GSF 41 ban01

          Pe când aveam vârsta personajului, credeam că scriitorii sunt niște oameni speciali, care lucrează cu mânecile suflecate într-o lume aparte, care nu se intersecta cu a noastră, a cititorilor. Îl vedeam cu ochii minţii pe Creangă aşezat gospodăreşte la masa de lemn, scrijelind cu pana la lumina lămpii. Tot pe atunci învățam pentru treapta întâi și nu înțelegeam sintagma care ni se băga pe gât la comentariile „Amintirilor”: „copilăria copilului universal”. N-o înțelegeam pentru că nu crescusem la țară, nu mă cățărasem în copaci, nu mă scăldasem decât la ștrand și nu-mi dăduse prin cap să vând nimic la târg.
”Vegetal” e un fragment din viaţa unui  adolescent. Aparent, în comunitatea lui, e singurul. (Ina nu se pune pentru că e fată şi deja începe să aibă apucături de femeie afurisită.) Asta îi conferă unicitate şi îi dă dreptul să imagineze diverse ieşiri din situaţii limită. Milu are naivitatea și curățenia copilului muncit, pentru care fericirea e un ştiulete de porumb plin de mici bucurii precum boabele fragede, numai bune de pus la copt. Personajele sunt descrise franc, fără menajamente. (La vârsta aceea vede alb sau negru. Nuanțele de gri apar mai târziu, când înțelege că lumea e mult mai mare decât își imaginase.) Replicile acestora sunt reproduse în aceeași manieră, uneori fără a fi înțelese. De câte ori n-am repetat cuvinte auzite la cei mari numai pentru că sunau într-un anume fel? Are prieteni imaginari care îl urmează și îl încurajează.

          În afară de povestirea la persoana întâi a unor evenimente din lumea satului  – de câmpie, în acest caz – romanul mai are ceva în comun cu „Amintirile”: oralitatea. Nu e poveste scrisă, ci o serie de întâmplări istorisite. Milu cade în cur, nu în fund, pentru că aşa îi povesteşte Inei, nu scrie o compunere cu cuvinte alese. Apelativul „Fă, Ină!” cade într-un moment în care n-avem cum să nu-l citim cu zâmbetul pe buze. Dar asta-i pură întâmplare.

          Ce m-a speriat este faptul că timpul romanului are un trecut cu Daniela și Așchiuță, ceea ce ar putea fi prezentul nostru.
Încă mai cred că scriitorii sunt niște oameni speciali, dar am descoperit că lumea lor e aceeași cu a noastră, doar văzută cu alți ochi. Vorbesc despre cărțile lor la fel de frumos cum le scriu.
Unii dintre noi visăm să fim scriitori. Avem niște idei, legăm niște cuvinte și suntem entuziasmaţi. Apoi citim romane de genul acesta și ne descoperim un „mucea-flaimucea”, gură-cască la discuțiile celor mari, un fel de Milu în faţa bravului Tractorist.

          În cazul de față, încă mai merg pe sârmă și nu știu în ce parte să sar: unde-i realitatea, unde nu-i. De fapt, cred că n-o să sar, pentru că povestea și-ar pierde farmecul. Îmi amintesc niște cuvinte din prefață: construiesc și deconstruiesc. Rămân pe sârmă. Aș mai scrie, dar nu vreau să stric plăcerea altor cititori de a se descoperi pe o linie de hotar. Aş pune, totuşi, o întrebare: A avut sau nu loc Apocalipsa Verde?

          Ce a adus nou: îmi era dor de o scriere curată, românească.

          Cu ce am rămas: „Gândurile omoară amintirile.”

          

Teodora Matei

Teodora Matei

Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) a publicat proză scurtă in revistele Nautilus, Gazeta SF, Fantastica, ficțiuni.ro, Revista de supans, începând cu anul 2012. Contribuţii în reviste, antologii, volume colective: "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler", „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013" editura Adenium, „E-51741” – revista CPSFA nr. 28, „Soft” – volum colectiv „Exit", poezii în „Gazeta cărților" (editată de biblioteca Nicolae Iorga-Ploiești) și „Revista bibliotecarilor prahoveni”. Romane: „Omul Fluture”, în colaborare cu Lucian Dragoș Bogdan (noiembrie 2015, editura Tracus Arte), „Stăpânul castelului” (iunie 2016, editura Tritonic), „Cel-ce-simte” (august 2016, editura Tritonic), „Tot timpul din lume” (ianuarie 2017, editura Tritonic).

More Posts

Follow Me:
Facebook