

          Martin Burton, capul familiei, şi soţia acestuia, Martha, ajunseseră la concluzia că excesul de confort alienează, făcând viaţa monotonă şi lipsită de perspectivă căci, aşa cum evoluau lucrurile, nu era exclus să apară în curând şi un dispozitiv care să te încheie la şireturi.

          Cei doi copii ai lor, Agatha, de șapte ani, şi Willy, de cinci ani, care nu aveau noţiunea de monotonie , căci pentru ei a mânca îngheţată în fiecare zi şi a sta toată ziua la calculator nu era ceva anormal, nu au înţeles în niciun fel necesitatea plecării pe nu se ştie care satelit de la marginea lumii.

          Pentru a pune capăt oricăror discuţii în contradictoriu, domnul Martin Burton a spus doar atât:

          – Gata! Plecăm pe satelitul Mimas.

          Toate aceste plecări spre alte planete din sistemul solar, în vederea colonizării acestora, erau organizate de Agenţia pentru Expansiune Spaţială.

          Atunci când lotul de colonişti voluntari, din care făcea parte şi familia Burton, a ajuns pe cosmodromul Cape Kennedy, atmosfera era cu totul alta decât s-ar fi aşteptat.

          Deşi aceste plecări în spaţiu nu mai erau de mult evenimente „breaking news”, pentru moralul celor care părăseau Terra încă se mai organizau spectacole cu fanfară, flori, covor roşu, discursuri, reporteri, camere de televiziune, etc.

          De data aceasta, atmosfera era foarte austeră şi apăsătoare: doar câţiva reporteri, o cameră de televiziune şi, în uşa liftului ce urma să îi ducă la naveta spaţială, un reprezentant al Agenţiei de Expansiune Spaţială care părea preocupat de cu totul alte probleme, mult mai importante .

          După ce reprezentantul AES i-a felicitat pe colonişti pentru curajul lor şi le-a urat succes în noua lor existenţă, aceştia, vădit afectaţi de atmosfera din jurul expediţiei, au urcat în naveta spaţială unde fiecare şi-a ocupat locul repartizat în aşteptarea lansării.

          Primul lucru pe care l-a făcut Martha Burton după ce si-a ocupat locul a fost să îl întrebe pe Martin:

          – Ce a însemnat această indiferenţă totală faţă de expediţia noastră?

          – Impresia mea este că undeva pe glob se petrece un eveniment major, grav. Ori, în cazul unui eveniment major, cine crezi că ar mai avea timp de noi?

          – Bine, dar măcar o floare, un cor de copii… ceva?

          – Dragă, eu unul sunt foarte îngrijorat, indiferenţa lor fiind un semnal de rău augur. Sper ca în timpul zborului spre Mimas să primim informaţii care să lămurească situaţia.

          În scurt timp, se auzi vocea căpitanului navei care anunţa decolarea spre noua lor existenţă.

         

          După o călătorie de cinci săptămâni, în care rachetele fotonice şi-au dovedit încă odată fiabilitatea, naveta spaţială a ajuns cu bine la destinaţie.

          La coborârea din navetă, lotul de colonişti a fost primit de un comitet de întâmpinare format din comandantul bazei, personalul tehnic şi câţiva humanoizi care asigurau întreţinerea clădirilor şi instalaţiilor.

         

          În cinstea venirii lor, personalul coloniei „aprinsese” pe o porţiune a bolţii ce se deschidea deasupra capetelor lor o auroră boreală, a cărei lumină dădea un aer deosebit de sărbătoresc evenimentului.

          Discursurile de ambele părţi au fost pline de simţire, dezvăluind sinceritatea bucuriei asocierii lor, însă în atmosferă se simţea nerăbdarea depăşirii acestui ritual în vederea schimbului de informaţii cu privire la cea ce se petrecuse pe Terra în toată perioada călătoriei.

          Primul care a avut curajul să deschidă discuţia a fost Martin Burton care s-a adresat comandantului:

          – Vă rog să mă iertaţi, știu că ar trebui să vorbim despre viitor, despre rolul noilor veniţi, dar pe noi ne interesează ce se întâmplă pe Terra. De cinci săptămâni nu am mai avut vreo legătură cu baza. Ce s-a întâmplat? Un cataclism la nivel planetar?

          – Vă înţeleg, pentru că şi noi, care am fost aici tot timpul, am fost lipsiţi o vreme de informaţii.

          Înţeleg că formalităţile de repartizare a spaţiilor de locuit pe familii şi prezentarea tuturor facilităţilor nu sunt de interes în acest moment. În consecinţa vă invit în marea sală de consiliu unde aparatura din dotare ne va permite să vă prezentăm în succesiunea lor logică desfăşurarea evenimentelor, atât cât o cunoaştem şi noi.

         

          Pentru a continua atmosfera de sărbătoare care marca venirea noilor colonişti, până la sala de consiliu culoarele erau luminate de surse de lumină discret amplasate, care imitau apusul de soare, venitul zorilor şi clarul de lună.

          După ce au ajuns în sala de consiliu şi fiecare vizitator şi-a ocupat locul în câte un scaun ergonomic cu un design cu totul original, în faţa lor a apărut un ecran care acoperea tot peretele și comandantul şi-a început expunerea:

          – Acum aproape o săptămână, am constatat că, fără a transmite în prealabil vreo notificare, Terra şi-a reluat legăturile cu lumea exterioară.

          Într-un timp foarte scurt am fost invadaţi din diferite surse cum ar fi: AES, canale de televiziune, agenţii de presă, etc. de un volum enorm de informaţii.

          Pentru a putea să ne facem o imagine şi să înţelegem tot ce se întâmplase în perioada în care comunicaţiile au fost întrerupte, a trebuit să prelucrăm şi să organizăm toate informaţiile în succesiunea lor logică.

          După o scurtă pauză, în care comandantul a vrut să „ia pulsul” sălii, acesta şi-a reluat expunerea:

          – Totul a început cu o zi înainte de plecarea voastră de pe Cape Kennedy. Toate observatoarele din emisfera nordică au anunțat în acea zi o concentrație neobişnuită de mici obiecte care proveneau din constelaţia Lyra şi care se îndreptau spre Terra. Pe ecran puteţi vedea cele mai clare imagini înregistrate de observatorul Mauna Kea, cu roiul de nave spaţiale. Imediat s-a dat alarma şi toate mijloacele de apărare au fost puse în stare de alertă. Când distanţa faţă de Terra a „roiului” de nave spaţiale a ajuns aproape de cea critică, adică distanţă la care încă se mai putea interveni eficient, s-a încercat trimiterea mijloacelor de distrugere a acestora. Înainte însă de a intra în acțiune, toate mijloacele noastre de apărare şi toate mijloacele de comunicaţie au devenit inoperabile, dar fără alte distrugeri şi victime umane. Aceasta explică lipsa de informaţii atât a voastră cât şi a noastră. Invazia nu mai putea fi oprită. Pe ecranul din faţa dumneavoastră puteţi vedea înregistrat traseul navelor spaţiale invadatoare. Ce s-a observat a fost că navele s-au înscris intr-un culoar bine delimitat pe care nu l-au depăşit în niciun moment, punctul terminus fiind pustiul Sahara. După ce imensa flotă de nave spaţiale s-a cantonat fără incidente în pustiul Sahara şi momentul iniţial de panică a fost depăşit, Consiliul Mondial al Naţiunilor s-a întrunit  de urgenţă pentru a analiza situaţia nou creată. În urma dezbaterilor s-a concluzionat că invadatorul nu are intenţii agresiv-distructive şi că zona ocupată nu ridică din punct de vedere uman probleme deosebite. Invadatorul fiind în posesia unor tehnologii mult superioare, cea ce explica anihilarea selectiva a mijloacelor noastre de apărare fără distrugeri şi victime, era necesar să se păstreze acest status quo. La sfârşitul întrunirii s-a emis ideea că este absolut necesară găsirea unui canal de comunicare. În tot acest timp a fost înregistrat un trafic deosebit de intens de nave spaţiale care soseau şi plecau, urmând întotdeauna acelaşi culoar bine delimitat. La început s-a încercat iniţierea unei relaţionări prin transmiterea unor holograme care să sugereze intenţiile paşnice ale „gazdelor”, gradul lor de civilizaţie şi nivelul tehnologic atins. Holograma care cuprindea dovezi ale gradului de civilizaţie al celor de pe Terra conţinea şi câteva tablete cu texte ale marilor capodopere ale literaturii umanităţii şi câteva filme reprezentative  ale artei cinematografice. După prelucrarea textelor şi al dialogurilor din filme, ca un gest de bunăvoinţă şi de bune intenţii, „invadatorul” şi-a formulat răspunsurile in limbajul „gazdelor”. Din acest moment orice suspiciuni cu privire la intenţiile celuilalt au fost înlăturate şi astfel „gazdele” au putut înţelege scopul real al vizitei celor din constelaţia Lyra.

          Ajuns în acest punct al expunerii, comandantul bazei s-a oprit pentru a bea puţină apă şi pentru a da posibilitatea ascultătorilor săi să se relaxeze după avalanşa de informaţii pe care trebuiseră să o asimileze.

