Spre sfîrşitul lunii mai a anului 2011 am primit cadou, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru şi a surorii sale, Mădălina Bucheru, un set de cărţi, printre care o ediţie de buzunar a unui roman recent de Walter Jon Williams, This Is Not a Game (Editura Orbit, Grupul Editorial Hachette, New York, 2010). De parcurs, l-am parcurs abia în mai 2012. (Am o scuză bună – între timp am scris eu însumi un nou roman.)

Şi iată ce am aflat:

 Dagmar, directoare într-o companie care oferă jocuri de realitate alternativă, este surprinsă în Jakarta de o criză financiară cu consecinţe politice şi sociale foarte violente. Graţie comunităţii de jucători online, Dagmar este salvată, însă la întoarcerea în Los Angeles unul dintre directorii corporaţiei unde lucrează protagonista, numit Austin, este asasinat. Dagmar mobilizează din nou comunitatea jucătorilor din mediul virtual pentru aflarea asasinului, cu unele rezltate notabile.

Din păcate, pe măsură ce investigaţiile ei continuă, adevăruri din ce în ce mai urîte ies la suprafaţă. Astfel, din micul grup de patru jucători căruia Dagmar îi aparţinea în facultate, unul, pe nume Charlie (angajatorul ei în „prezent”), se pare că a infestat calculatoare din întreaga lume cu boţi care manipulează pieţele financiare… şi îl îmbogăţesc cu preţul unor crize infernale în diverse ţări din lume, iar un altul, Boris Bustretski, zis BJ, urzeşte planuri de răzbunare.

Dagmar, la rîndul ei, e cît pe ce să cadă victimă unui complot spre finalul romanului, dar cu ajutorul aceloraşi jucători loiali îl dejoacă într-un mod spectaculos. Iar pentru boţii care ameninţă economia mondială există un Patch 2.0…

 Dacă This Is Not a Game ar fi fost publicat în anii 1980, probabil că ar fi fost etichetat drept „cyberpunk” pentru că intriga acestuia se bazează pe calculatoare personale, Internet, telecomunicaţii şi diverse tipuri de programe. În anii 1990 i s-ar fi aplicat eticheta „postcyberpunk” pentru că, în fond, protagonista acţionează pentru salvgardarea societăţii, nu pentru subminarea acesteia. Dar în noul mileniu asemenea etichete ar părea demodate, drept pentru care romanul e descris drept „thriller din viitorul apropiat”.

Protagonista Dagmar este tipică pentru subgenul meu preferat – inteligentă, descurcăreaţă şi autonomă. Pe de altă parte, este individualizată cu grijă printr-o istorie personală complexă, nişte trăsături de caracter bine definite, o carieră de succes ca directoare a unei companii de jocuri (şi încă una, ratată, ca autoare SF).

Personajele secundare, cum ar fi antagonistul BJ sau ajutorul protagonistei, Richard Asasinul, sînt construite la fel de convingător, iar motivele conflictului de bază din roman sînt clarificate din mai multe puncte de vedere, în scene plasate strategic de-a lungul cărţii.

Alte informaţii sînt strecurate, în buna tradiţie cyberpunk, sub formă de comentarii auzite fragmentar de la CNN, de mesaje schimbate pe forumuri de către jucătorii online sau de e-mailuri. Tehnica evitării porţiunilor greoaie de expoziţiune era folosită de Walter Jon Williams încă din romanul Hardwired (1986), însă aici e rafinată pînă la perfecţiune.

Pe de altă parte, autorul declara într-un interviu că petrece jumătate de an documentîndu-se pentru o carte şi cealaltă jumătate scriind-o. This Is Not a Game cuprinde o mulţime de asemenea informaţii culese de Walter Jon Williams printr-o documentare temeinică, de la nume de facţiuni şi de arte marţiale din Indonezia pînă la străzi şi restaurante din Los Angeles, de la noţiuni legate de tranzacţiile financiare internaţionale la universul jocurilor pentru realităţi alternative şi de la dedesubturile lumii editoriale pînă la metode pentru construirea de dispozitive explozive improvizate, toate integrate cu grijă în fundalul şi în intriga romanului.

La un alt nivel, pentru că subgenurile derivate din cyberpunk sînt echivalentul postmodernismului tîrziu în literatura SF, This Is Not a Game are o ţesătură de trimiteri intertextuale, unele oarecum previzibile (precum un jucător care în comunitatea online îşi spune Caporalul Carrot, în onoarea unui personaj al lui Terry Pratchett), altele mai degrabă neaşteptate (protagonista şi un personaj secundar au o mică neînţelegere referitoare la familia Atreizilor pentru că ea se gîndeşte la Eschil şi la Războiul Troian, în vreme ce el e cu gîndul la Frank Herbert şi la planeta Dune). Ici şi colo, Walter Jon Williams a lăsat să răzbată pe acest nivel al intertextualităţii interesul său pentru cultura clasică grecească. Şi acest aspect ajută la individualizarea cărţii, alături de cele despre care v-am relatat mai sus.

 Ca o anecdotă personală, trebuie să menţionez că, la susţinerea tezei mele de doctorat, imaginea copertei romanului This Is Not a Game s-a aflat pe ultimul diapozitiv al prezentării şi a rămas acolo, pe ecranul mural, pe tot parcursul dezbaterii finale şi al ceremoniei decernării titlului de doctor în filologie. Aş zice că mi-a purtat noroc.

La încheierea lecturii, nu numai că m-am grăbit să vă relatez despre acest roman şi să vi-l recomand cu căldură, dar am şi luat la citit continuarea acestuia, Deep State. Dar despre acela am să vă povestesc cu altă ocazie…

Florin Pîtea s-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina, este lector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul (post)cyberpunk intitulată Art Wasn’t Quite Crime. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar pînă în prezent a publicat două volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi un roman (Gangland, 2006). Lucrările sale sînt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim Steampunk – A doua revoluţie şi Premiile Galileo 2011. A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). Alansat recent un nou roman, Anul terminal.

Blogul personal: http://tesatorul.blogspot.com/

Florin Pîtea

Florin Pîtea

S-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina. Este lector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul (post)cyberpunk intitulată Art Wasn’t Quite Crime. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi două romane (Gangland, 2006, respectiv Anul terminal, 2012). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF şi Dincolo de noapte. A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). În prezent pregăteşte un nou volum de povestiri şi nuvele, Exilaţi în Ciberia.

More Posts - Website

Follow Me:
Facebook