GFS46 banner 01-650

          Când începi să citești o carte de la care ai așteptări uriașe, riscul de a fi dezamăgit este, inerent, foarte mare. Tocmai din acest motiv, este bine ca atunci când recomanzi o carte cuiva să nu o lauzi prea mult. „Citește-o, mie mi-a plăcut!” e suficient. Din păcate pentru mine, în momentul în care m-am aruncat – cred că acesta e cuvântul – asupra romanului „…și la sfârșit a mai rămas coșmarul” de Oliviu Crâznic, auzisem deja foarte multe despre el, și toate doar de bine. Am purces, așadar, la drum având nu numai pretenții mari, dar și, de ce să nu recunosc?, o oarecare malițiozitate, o dorință cârcotașă de a contrazice toate cele auzite mai înainte. Surprinzător, pe măsură ce scenele se derulau, această dorință m-a părăsit ușor-ușor. Nu și interesul.

          Încă de la început, atmosfera medievală și insinuările inserate în text, despre ființe de domeniul fantasticului, m-au prins în cursă. Poveștile cu iz cavaleresc îmi plac, deși, recunosc, personal, nu sunt un adept al genului horror. Sumbrul și terifiantul nu se află printre caracteristicile pe care să le caut într-o carte – poate de aici și ușoara mea răzvrătire inițială. Însă combinația lor este foarte echilibrată, iar inserarea în timpul narativ este cum nu se poate mai potrivită. Am fost, așadar, plăcut surprins să observ că elementele horifice au doar rol decorativ, că atmosfera apăsătoare și fiorii, deși foarte tranșant construite, sunt numai butaforie. Mediul astfel creionat contribuie decisiv la punerea în valoare a personajelor, le oferă un teren cu obstacole în care să evolueze și să se definească. Iar rezultatul final este remarcabil. Ceea ce la început par a fi personalități șablon, mono-caracteristice, se dovedesc a fi, sub influența situațiilor, caractere complexe, capabile să evolueze și chiar să surprindă printr-un comportament neașteptat, însă care le prinde foarte natural.

          „În castelul ultimilor turnuri, lucrurile merg cu adevărat rău” poate rezuma oarecum cadrul narațiunii. Avem de-a face cu o situație destul de comună romanelor polițiste, indiferent cărui timp aleg să i se supună, cu o paletă de personalități foarte diferite fiind înghesuite într-un spațiu restrâns în care lucruri foarte ciudate și înspăimântătoare se întâmplă, iar ele trebuie să rezolve enigmele. Acolo, sub colimatorul autorului și confruntate gradual cu situații din ce în ce mai solicitante, reacțiile le sunt studiate în raport cu stimulenții introduși. Iar reacțiile sunt interesante. Personajele își pornesc fiecare propriile investigații, folosindu-se de resursele lor limitate, formează bisericuțe, întocmesc cercuri întrepătrunse de suspecți, lansează ipoteze și și le analizează reciproc.

          Complexitatea urzelii pune la încercare imaginația cititorului. Nu de puține ori, pe măsură ce monstruosul și nenaturalul explodează de la stadiul de ipoteză neplauzibilă la cel de evidență, te vei regăsi analizând teoriile avansate de personaje, le vei accepta sau respinge concluziile și vei fi curios să vezi dacă ai avut dreptate.

          Componenta polițistă și cea psihologică se completează reciproc, ajutate – sau dimpotrivă, depinde de ce parte a sofismului te vei afla – de explicarea paranormalului din perspectivă ocultă. Odată cu gradele diferite de inițiere în tainele ezoterismului, și permeabilitatea pe care diferitele personaje o au față de teoriile paranormale variază, la fel și concluziile, respectiv reacțiile lor. Inamicul este căutat de fiecare, însă în cu totul alte locuri. Iar ceea ce face lucrurile și mai interesante și dă greutate cărții, este existența unei autorități supreme, a cărei poziție pare că variază, ținându-se în același timp secretă, pentru a putea observa, de fapt, pe toată lumea. Cu toții îi sunt suspecți deși se folosește de unii și de alții pentru diferite sarcini.

          Nu voi intra în detalii privind natura personajelor, a ceea ce ele reprezintă, sau a forțelor întunericului care se dezlănțuie asupra lor în spațiul închis din care nu au scăpare, de teamă să nu stric plăcerea lecturii pentru viitorii cititori. Voi spune doar că, evoluând pe coordonatele unui goth-horror autentic, romanul va satisface și cele mai rafinate și extravagante gusturi. Chiar dacă aceste componente nu sunt chiar pe gustul meu, nu pot să nu remarc faptul că, trădând o temeinică documentare în domeniu, originea ocultă a răului este explorată, exploatată și explicată, nimic din ceea ce este expus nu este lăsat apoi la voia întâmplării.

          În fine, ceea ce m-a atras cel mai mult a fost – și iată că mă văd nevoit să deconspir un personaj, în speranța că acest lucru nu numai că nu va păgubi lectura, ci va scânteia atenția potențialului cititor spre această carte – implicarea inchiziției în sinergia lucrurilor. Autodefinindu-se ca o forță (singura forță!) a binelui și beneficiind de omnipotența pe care groaza oamenilor față de ceea ce nu pot pricepe le-o oferă pe tavă, reprezentanții ei au mână liberă să acționeze cu oricâtă brutalitate consideră, justificându-și discreționar faptele. Aici, în împletirea dintre ficțiunea horifică și teama cât se poate de reală de ocult care a generat o forță la fel de reală și pe atât de malefică pe cât se dorește a fi de benefică, romanul lui Oliviu Crâznic își înfige țărușul fascinației.

          Iar pentru cei care, după lectură, au rămas cu o curiozitate nesatisfăcută, alimentată de mulțimea de trimiteri la ororile care, nu 

cu multă vreme în urmă, s-au petrecut în temnițele castelului, în antologia „Dincolo de Noapte – Povestiri Gotice” sau  „Dincolo de Noapte – 12 fețe ale goticului” (depinde de ediție) veți găsi povestirea „Pivnițele palatului Charon”, un prequel, după cum însuși autorul îl recomandă. Veți reîntâlni, dincolo de stilul inconfundabil și care captivează de la primele fraze, aceeași atmosferă sumbră, același conflict dintre forțele răului și cele ale binelui, aceeași încleștare din care nu se poate fugi. 

 

 

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website