GSF 75 banner01-650

          Duncan Peebles îşi trase mai aproape de el sacul din plastic şi inelul pe care stăteau înşirate cuminte vârfurile perforatoare. Deşi nu avea în ce să se privească, ştia că nu arăta prea bine: avea riduri adânci pe frunte, iar mustaţa groasă, de modă veche, atârna pleoştită.

          Pe cosmodromul din Doosa ploua cu praf. Pretutindeni plouă cu praf, îşi spuse, strâmbându-se, apoi îşi netezi mustaţa, cu un gest reflex. Selena era, probabil, după Marte, corpul ceresc cu cel mai mult praf din întregul Sistem.

          — S-ar zice că te ascunzi de cineva, râse copilul apărut ca din senin alături şi împunse cu degetul în dozer. Ăsta ce ce?

          Câţiva paşi mai încolo, o femeie tânără, dar cam ofilită, şi un bărbat cu faţa mâncată de o ciupercă Anazalles scotoceau prin câteva valize burduhănoase. Familia, se gândi Peebles. Au crezut că or să facă avere aici şi acum o şterg încă şi mai săraci.

          Lângă uşa masivă, un bărbat în costum de prospector izbea cu pumnul într-un automat de cafea. Şi eu aş bea o cafea, înghiţi în sec Peebles. N-am mai gustat una, de când am părăsit craterul Hipparc.

          — Asta? se trezi. Un dozer. Îi pui un vîrf ca ăsta. Sau ca ăsta. Apeşi aici şi… gata cu stânca. O fisurează toată şi o preface în pulbere. Ultrasunete, pricepi?

          — Aha! Puştiul îşi vîrî degetul în nas. Eşti prospector?

          — Ce ştii tu despre prospectori?

          — Se învârteau cu zecile pe la Centru, după comenzi. Tata se mira că n-au murit cu toţi de foame, până acum.

          Peebles râse într-un dinte. Îi privi încă o dată lung pe cei doi, chinuindu-se printre buleandre. Bărbatul de la automat se lăsase păgubaş şi se trântise pe unul din fotoliile gonflabile. Dincolo de peretele transparent, îşi făcuse apariţia secera albastră a Terrei.

          — Aici, nu moare nimeni, băiete. Cu excepţia prospectorilor şi a funcţionarilor, Selena e populată numai cu mineri-ciborgi. Cu sclavi.

          — Şi militarii sunt oameni.

          — Într-adevăr. De ei, uitasem. Hai, acum du-te la ai tăi, să nu se îngrijoreze că stai de vorbă cu un bătrân prăpădit ca mine.

          — Au alte treburi, nu le arde să mă supravegheze.

          Peebles oftă. Puştiul începea să devină agasant.

          — În regulă, ridică din umeri. Poţi să rămâi. Cosmoportul e pentru toţi, nu?

          — Te întorci pe Terra?

          — Nu. Cred c-o să-mi încerc norocul pe Titan. O să-nchiriez o rablă de schooner cu vele solare şi o să plec în căutare de cascade de gaze rare. Am auzit că, dacă descoperi o chestie din aia de argon sau de kripton, om te-ai făcut.

          — Aha! făcu celălalt gânditor. Îşi frecă bărbia cu pumnul său mic. Cred că şi mie mi-ar plăcea să merg pe Titan. Din păcate, nu sunt de capul meu.

          — Din păcate, ridică din umeri bătrânul. Eu unul te-aş lua, să ştii. La vârsta mea, un flăcăiandru ca tine ar fi un sprijin grozav.

          O trombă de praf plezni pe suprafaţa peretelui şi Duncan Peebles o resimţi până-n fundul gâtului. Numai de-ar veni la timp cursa! îşi zise îngrijorat. Deşi nu se zăreau alţi călători, în fundul minţii îi stăruia un sentiment acut de primejdie, ca o alarmă.

          — Ai auzit ceva despre ciborgii ăia de-au şters-o de la mina Hipparc, după ce-au fentat alarmele automate?

          Avusese dreptate să se teamă. Înghiţi în sec. De ce fuseseră astfel construiţi încât, deşi semănau cu oamenii ca două picături de apă, nu puteau să mintă, asemenea lor?

          — Am auzit, spuse încet. Sigur că am auzit, devreme ce sunt chiar unul dintre ei.

          Puştiul îl privi lung vreme de cîteva clipe.

          — Încerci să mă duci, nu? Te pomeneşti că nu-ţi ajung banii pentru biletul spre Titan şi vrei să călătoreşti pe banii armatei?

          Se ridică în picioare şi Peebles observă că bărbatul şi femeia îşi încheiaseră brusc cercetările şi priveau în direcţia lor. Celălalt pasager sărise din fotoliu, cu mâna dreaptă vârâtă adânc în buzunarul salopetei.

          — În regulă, băieţi, nu-i nici ăsta! Să încercăm şi la astroportul militar, s-ar putea ca vreunul să fi făcut rost de vreo uniformă. M-am săturat de cînd căutăm, seria asta e aşa de bine croită, încît numai flerul te mai poate ghida pentru a-i deosebi de noi.

          Se întoarse spre el şi-i întinse mâna.

          — Locotenent Gervis, Secţia Psionică a armatei. Îmi pare rău că te-am necăjit.

          Peebles dădu din cap. Un copil… Hmm, cine s-ar fi aşteptat?

          — Zău că nu te-am minţit, când ţi-am spus că te-aş însoţi pe Titan!

          Îşi vârî degetul în nas şi porni către ieşire, însoţit la mică distanţă de ceilalţi trei. Duncan Peebles, îşi netezi mustaţa, clătinând din cap: logica asta umană! Dacă nici adevărul nu-l crezuseră…

           Mitologii selenare, din volumul Galaxia 0 – Începuturile (editura Tritonic)

Aurel Cărășel

Aurel Cărășel

s-a nascut în 1959, la Craiova. În 1984, a absolvit Facultatea de Filologie din Craiova, iar în 1994 Facultatea de Jurnalistica si Htiintele Comunicarii din Bucuresti. Este profesor, ziarist si scriitor. În domeniul SF activeaza din 1980. A condus cenaclurile „Henri Coanda“ din Craiova, „Atlantis-Club“ din Cernavoda, precum si Asociatia Creatorilor de SFdin Craiova.Este unul dintre fondatorii Academiei de vara ATLANTYKRON, care se desfasoara, anual, în judetul Constanta. Redactor la mai multe publicatii SF, a condus timp de trei ani revista CPSF. Debuteaza în 1981, în revista Htiinta si Tehnica, cu povestirea „Stelara Fata Morgana“. Bibliografie selectiva: Vânatoare de noapte (1995 si 2011), Razboinicii curcubeului (1996), Mic dictionar de autori SF (1996), La capatul spatiului (1997), rasplatit cu Premiul pentru roman al Editurii Nemira, O istorie tematica a literaturii SF (2006), Dumnezeule de dincolo de burta universului (2011, Editura Nemira). În 2016 a publicat colecțiile de povestiri Galaxia sudică I și II, editura Tritonic.

More Posts