GSF 75 banner01-650

          Jano, visătorul, visa cu ochii deschişi, fuma ţigară după ţigară şi cerceta din când în când Strada Cosmos de la înălţimea butoiului de tablă pe care se aciuase, strada era plină de femei frumoase, de revoluții, de comercianți, de iubiri nebune si de secrete si utopii de toate felurile, din capătul ei se zăreau cincizeci de constelaţii majore, era un tip, Zi-mi Un Banc, care râdea, mereu, de unul singur şic are alerga de colo-colo aducând informaţii despre un război de câteva zile consumat în cealaltă parte a lumii sau despre savantul care locuia în colţul străzii şi care inventase un mod de a respira economicos.

          Jano îmi povestea visele, fără s-o ştie, gândurile lui, azvârlite prin spaţiul cosmic de câmpul gravitaţional, era de-a dreptul trist, un doctor, care şi vara purta bască, îi prescrise un soi de prafuri împotriva melancoliei blegoase, doctorul se lăudase tuturor că tocmai trecuse prin zid, dar nu înainte de-a izola, mental, un gol drept în mijlocul zidului, Zi-mi Un Banc afirmă că asta nu putea să fie decât o minciună sfruntată şi se burzului pe nu ştiu care hăbăuc care încercare să-i demonstreze că Pământul e lenticular, Campari-cel-cu-mulţi-ochi turna şi el gaz peste foc spunând ca văzut, cu doar două seri în urmă, cum evolua pe deasupra străzii o navă extraterestră …

          Şeful de post, un parşiv şi jumătate, care-i făcea o curte nebună Luizei-inimă-rea, îl băga de fiecare dată la zdup pe bietul Campari-cel-cu-mulţi-ochi sub acuzaţia de a fi falsificat bani.

          Mai mulţi martori oculari întăriră cele spuse de Campari-cel-cu-mulţi-ochi, nava extraterestră, conform relatărilor lor, altminteri tare spumoase, îşi continuase evoluţia către un spaţiu paralel făcându-se nevăzută în grădina profesorului Balthazar care ştia câte-n lună şi-n stele.

          Chiar dacă ploua, Jano nu se mişca de pe butoiul său, şi astfel deveni un pictor de duzină, cea mai controversată personalitate a săptămânii, datorită unor picturi cinetice care aveau în prim plan figura lui Jano pe care picăturile de ploaie o descompuneau după cele trei axe de coordonate, se adunaseră o mulţime de reporteri iar Jano fugise imediat, singura dată de altfel când se desprinse de butoiul său despre care avea plăcerea să spună că era un veritabil început de lume. Zi-mi Un Banc se prăpădea de râs şi zicea, aşa, la mişto, că Jano ar fi un filozof fără pereche aflat în căutarea Absolutului, s-au mai văzut din ăştia, riposta vehement Cico Dă-mi Un Leu, ăsta era singurul dintre toţi cei care locuiau pe stradă care-l avea la mână pe şeful de post, o chestie murdară în legătură cu „afacerea ghetelor cu emiţătoare”, Cico Dă-mi Un Leu era şi el un pungaş, făcea bişniţă cu bilete de cinema şi cu tuburi catodice şi dădea toţi banii unei bătrâne, într-o zi i se întâmplă să găsească în podul casei o maşinărie care făcea poezii şi unii au spus c-o făcea chiar mai bine decât marii poeţi ai zilei. Ei însă nu ştiau nimic despre asta aşa că toată lumea era fericită şi mulţumită.

          Apoi profesorul Balthazar emise o ipoteză despre  deviaţiile câmpului magnetic şi influenţa lor asupra organismului şi începu să poarte, în mod ostentativ, o cască miraculoasă fabricată la Amsterdam care, chipurile, l-ar fi ferit de efectele necunoscute ale schimbării polilor magnetici, Zi-mi Un Banc se ţinea toată ziua după profesorul Balthazar vrând să-l descoase, şeful de post îi urmărea atent, dintr-un automobil mascat, îşi neglija iubita şeful de post, astfel că biata femeie fugi, în cele din urmă, cu un pianist, pianistul avea zece degete la fiecare mână şi era urmărit de serviciile secrete pentru că tocmai o ştersese dintr-un laborator Intrarea interzisă.

