GSF78 banner-650

          I se promisese o slujbă diferită de toate celelalte, ceva mult mai palpitant și care să îi ofere tot ceea ce își putea dori, un loc unde să nu se plictisească. În schimb, își petrecuse ultimii doi ani din viață căutând prin lume tot felul de obiecte care păreau absolut banale, dar care erau de fapt vrăjite. Variau de la lănțișoare, la cărți, pixuri, chiar veioze uneori. Din fericire, până acum nu a fost pus în situația de a trebui să ia un obiect pe care să nu îl poată muta ușor dintr-un loc în altul.

          Era adevărat că se plătea foarte bine, chiar dacă el unul nu putea înțelege de ce. Nu știa ce aveau obiectele alea așa de special încât o întreagă organizație secretă se ocupa de preluarea lor și apoi vânzarea lor pe o piață neagră a obiectelor magice. Dar cine era el să comenteze? Și, da, era ceva mai interesant decât ultimele lui slujbe, dar devenea din ce în ce mai plictisit.

          Iar acum trebuia să găsească un set de mileuri. Din ce i se spusese, erau în total trei și era extrem de important să le ia pe toate o dată, în niciun caz separat. Iar de data asta șefii lui păruseră mult mai serioși decât de obicei, deci nu putea decât să presupună că orice ar fi fost capabile acele mileuri să facă, era ceva mult mai special decât restul obiectelor.

          Din fericire, el era un detectiv destul de bun, iar până acum reușise să obțină fiecare obiect relativ ușor. Cel mai palpitant lucru pe care trebuise să îl facă fusese să intre prin efracție în casa unor oameni care dormeau, dar nici asta nu se dovedise chiar așa interesant. El fiind vrăjitor, iar ei niște simpli oameni, vrăjile pe care le cunoștea îl ajutaseră să intre și să iasă fără să lase niciun fel de semn cu privire la prezența lui acolo. Era adevărat că nu cunoștea cine știe ce vrăji, dar atunci când toată munca lui se petrecea în lumea oamenilor nu îi trebuia vreo vrajă complicată. Iar până atunci doar pe teritoriul lor își desfășurase activitatea. Lumea vrăjitorilor era ceva mai complicată, dar mai bine nu se gândea la asta.

          A reușit să găsească destul de repede adresa unde se aflau cele trei mileuri, iar după ce a cercetat zona în detaliu a ajuns la concluzia că nu avea să întâmpine niciun fel de dificultate nici în această misiune.

          Doar dacă ar fi știut atunci cât de mult se înșela…

          Mileurile se aflau în România, într-un bloc ca oricare altul, iar apartamentul era locuit de o familie de patru persoane: el, ea, și două fete. Informațiile astea nu au fost deloc greu de obținut, mai ales folosind un anumit truc magic pe care el îl cunoștea foarte bine. Nu era neapărat unul cu care să se mândrească, având în vedere că teoretic era interzis, dar era mereu atent și nu întâmpinase niciun fel de probleme din cauza lui. Era atent să nu îl folosească decât foarte puțin și doar pentru două-trei informații de bază, în felul ăsta evita posibilitatea de a fi descoperit. Ceea ce făcea misiunea și mai ușoară era faptul că, tot învârtindu-se în jurul blocului respectiv, descoperise că tatăl se afla în afara orașului, în interes de serciviu, iar mama fetelor urma să fie plecată de asemenea în weekend, și doar fetele urmau să rămână acasă. Și cât de greu ar fi putut fi să păcălească două fete de douăzeci și doi de ani, chiar dacă ar fi fost descoperit? Ceea ce chiar nu se aștepta să se întâmple.

          Nu se aștepta să aibă niciun fel de probleme, va folosi aceeași vrajă ca de fiecare dată, se va mișca la fel ca întotdeauna, iar următoarea dimineață nimeni nu avea să bănuiască că ceva în neregulă se întâmplase.

          La miezul nopții a intrat în bloc și s-a îndreptat spre apartamentul de la etajul patru. A urcat fără să facă niciun fel de zgomot, a deschis ușa și s-a strecurat înăuntru, apoi a închis-o. Toate astea au fost făcute fără ca niciun sunet să vină dinspre intrus. Toate luminile erau stinse, verificase și asta înainte, iar apartamentul era foarte liniștit.

          A zâmbit pentru sine, totul avea să meargă strună și de data asta. Misunea lui era și mai ușoară știind că în casă se mai afla doar una dintre fete, o văzuse pe cealaltă plecând spre seară și nu se întorsese, deci putea presupune că dormea la vreun prieten. Tot ce trebuia să facă era să găsească mileurile. Primul loc unde a început să caute a fost sufrageria.

          Nici nu a apucat să facă bine cinci pași când a auzit un zgomot venind din spatele lui. S-a întors și a făcut ochii mari văzând singurul locatar al apartamenului. Primul lucru care i-a atras atenția a fost îmbrăcămintea: o pereche de blugi, un tricou, plus converșii din picioare nu se potriveau deloc cu imaginea cuiva dormind liniștit. Și-a ridicat încet ochii, a văzut mâinile împreunate la piept și apoi figura extrem de amuzată a fetei. Atunci s-a blocat. Cunoștea fața aceea, părul scurt negru, cu breton, ochii verzi… gâtul i s-a uscat complet. Cum de ajunsese tocmai într-o asemenea situație? O văzuse și pe mama și pe sora ei plecând și nu le recunoscuse nicio clipă. Cum era posibil așa ceva?

          Și-a dat seama o secundă mai târziu. Sora ei avea o glugă trasă peste cap. Asta nu i se păruse deloc neobișnuit, era puțin înnorat afară când plecase. Iar pe mama ei nu o recunoscuse pentru că părul ei era scurt și roșcat, în locul celui lung și negru pe care îl știa. Cel mai probabil vreo perucă, era convins de asta. Îl păcăliseră. Mileurile credea că tot ele le vrăjiseră, din câte i se spusese era un gen de vrăjitorie pe care nu o mai văzuseră până atunci, motiv pentru care le voiau foarte mult.

          Nici nu a apucat să termine de înșirat toate astea în minte, că s-a și trezit trântit la pământ. Atâta ghinion!

          *

          Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce se plimba pe străzi fără nicio țintă și fără puteri magice, rememora tot ceea ce dusese la toate astea. Slujba sigură la care reunțase pentru ceva mai palpitant; mai mulți bani; o mai bună utilizare a calităților lui de detectiv; câteva luni foarte bune lipsite de probleme; apariția mileurilor. Și vraja lui care nu trecuse chiar atât de neobservată pe cât și-ar fi dorit.

          Apartamentul în care fusese prins era cel în care locuiau cele mai puternice vrăjitoare din lume, familia care de altfel se afla la conducerea Cosiliului Vrăjitorilor, cei care mențineau un echilibru între cele două lumi. Și care se ocupau de vrăjitorii care nu respectau regulile, iar el încălcase câteva. Vraja interzisă pe care o tot folosise, plus faptul că lucra pentru un grup care vindea obiecte magice rare pe piața neagră.

          Fusese dus în fața consiliului și până la urmă le spusese tot ce știa, și așa nu mai avea nimic de pierdut. A sperat măcar să își poată păstra magia. Dar se înșelase, ea nu negocia cu oameni ca el. Într-adevăr, purtase o perucă atunci când o văzuse plecând din fața blocului, nu că faptul că avusese dreptate în privința asta l-ar mai fi ajutat cu ceva.

          Îi urmăreau mișcările de mult timp și îi întinseseră o capcană. Nu a avut nicio șansă de a prevedea asta, sau de a scăpa din plasă.

          În cele din urmă, și-a găsit o slujbă de nimic într-un sătuc uitat de lume. Ar fi vrut să caute altceva, dar nu mai avea din ce să trăiască, nu avea de ales. Ironia a făcut ca el să ajungă să vândă produse făcute de mână, mai exact mileuri. Și în caz că nu era suficient, cineva avusese prostul umor de a numi magazinul Traficantul de mileuri.