GSF58ban01-650

          (Fragment din eseul Hypnos şi Morfeu)

         

          Pe parcursul celei de a doua jumătăţi a secolului 20 au fost făcute studii aprofundate asupra viselor şi experienţelor vizionare. Într-un context istoric deosebit de dramatic, al începutului erei spaţiale şi cibernetice, când umanitatea îşi demonstra ambiţia să descifreze enigma vieţii, aceste studii au început să capete valenţe mistice şi religioase. Starea de spirit a perioadei respective este surprinsă foarte fidel în filmul „2001. A Space Odyssey” (1970), în regia lui Stanley Kubrick. Fantastica scenă Stargate din acest film, care abundă în efecte vizuale psihedelice, arată cum un astronaut se reuneşte cu Dumnezeu.

          Disciplina tehnoşamanismului, formată în ultimele decenii, are ca obiectiv explorarea viselor şi transelor induse cu ajutorul unor mijloace tehnologice. Metodele sale includ dispozitive de stimulare cerebrală transmagnetică, dispozitive de neurofeedback, sunetul şi muzica electronică şi, într-o ipostază de prototip, ciberspaţiul, aplicate uneori în asociere cu droguri psihoactive.

          În anii 50 cercetătorul american John C. Lilly a iniţiat o serie de experienţe ce urmăreau studiul vidului senzorial. Încercând să elucideze procesele cerebrale şi dependenţa lor de stimuli externi, Lilly şi-a propus să afle cum reacţionează omul atunci când este izolat în totalitate de orice impulsuri senzoriale. În acest scop, i-a introdus pe subiecţii experienţelor sale într-un rezervor cu apă încălzită până la temperatura pielii şi i-a echipat cu o mască respiratorie, creându-le astfel un mediu lipsit completamente de impulsuri vizuale şi sonore.

          Toţi subiecţii au demonstrat nişte reacţii asemănătoare. S-a constatat că după 15 minute de izolare survenea o perioadă de disconfort şi panică, după care, dacă aceasta era depăşită, urma o serie nesfârşită de viziuni şi halucinaţii absolut incredibile.

          Tema experienţelor cu vid senzorial este prezentă în filmul „Altered States” (1980), o adaptare după romanul omonim al lui Paddy Chayefsky. Filmul a fost nominalizat la premiul Oscar pentru efecte speciale, fiind devansat de „Războiul Stelelor. Imperiul Contraatacă”. Protagonistul peliculei, interpretat de Willam Hurt, este un alter ego al lui John C. Lilly, obsedat de idei religioase, care realizează nişte experienţe de izolare senzorială similare. Ulterior, în timpul unei expediţii în jungla amazoniană, personajul cunoaşte efectele unei plante halucinogene utilizate în ritualurile unui trib de aborigeni. Întors în Statele Unite, el încearcă să amplifice experienţa, aplicând planta halucinogenă în combinaţie cu izolarea senzorială.

          Ceea ce urmează ţine deja de domeniul science-fiction-ului pur. În timpul unei experienţe de o putere covârşitoare, protagonistul suferă o mutaţie genetică temporară şi regresează spre o etapă inferioară a evoluţiei, până la stadiul de maimuţă. Apoi petrece o noapte în grădina zoologică, vânând antilope asemenea unui om primitiv.

          Eroul filmului nu se opreşte doar aici. În timpul experienţei finale, de o forţă extraordinară, înfăţişată prin efecte speciale spectaculoase, prin zgomote şi străfulgerări de lumină, el sparge o breşă în spaţiu şi timp şi se întoarce în momentul genezei universului şi al originii vieţii, a cărui amintire se păstrează în neuronii fiecărui om. La sfârşit, personajul reuşeşte să revină la forma umană, după un prodigios contact cu forţele sacre ale naturii.

          O interpretare hilară a experienţelor cu vid senzorial este înfăţişată într-un episod din serialul The Simpsons, în care băşcăliosul Homer Simpson îşi petrece timpul într-un tub de izolare senzorială, meditând asupra problemelor existenţei, în timp ce corpul său este transportat prin cele mai ciudate locuri.

          O posibilă aluzie la pelicula „Altered States” face filmul de animaţie japonez „Akira” (1988), în regia lui Katsuhiro Otomo. Acţiunea sa se produce într-un viitor apropiat, după cel de-al treilea război mondial, într-un Neo-Tokyo construit după ce oraşul Tokyo fusese distrus cu desăvîrşire de puterile supranaturale ale unui personaj enigmatic pe nume Akira. Această catastrofă a fost rezultatul unor experienţe ştiinţifice secrete ce urmăreau crearea de supraoameni.

          Câteva decenii mai târziu, o succesiune de evenimente conduce la nimicirea repetată a metropolei nou construite. În personajul Tetsuo, membru al unei bande de bikeri adolescenţi, se redeşteaptă energia monstruoasă a lui Akira, după ce Tetsuo este supus unor experienţe conduse de o organizaţie militară. Ambiţiile iresponsabile ale unor politicieni corupţi, ale unor militari cruzi şi ale unor oameni de ştiinţă avizi să pătrundă în misterele creaţiei duc la declanşarea, prin intermediul lui Tetsuo, a unor reacţii similare cu cele din momentul apariţiei universului.

          Filmul „Akira” reiterează ideea că energia din care au fost plăsmuite stelele se regăseşte în fiecare organism, într-o stare latentă, ca într-un somn, ca zeul Vishnu adormit în oceanul Ananta, şi că la un moment dat această energie ar putea să se trezească din nou. Deşi „Altered States” şi „Akira” sunt doar nişte filme SF, acestea reprezintă cu siguranţă nişte aluzii subtile la ceea ce se întâmplă în laboratoarele moderne.

          Culturile tradiţionale au cunoscut din timpuri imemoriale diverse metode controlate de a accede la experienţe supranaturale, iar în cazul în care ar fi aplicate în asociere cu mijloacele erei tehnologice, ele ar avea nişte efecte surprinzătoare. Indienii din America Latină ştiu să valorifice potenţialul imens al plantei amazoniene yage, cunoscute şi sub numele de ayahuasca şi supranumite „liana lumilor paralele”. Scriitorii beatnici Allen Ginsberg şi William Burroughs au descris în detaliu viziunile provocate de această plantă în cartea „Scrisorile yage”. Discipolii aborigeni sunt instruiţi şi pregătiţi timp de un an de şamani cu experienţă înainte de a se lansa în călătorii vizionare induse de yage, pentru a fi protejaţi astfel de pericolul unor atacuri din partea unor forţe agresive ascunse în subconştientul fiecărui individ.

          Acelaşi Allen Ginsberg a lansat alături de alţi reprezentanţi ai contraculturii americane o adevărată modă a călătoriilor iniţiatice la şamanii din Peru. În acest scop s-a constituit o reţea turistică bine organizată. Recent o echipă de la Televiziunea Română a întreprins şi ea o astfel de escapadă în Peru. Ulterior unul dintre membrii echipei s-a dovedit a fi foarte nemulţumit de faptul că licoarea suspectă pe care o ingurgitase cu acest prilej nu-i provocase nici un fel de elevaţie spirituală în afară de o migrenă.

          Etnobotanistul şi expertul în şamanism Terence McKenna a devenit în anii 90 un lider spiritual al mişcării rave şi un Guru al muzicii techno. El a lansat o serie de idei radicale, conform cărora umanitatea şi-ar fi căpătat inteligenţa consumând plante halucinogene, iar secolul 21 va fi marcat de o întoarcere la tribalism şi la vechile ritualuri de comuniune, nostalgia cărora este resimţită de omul modern, educat într-un mediu prea materialist. Amintirea acestor ritualuri este înscrisă în genomul uman.

          Diverse metode de a intra în transă sunt atestate chiar şi în tradiţia sprirituală Sufi, un curent mistic al islamului. Sufiţii execută un dans în timpul căruia se rotesc în jurul lor, până ameţesc şi îşi pierd cunoştinţa.

          Periplurile vizionare nu presupun neapărat stări alterate sau plonjări în inconştient. Acestea pot fi realizate şi într-o stare lucidă de veghe, prin mijloacele raţiunii, după cum o demonstrează tradiţiile hinduse şi buddhiste, prin aşa-numitele tehnici de vizualizare. Neofiţilor li se propune să-şi imagineze cu ochiul minţii diverse spaţii, precum o grădină cu flori, un ocean fără ţărm, un cer de vară, o pădure înverzită sau un pisc de munte şi să execute, tot în minte, diverse acţiuni în aceste spaţii.