          Jano încercă să-l combată pe profesorul Balthazar, deviaţiile câmpului magnetic nu sunt periculoase, spunea el zâmbind enigmatic, Campari-cel-cu-mulţi-ochi desenă pe asfalt, cu cretă, silueta navei extraterestre, toată lumea se ferea de locul acela pentru că se zvonise că-i de fapt o ruptură a spaţiului.

          Apoi, pe baza unui denunţ, fu demolată, bucată cu bucată, casa lui Alfa Graz, acuzat că ar deţine fiinţe extraterestre într-un borcan dar nu se descoperi mare lucru şi, dat în judecată pentru abuz, şeful de post fu nevoit să reconstruiască, din temelii, întreaga casă, vreme de două zile blestemă anonimele şi rolul lor devastator în Istorie, ratând, puţin timp după aceea, o căsnicie liniştită pentru că admiratoarea care-l căutase la telefon uitase să-i lase şi adresa sa.

          Într-o dimineaţă de vineri fu dezvelită statuia Călătorului Stelar, la picioarele lui oameni necunoscuţi puseră o mulţime de flori pe care, parşivul  de Cico Dă-mi Un Leu le valorifică vânzându-le la suprapreţ căci tocmai sosise anotimpul îndrăgostiţilor. Apoi cineva fură statuia Călătorului Stelar dar acesta constitui un eveniment minor în noianul de întâmplări care urmară construirii rampei cosmice.

          Cei de la ASTRO, compania de construcţii siderale, nu erau deloc vorbăreţi, veniră într-o dimineaţă cu un laborator mobil, înconjurară un teren viran cu sârmă ghimpată, instalară tot felul de agregate şi, timp de o vară întreagă, lansară o sumedenie de sateliţi. Interesat de activitatea lor atât de atrăgătoare, Jano se împrieteni cu ei, refăcu integrala GO şi ajunse, pe neaşteptate, la un adevăr care-l ajută să traverseze fără dificultăţi vârsta ambiguităţilor.

          Spre toamnă, Zi-mi Un Banc se însură şi aceasta înseamnă pentru multă lume sfârşitul unei epoci, Strada Cosmos deveni pustie, Campari-cel-cu-mulţi-ochi se strădui să nu mai observe vreo altă navă extraterestră, aflat, mereu, la o sută de metri în spatele lui, şeful de post îi făcu o mie şi una de fotografii, la prânz mânca într-un bistro o supă caldă gândindu-se cu plăcere la apropiata sa avansare, cuprins de nelinişte profesorul Balthazar făcu un memoriu despre lipsa de simţ cosmic a şefului de post şi se alese cu o zi de arest pentru inducerea în eroare a vârfului ierarhic din poliţie.

          Dar lucrul cel mai terifiant, cel mai misterios, cel mai fascinant se afla acolo, pe stradă, înconjurat de sârmă ghimpată, părăsit, aproape dărăpănat, Jano se strădui să găsească o soluţie pentru folosirea rampei cosmice în beneficiul prietenilor săi, consultat, Cico Dă-mi Un Leu îşi dovedi incompetenţa, căzu în dizgraţie şi se angajă salvator la un ştrand, o muncă plină de răspundere şi de satisfacţii aşa cum îşi dorise toată viaţa.

          Rampa cosmică dădu bătăi de cap multora, Jano îi atrase într-o nemaipomenită furtună a creierelor, un comerciant de pe Marte se interesă dacă nu cumva ar fi de vânzare, dar Eliza-avem-confecţii-de-bună-calitate îl contră înaintând forurilor în drept un document extraordinar privind dedesubturile unei rapide expansiuni comerciale a unor firme marţiene, primi câştig de cauză şi dădu o petrecere cu claponi rozalii şi cu multă şampanie, Jano uimi lumea cu o formulă sintetică a Adevărului, cunoscu la petrece o dansatoare-din-buric pe care o iubi platonic vreme de trei zile şi trei nopţi, alis-cel-blând nimeri din greşeală sub o ploaie de meteoriţi-purtători-de-informaţii-din-Tau-Ceti şi căpătă însuşiri miraculoase putându-se transforma la orice oră din zi şi din noapte într-o cheie-biologic-energetică numai bună să fie descifrat codul genetic al Universului, şeful de post îl urmări o vreme dar, plictisindu-se, îl arestă pe Scipio-iluzionistul-de-pe-Titan pentru că demonstrase public împotriva zborurilor cosmice de orice natură ar fi fost ele.

