GSF banner01-650

          Există cărți SF ușurele, de genul celor care ne-au luminat copilăriile, cu care am învățat, unii dintre noi, să citim, cum sunt cele ale lui Joules Verne sau Arthur Conan Doyle, există apoi unele ceva mai grele, dar încă citibile fără un efort conștient, cum ar fi ale lui Isaac Asimov, Philip K. Dick sau Frank Herbert, și mai există apoi cărți care te solicită, ca cititor, atât cât mintea ta poate fi solicitată. În această ultimă categorie, ca să mă refer tot exclusiv la nume foarte cunoscute, l-aș încadra pe William Gibson. Eventual și pe Hannu Rajaniemi. Și tot aici, cu voia dumneavoastră, l-aș încadra și pe Sebastian A. Corn, cu mini-romanul său „Skipper de interzonă”.

skipper-de-interzona          Observați desigur că această clasificare nu este făcută după Hard SF / Soft SF, rigoarea științifică și minuțiozitatea explicațiilor nefiind criteriile avute în vedere. Nu, vorbesc strict de lejeritatea sau dificultatea citirii și înțelegerii acțiunii în sine, a motivațiilor personajelor și, de ce nu, a mecanismelor declanșate de acțiunile acestora.

          Nu cred că greșesc prea mult dacă spun că „Skipper de interzonă” este imposibil de înțeles pe deplin de la prima lectură. Departe de a fi un lucru rău, căci, amintindu-ți în repetate rânduri, pe măsură ce avansezi în lectură, de diferite pasaje citite anterior, în lumina noilor ipostaze descrise îți vei dori să o recitești de la început, construcția foarte alambicată ridică totuși un număr de obstacole în calea unui cititor nu foarte motivat.

          Unul dintre acestea ar fi însăși tema romanului. Nu vei ști, cam până după jumătatea cărții, dacă ai de-a face cu călătorii în timp, cu teleportare, cu metempsihoză sau, pur și simplu, cu telecomandatul unor androizi. Altul ar fi modul lapidar și săltăreț de a povesti al personajului narator, respectiv fluctuația narațiunii de la persoana I la persoana a III-a. Nici definirea conceptului de „Interzonă” nu e prea clar la început, cititorului nefiindu-i clar dacă aceasta e un soi de clădire fizică, un spațiu dintr-o altă dimensiune, o organizație, etc. În fine, nu în ultimul rând, referirile tehnologice, și ele pasagere, aduc un plus de dificultate lecturii. Căci avem concepte precum time blaster, stare secundă, dualitate carlingă – căuș, folosite cu dezinvoltura celui care povestește despre cuie și ciocan.

          Însă dacă reușești să treci peste aceste obstacole, sau dacă, dimpotrivă, ești genul care se bucură de provocări, vei descoperi o carte plină de acțiune explozivă dar și de reflexii profund umane, o carte care analizează deciziile vieții și implicațiile lor, la nivelul individului, respectiv constrângerile politice și implicațiile acestora la nivelul omenirii. Ceea ce reușește cu brio Sebastian A. Corn prin acest roman, în ciuda dimensiunilor sale destul de puțin generoase, este să pună omul, individul, în fața omenirii și să-i urmărească interesele proprii vis a vis de cele mai presus de sine, să-l disece în lupta sa de a înțelege sinergiile care, aparent, îl depășesc, să-l observe în încercarea sa de a se depăși, de a fi propriul său stăpân, într-un mediu foarte limitat.

          Despre scriitură în sine nu am mare lucru de spus, același stil lapidar și concis, fără excese, perfect natural și calm, care-l caracterizează pe experimentatul scriitor Sebastian A. Corn se găsește și aici, un pic nuanțat de personalitatea personajului său narator care, pe lângă abilitățile sale intelectuale care l-au recomandat ca „skipper” – nu vreau să spun mai multe – mai posedă și ceva cunoștințe de arte marțiale, respectiv un trecut mai mult sau mai puțin glorios de boxer Thai. Cât de pitoresc poate fi un asemenea personaj, vă puteți da seama. Ei bine, pot spune doar că e pus în valoare pe deplin.

          Avem în față un roman captivant, plin de mistere care bat chiar spre ocultism, dintr-o perspectivă tehnologică însă, cu frământări profund umane și cu o miză uriașă, pe care detaliile desprinse din lumea politică a diverselor vremuri și din speculația posibilităților istoriilor alternative îl fac deosebit de interesant.

          Iar la sfârșit, când semnificațiile acțiunilor se vor revela treptat, cum spuneam, nu neapărat de la prima lectură, rolul organizației – ce aduce a „Illuminati” – se va clarifica oarecum și el, iar numeroasele bucle și anomali temporare se vor fi calmat, ceea ce va fi rămas va fi o carte care, fără doar și poate, a meritat efortul pe care l-a cerut. Desigur, se putea și ceva mai puțin încurcat, dar acesta este farmecul.

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website