Simţea că urechile îi explodează de frig. Mergea către nicăieri. Lacrimi îi curgeau pe obraji. Îl durea capul. Fierbinţeala îi cuprinse fruntea. Înnebunea.

Clădirile înalte îi apăreau în faţă ca nişte ziduri cenuşii învelite într-o husă albă de zăpada ce acoperea alene peisajul. Un bărbat mergea ţinându-şi copilul de mână. La prima intersecţie s-au îndepărtat, lăsându-l singur să-i privească. Un bulgăre îngheţat îi lovi urechea. Se aplecă de durere şi câteva lacrimi i se scurg pe obraji. Durerea provocată îl tăie în două. Simţea că turbează. Se întoarse furios spre locul de unde a venit bulgărele. Un băiat negricios rânjea cu gura până la urechi. Ura urla în băiat. Dorea să meargă să-l strângă de gât, să-l calce în picioare. Ura ce-l cuprinse îl încălzea, nu mai simţea nici frigul nici durerea. Cu paşi repezi se îndreptă spre cel care aruncase bulgărele. Cineva îl strigă pe făptaş, iar acesta alergă spre locul de unde se auzise strigat. Începu să plângă de ciudă…

Se lăsase seara, frigul biciuia trecătorii întârziaţi, iar norii groşi, grei şi negri, începură să cearnă fulgi mari de zăpadă, care se contopeau cu neaua aşternută de dimineaţă.

Băiatul se adăposti lângă o statuie. Îşi duse palmele încrucişate la piept şi le acoperi cu bărbia. Se rezemă cu spatele de soclul statuii. Se aşeză pe pământul îngheţat. Cu capul între palme începu să plângă. Nu mai suporta. Cutia milei, cum îi spunea el, era goală.

Pe când se însera, se milogise pe lângă un domn bine îmbrăcat pentru un ban. Acesta îl îmbrâncise. După ce a căzut jos, l-a lovit cu picioarele şi a râs. Un râs ce semăna cu cel al negriciosul care aruncase bulgărele îngheţat în el.

Cu ochii minţii îl revăzu pe băiatul negricios. Nu era borfaş; era un copil de familie bună. L-a văzut şi pe cel care-l strigase; tatăl lui. Era de prea mult timp pe stradă ca să nu-şi dea seama. A aruncat cu bulgărele acela doar pentru distracţie. După râs şi-a dat seama. De ce? Pentru că ştia că nimeni nu-i va spune nimic!? El nu era om? Cerşea, dar asta nu a fost alegerea lui. Nu era el vinovat că avea un tată beţiv care îl trimitea să cerşească, pentru a bea cu mama vitregă.

Odată, demult, alergând pe stradă s-a împiedicat, iar căzătura i-a provocat o rană. Tatăl lui l-a îngrijit cu multă atenţie, a stat toată noaptea lângă el deşi a doua zi trebuia să fie la fabrică, la muncă. Nu, el nu era tatăl lui; tatăl lui nu-l trimitea să cerşească, să îngheţe, să fie umilit de huligani… Nu, nu este tatăl lui… Ea era de vină. Ea l-a distrus şi l-a transformat dintr-un tată ocrotitor într-un… Îi era greu să gândească: monstru?!

Simţea frigul în tot corpul. Îi intrase prin haine, piele, sânge. Privea fulgii mari cum se aşterneau pe strada noroioasă. În aer erau aşa de frumoşi, îi aduceau linişte când se depuneau pe obrajii roşii şi îngheţaţi. Când atingeau strada se amestecau cu mâzgă. Deveneau murdari…

Prin minte îi zburau dragoni de foc ce-l încălzeau cât de cât. Fierbinţeala îi cutreiera trupul. Începu să tremure mai tare. Lacrimile îi îngheţau. Ar fi vrut să dispară sau să fie în casa de lângă piaţă, unde vedea cum o mamă îşi ia copilul în braţe. Vedea ca prin ceaţă cum îl ridică şi, cu zâmbetul pe faţă, îl învârte prin casă. Mama se împiedică şi scapă copilul care începu să plângă. Eu nu aş fi plâns. E totuşi cald acolo…uite, îi dă o bomboană.

O lacrimă îi străbătu obrazul. Urmă alta, şi încă una, până începu să plângă cu suspine.

Luă cutia milei şi plecă spre casă. Nu  dorea să meargă, dar trebuia. Nu mai putea să suporte frigul. Dorea să plângă în patul lui. Dorea să se simtă acasă. Deşi ştia că acolo nu-l aşteaptă nimic. Poate ceva mai rău. Nu mai voia să fie nicăieri, în mijlocul străzii, în mijlocul frigului, în mijlocul nimănui.

Cu paşi nesiguri se îndreptă spre casă. Cu fiecare pas i se punea o povară pe umeri, dar mergea înainte. Nu avea de ales. Odată, demult, cuvântul casă îl făcea să zboare, îl făcea fericit, îl aducea lângă tatăl lui. Lângă acel tată care avea grijă de el, care ţinea la el, care-l proteja. Atunci nu era cu mama rea, cea pe care o ura. Ea îi schimbase tatăl. Îl transformase într-un altul. Acum îi părea rău că a vrut o mamă. Strângea dinţii de ciudă. El se ţinuse de tatăl lui să caute o mamă. Acum regreta.

Ajunse la periferia oraşului. Acolo era şi casa lui. O întrezărea. Inima i se făcu mică. Începu să tremure de frică. Îl cuprinse frigul. Nu era frigul care l-a încercat din cauza vremii. Era mai ascuţit, deşi acum îi era cald. Îl cuprinse şi groaza. Buzele îi tremurau. Ochii i se lărgiseră. Cu paşi nesiguri ajunse în faţa uşii. Se opri. Privi scândurile ce formau uşa, prin care ieşeau raze de lumină. Auzi gălăgie. Ei se distrau. Ea gemea şi râdea demonic. El grohăia cu glas spart de beţiv. Timid, deschise uşa. Făcu un pas în cameră şi se opri cu capul plecat şi mâinile strângând cutia milei la spate. Lumina îl înconjura. La masă erau ei doi. Pe masă, o sticla de vin şi două căni. Pe jos, sticle goale. Femeia avea părul lung şi încurcat, buzele subţiri, iar ochi de hienă îi băteau spre galben. Cearcăne vineţii îi înconjurau ochii. Faţa scorojită era brăzdată de riduri. Hainele ei erau rupte şi murdare. Rânjea ca o hienă la atingerile bărbatului. Îl împingea şi se cutremura de plăcere. Întoarse capul şi-l văzu… se opri brusc cu ochii priponiţi la el. Bărbatul observă schimbarea femeii. Îşi întoarse privirea spre el. Îşi trase mucii. Se ridică şi căderea scaunului îl făcu să tresară. Cu paşi leneşi, nesiguri din cauza alcoolului, se apropie de băiat. Ajuns în faţa lui întinse mâna. Cu inima strânsă acesta îi întinde cutia milei. Bărbatul o privi, iar faţa îi împietri de stupefacţie. Da… da’ e goală! Ce ai făcut, puturosule?

Lumina îl orbi. Inima îi bătea să-i spargă pieptul. Ridică încet ochii spre tatăl lui. Îi privi barba nespălată şi încâlcită, faţa murdară, părul şaten înspicat de fire albe, bluza ruptă şi pătată cu sos şi vin. Şi ochii, ochii aceea trişti, obosiţi dar fioroşi şi duri. Îl îngheţau, simţea că nu se mai poate mişca.

Încercă să îngâne un răspuns, dar cuvintele i se opreau în gât. Nu reuşea să rostească niciun cuvânt. Se uită în ochii lui, în ochii aceia pe care-i ştia blânzi, dar care acum aveau o sclipire diabolică de furie. Inima i se strânse. Nu simţi când primi prima palmă. Un şuvoi de alte lovituri se pogorî pe trupul său plăpând. Nu simţi durerea. În schimb, sufletul i se sfâşia. Simţi suferinţa supremă, şi nu pentru prima oară. Nu mai văzu nimic. Se făcu întuneric. Doar corpul îi mai cerea îndurare.

Deschise ochii. Nu se terminat. Nu vedea, dar îşi simţea faţa plină de sânge. Loviturile nu conteneau. Nu ştia când reuşise să-şi ducă mâinile la faţă. Vedea doar roşu. Era sângele lui.

Fără să ştie cum, ajunse afară. Pentru o secundă, reuşi să vadă prin uşa larg deschisă furia tatălui său rămas în prag. I s-a părut o eternitate. Încearcă să se dezmeticească. Reuşi, şi, ca valul unei mări furioase, înjurăturile îi ajunseră la ureche.

Lacrimile îi invadară faţa. Fără să privească în urmă, începu să alerge. Nu ştia unde. Nu simţea frigul. Nu-l îngrijora sângele ce se scurgea din rănile primite. Dorea să ajungă cât mai departe. De casă. De tată. De mama vitregă. De suferinţa pe care o avea în suflet. De dezamăgire. Preţ de ceasuri, fu singurul călător pe străzile oraşului. Singura umbră cenuşie călătoare sub zidurile negre. Singura corabie ce se avântase în cascada de ninsoare. Singura căldură care înfrunta colţii frigului de noapte.