          În mare taină, într-o noapte, Alfa Graz îşi trimise-n spaţiu oaspeţii extratereştri cu ajutorul rampei în zona căreia se manifestau diverse fenomene electromagnetice, Jano coborî în cele din urmă de pe butoiul său şi se prezentă la faţa locului, plin de interes, cu gând să facă vreo câteva investigaţii, se adunară o mulţime de curioşi gata, gata s-o şteargă pe Marte, pe Venus sau pe Jupiter, un derbedeu unul Alchimor, vându nişte bilete de călătorie, biletele erau jumătate roşii, jumătate albastre, luat la refec, Alfa Graz refuză să dea vreo informaţie, se zvoni că se vor face călătorii de agrement pe satelitul nostru artificial-natural, Luna, pentru Campari-cel-cu-mulţi-ochi organizându-se o chetă pentru că toată lumea ştia că, de mic copil, el îşi dorise nespus de mult să hălăduiască de-a lungul şi de-a latul Lunii să-şi caute puşca cu aer comprimat pe care mama lui vitregă, chipurile, i-o aruncase, la vârsta de cinci ani, tocmai în …

          Nu se ştie cum, Jano reuşi să folosească rampa cosmică dispărând vreo câteva zile apoi reapăru mai vesel ca oricând deţinând secrete uluitoare, făcându-i ochi dulci, Eliza-avem-confecţii-de-bună-calitate se interesă de starea comerţului în noua lume, de evoluţia modei şi de preferinţele bărbaţilor, Zi-mi Un Banc se schimbase între timp, trecu într-o zi pe strada Cosmos, împreună cu soţia sa, Toni-toneta le servi câte o îngheţată cu fistic şi încercă să le vorbească despre motorul pe care-l construia într-o magazie părăsită, motorul era o nebunie, avea doar mărimea unei mingi de ping-pong. Într-o zi de joi, pompierul Benedict se luptă cu furnicile Gao care tocmai traversau o perioadă critică a civilizaţiei lor,s e spunea c-ar fi fost în stare să cumpere cele mai înalte tehnologii dar, din nefericire, Toni-cu-toneta nu se afla pe fază, lui Campari-cel-cu-mulţi-ochi îi căzu un dinte din faţă şi el puse acest lucru pe seama poluării, apoi, din întâmplare, descoperi cu binoclul său o gaură neagră drept în cer, sună la Ministerul de Război şi le propuse ca toate deşeurile radioactive să fie deversate în ea. Cei de la minister, suspicioşi, fiind şi nemaipomenit de geloşi, îl anchetară pe nefericitul astronom amator asupra unei posibile activităţi de spionaj în domeniul nuclear, o confuzie regretabilă, desigur, aprecie Jano în timp ce încerca să-l bată la table pe Olinic-două-zaruri, într-un târziu, de-abia, înţelese Jano că Olinic-două-zaruri era proiecţia propriului său eu şi i se întâmplase asta pentru că juca table în faţa unei oglinzi aduse tocmai de pe Venus.

          Pentru mult aşteptata călătorie prin Univers se pregătiră cu toţii, împodobiră strada Cosmos cu ghirlande şi aruncară cu bombe de hârtie în trecătorii-cască-gură, în ziua cu pricina se îngrămădiră pe rampă, aşteptând, cu emoţie, ca ciudate fenomene magnetice să le poarte matricea energetică prin cele mai nebănuite lumi siderale. Dispărură unul câte unul şi doar arţarii şi plopii şi teii rămaseră să foşnească a vară de-a lungul străzii.

