GSF82 banner-650

          Interpretul rock Viktor Ţoi, membru al grupului „Kino”, a avut o influenţă uriaşă asupra tinerilor din Uniunea Sovietică, devenind un simbol al redeşteptării conştiinţei popoarelor opresate şi al forţei lor de regenerare. Chiar şi astăzi, adolescenţi născuţi deja după dispariţia sa tragică din 1990 continuă să-l considere un idol, scriindu-i numele pe ziduri şi cîntîndu-i piesele. Iar pentru tinerii din familiile sărace din Rusia, Viktor Ţoi continuă să fie o reprezentare a speranţei într-o viaţă fără perspective. Aceşti tineri se identifică cu legendarul artist, onorîndu-l ca pe un erou pentru curajul de a le fi rostit cu voce tare gândurile şi sentimentele, făcându-le cunoscute tuturor.

viktor-tsoy-616050l          Viktor Ţoi s-a născut în 1962 la Leningrad, în familia unui inginer de etnie coreeană şi a unei profesoare ruse. Descendenţa sa şi destinul dramatic al reprezentanţilor minorităţii coreene din Rusia i-au influenţat formarea personalităţii. A avut o copilărie dificilă, schimbînd pe parcurs trei şcoli primare. La vîrsta de 18 ani a fost exmatriculat din şcoala medie de arte Serov, pe motiv că ar fi avut note proaste, în pofida faptului că era deja implicat într-o activitate muzicală intensă. Apoi a lucrat ca tîmplar, restaurator şi fochist într-o cazangerie, fără ca să renunţe la aceste servicii chiar şi atunci când devenise faimos.

          La începutul anilor ‘80 în Uniunea Sovietică muzica rock, în special cea a unor grupuri ca Deep Purple sau Rolling Stones, era interzisă, iar cei care o practicau aveau statutul de paria. Viaţa tinerilor era deosebit de grea, ei fiind indoctrinaţi încă din copilărie cu preceptele ideologiei comuniste şi deveneau carne de tun pentru războiul din Afganistan sau în alte locuri pe unde îşi făceau sovieticii aventurile sîngeroase. În acelaşi timp, vedetele muzicii de estradă susţinute de oficialităţi se bucurau de multe privilegii, beneficiind de apartamente şi studiouri gratuite.

          Viktor Ţoi a început să cînte în cadrul unor formaţii cu statut provizoriu, pînă în momentul coagulării componenţei definitive a grupului Kino, care a atras instantaneu atenţia publicului printr-un sound muzical inedit şi prin versuri inteligente care-l incitau pe ascultător să mediteze profund asupra problemelor existenţei. În 1982 Ţoi înregistrează în condiţii artizanale primul album Kino, intitulat „45”, care este distribuit în mod clandestin în întreaga Uniune Sovietică. De la apariţia sa, grupul Kino a promovat un mesaj politic explicit. De exemplu, piesa „Elektricika” din albumul „45”, interzisă de autorităţi, vorbeşte despre un personaj blocat într-un tren în mişcare, aluzie la degradarea continuă a regimului sovietic. O altă piesă, „Moi dom – beziadernaia zona”(„Casa mea, zonă denuclearizată”) conţine un mesaj antimilitarist. În textele pieselor compuse de Viktor Ţoi se observă şi o ironie subtilă. Titlul albumului „Nacealinik Kamceatki” („Şeful Kamceatkăi”) din 1984 se referă la cazangeria „Kamceatka” unde a lucrat Ţoi, care avea să afirme că i-a plăcut această ocupaţie. În mod simbolic, Viktor Ţoi întreţinea, în inimile celor tineri, văpaia speranţei într-un viitor mai bun.

          Odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov au început să se producă schimbări radicale. S-au deschis posibilităţi inimaginabile pînă atunci. Grupul Kino s-a lansat pe valul Perestroikăi, transformîndu-se în vîrf de lance şi portavoce pentru tînăra generaţie. Piesa „Peremen” („Schimbare”) a devenit un adevărat imn al perioadei respective. Albumele „Gruppa Krovi” („Grupa de sînge”)(1987) şi „Poslednii Gheroi”(„Ultimul Erou”) (1989) se bucură de asemenea de un mare succes.

          Viktor Ţoi s-a manifestat într-un mod remarcabil şi ca actor într-un film al regizorului Alexei Uciteli şi în peliculele „Igla” („Acul”) şi „Assa” . Ţoi a adus o viziune nouă asupra muzicii şi filmului, propunînd o reformă a artei din Uniunea Sovietică, dominate de birocraţie şi cenzură. A contrapus manierismului psihologizant şi jocului actoricesc nefiresc din filmele sovietice modelul cinematografiei din Occident. A susţinut dezvoltarea unei contraculturi a tinerilor, distanţînd-o pînă şi de concepţia de avangardă, pentru că, după părerea lui, avangarda se raportează doar la cultura tradițională.

          În vara lui 1990, după un concert cu 60.000 de spectatori la Lujniki, abia întors de la un festival de film din Statele Unite şi dintr-o călătorie în Japonia, în plină glorie, Viktor Ţoi a decedat într-un tragic accident de maşină, lăsînd după el un vid pe scena muzicală din Uniunea Sovietică.

          Tipul de artist al lui Viktor Ţoi se înscrie într-un model sociologic mai general, cel al liderilor. Exerciţiul funcţiei de lider implică mecanismele misterioase prin care astfel de călăuze, astfel de şamani reuşesc să se distingă din mulţime şi să-i canalizeze energiile. În acest context, muzica s-a manifestat în timp ca un instrument de coagulare umană, să ne amintim aici de importanţa ei pentru tinerii hippie din anii ‘60-‘70, dar şi de valoarea ritualică a muzicii în culturile lumii, începînd încă din preistorie. Dintr-o perspectivă mai largă, orice formă de artă este capabilă să declanşeze energii. Este surprinzătoare forţa cu care imaginaţia şi creativitatea umană pot să-l influenţeze pe om şi să schimbe lumea, mai ales astăzi, cînd viaţa noastră este dominată de ficţiuni şi realităţi virtuale. Există un sens raţional în această fascinaţie pentru artă şi imaginaţie. Muzica, asemenea magiei liderilor, are în centru promisiunea unei forme de fericire nebănuite care motivează acţiunile tuturor oamenilor de oricînd şi de oriunde. Muzica evocă un adevăr ascuns care neagă autoritatea răului şi a suferinţei. Cei care cu ambiţie şi aroganţă doresc să controleze totul şi pe toţi şi se proclamă stăpîni exclusivi ai lumii îşi menţin puterea prin obstrucţionarea înţelegerii că, de fapt, nimic nu are început şi nici sfîrşit şi nimic nu se pierde.

          În Rusia de azi, mesajul original al lui Viktor Ţoi este profund alterat şi deturnat spre un militarism alienant. Muzica rock este asociată unor festivaluri gen „Naşestvie” şi unor sărbători ale berii la care asistă o masă pasivă şi bestializată. Piesele lui Ţoi apar pe coloana sonoră a unor filme de război finanţate din bugetul de stat, în care evoluează actori semiamatori cu o prestaţie lamentabilă ce încearcă să resuscite imaginea şi mentalitatea unui Pavlik Morozov – copilul, mitizat de sovietici, care şi-a vândut tatăl NKVD-ului. Dar pentru oamenii oneşti din Rusia, Viktor Ţoi mai rămîne un model care evocă onoarea, curajul şi bunul-simţ.

 

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube