GSF87ban01-650 

          Treaba asta cu singurătatea e relativă. Nu suntem singuri când ne naștem (trebuie să fie prezentă cel puțin mama), nici când murim (se găsește vreunul să ne strige în ultima clipă, să ne-ntoarcă din drum și să stingă lumânarea cu un oftat adânc). Chiar și în timpul vieții, pustnici de-am fi și tot am interacționa cu niscaiva lighioane ale pământului. Evident, nevorbitoare, dar, până la proba contrarie, nu neapărat negânditoare.

          În fața foii de hârtie, deasupra tastelor, om fi de capul nostru, însă odată ce-am ales să-mpărtășim opera cu un public mai restrâns sau mai numeros, trebuie să ne asumăm tot ce decurge de-aici: faimă, bani, puhoaie de fani îngrămădiți la autografe, bătături la degete de la dedicații, laude, critici, recenzii negative, răutăți, comentarii pe unde nici cu gândul nu gândești și altele asemenea.

          M-am gândit mult (se vor găsi voci care mă vor contrazice, dar chiar așa e!) înainte de a scrie acest articol, care nu e altceva, veți vedea, decât un îndemn la lectură și la autoanaliză. Celor pregătiți să-mi arunce un Bine că ești tu deșteaptă! le mulțumesc frumos pentru urări și le doresc, la rândul meu, vacanță plăcută. Celorlalți, mai răbdători, ce vor parcurge întreg textul, sper să le fie de folos.

          Cu atât mai mult cu cât am de gând să le recomand o carte ce n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui autor, fie el debutant sau consacrat: Autor de unul singur, de Dănuț Ungureanu.

          Voi începe cu folosirea diacriticelor. E în regulă să scrii cf?, bn, brb, akm, odata, maine sau prescurtarea lui pleclamagazin atunci când folosești mesageria, adresându-te prietenilor. Nu e în regulă să trimiți unei redacții de revistă online, tipărită sau unei edituri un text scris cu tastatura rămasă pe setările limbii engleze, spunându-ți: Frate, textul meu e genial, dacă-i place, să pună și redactorul ăla mâna să-l umple de ș-uri, ț-uri și alte de-alea… Spre surpriza ta, redactorul ăla mai are douăzeci de texte la fel de geniale, trebuie să-și păstreze imaginea creată de-a lungul anilor, adică să dea un răspuns în timp util tuturor celor care i se adresează și, în plus, el își plătește facturile din cu totul altă activitate decât cea de la revistă. Iar ziua lui are tot 24 de ore, ca și a ta. Cum tu scrii de plăcere, așa și el cu corectura sau sfaturile pe texte: tot de-un moft, de-un hobby…

          Dacă ești băiat, gândește-te cum ar fi să stai la masă, la o cafenea, și o tipă trăsnet să se așeze vizavi de tine. Să te-ntrebe privindu-te în ochi: Bună dimineața! E liber? Iar tu, de lene, că așa ești tu când vrei să impresionezi, să-i răspunzi: Buna dimineata! Ea s-ar uita lung, iar tu ai lămuri-o: Stii, eu cand ma grabesc nu folosesc diacritice. Nu sună bine, nu? Să știți că mulți fug de texte fără sedile și accente circumflexe pe post de căciulițe ale literei a cu aceeași viteză cu care ar fugi tânăra de la masa ta. Atât în relația cu juna frumoasă cât și în cea cu redactorul nu vrei să impresionezi neapărat, nu vrei să epatezi, dar ți-ai dori un dialog deschis care să-ți aducă ceva beneficii. E o dovadă de respect pentru tine și interlocutor.

          E posibil să fi trăit pe alte meleaguri sau să fi învățat limba română ca pe una străină, cea maternă fiind total diferită. Nu e o problemă, sunt destule softuri, unele gratuite, ce-ți pot corecta textul, făcându-l să arate ca la carte. Sunt și oameni dispuși să-l adapteze, nu trebuie decât să le accepți ajutorul.

          Există, într-adevăr, niște legende cu textele lui Stephen King: cum arată ele când ajung la editor și cum arată când pleacă spre tipar. Da, dar e ca bancul cu Bill Gates: și el a abandonat școala, dar a lui se numea Harvard, iar unii dintre noi părăsesc liceul agricol. Nu, nu suntem King, nu ne permitem (încă) să dăm foi mâzgălite sau fișiere dezlânate, cu speranța că un necunoscut va scoate din ele un bestseller. Nici King nu și-a permis asta de la bun început.

          Revistele online, editurile, au un Ghid al colaboratorului. Se găsesc acolo informații despre fontul pe care ar trebui să-l folosim înălțimea textului, formatare, etc… Aș recomanda citirea acestui Ghid, nu de alta, dar așa cum vă spuneam, redactorul acela e un om ca noi toți, vede zilnic sumedenie de texte, iar mintea și ochii lui v-ar mulțumi dacă toate ar arăta, măcar la o primă vedere, la fel.

          Ajung, astfel, la cartea de care vorbeam mai devreme. Fără a fi un manual, structurat pe capitole, nu pe lecții, sunt sfaturile unui autor consacrat către confrații săi. Evident, astfel de sugestii am putea primi la cursurile de scriere creativă, dar să presupunem că locuim într-un oraș mic, unde nu se țin astfel de cursuri, sau că din banii de buzunar nu ne permitem să achităm taxa de participare. Faza asta cu banii iar e relativă. Nu știu cum se face, dar pentru un ruj sau o ojă în nuanța verii, o rochiță șic, o versiune nouă a unui joc online, un concert al unei formații de peste hotare, găsim fondurile necesare cât am bate din palme. Sau pentru cărțile cu coperte lucioase, semnate de nume celebre cu rezonanță anglo-saxonă. De-aia zic: investiția propusă e între prețul unui pachet de țigări și cel al unei limonade în club. Limonadă, da? Nu șampanie adusă cu roaba.

          Sunt, oare, autorii români mai prejos? Merită să intri în rândurile lor? Au idei mai slabe, scriu mai prost? Nicidecum, singurul dezavantaj e lipsa unui agent literar, a unei strategii de publicitate, iar dacă el, împreună cu editura, nu reușește să-și facă vizibilă creația, aceasta riscă să rămână pe un raft prăfuit de librărie sau într-un depozit. Se organizează lansări în biblioteci, librării, la târguri de carte, la terase, unde putem savura un suc sau o bere și asculta niște oameni veniți de la zeci de kilometri. Autorul ne sună, ne dă mesaje, ne spune cât de mult ar însemna să-i fim alături.

          Mergem? A, nu… că e ziua cu programare la dentist / coafor / analize / croitoreasă și, oricum, lansarea se va ține și fără noi. Da, se va ține, dar autorul se va simți singur. El și like-urile de pe Facebook, încurajările și inimioarele. Probabil nu ne va spune asta niciodată. Ne leagă atât de multe lucruri, respectă alegerile noastre în ce privește banii, timpul sau încrederea, ar suferi să ne piardă chiar și ca prieten virtual. În plus, are termen de predare la alt roman, căruia îi va organiza o altă lansare… Nu voia decât să fim acolo, să se uite în ochii noștri, să capete încredere. Nu-și dorea vânzări fenomenale dacă nu ne-ar fi convins.

          Cu toate astea știute, e păcat să ne dăm singuri cu stângul în dreptul, sabotându-ne textele numai din motive legate de orgoliu. Gândiți-vă că ați vrut să faceți o bucurie și ați oferit o carte semnată de voi. Între noi fie vorba, jumătate din cei care o primesc o și deschid. N-au plătit nimic pentru ea, numele vostru nu are rezonanța celor la modă… Cam așa și cu volumele cumpărate la lansare. Multe dintre ele se vor odihni cu anii în biblioteci, ținute acolo pentru momentele când veți fi celebri, iar autograful vostru ar avea altă valoare. De aceea, de dragul celor ce primesc cărțile sau le cumpără și le mai și citesc, trebuie să îngrijim povestea, s-o transformăm în darul pe care ne-ar plăcea să-l primim.

          Dar m-am luat cu vorba și am ajuns, de la autori debutanți, la lansări de carte. Ca orice drum lung, acesta începe cu un prim pas. Cel făcut de unul singur, bazat pe o idee. Ideea zero, cum îi spune Dănuț Ungureanu. Cea în jurul căreia trebuie să le țesem pe cele secundare, să construim personajele, intriga, să ne documentăm asupra cadrului ideal pentru plasarea acțiunii. Nu cred că ideea aceea, bulgărașul ce rostogolește tot textul în urma lui, ar trebui repetată la fiecare două-trei rânduri. Cititorul nu vrea să primească totul de-a gata, e bucuros să fie provocat, să tragă, puțin câte puțin, de firul ce-i va dezvălui secretul textului.

          E posibil să nu fim originali, să ni se pară că autorii celebri n-au tratat subiectul tocmai pe gustul nostru. Dacă ne propunem o altă abordare, ar fi indicat să fie una originală, nu un copy/paste cu mici variațiuni. Nu de alta, dar sunt mai mulți cei ce i-au citit pe ei, decât cei ce ne vor citi pe noi. Și ne vor taxa. Scump.

          Ei bine, în capitolul Cuprinsul primim sugestii despre cum ar trebui să creăm lumi credibile, cum să cumpănim dimensiunea, structura textului. Avem mici trucuri de construcție a personajelor, a relațiilor dintre ele, a unor dialoguri firești.

ausdu          Autor de unul singur poate funcționa, însă, optim, împreună cu lectura cărților lui Dănuț Ungureanu, fie ele SF sau urban fantasy. Pentru că, atunci când ni se vorbește despre naturalețea personajului, nu putem să nu ne amintim de haiducul Tănase Vlăsia, de Ziliconda, de Gene Yablonsky sau de vigilantul Luna. Când suntem sfătuiți să aducem literatură în text, nu putem omite nostalgia cu care același haiduc rememora dulcile vremuri ale tinereții și trăgea concluziile unei vieți aventuroase, nici multitudinea de detalii convingătoare ce ne-au ajutat să ne facem o idee despre viața în Ghermana ori rezultatele așteptării.