          Zi-mi Un Banc trecu pe-acolo de câteva ori, braţ la braţ cu soţia sa dar negăsind pe nimeni se hotărî să emigreze, căzu dintr-odată toamna, maşina şefului de post rugini în garaj într-o singură noapte, e un semn sigur al bătrâneţii îşi spuse şeful de post plin de amărăciune, îşi pierdea mai tot timpul zgâindu-se la televizor, cochetă prin tele-satelit cu o tipesă răpitoare, care locuia tocmai pe Saturn şi în cele din urmă şefii lui îl concediară luându-i insigna, pistolul şi pantofii cu scârţ.

          În tot acest timp, proiecţia lui Jano, Olinic-două-zaruri, enunţă o nouă teorie a probabilităţilor care includea şi apariţia materiei vii, scrise un eseu despre Lumea Viitorului şi infirmă o ştire guvernamentală potrivit căreia o cometă ar fi trebuit să lovească Pământul în plin.

          Într-o seară ploioasă câmpurile magnetice ale rampei cosmice deformară spaţiul din jur, îl curbară atât de mult încât acoperişurile caselor atinseră rigola, Jano şi ceilalţi se rostogoliră în prezentul imediat gata, gata să povestească nemaiauzite  întâmplări din constelaţia Racilor Vineţii, sticlele de şampanie pocniră,se aprinseră lampioane şi zurbagii de pe Strada Cosmos se puseră pe flecărit, uite-i, nebunii, încă mai stau de vorbă, o stranie forţă din Universul 2356 U i-a făcut nemuritori, nu le mai tace gura în timp ce eu, Olinic-două-zaruri, mă străduiesc să vă povestesc toate aceste întâmplări în ordinea lor firească.

          

Ovidiu Bufnila

Ovidiu Bufnila

Ovidiu Bufnilă este un scriitor de ficţiuni magice pe care adeseori le pune în practică fiind Iniţiat în Magia Imaginii din vremuri imemoriabile, chiar inainte anul straniu 1957 cand a luat cumva o formă umană. Publica de mai bine de un sfert de secol in mai toate publicatiile de hartie din Romania de la reviste literare ochioase gen Luceafărul sau România Literara la fanzine SF sau reviste de SF gen Nautilius, ed.Nemira sau Anticipaţia şi Jurnalul SF. A scris o mulţime de ficţiuni de toate felurile de la povestiri suprarealiste la ficţiuni SF construind o lume magice în care sensurile şi personajele sunt interschimbabile într-o manieră ameţitoare. Este publicat digital din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie în Brazilia şi Australia, din Olanda şi Danemarca în Italia şi Argentina. De-a lungul a peste un sfert de secol de căutări magice în corporalitatea ficţională a universului plin de universuri, Ovidiu Bufnilă a fost onorat cu o mulţime de premii pentru eseistică magică şi pentru ficţiuni absurde dar pline de omenesc. A fost premiat de reviste din USA, a fost premiat pentru forţa lui decodificatoare la Concursul Internaţional de Decriptare, Marea Britanie, 2003 şi pentru eseistică asupra conflictului modern de cititori-navigatori din USA. Publică şi pe hârtie în USA şi India dar se orientează plin de curaj către lumea mirifică a revistelor virtuale. Romanele sale: JAZZONIA şi CRUCIADA LUI MOREAGARIN s-au bucurat de premii şi aprecieri unanime. Întreaga lui opera ficţională are Mari Chei de Cod de la VĂLURIRE la CÂMPURI MAGNETICE, acesta fiind şi titlul unui roman straniu publicat la editura Liternet: www.liternet.ro. Ovidiu Bufnilă a fost adoptat rapid de revistele din lumea largă, editorii de la Kvala considerându-l un soi de Joyce în timp ce editorii de la DoubleDarePress cred că Bufnilă ar fi un Hraval român. Dincolo de aceste opinii care pot fi reale sau nu, stă o operă ficţională neostoită de lâncezeală, insurgentă, stranie şi plină de dragoste.

More Posts