Oboseala începu să-l cuprindă. Frigul se strecură în oasele copilului rămas fără speranţă. Plângea înfundat. Îşi blestema soarta. Blestema frigul necruţător. Vagabonda pe străzile desfundate. Înfrunta frigul pe care nici câinii nu îndrăzneau să-l înfrunte. Nu-şi mai simţea picioarele. Se simţea de gheaţă şi scruta împrejurimile după un loc în care să se adăpostească. Ar fi dat orice pentru o clipă de căldură. Nu-şi mai auzea nici mintea. Se lupta cu el pentru a nu se întinde în zăpadă. Pentru a ţine ochii deschişi. Pentru a simţi frigul. Se mişca greu. Apucă o cărare lăuntrică, întunecoasă. Timpul trecea pe lângă el fără ca el să-l simtă. Începu să cedeze. Lovi cu piciorul un butoi răsturnat. Un căţel îşi făcuse aici culcuş. Obosit, copilul îngenunche în faţa butoiului şi aruncă o privire duioasă căţelului ce-şi ridicase, neliniştit, urechile. În jur se aşternuse un strat foarte gros de zăpadă. Aproape acoperea tot butoiul.

Pot să stau, te rog, şi eu lângă tine? Resemnat îşi făcu loc în butoi, împingând căţelul spre fund. Se ghemui, încercând să se încălzească, ignorând durerea plină de oboseală ce îi cuprinse corpul. Închise încet ochii, refugiindu-se în visare. O căldură celestă îi învălui corpul, în ciuda nopţii geroase din jur. Se văzu într-o cameră de lumină, aurie, strălucitoare. Privea un înger ce-i zâmbea asemenea tatălui lui odată, cu ochii plini de iubire. Îi întindea mâna. Nu mai simţea durerea, frigul, sufletul însângerat… Zâmbea.

Soarele răsărise demult pe cerul dimineţii. Zăpada căpătă o strălucire ce invita oamenii să se bucure de ea. Copiii au ieşit să se joace. În mijlocul pieţii se ridica semeţ un om de zăpadă. Un băiat negricios, cu rânjet pe buze, se aruncă în omul de zăpadă sub protestele de nemulţumire a copiilor care-l ridicaseră. Un bărbat ţinând un copil de mână se îndrepta spre prăvălie.

De pe o străduţă lăturalnică, luptându-se cu zăpada, se ivi un căţeluş. Câteva clipe mai târziu, printr-un efort zgomotos, spre cer se avântă un corb negru.

George Sauciuc s-a născut pe 1 decembrie 1982 în Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava.

A terminatul liceul în cadrul Colegiului Naţional Nicu Gane – Fălticeni şi a urmat cursurile universitare în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare SuceavaFacultatea de Mecanică, Mecatronică şi Management.

A publicat în volumele Ajută-ţi aproapele. Solidaritate umană în comunităţi de ieri şi azi. Tinerii cercetează istoria. Concursul ISTORIA  MEA – EUSTORY ediţia III, 2003-2004volum îngrijit de Mirela-Luminiţa Murgescu şi Silvana Rachieru, Bucureşti, Editura Dominor, 2005 (cercetare istorică),  în Antologia Zidul de Hârtie, volum îngrijit de Dan Cristian Iordache , Florin Dan Prodan, 2011 (proză mainstream) şi în Gazeta SF. A scris articole în diferite cotidiene şi reviste (Crai NouSuceava pe Net, Mixul de Cultură, Gazeta SF etc.)

Este editor al revistei de artă şi ficţiune speculativă Gazeta SF.

Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi FantasyCenaclul de Literatură şi Artă Tânără Zidul de Hârtie  SuceavaCenaclul Wolf’s Pack – Bucureşti, Clubul SF Cygnus-Quasar Suceava (membru fondator) şi Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

Blog personal: http://sagy.wordpress.com

George Sauciuc

George Sauciuc

S-a născut pe 1 decembrie 1982 în Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava. A terminatul liceul în cadrul Colegiului Naţional Nicu Gane – Fălticeni şi a urmat cursurile universitare în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, Facultatea de Mecanică, Mecatronică şi Management. Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy, Cenaclul de Literatură şi Artă Tânără Zidul de Hârtie Suceava, Cenaclul Wolf’s Pack – Bucureşti, Clubul SF Cygnus-Quasar Suceava (membru fondator) şi Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

More Posts - Website

Follow Me:
TwitterFacebookLinkedInGoogle PlusYouTube