          Asociate cu posturi yoga şi tehnici de respiraţie, aceste exerciţii de vizualizare pot conduce orice persoană la o condiţie fizică şi mentală superioară. În acelaşi timp, tehnicile de vizualizare sunt un mod eficient de a ilustra prin simboluri diverse aspecte spirituale, facilitând o înţelegere subtilă a acestora printr-o experienţă pe cât de simplă, pe atât de semnificativă.

          Am putea observa chiar o anume continuitate între tehnicile de vizualizare orientale şi arhitectura fascinantelor realităţi virtuale generate cu ajutorul computerelor în anii 90. O dovadă este filmul de scurt metraj cu grafică de computer produs de legendarul grup de muzică electronică Future Sound Of London, pentru a ilustra albumul său „Lifeforms” din 1994. Filmul înfăţişează fluturi, peşti manta şi pegaşi virtuali alternând cu imagini ale lui Buddha, pe fundalul unei muzici în stil ambient, care îmbină imitaţii electronice ale unor sunete din natură cu incantaţiile unor călugări Zen. Estetica graficii de computer utilizate în timpul concertelor de muzică techno continuă să integreze imagini psihedelice, proiectând din abundenţă viziuni ale tunelului şi fractali.

          Fenomenul muzicii techno, care a „explodat” la sfârşitul anilor 80, a avut un impact social de proporţii. Fuziunea de ritmuri tribale africane şi tehnologii ale viitorului s-a format intuitiv, fiind percepută de actanţii săi ca o necesitate. Am putea să presupunem că muzica techno prezentată în cluburile de noapte este un fel de vis pentru insomniaci, o formă de a-i reda omului modern capacitatea de a visa atrofiată în timp. Ritmul techno reprezintă un fel de limbaj care evocă magia transelor arhaice. Omul epocii moderne încearcă să-şi recupereze capacitatea de a zbura. Fantasticele nave spaţiale plăsmuite în imaginarul său sunt expresia dorinţei sale de a se întoarce la origini, de a se înălţa la ceruri, asemenea unui Icar, prin forţa unor aripi lipite cu ceară.

          Este momentul să amintim în acest context aşa-numitele concerte pentru somn organizate în anii 80, la Universitatea Stanford, de către autorul de muzică în stil ambient Robert Rich. În timpul acestor concerte nocturne care durau nouă ore, publicul era invitat să adoarmă pe fundalul unei coloane sonore muzicale. Experienţele urmăreau stimularea prin muzică a unor vise în faza de somn REM.

          La sfârşitul anilor 2000, artistul Tanner Menard din New Orleans a susţinut o serie de „remake-uri” ale acelor concerte pentru somn, cu ajutorul compoziţiilor muzicale ale unor autori de muzică electronică din diverse ţări, incluzând şi o piesă a subsemnatului. Noul proiect a fost supervizat şi de Robert Rich însuşi, care şi-a împărtăşit cu acest prilej experienţa de pe urma unor astfel de evenimente, ţinând să precizeze printre altele că melodia şi ritmul percutiv sunt improprii pentru concertele de somn, în acest caz fiind preferabilă o muzică situată între tonalitate şi atonalitate.

          Caracteristicile vizionare şi mistice ale muzicii electronice sunt evidente. Ele se regăsesc în muzica psihedelică a germanului Klaus Schulze, care şi-a început activitatea fulminantă în anii 70. Dar şi în opurile unor compozitori precum Iannis Xenakis sau Karlheinz Stockhausen, care în anii 50 s-au numărat printre fondatorii acestui gen. Un alt exemplu este muzica vizionară şi religioasă a compozitorului Gyorgy Ligeti, care a aplicat cu succes principiile muzicii electronice în compoziţii orchestrale de o înaltă forţă dramatică.

          Experienţele vizionare şi onirice au ocupat întotdeauna un spaţiu decisiv în artă, de la spiralele desenate de oamenii primitivi pe pereţii peşterilor până la arhitectura ciberspaţiului. Visele continuă să inspire evoluţia umanităţii spre o lume a păcii şi frumuseţii.

         

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube