GFS46 banner 01-650

          Au trecut ani de atunci şi totuşi de fiecare dată când aud un cuvânt, unul simplu, inima îmi sare din piept: dorinţă! Probabil te  întrebi de ce, de ce trei silabe pot stârni emoții, amintiri, trăiri? E complicat, dar îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Eram un băiețel simplu care privise doar 10 înfloriri de piersic. Simplitatea mea, modestia care mă reprezenta, era poate cauzată din neputinţa de a face ce toţi copiii de vârsta mea făceau, eu nu puteam alerga, nu puteam dansa, nu puteam juca fotbal, nu mă puteam da cu sania, eu nu puteam… eu puteam doar să visez. Visam cum săream pe stradă sau să înalţ zmee, să călăresc. Aveam un cal finlandez care fusese al mamei mele. Era o femeie care iubea caii si cursele. Zeus era singurul lucru pe care mi-l lăsase atunci când ne-a părăsit pentru un loc în Rai. A luat în acea zi şi puterea mea de a merge sau cea de a-mi simţi tălpile când sunt reci sau calde. 

          Era perioada Crăciunului, priveam pe fereastră cum copiii familiei Enache făceau oameni din zăpadă. Îl desenam pe geamul aburind pe Zeus, îl desenam mereu, pe foi, caiete, pe serveţele, peste tot Zeus. Trăind în banalitate, timpul a trecut şi ajunul a sosit mai repede decat mi-am imaginat. Tata era agitat , bradul, decoraţiunile şi pregătirile pentru Crăciun l-au facut să uite de mine. Mă apucasem să scriu un jurnal în care ma minţeam cu întâmplari pe care mi-aş fi dorit să le fac zilnic. M-am uitat pe fereasta impunătoare din salonul în care mă aflam pentru a privi stelele. Era o noapte de iarna ciudată, stelele dădeau strălucire zăpezii din curtea noastră. Bunicul mă invăţase ca în ajun, când văd o stea, să îmi pun o dorinţă. M-am uitat pe cer să zăresc cea mai strălucitoare stea şi când am văzut-o am inchis ochii şi mi-am spus: o dorinţă, atât vreau de Crăciun! Împlinirea unei dorinţe! Vreau să călăresc! Am deschis ochii și am privit steaua care se făcea din ce in ce mai mare, venea parcă spre mine, mă țineam strâns de mânerele scaunului cu roțile de un verde strident în care mă aflam, mi-am închis ochii de teamă şi când i-am deschis în faţa ferestrei era ea, steaua mea! Trece prin geam . M-am dat timid în spate şi am auzit o voce blândă: „Nu te teme! Dorinţa ta m-a adus aici.” Ca să vezi, steaua mea se deforma, se transforma într-un armăsar! Nu ştiam ce să spun! Ar fi trebuit să spun ceva?! A dat o dată din copită şi eram călare pe frumosul armăsar din praf de stele. A mai dat o dată din copită şi zburam deasupra casei mele. Tremuram, dar nu de frig, ci de frică, ningea şi eu eram în pijamaua de in cu imprimeu. Cum ar fi trebuit sa reacţionez când m-am văzut deasupra casei care devenea cât o ghindă?  

          „Nu te teme, dragule! Vom ajunge la concurs imediat!”, zise steaua mea.         

          „Concurs?” întreb eu.          

          „Da, vei participa la un concurs de echitaţie stelar. Eşti unul dintre cei care şi-au dorit. Ţi-ai dorit, aşa-i?”        

          „Da! Îmi doresc. Îl pot avea pe Zeus?”      

          „Ohh, micule Patrick, fii fericit că mă ai pe mine, pot fi eu Zeus în noaptea aceasta.”       

          „Ştii cum mă numesc?”, întreb cu o voce pe care nici eu nu o (prea) mai auzisem.

           „Ştii cine m-a trimis? Nu ştii? Sunt trimisul lui Moş Crăciun. Şi da, ştie că nu crezi în dânsul . El ştie tot, absolut tot!” 

          „Păi si cum mi s-a îndeplinit această dorinţă? Moş Crăciun se pare ca are legătura cu stelele, îmi spunea gândul.

           „Dorinţele care vin din suflet mereu se împlinesc!”

          Purtând această discuţie nici măcar nu observasem că eram aproape de Lună. Am crezut că visez, dar nici nu apucasem să gândesc că eram într-un vis când văd alți zece cai precum steaua mea.

          „Esti pregătit? Vom începe imediat.”

          „Da, cred. Ce trebuie să fac?”

          „Nimic, doar să fii tu!”

          Eram aliniat alături de ceilalti călăreţi care nu aveau mai mult de 11 ani. Aveam de parcurs un traseu bine delimitat de comete și planete care nu erau în cartea mea de „Planete si stele”.  M-a apucat un râs puternic şi atunci Zeus a spus:

          „Eşti pregătit, amice!”

          Se aude un sunet puternic şi cursa începe.

          „Diii , Zeus! Diii!”

          Eram printre primii, adrenalina îmi crescuse , Zeus mă făcuse să mă simt ca un erou. Eu zburam în spaţiu, făceam slalom printre steluţe mici care arătau precum cele de pe tapetul din camera mea: cinci colţuri, galbene, strălucitoare. Era ciudat că ningea şi aici, planetele erau parcă pudrate cu zăpadă precum gogoşile cu zahăr. Mă simţeam fericit , nu mai simţisem fericirea decât în vise, dar brusc ne-am oprit. Zeus se stingea. Nu ştiam ce se întâmplă, dar am observat că şi ceilalti erau în aceeaşi situaţie. Eram pe un fel de planetă plată cu mulţi copaci de culorile curcubeului. Se aude o voce ca a unui pitic (piţigăiată şi în acelaşi timp ascuţită):

          „Rezultatele cursei sunt următoarele: pe locul trei se află Erika şi calul său Erin! Pe locul doi, Suang şi White Horse! Iar pe primul loc, copilul cu dorinţa cea mai puternică, Patrick şi calul său stelar, Zeus! Felicitări!”

          Atunci Zeus se reaprinde, eu eram uimit. Cum puteam câştiga? Cum? Nu imi aminteam mai nimic. Doar plimbarea aceea printre stele şi câteva planete ciudate? Şi cum de am câştigat?  Zeus?

          „Păi, am câștigat! Du-te şi ia-ţi premiul!”

          „Dar eu nu pot merge!”, spun eu printr-un oftat.

          „Ai încercat?”

          Şi descalec. Rămân mut, şi încep să ţopăi, să ofer îmbrăţişări, să râd, sa plâng şi alerg până la juriul format din Domnul Soare şi … ca sa vezi, Moş Crăciun! Am primit un trofeu în formă de cal, am primit aplauze, am fost felicitat, admirat şi invitat la o petrecere la care am dansat, și când spun dansat mă refer la cel mai bun dansator de acolo. Da, eu eram! Zeus vine şi spune:

          „Hei, e vremea să mergem prin ninsoare înapoi spre casă, mâine e Crăciunul!”

          „Ohh, dar vreau să nu se termine niciodată!”

          „Patrick, poate peste un an vom fi iar campioni!”

          Ce se întâmpla se petrecea mult prea rapid, deja îmi vedeam casa şi într-o fracţiune de secundă am revenit în scaunul meu cel verde. Intră tata în camera şi îi spun:

          „Am călărit, am luat un premiu! Ohh, l-am uitat la Zeus, se va intoarce, sunt sigur! Ştiai că stelele au curse de cai? Şi Moş Crăciun e prieten cu Soarele (ei erau în juriu).” Şi aşa îi tot povesteam despre ce am făcut şi cum zburam printre fulgii de zăpadă, cum am dansat, iar el îmi spune calm cu un zâmbet timid:

          „Frumos vis, dar mai frumos este bradul meu, vreau ca tu să pui steaua în vârf! Te aştept în hol!”

          Vis? Ce spunea? Şi când mă uit aveam un jurnal plin cu tot ceea făcusem. Am crezut mereu că ceea ce am făcut în acea seara a fost real. Acum, la 24 de ani, aş putea jura că atunci am fost scufundat în profunzimea unei imaginaţii infantile, dar … de Crăciun, sub brad, am gasit ceva, trofeul meu. Acum, când aud „dorinţă”, totul revine. Revăd stelele, copiii care râdeau, pe mine dansând, locuri nemaivăzute, fericire, emoţie, trăire. Povestea mea e ciudată, greu de crezut dar nu, ea e adevărată şi realizez asta când îmi văd cadoul de acum 14 ani. Un trofeu câştigat cu ajutorul lui Zeus, care nu era Zeus al mamei, era o stea, steaua mea specială la care mă uit şi acum când scriu, vă scriu vouă, cei care aţi încetat să vă doriţi din suflet. Când primul fulg de nea cade, dorinţele se pregătesc să fie îndeplinite, aşa că doreşte-ţi!

          Asta a fost povestea mea, povestea pe care toţi au considerat-o gândul unui copil singur cu imaginaţie mare.

         

Bianca Ene

Bianca Ene

Numele meu este Bianca Ene și am 19 ani. Sunt elev senior în cadrul Liceului Teoretic Callatis Mangalia. De-a lungul anilor am participat la numeroase activități legate de arte și literatură, fiind și pictor amator. Mereu mi-a plăcut să scriu povești pentru copii, fapt care m-a determinat să aleg, pe viitor, ca și domeniu de activitate, învățământul preșcolar.

More Posts