GSF52 banner-650

          În cadrul unui interviu televizat acordat în anii şaptezeci, cunoscutul scriitor de science-fiction John Brunner a făcut o observaţie extrem de interesantă: „Dintotdeauna, oamenii au fost fascinaţi de trecut şi preocupaţi de prezent. Dar ar trebui să-i intereseze în egală măsură şi viitorul, fiindcă acolo ne vom petrece restul vieţii.”

          Întotdeauna umanitatea a privit spre necunoscutul pe care i-l rezervă ziua de mâine cu un amestec de teamă şi speranţă, ce a inspirat atât viziunile sale apocaliptice, cât şi utopiile milenariste.

          De fapt, întreaga istorie a lumii poate fi privită ca o succesiune de apocalipse. Numai războaiele şi epidemiile ce au devastat în timp continentul european au condus la dispariţia a zeci de miloane de oameni, iar odată cu aceştia, multe trăsături şi calităţi au fost şterse cu desăvârşire din genomul uman. Identitatea noastră este determinată în mare măsură de această pierdere imensă. Rămâne o mare problemă dacă vom reuşi vreodată să remediem vidul astfel format.

          După părerea ecologului James Lovedale, în îndelungata existenţă a speciei umane au existat tocmai şapte evenimente climatice catastrofale, la un moment dat rasa noastră fiind redusă până la doar 2000 de indivizi. Dar se pare că viaţa este mult mai rezistentă decât am putea să credem, iar omul reprezintă cea mai avansată „maşină de supravieţuire” pe care a creat-o natura. Aşa că perspectiva ca istoria să continue chiar şi peste 20.000 de ani ar putea fi suficient de realistă.

          Ideea unor evenimente apocaliptice care se manifestă ciclic şi sunt urmate de perioade de regenerare se regăseşte practic în toate culturile. Subiectul Apocalipsei după Ioan a fost inspirat în mare parte de domnia tiranică a Împăratului Nero. Iar motivul marelui potop nu este prezent numai în Biblie, ci şi în Epopeea lui Ghilgameş, unul dintre cele mai vechi poeme, scris cu patru milenii în urmă. Capodopera sumeriană conţine un pasaj în care eroul mitic comunică cu personajul Utanapiştim, supravieţuitor al Marelui diluviu, căruia zeii i-au dezvăluit secretul nemuririi. La fel ca Noe, Utanapiştim construise o Arcă, cu ajutorul căreia ar fi salvat toate speciile de vieţuitoare. Ce-i drept, în varianta sumeriană, vestea retragerii apelor nu este adusă de un „porumbel al păcii”, ci de o… cioară, precedată de alte câteva orătănii, de esenţă mai puţin nobilă.

          Motivul potopului se regăseşte şi la o altă civilizaţie, situată geografic la cealaltă extremitate a Pământului. În Popol Vuh, cartea genezei aceloraşi mayaşi, se menţionează cum, într-un ev îndepărtat, zeii au creat o rasă veche de oameni, pe care apoi i-au nimicit într-un diluviu, pe motiv că aceşti oameni „nu au fost în stare să înţeleagă”.

          Iar civilizaţia aztecă a fost marcată de un cult teribil al Apocalipsei, care susţinea că anterior universul a fost distrus de patru ori, pentru a fi nimicit cu desăvârşire a cincea oară. Frica de sfârşitul lumii i-a făcut pe azteci să recurgă la sacrificii umane în masă, până la sosirea conchistadorilor, când vechile profeţii s-au adeverit într-un fel. Dar, în pofida masacrului organizat de invadatorii europeni, astăzi în Mexic au mai rămas câteva mii de etnici azteci, care păstrează limba şi cultura acestei civilizaţii.

          Un alt fenomen, cel al mişcărilor milenariste, care asociau viitorul cu venirea unui ev utopic al „paradisului pe pământ”, s-a manifestat în diverse perioade istorice. Aşa-numita Cruciadă a copiilor prezintă un exemplu clasic în acest sens. În secolul XIII, copii din diverse ţări europene s-au organizat spontan într-un curent social care îşi propunea să săvârşească un pelerinaj spre Pământul Sfânt. Această mişcare a avut un sfârşit tragic: marinarii care urmau să-i ajute pe copii să traverseze Marea Mediterană i-au vândut în sclavie. Supravieţuitorii acestui dezastru s-au întors cu mare dificultate acasă, mulţi dintre copii murind de foame pe drum, fiindcă populaţia rurală refuza să-i ajute.

          Cruciada copiilor se asociază involuntar cu mişcarea tinerilor hippie, care a culminat cu Festivalul Woodstock din 1968, dar şi cu mişcarea techno din anii 90, al cărei moment decisiv a fost ediţia din 1996 a festivalului Love Parade, ce a adunat 2 milioane de tineri pe străzile Berlinului. Euforia provocată de muzică şi sentimentul apartenenţei la o comunitate au fost suficiente pentru ca aceşti tineri să se simtă ca şi cum ar fi coborât „raiul pe pământ”.

          Dacă pentru generaţia hippie momentul deziluziei a fost provocat de un Richard Nixon, atunci, în cazul generaţiei techno, sfârşitul utopiei a coincis probabil cu evenimentele de la 11 septembrie 2001.

          În cartea sa Mitul eternei întoarceri, scrisă într-o perioadă deosebit de dificilă, Mircea Eliade încerca să afle refugiu în faţa terorii timpului istoric într-un timp mitic, capabil să se reînnoiască, să se regenereze. Amputându-şi tradiţia spirituală, societatea europeană modernă s-a dispensat de acea promisiune a unui Nou început, care urmează după toate catastrofele istoriei şi astfel omul occidental a rămas fără apărare în faţa fricii sale de viitor. Tot ce-i putea oferi modernitatea era doar un deşert sumbru camuflat prin ideologii alienante şi monstruoase construcţii mecaniciste.

          Dar ce ar fi dacă nu ar exista un început şi un sfârşit, dacă nu ar fi niciodată un sfârşit al lumii, după cum nu ne putem imagina un început al timpului? Dacă istoria omenească ar continua la infinit? Oare cum ar schimba perspectiva asupra vieţii o astfel de viziune nouă? Şi ce ar fi dacă am găsi un mod de a cunoaşte acest lucru la sigur?

          În tradiţia creştină, cuvântul „apocalipsă” nu se descifrează ca „sfârşit al lumii”, ci mai degrabă ca o „revelaţie”, ca un moment decisiv în care este dezvăluit un sens al existenţei lumii, un anume sens al vieţii. Dintr-o anumită perspectivă, în viaţa oricărei comunităţi ca şi a oricărui individ există o apocalipsă.

          Reprezentanţii fiecărei generaţii urmează să-şi înfrunte destinul şi să-şi învingă teama în faţa viitorului, asemenea unui Iulius Caesar care a traversat Rubiconul indiferent de veridicitatea oracolelor druide, sau a războinicului Arjuna din Bhagavad Gita, convins că „trebuie să lupte, pentru că aceasta e unica ieşire din situaţie”.

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube