Un sunet sec, enervant, repetativ. Îl recunoscu aproape imediat şi întinse o mână cu degete şovăielnice către noptiera unde lumina încetă să mai pălpâie. Ar fi putut să-l facă să se oprească cu o singură silabă dar ştia că mişcarea îl ajuta să instaureze trezirea. Un gest reflex, de fiecare dimineată devreme. Ceasul indica un matinal 3 şi 30 de minute.

-Totul este pregătit domnule.
-Deja? E încă devreme.
-Cei de la NordCom nu au vrut să lase detaliile pe ultimul moment.
-Bine.
Îşi privi ceasul. Încâ 29 de minute până la ora 16. Se încadrau perfect în programul iniţial. Se aşeză pe scaun, lângă serviciul de cafea. Un prânz frugal care între timp se răcise şi două ceşti pe fundul căruia mai zăboveau câţiva stropi de lichid. Îşi plimbă privirea prin apartamentul de lux în culori ademenitoare, cu mobilă scumpă. Totul nou. Comfort, relaxare, delăsare…..Surâse în faţa invitaţiei de a se abandona odihnei şi se ridică. Îşi mai turnă o cafea.

Camera cu pereţi albi. Dreptunghiulară. Plicticoasă. Mobilierul nu salva această impresie. Totul era orientat spre funcţionalitate şi economie.
Se ridică încet. Podeaua era rece şi el ocoli papucii comozi, lipăind până pe gresia din bucătărie. Deschise frigiderul şi clipi în faţa luminii puternice. Ignoră resturile mâncării comandate în ajun pe care le pătrase pentru dimineaţă, ştiind totuşi că nu avea să le mănânce. Luă o sticlă de apă şi bău câteva înghiţituri zdravene, reci. Mereu aceeşi imagini: sticle de apă şi suc mai mult sau mai puţin pline, îngrămădite pe rafturi, cutii cu semi-preparate…..Se strâmbă şi închise uşa. Porni spre baie. Se opri în dreptul dormitorului şi privi absent cele două noptiere, cele două pahare cu apă dintre care unul era gol pe jumătate…..Pe un scaun aştepta uniforma gri-verzui de zi cu zi, curată dar uzată.

Costumul îl aştepta pe umeraş, periat şi călcat exemplar. Gri-lucios, cu nasturi discreţi şi revere cusute manual într-un model complicat, modern. Pantofii negri fuseseră şi ei lustruiţi şi persoana care se ocupase de asta aranjase şi şireturile astfel încât să fie egale. Nu s-ar fi mirat dacă cineva l-ar fi ajutat şi să-l îmbrace doar că asta l-ar fi deranjat. Se obijnuise însă cu ritmul ăsta de viaţă în care întodeauna detaliile erau puse la punct de altcineva. Timpul său era mult prea preţios pentru a-l irosi cu fleacuri de genul ăsta. Începu să se îmbrace cu mişcări grăbite. Încheie nasturii de la cămaşă şi apoi butonii de aur personalizaţi. Îi luă dintr-o cutie micuţa, cu două sertare. Două perechi. Identice. Mereu îi folosea pe cei din sertarul de sus dar de data asta fu tentat să îi schimbe. Ezitarea trecu iar el începu să lucreze la nodul cravatei.

Îşi privi chipul tras, tivit de o barbă de două zile. Cearcăne sub ochii albaştri. Slăbise şi asta îi evidenţia şi mai mult nasul mare, coroiat deasupra buzelor subţiri. Trebuia să facă ceva cu părul blonziu dezordonat, se tot ţinea să se tundă de câteva zile dar nu avusese timp. De fapt, nu avusese chef, la sfârşitul programului tot ce-şi dorea era să se prăbuşească în fotoliu în faţa televizorului pentru câteva minute de lâncezeală. Apucă aparatul de ras din stânga zâmbind către cel din dreapta, nefolosit, aşezat lângă o periuţă de dinţi încă în ţipla protectoare. Începu să se radă cu gesturi mecanice urmând căi de mult deprinse.

Zâmbi mulţumit către reflexia din oglindă. Costumul de comandă arăta ca turnat pe el. Masajul excelent şi somnul bun din seara precedentă îl puseseră pe picioare şi înlăturaseră cearcănele de sub ochii albaştri-profunzi. Slăbise şi asta îi evidenţia şi mai mult nasul mare, coroiat deasupra buzelor subţiri dar efectul era unul pozitiv ţinând cont de faptul că tunsoarea cu cărare pe mijloc îi avantaja trăsăturile ascuţite.
Deschise caseta şi alese ca de obicei brăţara din stânga, cea din dreapta era la fel de nouă ca în ziua în care o cumpărase. Ceasul argintiu asortat….unul dintre cele două din set, cel din stânga……Oricât s-ar fi chinuit, între cele două exista o diferenţă de un minut. Asta îl fascinase tot timpul. Mereu un minut între el şi…..Zâmbi.

Se aşeză pe pat ca să-şi încheie şireturile. În spatele lui, pe noptiera din stânga, ceasul său arată un târziu 4 şi cinci minute. Cel din drepta era cu un minut înainte.

16:06. Era timpul să iasă. Asistentul său îl aştepta la uşa cu servieta ce conţinea documentaţia. Totul fusese pregătit în detaliu de o echipă pe care învăţase să se bazeze.
-Maşina?
-E deja jos. Au avut nişte probleme tehnice de dimineaţă cu Fordul aşa că agenţia ne-a trimis un Lincoln. Am considerat că nu e nici-o problemă, totuşi, dacă doriţi, putem cere o modificare.
-Nu, e în regulă.
-Bine domnule Mancina.

