Pelicula Blade (1998), în regia lui Stephen Norrington, îl surprinde pe actorul Wesley Snipes într-un rol bestial de supererou, turbat de furie, pe jumătate om, pe jumătate vampir, lansat într-o cruciadă împotriva naţiunii vampirilor, pe care-i masacrează prin toate metodele posibile: îi împuşcă cu gloanţe de argint, îi ciopârţeşte cu faimoasa sa sabie din titan cu tăiş de acid, îi loveşte cu mâinile şi picioarele, îi arde şi îi face să explodeze cu ajutorul unor agenţi anticoagulanţi.

Personajul Blade, care aminteşte de legendarii războinici berzerk din mitologia scandinavă, i se potriveşte ca o mănuşă lui Wesley Snipes. Acest afroamerican progresist studiase încă de la vârsta de 12 ani o sumedenie de stiluri de arte marţiale, de la kung fu, tai chi şi kendo până la krav maga şi capoeira, astfel încât a fost în stare să-şi interpreteze rolul în deplină cunoştinţă de cauză. De fapt, nici nu ne putem imagina un alt actor în această postură.

Tipajul lui Blade se înscrie într-un model mai general al supereroilor invincibili, din care fac parte Rambo, Superman, Robin Hood sau Captain Blood. Aceştia reprezintă un fenomen ce ar merita să fie studiat. Se pare că apariţia unor astfel de eroi în spaţiul cultural al lumii a fost dictată de public. De exemplu, atunci când lui Superman i se întâmpla ceva neplăcut, autorii acestei serii de benzi desenate erau asaltaţi cu telegrame de protest expediate de fanii revoltaţi.

În aceste personaje poate fi regăsit şi modelul de „erou popular” al lui Robin Hood, care ridica moralul „nărodului” opresat, insuflându-i încredere şi speranţă. Sau cel al eroului lui James Dean din filmul Rebel Fără Cauză.

Într-o versiune provizorie a primului episod din seria Rambo, din care aveau să se inspire toate peliculele de acţiune ulterioare, protagonistul lui Stallone urma să cunoască un sfârşit tragic, conceput pentru a-i acorda filmului „valoare artistică”. Dar în timpul unei prezentări de probă, spectatorii s-au revoltat peste măsură la vederea sucombării eroului lor preferat, fiind gata să-l „linşeze” pe regizor pentru că le-a stricat toată plăcerea. Se spune că în timpul filmărilor, Stallone ar fi exclamat într-un moment de exaltare: „Rocky nu moare niciodată!”

Am putea să distingem aici şi nişte filiaţii mult mai îndepărtate ale personajelor de genul lui Blade sau Rambo, dezvoltând firul logic până la eroi mitici şi semizei ca Hercule şi Ghilgameş, sau chiar până la originea cultelor religioase.

În film este de apreciat şi jocul actorului Stephen Dorff, în rolul duşmanului antagonist al lui Blade, un vampir extrem de ambiţios pe nume Frost. Reprezentant al unei generaţii noi, Frost dă peste cap prudenţa şi discreţia întreţinute timp de secole de liderii „naţiunii vampirilor”. El reuşeşte ceea ce nici un alt vampir nu a făcut până atunci, să-l resusciteze pe zeul vampirilorLa Magra, ceea ce riscă să condamne umanitatea la extincţie. Curând Frost îi elimină pe membrii vechiului „consiliu al vampirilor”, preluând conducerea acestuia, în pofida faptului că nu era un vampir „de sânge nobil”, ci unul convertit. Impresionează temperamentul şi forţa supradimensionată cu care joacă Stephen Dorff. În contrast cu constituţia sa fizică modestă, Dorff lansează nişte replici percutante, ce punctează foarte precis statutul de criminal periculos al personajului său.

