Redactor sef: Alexandru LAMBA
Redactor sef-adj.: Alexandru Ioan DESPINA
Redactia: Marcel GHERMAN, Teodora MATEI, Bogdan S. POPESCU, Sorin Catalin TRASCU
Contributii grafice: John DOBRO
Editor / Director: George SAUCIUC
Posts tagged "editorial"

2017, o retrospectivă

          Prin tradiție, editorialul din decembrie este cel în care aruncăm o privire retrospectivă asupra anului care stă să se încheie și punem în balanță lucrurile bune și lucrurile rele, ce-am câștigat, ce-am pierdut și ce mai avem, din perspectiva sffh-ului românesc. Nu-mi propun să emit judecăți de valoare, nu-mi propun...

Extremismul, copilul rebel al corectitudinii politice

          Enunțat ca atare în fizică, principiul acțiunii și reacțiunii pare să funcționeze foarte bine în științele sociale. Exemplificator, aș putea spune. Astfel, cu cât este pusă mai multă energie în tabuizarea unor idei, cu cât mai mult efort e investit în interzicerea unor anumite manifestări sociale, cu atât mai tentante și ofertante ele devin....

Se întâmplă și lucruri bune. Să le ajutăm să se întâmple!

          Tocmai s-a încheiat o perioadă foarte activă pentru SF-ul românesc. Am avut parte în luna septembrie 2017 de nu mai puțin de trei evenimente, fiecare unic într-un anumit fel, dar toate plăcute ca atmosferă. Primul a fost RomCon-ul de la Râmnicu Vâlcea, eveniment de familie organizat an de an, mereu în alt oraș. Despre...

Încă un RomCon, încă o experiență

          A mai trecut un RomCon. Cu bune și cu rele, convenția naționala merge mai departe, oferindu-ne nouă, pasionaților de SF&F, un prilej de a ne întâlni și de a discuta despre ce ne place. Nici anul acesta nu putem consemna o prezență record, deși parcă puțin mai generoasă decât cea...

Omul de dincolo de caseta de text

          „Argumentele dumneavoastră mi-au arătat problema dintr-o perspectivă pe care o ignorasem până acum, aveți dreptate!”. Sau: „Felul în care priviți problema este unul inedit pentru mine, voi reflecta.” Iată replici pe care nu le vei întâlni niciodată în discuțiile contradictorii din mediul online. Indiferent care ar fi subiectul, în momentul în care o dezbatere...

Despre luceferi, bucuria scrisului și faimă

                    Au fost „bădița Mihai” și „bădița Ion” cu mult timp înainte de a deveni „Luceafărul poeziei românești” și „cel mai mare povestitor al neamului”. Eminescu și Creangă s-au cunoscut prin 1874, pe vremea când primul era revizor școlar în Iași, iar celălalt – dascăl în Păcurari. Probabil că multe...

Am scris o carte. Așa, și?

          În ceea ce privește viața cărților pe plaiurile mioritice, am reușit să contorizez mai multe tipuri de evenimente. Există publicarea discretă, lansarea, promovarea, târgurile de carte, festivalurile și East European Comic Con. Teoretic, cel din urmă ar intra la categoria festivalurilor, dar experiența avută mă determină să-l plasez separat. Cam ca în cazul anecdotei...

Operele esențiale și lecturile școlare

          Dacă vom face un exercițiu de cercetare și vom studia programa școlară pentru liceu și școala generală, vom observa că în planul de lecturi obligatorii sau suplimentare nu există nicio carte de SF sau Fantasy românească. Mai salvează genul nuvelele eterne „La țigănci” de Mircea Eliade și „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu, dar în...

Arta dezbaterii, dezbaterea în artă

            O controversă actuală, iscată din mai multe surse pe care nu vreau să le amintesc, nu pentru că n-ar fi demne de a fi amintite ci pur și simplu pentru că nu vreau să intru în mod direct în dispută ci doar să analizez un concept, are ca motor întrebarea: „Oricine are dreptul...

Mici motive de bucurie

          Aș vrea să folosesc spațiul acestui editorial pentru a vă mulțumi tuturor, dumneavoastră, celor care continuați să citiți, și dumneavoastră, celor care continuați să ne scrieți. Mă bucură mult să observ că primim proze de la persoane care nu ne-au mai trimis până acum, dar și de la veterani. Mă...

Nu vă pierdeți speranța!

          Dacă un copac cade, dar nimeni nu e prin preajmă, face el vreun pic de gălăgie? Iată o dilemă care, departe de a fi o necunoscută fizică reală, ridică problema filosofică a existenței lumii dincolo de percepția noastră. Plecând de la ea, aș avea și eu o dilemă pe care vrea să v-o prezint:...

Teoria conspirației și energia gratuită

            Prin tradiție, editorialul lunii ianuarie ar trebui să fie cel în care facem retrospective, bilanțuri și alte socoteli, având ca bază de calcul anul care tocmai s-a încheiat. Deși tentația e mare, nu voi respecta această tradiție și de data aceasta. Pentru simplul fapt că mi se pare cumva ridicol să ne tot...