Vârî în buzunar plăcuţa de identificare pe care cineva de la personal lipise lipsit de îndemânare numele Mancina. Motoscuterul duduia uşor sub el în timp ce-şi fixa casca de protecţie. Lăsă vizorul care se acoperi instantaneu de pelicula lucioasă a afişajului de siguranţă şi acţiona uşa garajului din telecomanda fixată pe bord.
Ploua molcom. Cerul negru cernea o sită sclipitoare de picături care acoperiseră strada. Trebuia să fie atent. Din fericire, puţini erau cei care-şi părăseau paturile la o oră atât de matinală. Şi era mulţumit de tăcerea oraşului, singur se simţea în siguranţă.

Grădina aducea mai degrabă cu o pădure virgină prin care se strecura şerpuitor drumul pavat, îndemnând practic trecătorii să încetinească şi să se bucure de peisaj. Totuşi Karl, şoferul, acceleră pentru prima parte din drum iar el avu senzaţia că se mişcă printr-un zid compact de verdeaţă. Se simţi obosit dintr-o dată dar şi satisfăcut interior. Şi-şi regăsi liniştea pe care altminteri doar ploaia i-o putea oferi. Ploaia şi singurătatea…..
Karl încetini. Clădirea greoaie părea atât de puţin potrivită aici.

Se lăsă învăluit de perdeaua lichidă. Fină, răcoroasă. Luminile se estompau în spatele stropilor iar el îşi imagină prezenţa drept o comparaţie cu o ambarcaţiune care tulbură cu siajul valurile liniştite ale unui lac. Dintr-o dată se proiectă deasupra sa şi se urmări cu plăcere cum străbate strada pustie. Urma parcul central aşa că-şi permise un zâmbet nostalgic pentru toate bucuriile mărunte pe care viaţa i le oferise.

-Domnule Mancina, vă rog să ma însoţiţi.
Asistentul său se poziţionase în dreapta sa. Reprezentantul NordCom se înclină politicos şi zâmbi. El surâse înapoi dar ochii săi fugeau pe urmele unui fluture cu aripi mari, albastre, care dansa deasupra lor. Mişcări perfect sincronizate, uimitoare. Frumuseţe pură.

Bariera lăsată nu-l întristă. Parcul era după următoarea turnantă. Vegetaţie proaspătă, mirosuri fine, poate şi ceva sunete de păsări deşi era încă devreme. Undeva în faţa sa cerul se golise de nori şi putea vedea stelele. Printre constanţa lor zări şi o altă lumină, una pâlpâitoare. Clipea ritmat, în ton parcă cu armonia din jur deşi era un obiect impur. Uman.

Nu înţelese expresia de pe chipul asistentului său. Dar auzise clar pocnitura seacă. Rea. Şi apoi un fâlfâit de aripi urmat de un cor asurzitor de sunete….. Se clătină şi imaginea fluturelui se tulbură. Căzu în genunchi şi zări ca prin vis picioarele asistentului său mişcându-se grăbite spre el. Asistenul îl întinse pe spate, îi văzu groaza de pe chip şi buzele mişcându-se. Haotic. Neclar.

Motoscuterul ţâşni zgomotos. Cu ochii căutând sclipirea ce dispăruse dincolo de nori, simţi mişcarea. O lumină puternică, orbitoare. Se întoarse repede, cel puţin aşa credea, dar ochii săi înregistrau detaliile cu încetinitorul. Ceva solid, negru se desprinse din lumină şi preţ de o miime de secundă totul se disipă în jurul lui. Aerul îi fu smuls cu brutalitate din piept. În mod cert îşi mişca mâinile iar aerul îi fu smuls cu brutalitate din piept. Sezaţia era una de planare dar avu certitudinea aterizării. O scânteiere de durere după care nimic. Doar întuneric total, lipsit de sunete.

Fluturele ateriză în dreapta sa, foarte aproape de degetele pe care şi le putea mişca cu mare greutate. Acum percepea zgomotele celor din jur ca pe un bâzâit monoton. O senzaţie de disconfort ce dispăru atunci când fluturele îi ateriză pe deget. În urmă rămase senzaţia unei pierderi…..

Îşi dădu casca jos. Uşor. Gândea clar, suficient de clar încât să realizeze că fusese implicat într-un accident. Motoscuterul său era strivit, auto-trenul mecanizat era într-un şanţ. Probabil pilotul automat reacţionase târziu.
Ceva umed i se scurse pe bărbie. Duse mâna şi-şi privi degetele pătate cu purpuriu. Privirea i se tulbură, ceva nu era totuşi în regulă. O senzaţie de pierdere. Simţi cum alunecă din nou pe spate. Lumina dispăru.

Alexandru Neagu s-a nascut la 24 noiembrie 1980 in Bucuresti. Este absolvent al Facultatii de Relatii Internationale si Studii Europene din Bucuresti, lucreaza in domeniul traducerilor, este pasionat de istorie, geopolitica si science fiction si este membru al AtelierKult. In prezent participa la proiectul Resboiu in calitate de redactor.

Alexandru Neagu

Alexandru Neagu

S-a născut la 24 noiembrie 1980 în București. Este absolvent al Facultății de Relații Internationale și Studii Europene din București, lucrează în domeniul traducerilor, este pasionat de istorie, geopolitica si science fiction. Este membru al AtelierKult. În prezent participa la proiectul Resboiu în calitate de redactor.

More Posts - Website