Un alt personaj, Whistler, prietenul devotat al lui Blade, este interpretat de Kris Kristopherson. În anii 70 acest actor s-a manifestat ca activist pacifist şi cantautor, şi a lansat mesaje politice prin intermediul muzicii sale. „Boşorogul hippiot” Whistler seamănă foarte mult cu interpretul său din viaţa reală.

Pelicula abundă în scene de cruzime, ce pot fi văzute mai rar în cinematografia zilelor noastre. Totuşi, violenţa din Blade este justificată în construcţia generală a filmului, amplificându-i „realismul” şi tensiunea dramatică.

Se remarcă, de asemenea, coloana sonoră a filmului, constituită în mare parte din piese techno autentice, ce au un efect devastator în asociere cu scenele de luptă, ca în extraordinara secvenţă de început, dintr-un club al vampirilor situat într-o măcelărie. În Blade muzica techno este utilizată într-o manieră mult mai reuşită decât în Mortal Kombat şi chiar decât în Matrix. Munca operatorului şi montajul din Blade sunt şi ele la nivel, „explodând” pur şi simplu în scena confruntării finale dintre Blade şi Frost.

Epopeea Blade a fost concepută ca o trilogie. Partea a doua a devenit însă un dezastru total, după ce a încăput pe mâinile unui producător şi a unui regizor incapabili să facă faţă provocării. Blade 2 înfăţişează o nouă ameninţare, reprezentată de o specie de vârcolaci-mutanţi creaţi în laboratoarele genetice ale vampirilor şi descrie relaţiile complicate dintre membrii unei familii de vampiri, ce amintesc cumva de o tragedie shakespeariană. În schimb Blade 3 Trinity a marcat finalul spectaculos al războiului împotriva vampirilor şi nimicirea totală a acestora cu ajutorul unui virus ADN-selectiv.

După ce trece prin ordalia ultimei bătălii cu Dracula însuşi, eroul Blade constată însă că lupta sa nu s-a încheiat, el urmând acum să înfrunte nişte duşmani umani.

 Un trailer al filmului Blade:

Marcel Gherman
Marcel Gherman s-a născut la 29 septembrie 1978 în Chişinău. Între 1994 şi 2003, a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. În prezent lucrează la revista Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectuluiMegatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectul60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge.

A obţinut recent Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2011 pentru volumul Cărtea viselor.

Marcel Gherman

Marcel Gherman

S-a născut la 29 septembrie 1978 la Chişinău. Între 1994 şi 2003 a realizat emisiuni de muzică electronică la Radio Moldova. Începând de la vârsta de 15 ani a publicat în presa tipărită peste o sută de articole şi eseuri. În prezent deţine funcţia de secretar responsabil al revistei Sud-Est Cultural şi colaborează la revista Contrafort, unde susţine rubricile permanente Bref şi Trenduri. Este de asemenea muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile techno, ambient experimental, industrial noise şi muzica clasică de film. Discografia Megatone include, printre altele, un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-fiction japonez Kenji Siratori şi o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60 International Mix al Fundaţiei Vox Novus din New York, proiect prezentat la Oxford şi Cambridge. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru al PEN Club Moldova. Volume publicate: Cartea viselor (povestiri fantastice, 2011, Editura Arc), Generaţia Matrix (eseuri, 2013), Cer albastru deasupra Arcadiei (roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space opera, 2014, Editura Prut). Premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe anul 2011 (Cartea viselor), Premiul Primăriei Chişinău pentru Tineret în domeniul Literaturii, 2012, (Cartea viselor). Volumul Cartea viselor a intrat în Top 10 cele mai citite cărţi ale anului 2011, conform unui sondaj realizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi Camera Cărţii. Premiul Uniunii Editorilor din Republica Moldova, 2015 (Cer albastru deasupra Arcadiei). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova la secţiunea Carte pentru Copii şi Tineret, pe anul 2014 (Cer albastru deasupra Arcadiei)

More Posts - Website

Follow Me:
FacebookYouTube