GSF 75 banner01-650

          „Iată și un debut pe care-l așteptam de mult timp!” m-am gândit când stimabilul George Sauciuc m-a anunțat că vrea să-și scoată carte. Clar, editorul Gazetei SF, adică a celei mai îndrăgite reviste de SF&F din țară, trebuie să fi scos un sefe de nota zece sau un fantasy demn de  o ecranizare! Deci vă imaginați, mare mi-a fost surpriza când am văzut o cărticică scurtuță (adică de 68 de pagini) și mă simțeam oarecum dezamăgit. Dar așa cum esențele tari se țin în sticluțe mici, așa și George m-a ținut cu sufletul la gură în atât de puține pagini.

George Sauciuc - Urletul cov01

          Prima oară, mi-a sărit în ochi, bineînțeles, coperta realizată de John Dobro, o copertă simplă, fără prea multe brizbrizuri. Tot ea m-a făcut să mă gândesc apoi la un thriller sau un roman polițist cu o atmosferă foarte sumbră, cum se obișnuiește în literatura scandinavă. Dar iată că al nostru simpatic huțul ne surprinde cu un horror fantastic. Și să nu vă lăsați păcăliți de dimensiunile mici ale cărții, căci nu se citește tocmai ușor!

          „Urletul sufletului” are un început aparent banal, cu descrieri destul de vagi. Însă după vreo două pagini, povestirea devine brusc sumbră și violentă. E acel gen de schimbare, care-ți dă de înțeles că nu te așteaptă o lectură ușoară sau fadă.

          O bună parte din povestire e din prisma polițistei Gia, pe numele ei adevărat Georgiana, care are un trecut mult mai zbuciumat decât s-ar crede. Și în ciuda unor chestii dubioase care le face, Gia e un personaj care clar e îndrăgit, dacă nu pentru altceva, atunci pentru tăria ei de caracter. Cel mai mult mi-au plăcut pasajele care pun accent pe diferența dintre ce gândește și ce vorbește. Dar asta nu-i interesant doar din punct de vedere psihologic, ci ne arată că Gia e om ca noi.

          La polul opus e sufletul pierdut prin lume, damnat să fie veșnic un spirit al justiției. Cred că el reflectă cumva personalitatea Giei, care e nevoită de meserie să se comporte exemplar și să fie un cetățean model (ceea ce nu respectă întocmai). Însă spiritul acesta definește justiția total diferit de cum o definim noi, muritorii de rând, iar atunci faptele săvârșite de acesta par cu atât mai înspăimântătoare.

          Preotul joacă și el un rol important, în principal pentru că el e cel care le explică pe toate cele pământești și pe cele duhovnicești. Un personaj bizar (dacă e să fiu drăguț), cu cunoștințe vaste de magie și de spiritualitate, devine de-a dreptul diabolic spre final.

          Nu zic mai multe despre personaje din frica de-a nu vă oferi spoilere. Cartea merită citită, dar nu e recomandată celor slabi de înger sau celor cu mintea îngustă. La fel țin să vă avertizez că nu e o lectură dinaninte de culcare pentru nepoți, deoarece pasajele horror sunt dure și explicite.

          Cartea creează treptat un suspans, care se încheie foarte sinistru pentru Gia. Însă m-a captivat dibăcia cu care George a reușit să împletească toate fragmentele antecedente, ca în final să ajungă să picteze suferința ca o latură indispensabilă vieții.

          Singurul lucru care pot să îl reproșez acestei cărticele este, cum am și zis, dimensiunea liliputană. Și nu pentru că i-ar lipsi ceva povestirii, ci pentru că s-a terminat mult prea repede! Sunt însă optimist și mă gândesc la „Urletul sufletului” ca fiind aperitivul creației literare a autorului. Mai multe nu zic (din nou, de frică să nu dau prea multe detalii), și închei prin a vă recomanda cu căldură acest mic „urlet” al lui George Sagy Sauciuc.

Grigore Achim

Grigore Achim

a văzut lumina soarelui pe 7 februarie 1978 în Bobeica (com. Izvoarele Sucevei, jud. Suceava). Locuieşte în Cernăuţi, Ucraina. A publicat articole şi povestiri în Suceava pe Net, HB-scrisuri şa.

More Posts - Website