GSF 73 banner1-650

          2016, editura Crux, 482 pag., ISBN 978-973-98394-8-8

         

          Atât din postura de cititor, cât și din cea de scriitor, știu care sunt avantajele și riscurile continuării unei cărți care a plăcut. Printre avantaje se numără acela că, deja, gheața a fost spartă. Cititorul e acolo, în atmosferă, deschis la ideile autorului care nu mai trebuie să-l convingă din primele zeci de pagină dacă merită sau nu să-și piardă timpul cu volumul.

          Există, însă, și riscuri. Un volum bun naște așteptări. Cititorul vrea ca noua carte să fie cel puțin la nivelul celei dintâi. Din păcate, am la îndemână mult mai multe exemple de continuări care m-au dezamăgit, decât dintre cele la care am fost entuziasmat. Totuși, trebuie să recunosc că, în majoritatea cazurilor întâlnite de mine, volumul al doilea încă se ridica la înălțimea așteptărilor. Problemele mari apăreau cam de la al treilea încolo.

460 pagini          După o pauză destul de lungă, Ana-Maria Negrilă a revenit în forță cu Regatul sufletelor pierdute, prima carte dintr-o trilogie pe care cel mai simplu ar fi s-o încadrez la space opera, dar i-aș face un mare deserviciu lăsând-o doar acolo. Pentru că talentul demonstrat de autoare pe tărâmul cyberpunkului se regăsește și aici – dar cu o abordare aparte. Lumile virtuale se combină cu biotehnologia, așa încât ajungem să avem personalități virtuale ce se întrupează, luând în stăpânire corpurile altora.

          Primul volum al seriei trata cursa nebună dusă între națiunile unei planete populate cu urmașii unor coloniști spațiali, Galene, pentru a pune mâna pe nava aflată pe orbită. Scopul este de a pleca mai departe, în spațiu, și de a găsi o navă a altor coloniști, una a cărei tehnologie e capabilă să deschidă cu adevărat poarta către univers, reunind omenirea împrăștiată în spațiu.

          De aici începe acțiunea celui de-al doilea volum, Ascensiunea stelară. Sunt mai multe aspecte interesante în carte. În primul rând, conducătorii expediției sunt versiuni ale echipajului original al navei. Unele dintre problemele din trecut reînvie, în timp ce altele mocnesc, fără a fi conștientizare de protagoniști decât când e prea târziu. Nimeni nu știe în cine se poate încrede cu adevărat, cine l-a trădat atunci, demult, și o poate face din nou. În plus, la bord se află acum agenții capabili să treacă dintr-un trup în altul, scăpând forțelor de ordine – ajutați atât de tehnica lor deosebită, cât și de un copac special, aflat la bord.

          Nu în ultimul rând, este interesantă societatea descoperită pe noua planetă, Cardeea, cu obiceiurile ei aparte. Căci, deși s-au desprins din aceeași civilizație, strămoșii localnicilor și ai celor veniți de pe Galene au trecut prin evenimente diferite, date de specificul planetelor pe care au fost nevoite să se adapteze, generație după generație. Pe alocuri, par că ar putea colabora. Alteori, impresia este că cei veniți de departe au un avantaj tehnologic, posibil decisiv. Totuși, civilizația Cardeei are câteva atuuri ascunse în mânecă, datorate tocmai aparentului său primitivism.

          Ce fascinează la Ana-Maria Negrilă sunt personajele și relațiile dintre ele. Binele și răul sunt anulate încă de la început, iar cititorului îi este lăsată mână liberă să decidă cine acționează moral și cine nu. Autoarea are grijă doar ca personajele să fie puse, pe rând, în lumină pozitivă și negativă, la fel ca în viață. Și, tot astfel, să justifice un gest aparent urât, sau să arate interesele ascunse ale unui comportament frumos. Relațiile dintre personaje sunt, și ele, frumos trasate: Xeno și familia lui – elemente cheie ale evenimentelor de pe Cardeea, agenții, echipajul navei spațiale. Și, firește, interacțiunile între aceste trei grupuri.

          Din păcate, tocmai punctul forte conține, după mine, și unul dintre minusurile acestui roman. Pe de o parte, unii dintre protagoniștii primului volum nu mai apar. Ținând cont de poziția lor cheie în intriga Regatului sufletelor pierdute, bănuiesc că-și vor face apariția în a treia carte. Dar am fost suficient de traumatizat de Festinul ciorilor a lui Martin încât să nu mai gust acest gen de abordare. Chiar dacă relatarea în paralel a unor acțiuni ce nu aveau să să întâlnească deloc în acest roman ar fi dat impresia de carte-punte-de-legătură între primul și ultimul volum al trilogiei, aș fi preferat-o alegerii făcute de autoare.

          Tot legat de personaje, o problemă apare tocmai din unicitatea agenților, cu abilitatea de a se transfera dintr-un corp în altul și cu interesanta lor filosofie despre um și anh. Am avut problema și în primul volum, am întâmpinat-o și acum – uneori nu mai știam cine este cine. Aici, însă, nu aș pune vina în cârca scriitorului. Este foarte posibil ca problema să fie la mine, să se bazeze pe incapacitatea mea de a opera cu anumite lucruri. Pe de altă parte, cum cartea este una ”grea” – în sensul că e genul de lectură asupra căreia trebuie să te concentrezi 100%, timp de aproape 500 de pagini, riscând altfel să pierzi firul – capacitatea de a urmări toate acele schimbări de personalitate (la care se adaugă cea a versiunilor noi și vechi ale echipajului navei) scade vertiginos.

          Una peste alta, însă, Ascensiunea stelară este un roman bun, solid, o continuare reușită a Regatului sufletelor pierdute. Ana-Maria Negrilă construiește o trilogie complexă, închegată, căreia îi deschide perspective foarte ofertante pentru ultimul volum. Unul în care îmi doresc să se adune laolaltă toate firele narative și personajele din ambele volume.

          

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts