GSF 83 banner-650

          2017, editura Tritonic, colecția Fantasy, 212 pag., ISBN 978-606-749-282-2

         

          Spuneam despre primul volum al seriei Tenebre, Cazul Laura, că pune piatra de temelie a unei serii care aștept să mă farmece în continuare cel puțin la fel de mult. Afirmam lucrul cu pricina în pofida unor mici scăpări descoperite în cadrul intrigii – una dintre ele datorată neatenției, alta unei abordări prea criptice, care nu i-a permis cititorului să descifreze complet deznodământul.

tenebre-labirintul-daniel-timariu          Toate acestea mi s-au părut, însă, neajunsuri minore. Textul mă entuziasmase prin ideea sa, prin stilul de scriere. Căci Daniel Timariu are un har aparte pentru poveștile ce îmbracă locuri și evenimente. Așa se face că, profitând de bogatul filon mitologic bănățean, în care s-au împletit legendele mai multor popoare și etnii, a inventat o poveste despre un detectiv timișorean capabil să comunice cu Lumea Tenebrelor – locul bântuit de ființe supranaturale.

          De data aceasta, cazul pe care trebuie să-l rezolve are legătură cu demonii ce au ajutat la construirea Templului lui Solomon. Totul începe inocent, cu cerința demoniței Mazikeen, care-l contactează pe holurile primăriei și-i cere ajutorul. Lucrurile scapă repede de sub control, căci făptura aparent inofensivă se dovedește a fi urmărită de demoni extrem de puternici și periculoși. Prietenii de la  Crâșma Satirilor nu-i pot fi de folos omului, așa încât acesta se vede nevoit să se bazeze doar pe sprijinului fidelului Qiqirn.

          Foarte repede, însă, situația atrage atenția strigoilor lui Zurazis și a vârcolacilor lui Farkaș, care de obicei preferă să se țină deoparte. Dacă mai adăugăm aici Știma Casei și legenda lui Pavel Chinezul, precum și o intrigă palpitantă, în care e greu să ne dăm seama care sunt personajele bune și care cele rele, rezultă o aventură pe care, personal, am gustat-o pe deplin.

          La fel ca în primul volum, am admirat naturalețea cu care autorul a îmbinat legendele cu faptele istorice și cu realitatea zilelor noastre, inventând povești noi din lucruri atât de cunoscute. Un asemenea demers nu e deloc la îndemâna oricui, deoarece e foarte ușor să cazi în capcana ridicolului, ori să construiești un univers cu multe piese gripate, care scârțâie. Daniel Timariu posedă talentul necesar pentru a realiza un tot unitar credibil, talent pe care l-am mai întâlnit, pe meleagurile noastre, la Miloș Dumbraci.

          În paralel cu firul narativ principal ne sunt oferite flashback-uri ale perioadei în care Anghel era împreună cu Laura. Avem astfel ocazia să dezlegăm unele enigme care, din cauza unei criptări duse un pic prea departe, ne-au rămas nelămurite la finalul primului volum. Prin urmare, aș recomanda persoanelor care se apucă de serie să citească la pachet primele două cărți, pentru a avea o imagine completă a poveștii. Dacă va reuși ca, într-un volum viitor, să ofere și o explicație plauzibilă pentru inadvertența apărută în Tenebre. Cazul Laura în legătură cu Qiqirn, autorul va fi rezolvat, cred eu, toate problemele ce ar putea diminua valoarea acestei serii.

          Pentru că, din punctul meu de vedere, avem în față o serie aparte în peisajul autohton. Acest urban fantasy are tot ce-și poate dori o operă pentru a atinge culmile succesului: personaje carismatice, povești spuse cu mult har, idei inedite, atmosferă, umor și, poate cel mai important, culoare locală. De multe ori, operele SFFH a căror acțiune are legătură cu România sună ușor fals, dacă nu chiar hilar. Ion și Gheorghe lucrând pe stația spațială aflată într-o cursă contra cronometru spre Neptun nu pare „de-acolo”. În unele cazuri, acest lucru a fost exploatat în manieră comică, așa cum a fost cazul Ars Amatoria, cu al său cosmodrom de la Drăgănești-Vlașca. Daniel Timariu reușește, însă, să spună o poveste autohtonă care să sune bine și să aibă o forță similară operelor de peste hotare.

          Pentru mine, Tenebrele nu mai reprezintă o speranță. Odată cu volumul Labirintul a devenit o certitudine și o voi recomanda oricărui amator de fantasy. Nu-mi rămâne decât să aștept răbdător următorul text al acestei serii care, cred, va deveni un reper al literaturii SFFH de la noi.

         

          

Lucian Dragos Bogdan

Lucian Dragos Bogdan

M-am născut pe 16 iulie 1975 la Alba Iulia. Am urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca. După absolvire am lucrat ca inginer de sistem, analist programator, caricaturist, director de marketing şi vânzări. În prezent sunt educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilităţi şi administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori şi obiecte de artizanat. Am debutat literar în 1991 în ziarul „Alba Forum” cu povestirea Triunghiul Bermudelor. De-a lungul anilor am publicat în „Anticipaţia”, „Galileo”, „Helion” „Luceafărul”, „Discobolul”, „Jurnalul de imagine”, antologiile „Argos Doi” și „Dincolo de orizont” precum şi în reviste online cum ar fi „Ficţiuni.ro”, „Gazeta SF”, „Argos”, „Nautilus”, „Sfera Online”, „Imagikon”, „Wordmaster”, „Lumi Virtuale”, etc. Volume apărute: Trilogie (2004), Zeul Kvun (2004), Frontiera (2006), Vraciul de pe norul interior (2014), „Pânza de păianjen” (2014), „Omul-fluture" (2015) şi „Uneori, când visez..." (2015). Este prezent și în „Almanahul Anticipația 2016”

More Posts