          În capitolul Încheierea, autorul vorbește despre aspectele preferate de mine: revizia textului, timpul de dospire, lungimea paragrafelor și repetițiile. E normal să nu știm câte caractere / fraze ar trebui să conțină paragraful ideal, însă dacă ni se atrage atenția asupra paragrafelor de două pagini, ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a spune: Așa vreau eu! Ia o carte din bibliotecă, oricare, și privește-o în ansamblul ei. Nu-i așa că nu-ți fug ochii pe o pagină fără alineate?

          E normal să nu vedem conjuncțiile (și, dar, iar), pronumele relative (care, cine), adverbele de loc/timp (unde, când) dar o altă pereche de ochi, în afară de a noastră, nu ne poate fi decât de un real folos.

          O altă problemă e cea a corelării timpurilor verbale. Nu trebuie decât să stabilim dacă povestea noastră e la prezent sau la trecut. Ei bine, atunci trebuie să avem mare grijă cu alegerea timpurilor ce redau succesiunea logică a desfășurării acțiunii. Cititorul vrea să fie transportat în altă lume, fie ea reală sau ficțională, nu vrea să ghicească, să facă un slalom printre întâmplări pentru a le așeza în ordinea firească.

          E în regulă să inventezi cuvinte sau expresii dacă asta ajută la susținerea ideii. Asigură-te că inițiativa ta e originală, nu adaugi doar prefixe sau sufixe unor termeni deja inventați. Știi cum e cu roata și cu apa caldă. Sunt date brevetele pentru ele. Te poți juca cu vorbele limbii române atâta timp cât le stăpânești sensurile, înțelesurile. Nu spune că definițiile din DEX sunt greșite dacă nu ai studiat etimologia unui cuvânt și nu poți demonstra, cu argumente solide, că ai dreptate.

          E posibil să credem că suntem autorii unor texte inedite, geniale, demne de premii naționale și internaționale. Părerea mea e că fiecare își are propriul loc pe tărâmul acesta al literaturii, că e spațiu suficient pentru desfășurarea fiecărui talent. Manuscrisul nostru nu-și va pierde din valoare, nu vom risca furtul unor idei dacă vom apela la prieteni apropiați, autori la rândul lor, pentru o revizie a creației noastre. Eu, slavă Domnului, mă bucur să am astfel de prieteni, cărora le mulțumesc din suflet că-și fac timp pentru mine. Îi asigur, pe această cale, că voi citi oricând cu plăcere și mă voi simți onorată când vor apela la ajutorul meu.

          Poate nu totdeauna părerile sunt cele dorite. A evolua înseamnă să ne detașăm de text, să-l privim cu ochii omului care l-a corectat, adnotat, să fim dispuși să renunțăm la pagini întregi, la personaje fără rost, să reformulăm și să reconstruim.

          Vedem liste cu nominalizări la convenții naționale, poze de la lansări cu confrați de-ai noștri și ne încearcă, poate, un ușor sentiment de invidie. Pot spune cu mâna pe inimă că unii dintre oamenii aceia au lucrat zile sau săptămâni (unii chiar ani) la construcția unei fraze sau a unui paragraf decisiv, au purtat discuții îndelungate cu apropiații lor referitoare la idee, credibilitate, lungimea textului, titlu. S-au simțit, la rândul lor, singuri, au ezitat, au avut nopți nedormite, au fost chinuiți de îndoieli. Dar, pe lângă inspirația de 1% au îndurat transpirația de 99% pentru a crea un text unitar, complex.

          Recunosc: am avut privilegiul ca, la un moment dat, multe din lucrurile surprinse în volumul recomandat să-mi fie adresate de autor în mod direct, pe post de observații la un text semnat de mine. La vremea aceea i-am mulțumit, dar gândindu-mă că vorbele se șterg, se uită, că poate sfaturile urmate mi-au ușurat trecerea de la mediul online la cartea tipărită, consider că adevărata mulțumire ar fi să las aici, la revistă, o recomandare de carte. Știți cum se spune: unii oameni ne intră în viață pentru a ne fi daruri, alții – lecții. Așa e și cu paginile tipărite.

          Mi-am permis să strecor propriile gânduri printre frazele ce se voiau un îndemn la lectura Autorului de unul singur, de Dănuț Ungureanu. Nu e un manual, nu sunt învățături de la care niciun autor nu se poate abate, e o culegere de sfaturi de la un om cu experiență către cei ce-și suflecă mânecile spunându-și: Și eu pot!

 

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook