GSF62 ban-650

          Cred că acum, când neobositul club timișorean Helion a relansat atât de energic colecția „Insolit”, îmbogățind-o cu cărți pe care, fără doar și poate, critica le va cataloga drept de referință în literatura noastră de gen, e vremea să ne aruncăm o privire și asupra unor capodopere mai vechi ale acelei colecții. Căci vom găsi în acea serie cărți care, deși au ajuns deja la mai-sus menționatul rang, nu se bucură, dintr-un motiv sau altul, de notorietatea pe care ar merita-o.

          Și voi vorbi în cele ce urmează despre „Zeula apatiei” de Roberto R. Grant, autor despre care am aflat de curând că ar fi, de fapt, unul dintre pseudonimele lui Voicu Bugariu.

          M-am gândit mult cum anume să abordez o recenzie a unui roman care tratează o temă atât de sensibilă și m-am decis că, cel mai cinstit e să citez al doilea paragraf al cărții: „Este de clarificat, în primul rând, situarea autorului față de problema etnică. Trebuie să afirm, din capul locului, că Zeul apatiei nu este o diversiune politică și nici una șovină. N-am făcut decât să extrapolez niște date reale.” Mi se pare fascinant că, deși la momentul apariției cărții – și anume în anul 1998 – conceptul de „politically correctness” era abia în formare – îmi pare rău că menționez termenul în engleză dar „corectitudine politică” mi se pare o traducere inexactă a termenului iar eu alta nu cunosc –, totuși autorul a ținut să dea explicații pe marginea ideii și a limbajului din această carte. Desigur, cârcotașii și prea-plecații adepți ai conceptului vor găsi motive pentru a se simți deranjați, la fel cum găsesc în orice ficțiune care se bazează pe o problemă etnică sau rasială, însă, dacă vor analiza scrierea în ansamblul ei și vor înțelege că nu este posibil să ataci problematica socială a unei țări per ansamblu evitând diferențele culturale evidente dintre diferitele grupuri etnice și că, până la urmă, stereotipurile nu s-au născut din neant ci din observarea obiectivă a comportamentului, vor înțelege de ce, așa cum autorul o afirmă din capul locului, romanul nu e în nici un caz xenofob, ci doar o scriere onestă și de calitate.

bukry1          Iar spunând doar „de calitate”, i-am făcut cărții o nedreptate. Voi trece peste povestea în sine, poveste pe care, dată fiind sensibilitatea subiectului prefer să nu o comentez prea mult, ci vă voi invita să o descoperiți și interpretați cum veți găsi de cuviință – voi spune doar că viziunea lui Voicu Bugariu e totuși hiperbolizată, cel puțin în acest moment –, și voi trece direct la stil. Deși i se poate reproșa – după cum însuți autorul a prevăzut – o oarecare duritate și trivialitate a limbajului, contextul nu numai că o permite, dar chiar o cere. În definitiv, personajele cu care avem de-a face nu pot fi construite în mod natural fără această componentă. Pur și simplu nu pot. Cine trăiește în România o știe și fără să-i explic eu. Iar dacă ne gândim la literatura actuală – atenție, nu cea din 1998 ci cea de acum – acea componentă nu prea mai iese în evidență. Decât poate prin măiestria cu care zugrăvește o realitate.

          O altă componentă foarte inspirată pe care povestea o folosește este introducerea practicilor magice și minuțiozitatea descrierii lor. De bună seamă că autorul s-a documentat temeinic și în acest domeniu, la fel cum e evident că a făcut-o și în ceea ce privește cutumele minorității pe care o are în vizor. Iar rezultatul e unul remarcabil. La expresivitatea personajelor contribuie și relațiile dintre ele, construirea unei pseudo-ierarhi imperiale dând o notă de veridicitate în plus societății respective.

          Desigur, ca român e destul de greu să te distanțezi de tragedia națională prezentată și să citești cartea perfect detașat, probabil vei fi tentat să crezi că te afli în fața unui avertisment sau al unui manifest, însă odată ce vei reuși să-l judeci strict din perspectivă literară, îl vei găsi fascinant.

          Și dacă s-ar fi rezumat la o distopie ocultă, date fiind calitățile scriiturii și profunzimea personajelor, această carte ar fi fost una de excepție. Însă nu o face. Pe lângă atenta studiere și redare a comportamentelor specifice, pe lângă realizarea unor personaje memorabile și a unor situații complexe, pe lângă introducerea unui număr de grupuri de interese fiecare cu propria agendă, componente care ar fi realizat un foarte bun roman de ficțiune, Voicu Bugariu alege să sugereze și ideea comunicării cu entități din alte lumi non-oculte, răsucind astfel multe din înțelesurile practicilor magice invocate și înscriindu-și romanul în curentul SF.

          Un singur lucru aș avea totuși să-i reproșez, și anume lungile pasaje expozitive, introduse ori sub forma unor spicuiri dintr-un jurnal, ori sub forma unor articole media care, deși au un scop precis, acela de a prezenta cadrul conjuncturii internaționale mai amplu decât reiese din acțiunea directă, creează rupturi în firul acțiunii.

          Nu voi dezvălui mai multe, vă voi invita doar să citiți această veritabilă capodoperă a SF-ului românesc, provocându-vă să-i găsiți elementele care o validează respectiv invalidează acum, la aproape douăzeci de ani de la publicare.

          

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba

Alexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. A absolvit facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității Transilvania Brașov. În prezent lucrează în domeniul IT. A debutat în paginile Gazetei SF în iunie 2013, publicând apoi mai multe povestiri în aceeași publicație, precum și în revistele Nautilus, Ficțiuni, Fantastica, Helion, EgoPhobia și Argos Magazine. A debutat pe hârtie în martie 2015, în revista Galileo Science Fiction & Fantasy (Millennium Books, 2015), publicând apoi și în Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice (CPSF) Anticipația (Nemira, 2015). Este prezent în Almanahul Anticipația 2016 (Nemira, 2015) și în antologii Argos Doi (MediaTech&Texarom, 2015), EXIT povestiri de dincolo (Eagle, 2016), GALAXIS noua operă spațială (Eagle, 2016) și în volumul 3.3 (Tritonic 2016). A debutat în volum propriu cu romanul „Sub steaua infraroșie” (Tritonic, 2016), iar anul următor a publicat al doilea roman, „Arhitecții speranței” (Tritonic, 2017). De la începutul lui 2015 conduce fanzinul Gazeta SF.

More Posts - Website