          Fără altă introducere comandantul continuă:

          – După ce a avut loc un schimb foarte fructuos de mesaje, fără a fi însoţit şi de un contact direct al părţilor, cei de pe Terra au putut trage următoarele concluzii: În momentul invaziei extratereştrii ştiau aproape totul despre civilizaţia de pe Terra, dar în mod special structura şi locaţia mijloacelor de apărare şi comunicaţie. Informațiile fuseseră obţinute în cadrul expediţiilor anterioare, atunci când în rândul populaţiei Terrei apăruseră şi se manifestaseră numeroase controverse şi ipoteze cu privire la nişte evenimente la care asistaseră şi participaseră  nemijlocit. În timpul expediţiilor anterioare „invadatorul” înregistrase şi monitorizase numeroase forme de manifestare a agresivităţii speciei umane: atentate, războaie, persecuţii de ori ce fel, etc. În baza analizei informaţiilor culese, reieşea că între cele două lumi exista o deosebire fundamentală: dacă pentru civilizaţia de pe Terra elementul esenţial în alcătuirea lumii vii era carbonul, pentru cei de pe o mică planetă din constelaţia Lyra elementul primordial era siliciul. După cartografierea suprafeţei planetei, extratereştrii ajunseseră la concluzia că deşertul Sahara le oferea o sursă inepuizabilă de siliciu care să asigure continuitatea civilizaţiei lor. Alegerea deşertului Sahara pentru satisfacerea nevoilor lor imediate de siliciu nu a fost întâmplătoare, deoarece analizele efectuate arătau că puritatea zăcămintelor de bioxid de siliciu ale acestuia era unică pe o rază de treizeci de ani lumină de planeta lor. Criza majoră la care se ajunsese nu mai lăsase timp pentru negocieri şi tratative în vederea obţinerii acestui element vital pentru civilizaţia lor pe cale de prăbuşire. Obţinerea lui pe calea forţei, cu toate consecinţele ei devastatoare pentru pământeni, era exclusă, ei fiind în sistemul planetar din care făceau parte datorită perceptelor după care se călăuzeau, un pilon al bunei convieţuiri. Tehnologia avansată de care dispuneau le permitea „invadatorilor” să disocieze bioxidul de siliciu în siliciu şi oxigen fără a perturba echilibrul mediului şi al atmosferei de pe Terra. Eliminarea oxigenului în atmosfera Terrei contribuia, de fapt, într-o mică măsură, la refacerea echilibrului iniţial al elementelor componente, echilibru ce fusese agresat cel puţin doua secole de o poluare scăpată de sub control. Siliciului obţinut în urma disocierii bioxidului de siliciu asigură pentru mulţi ani de aici încolo continuitatea civilizaţiei de pe mica planetă din constelaţia Lyra, căreia între timp i s-a atribuit şi un nume: Si 2100. Si de la siliciu şi 2100 de la anul „invaziei”.

          Comandantul făcu o nouă pauză în care doar îşi umezi buzele, după care îşi reluă prezentarea evenimentelor.

          – Acum vă rog să priviţi pe ecran câteva imagini din satelit ale zonei ocupate de extratereştrii, zonă a cărei suprafaţă este comparabilă cu cea a Elveţiei. Se pot vedea instalaţiile de disociere, pistele de aterizare şi lansare a navelor lor spaţiale. Din informaţiile de care dispunem în acest moment rezultă că se poartă discuţii cu privire la un transfer de tehnologii, însă „invadatorul” vrea să ne mai ţină sub observație o perioadă de timp, deoarece agresivitatea speciei umane manifestată într-un trecut nu prea îndepărtat pentru el nu ne recomandă încă pentru posesia acestora.

         

          După terminarea expunerii, majoritatea celor prezenţi se adunară în jurul comandantului bazei pentru a discuta probleme administrativ-organizatorice, numai Martin Burton rămase să mediteze la trecutul nu prea îndepărtat cât şi la viitorul pe care şi l-ar fi dorit cât mai apropiat, în care specia umană să poată face dovada naturii sale eminamente paşnice. În acele momente de meditaţie, Burton a devenit conştient de importanţa unei informaţii pe care o deţinea încă de la părăsirea Terrei, şi anume că primii colonişti de pe Mimas trebuiseră să facă faţă unei adevărate invazii a unor organisme asemănătoare ciupercilor, având în alcătuirea lor siliciul ca element primordial.

          Să fie acesta începutul colonizării Sistemului Solar de către organismele a căror structură are ca element de bază siliciul?

Mihai Cioflec

Mihai Cioflec

M-am născut în 1942, în Bucureşti. Prima dată am publicat în „România Liberă” anunţul: „Pierdut legitimaţie. O declar nulă.” După ce am ieşit inginer, am scris sute de memorii…justificative.

More Posts