Iată-ne ajunşi şi la numărul 18 al aventurii editoriale numită Gazeta SF.

Cu provocări, împliniri şi realizări mai mult sau mai puţin notabile am reuşit împreună să creăm o pată de culoare interesantă, spun eu, în ficţiunea speculativă românească.

Gazeta SF este dovada faptului că şi fără bani, cu pasiune şi notă de seriozitate se pot face lucruri frumoase. Mă bucur şi vă mulţumesc!

Acuma, revenind la numărul curent, al optsprezece-lea, ştiţi, din editorialul domnişoarei Simona Şerbănescu  că este dedicat doamnelor şi domnişoarelor creatoare de universuri fantastice. Avem plăcerea de a avea între noi pe Tuşa Vero, sau Ana-Veronica Mircea conform coperţii noii cărţi a dumneaei lansată la Bookfest, cu un text premiat în 1993.

Alături de domnişoara Ioana Vişan, avem în acest număr special două tinere talente în condei care au debutat în paginile acestei reviste. Este vorba despre Alexandra Niculae ce ne oferă lucrarea Pielea ta ca păcatul.. şi Cătălina Fometici cu un text care se vrea un aperitiv pentru o nuvelă fantasy, plus o supriză la rubrica de Artă imaginară. Că am ajuns la debut vă spunem că pe la începutul anului Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, în colaborare cu Centrul de Educaţie Nonformală Civitas SolisSocietatea Ştiinţifică Cygnus şi Palatul Copiilor Suceava au organizat un Concurs Judeţean de Proză SF adresat elevilor de liceu interesaţi de ficţiune speculativă, cu imaginaţie bogată şi cu talent literar. Tema concursului a fost Viitorul pierdut. România în context postapocaliptic. De la societatea supratehnologizată, înapoi la natură.

Despre juriu şi câştigători, informaţii puteţi găsi aici. Două tinere finaliste se regăsesc în acest număr la rubrica debut.

Fiind un număr estival, ne-am limitat doar la creaţii literare… şi o trecere sub lupă a povestirilor apărute în lunile mai şi iunie, în revistele Nautilus şi Suspans făcută de Alexandru Ioan Despina.

Vă urăm lectură plăcută şi o vară frumoasă. Noi ne auzim în viitor cu ocazia numărului nouăsprezece 😉 .

George Sauciuc s-a născut pe 1 decembrie 1982 în Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava.

A terminatul liceul în cadrul Colegiului Naţional Nicu Gane – Fălticeni şi a urmat cursurile universitare în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare SuceavaFacultatea de Mecanică, Mecatronică şi Management.

A publicat în volumele Ajută-ţi aproapele. Solidaritate umană în comunităţi de ieri şi azi. Tinerii cercetează istoria. Concursul ISTORIA  MEA – EUSTORY ediţia III, 2003-2004volum îngrijit de Mirela-Luminiţa Murgescu şi Silvana Rachieru, Bucureşti, Editura Dominor, 2005 (cercetare istorică),  în Antologia Zidul de Hârtie, volum îngrijit de Dan Cristian Iordache , Florin Dan Prodan, 2011 (proză mainstream) şi în Gazeta SF. A scris articole în diferite cotidiene şi reviste (Crai NouSuceava pe Net, Mixul de Cultură, Gazeta SF etc.)

Este editor al revistei de artă şi ficţiune speculativă Gazeta SF.

Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi FantasyCenaclul de Literatură şi Artă Tânără Zidul de Hârtie  SuceavaCenaclul Wolf’s Pack – Bucureşti, Clubul SF Cygnus-Quasar Suceava (membru fondator) şi Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

Blog personal: http://sagy.wordpress.com

George Sauciuc

George Sauciuc

S-a născut pe 1 decembrie 1982 în Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava. A terminatul liceul în cadrul Colegiului Naţional Nicu Gane – Fălticeni şi a urmat cursurile universitare în cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava, Facultatea de Mecanică, Mecatronică şi Management. Este membru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy, Cenaclul de Literatură şi Artă Tânără Zidul de Hârtie Suceava, Cenaclul Wolf’s Pack – Bucureşti, Clubul SF Cygnus-Quasar Suceava (membru fondator) şi Clubul de Iniţiativă Literară (membru fondator).

More Posts - Website

Follow Me:
TwitterFacebookLinkedInGoogle PlusYouTube