Înainte de a ne începe povestea, să ne întoarcem în timp spre sfârșitul secolului șaptesprezece. Pe vremea aceea, unul dintre cei mai faimoși oameni din lume era căpitanul William Kidd. Căpitanul Kidd era un pirat. Naviga mările, capturând orice corăbii găsea. El și oamenii săi luau bogățiile de pe aceste corăbii. Căpitanul Kidd le ascundea în diferite locuri.

          Căpitanul Kidd a fost capturat de englezi în Boston, Massachusetts și executat în anul o mie șapte sute și ceva.

          De atunci, oameni de pretutindeni au căutat în multe locuri comoara furată a căpitanului Kidd.

          Cei care locuiau în Massachusetts la începutul secolului optsprezece credeau că o parte din comoară fusese îngropată de către căpitanul Kidd lângă Boston. La mică depărtare de Boston se afla un mic râu care se vărsa în oceanul Atlantic. O poveste veche spunea că în susul acestui râu navigase căpitanul Kidd dinspre ocean. Apoi își îngropase aurul, argintul și bijuteriile sub un copac mare.

          Povestea mai spunea că această comoară era păzită de însuși Diavolul, care îi fusese bun prieten căpitanului Kidd.

          În anul o mie șape sute douăzeci și șapte, un bărbat pe nume Tom Walker locuia în apropierea acestui loc. Tom Walker nu era un om plăcut. Iubea un singur lucru – banii. Exista o singură persoană mai rea decât Tom. Aceea era soția lui. Și ea iubea banii. Aceștia doi erau atât de înfometați de bani, încât furau chiar unul de la altul.

          Într-o zi, Tom Walker se întorcea acasă dintr-o pădure întunecată. Mergea încet și cu grijă, să nu cadă într-o baltă cu noroi.

          În sfârșit, ajunse pe o fâșie de pământ uscat. Tom se așeză pe un copac care căzuse. Odihnindu-se, râcâia pământul cu un băț. Știa povestea care spunea că indienii uciseseră prizonieri ca sacrificii pentru Diavol. Dar acest lucru nu-l tulbura. Singurul diavol de care Tom se temea era soția sa.

          Bățul lui Tom întâlni ceva dur. Săpă și scoase obiectul din pământ. Era un craniu uman. În craniu era înfipt un topor indian.

          Deodată, Tom Walker auzi o voce mânioasă:

          – Nu atinge craniul!

          Tom privi în sus. Văzu un uriaș stând pe un copac rupt. Nu mai văzuse niciodată un asemenea om. Purta hainele unui indian. Pielea îi era aproape neagră și acoperită de cenușă. Ochii îi erau mari și roșii. Părul îi era zburlit pe cap. Ducea un topor mare.

          Uriașul întrebă:

          – Ce cauți pe pământurile mele?

          Dar Tom Walker nu se temea. Răspunse:

          – Ce vrei să spui? Acest pământ aparține domnului Peabody.

          Omul cel ciudat râse și-i arătă copacii cei înalți. Tom văzu că unul din acești copaci fusese scrijelit cu toporul. Privi mai atent și văzu că numele Peabody fusese încrustat în copac. Domnul Peabody era un om care se îmbogățise furând de la indieni.

          Tom privi ceilalți copaci. Fiecare purta numele unui om bogat și important din Massachusetts. Privi copacul pe care se așezase. Și el purta un nume scrijelit – numele Absalom Crowninshield. Tom își aminti că domnul Crowninshield era un om foarte bogat. Oamenii spuneau că-și câștigase averea în același fel în care și-o câștigase și căpitanul Kidd – prădând corăbii.

          Deodată, uriașul strigă:

          – Crowninshield este gata să fie ars! Voi arde mulți copaci iarna aceasta!

          Tom îi spuse că n-avea nici un drept să taie copacii domnului Peabody. Străinul râse și răspunse:

          – Am tot dreptul să tai copacii ăștia. Pământul ăsta îmi aparținea cu mult înainte ca englezii să vină în Massachusetts. Indienii erau aici. Apoi voi englezii i-ați ucis pe indieni. Acum eu le arăt englezilor cum să vândă și să cumpere sclavi. Și le învăț pe femeile lor cum să fie vrăjitoare.

          Și Tom Walker știu că uriașul era Diavolul însuși. Însă Tom Walker încă nu se temea.

          Uriașul povesti apoi despre căpitanul Kid, cum că îngropase comori imense sub acești copaci, dar nimeni nu o putea afla decât dacă uriașul i-ar fi permis-o. Spuse că Tom ar fi putut căpăta aceste comori. Dar Tom ar fi trebuit să se învoiască să-i dea în schimb uriașului ce i-ar fi cerut.

          Tom Walker iubea banii la fel de mult cât se iubea pe sine însuși. Dar ceru timp de gândire.

          Tom merse acasă. Îi povesti soției sale cele întâmplate. Ea își dorea comoara căpitanului Kidd. Îi porunci să-i dea uriașului orice i-ar cere. El spuse că nu.

          În sfârșit, doamna Walker hotărî să facă ea ceea ce Tom refuzase. Își strânse tot argintul într-o cârpă mare și plecă să-l întâlnească pe uriașul cel întunecat. Două zile trecură. Ne nu se întoarse. Nu avea să mai fie văzută vreodată.

          Oamenii spun că într-un târziu Tom merse și el către locul în care îl întâlnise pe uriaș. Văzu cârpa nevestei sale atârnând în copac. Fu fericit, căci își dorea argintul ei. Dar când deschise bocceaua, înăuntru nu află argint – ci doar o inimă de om.

          Lui Tom îi păru rău pentru pierderea argintului, dar nu și pentru pierderea soției sale. Dorea chiar să-i mulțumească uriașului pentru asta. Așa că în fiecare zi îl căută. Tom în sfârșit se hotărâse să-i dea uriașului orice i-ar cere la schimb pentru comoara căpitanului Kidd.

          Într-o noapte, Tom Walker întâlni uriașul și-i oferi propriul suflet în schimbul comorii căpitanului Kidd. Dar Diavolul cerea acum mai mult de atât. Spuse că Tom va fi trebuit să folosească bănetul pentru a-i face lucrarea. Voia ca Tom să cumpere o corabie și să aducă sclavi în America.

          După cum spusesem, Tom Walker era un om dur care nu iubea nimic altceva decât banii. Însă nici chiar el nu se învoi să vândă și să cumpere ființe umane ca sclavi. Refuză să facă una ca asta.

          Diavolul spuse atunci că a doua lucrare a sa ca însemnătate era împrumutul banilor. Cel care ar face asta pentru Diavol i-ar forța pe oamenii săraci care împrumută bani de la el să plătească înapoi mult mai mult decât primiseră.

          Tom spuse că i-ar plăcea o asemenea treabă. Așa că Diavolul îi dădu comoara căpitanului Kidd.

          Câteva zile mai târziu, Tom Walker era cămătar în Boston. Oricine avea nevoie de ajutor – și erau mulți care aveau – venea la el. Tom Walker deveni cel mai bogat om din Boston. Când oamenii nu-i puteau plăti, el le lua fermele, caii, chiar și casele.

          Devenind tot mai bătrân și tot mai bogat, Tom începu să-și facă griji. Ce avea să se întâmple când va fi murit? Își promisese sufletul Diavolului. Poate… poate… ar fi putut încălca această promisiune.

          Atunci Tom deveni foarte religios. Mergea la biserică în fiecare săptămână. Gândea că dacă se va fi rugat suficient, ar fi putut scăpa de Diavol.

          Dar într-o zi, Tom îi luă pământul unui om care împrumutase bani de la el. Bietul om ceru mai mult timp pentru a plăti.

          – Te rog nu mă distruge, spuse el. Mi-ai luat deja toți banii pe care-i aveam.

          Tom se enervă și începu să strige:

          – Să mă ia dracu’ dacă am luat vreun ban de la tine!

          Acesta fu sfârșitul lui Tom Walker. Căci chiar atunci, auzi un zgomot. Deschise ușa. Și-l văzu pe uriașul cel negru, ducând de căpăstru un cal negru. Uriașul spuse:

          – Tom, am venit după tine!

          Îl luă pe Tom și-l așeză pe cal. Lovi apoi calul, iar acesta o luă la goană, purtându-l pe Tom. Nimeni nu-l mai văzu vreodată pe Tom Walker. Doar un fermier povestește că a văzut calul cel negru cu un om încălecat pe el, alergând nebunește în pădure.

          După ce Tom Walker a dispărut, guvernul a decis să-i confiște proprietățile. Dar nu mai era nimic de luat. Toate hârtiile care dovedeau că Tom deținea pământuri și case arseseră și erau acum cenușă. Lăzile sale de aur și argint nu aveau în ele decât bucățele de lemn. Lemn din copaci proaspăt tăiați. Caii lui Tom muriseră, iar casele îi arseseră deodată, până-n temelii.

          (În traducerea lui Alexandru Lamba)

Washington Irving

Washington Irving

Washington Irving (n. 3 aprilie 1783, New York City - d. 28 noiembrie 1859 Sunnyside, New York) a fost un scriitor american de la începutul secolului al 19-lea. A scris o prozã umoristicã, de mare succes în epocã, cu ușoare accente de satirã politicã, într-un stil romanțat și grațios. Este cel mai bine cunoscut pentru povestirile „The Legend of Sleepy Hollow” și „Rip Van Winkle”, amândouã au apãrut în cartea sa „The Sketch Book of Geoffrey Crayon”. Munca sa istoricã cuprinde biografiile lui George Washington, Oliver Goldsmith și Mahomed și câteva istorisiri din secolul al 15-lea despre Spania conținând subiecte ca Alhambra, Cristofor Columb sau maurii din Spania. Irving a servit ca ambasador american în Spania între 1842 și 1846.

More Posts