GSF84 banner02-650

          Carter Druse se născuse în Virginia. Își iubea părinții, casa și, în general, tot ce ținea de sud. Dar își iubea și țara. Și, în toamna lui 1861, când Statele Unite au fost divizate de teribilul război civil, Carter Druse, un sudist, a decis să se înroleze în Armata Uniunii din nord.

          Îi spuse tatălui ce decizie luase într-o dimineață, la micul dejun.

          Bătrânul își privi fiul pentru câteva clipe, prea uimit ca să vorbească. Apoi spuse:

          — Din această clipă ești un trădător pentru tot sudul. Te rog să nu-i spui mamei tale despre hotărârea ta. E bolnavă și știm amândoi că mai are doar câteva săptămâni de trăit.

          Apoi tatăl lui Carter făcu o pauză, din nou, privindu-și fiul în ochi, pătrunzător.

          — Carter, spuse, orice s-ar întâmpla, asigură-te că faci ceea ce tu consideri că e de datoria ta!

          Și Carter Druse, și tatăl său se ridicară de la masă în acea dimineață cu inimile frânte. Și, curând, Carter își părăsi căminul și pe toți cei pe care-i iubea pentru a îmbrăca uniforma de soldat al Uniunii.

          Într-o după-amiază însorită, câteva săptămâni mai târziu, Carter Druse zăcea cu fața-n pământ la marginea unui drum. Era pe burtă, cu brațele încă încleștate pe pușcă. Carter n-ar fi primit o medalie pentru acțiunile sale. De fapt, dacă ofițerul său superior l-ar fi văzut, ar fi ordonat să fie împușcat imediat.

          Pentru că nu era nici mort, nici rănit, ci dormea la datorie. Din fericire, nimeni nu-l vedea, pentru că-l ascundeau câteva tufișuri care creșteau pe marginea drumului.

          Drumul pe care fusese trimis să-l supravegheze era la doar câteva mile de casa tatălui său. Pornea în pădure, cobora în vale și urca apoi pe-o parte a unui bolovan imens. Oricine ar fi stat pe acesta ar fi fost în stare să vadă toată valea. Și acela ar și ameți, privind în jos. Dacă ar fi aruncat o piatră de pe marginea stâncii, aceasta ar fi căzut șase sute de metri înainte să dispară în pădurea din vale.

          Stânci imense, ca cea pe care zăcea Carter, înconjurau valea.

          Ascunse în acele păduri din vale, zăceau cinci regimente ale Uniunii, mii de camarazi de arme de-ai lui Carter. Mărșăluiseră treizeci și șase de ore. Acum se odihneau. Dar, la miezul nopții, aveau să urmeze șoseaua în sus, pe piscul stâncos.

          Planul lor era acela de a ataca prin surprindere o armată a sudiștilor, cantonată de partea cealaltă a stâncii. Dar dacă inamicii lor ar fi aflat de armata Uniunii care se ascundea în pădure, soldații s-ar fi găsit ei înșiși într-o capcană fără scăpare. De aceea Carter Druse fusese trimis să păzească drumul.

          Era datoria lui să se asigure că nici un soldat inamic, în uniformă gri, nu spiona valea unde se găsea armata Uniunii.

          Dar Carter adormise. Deodată, de parcă un mesager al sorții ar fi venit să-l bată pe umăr, tânărul deschise ochii. Când își ridică de pe jos capul, văzu un bărbat călare stând pe buza prăpastiei, privind în jos, spre vale.

          Calul și călărețul stăteau nemișcați, părând de piatră, cu uniforma gri a bărbatului diluându-se în culorile cerului cu nori albi din spatele său. Ținea o pușcă în mâna dreaptă și hățurile calului în cea stângă.

          Carter nu-i putea vedea fața, deoarece călărețul privea în jos, spre vale. Dar, cum stătea încălecat pe calul său, părea de dimensiuni uriașe, încremenit acolo, pe fondul cerului. Carter realiză că-i era foarte frică, deși știa că soldatul dușman nu-l vedea, în spatele tufișului.

          Deodată, calul se mișcă, trăgându-și capul înapoi de la marginea prăpastiei. Carter se trezise de tot acum. Își ridică arma, ivindu-i țeava printre rămurelele tufișului. Și ținti inima călărețului. O ușoară apăsare de trăgaci, și Carter Druse și-ar fi făcut datoria.

          Într-o străfulgerare, călărețul se întoarse în direcția lui. Păru că-l privește drept în față, în ochi, ba chiar mai adânc, în inima lui curajoasă și milostivă.

          Fața lui Carter păli. Trupul întreg îi prinse a tremura. Mințile-i plecară-n goană, iar în fanteziile sale, calul și călărețul se transformară în fantasme negre, ridicându-se și coborând încet, în cercuri, prin cerul roșu ca focul.

          Carter nu apăsă pe trăgaci, în schimb își lăsă arma din mână și își coborî fața încet, înapoi în pământ.

          Pe cât de curajos și puternic era, pe Carter aproape că-l lăsă inconștient șocul vedeniei.

          E atât de oribil să ucizi un dușman care, la rândul său, te-ar putea ucide pe tine și pe prietenii tăi? Carter știa că acest bărbat trebuia împușcat, fără a ieși din ascunzătoare, fără avertisment. Acest bărbat trebuia să moară fără să i se dea răgazul unui moment în care să se pregătească sufletește. Fără ca măcar să i se dea o clipă, să-și șoptească ultima rugăciune.

          Încet, o speranță începu să prindă contur în mintea lui Carter Druse: Poate soldatul sudist nu văzuse trupele din nord. Poate admira doar peisajul. Poate că-și va întoarce chiar atunci calul și va pleca, fără grijă.

          Apoi Carter privi el însuși jos, spre valea îndepărtată. Și văzu un șir de bărbați în uniforme albastre, împreună cu caii lor, cum părăseau încet pădurea, lăsându-și în urmă ascunzișul. Un prostănac de ofițer al Uniunii le dăduse voie soldaților să-și adape caii la un pârâiaș de la marginea desișului. Și iată-i, la vedere!

          Carter Druse privi din nou către bărbatul călare care stătea acolo, lângă el, părându-i că se înălța până la cer. Din nou ținti, dar de data aceasta luă calul în vizor. Cuvinte îi răsunau în minte – ultimele cuvinte pe care i le spusese tatăl său: „Orice s-ar întâmpla, asigură-te că faci ceea ce tu consideri că e de datoria ta.”

          Carter Druse era liniștit când apăsă pe trăgaci.

a-horseman-in-the-sky-cliff          Și chiar în acel moment se întâmplă ca un ofițer al Uniunii să privească în sus din ascunzătoarea sa de lângă buza pădurii. Ochii săi suiră către vârful stâncii. Doar privind încolo, peste bolovanul imens, și soldatul se simți amețit.

          Apoi văzu ceva ce-i umplu inima de groază: Un bărbat pe un cal venea spre vale, prin aer!

          Călărețul stătea drept în șa. Părul îi flutura în vânt. Mâna stângă-i era încleștată pe hățurile calului, în vreme ce cea dreaptă-i era acoperită de norul coamei calului, care părea că galopează. Trupu-i era mândru și nobil.

          În timp ce ofițerul Uniunii privea înfrigurat călărețul din cer, aproape începu să creadă că vede un mesager al cerului. Un mesager venit să vestească sfârșitul lumii. Picioarele i se tăiară și ofițerul căzu. Aproape în aceeași clipă, auzi zgomotul prăbușirii printre copaci. Zgomot care se stinse fără ecou. Și lumea rămase-n liniște.

          Ofițerul se ridică-n picioare, încă tremurând. Se întoarse la tabără, dar nu spuse nimănui ce văzuse. Știa că nimeni nu l-ar fi crezut.

          La scurt timp după ce ăsese lângă Carter Druse apăru un sergent al Uniunii. Carter nu-și întoarse capul când acesta îngenunche lângă el.

          — Tu ai tras? întrebă sergentul.

          — Da.

          — În ce?

          — Într-un cal. Era pe stâncă. Acum nu mai e acolo. A căzut în prăpastie.

          Fața lui Carter pălise, dar el nu dădea semne de neliniște. Sergentul nu înțelese.

          — Uite ce e, Druse, spuse el după câteva momente de tăcere, de ce faci un secret din asta? Îți ordon să raportezi! Era cineva pe cal?

          — Da.

          — Cine?

          — Tatăl meu.

=În traducerea lui Alexandru Lamba=

Ambrose Bierce

Ambrose Bierce

Ambrose Gwinnett Bierce (24 iunie 1842 – 1914?) a fost un editorialist, jurnalist, scriitor și satirist american. Este cunoscut în special pentru creația sa An Occurrence at Owl Creek Bridge, cât și pentru dicționarul satiric The Devil's Dictionary

More Posts