GSF68 ban01-650

          Roşul nisipului din înfricoşătorul Deşert Kalahari îi juca în ochii arşi de sete. Breyten ştia că direcţia este cea bună, foarte bună, după vântul fierbinte care îi bătea din faţă, aruncând cu nisip în aerul irespirabil. Mai ştia şi că muşchii săi istoviţi nu vor mai răbda cele vro 60 de mile rămase – apreciase el – până la vreo primă aşezare boşimană… În limba boşimanilor, cei mai vechi oameni de pe Pământ, „Namib” înseamnă chiar asta, „Locul care nu există”. Exploratorul pierduse, printr-un accident stupid, toată apa! Ştia că urma să moară şi el, chiar se întreba de ce naiba nu-i apar încă miraje cu apă şi vegetaţie, acea Fata Morgana. În drum, întâlnise urmele unui băştinaş, poate un gwi,  kua,  un nhar, sau un gwi, gana, nhar, dar urmele se pierduseră în furtună… Era singur în oceanul de nisip african!

          Dar nu apă văzu mai întâi, în vedeniile lui nomade, bietul Breyten,  ci… o casă. O casă modestă, dar nici într-un caz o colibă. O casă de tip european, ţărănească, cu o grădiniţă de flori – bine îngrijită – în faţă, cu furtun de apă încolăcit leneş printre răsaduri. Se târî până la furtun, dar acesta era uscat. Casa nu avea nimic înspăimântător, doar că nu avea ce căuta tocmai aici, în pustie! El se mai apropie şi atunci VĂZU: clădirea… plutea! La doar un deget de deşert, dar plutea! La fel şi straturile de flori! „Cai verzi pe pereţi!” – strigă el tare, să se audă şi să se încurajeze, dar îi ieşi doar un gâjâit. Şi atunci îi văzu şi pe cei doi stând liniştiţi acolo, pe verandă.

          Dacă nu ar fi fost privirile lor care îl urmăreau, ar fi zis că sunt morţi de mult şi bine uscaţi! Destul de bătrâni – atât cât face ca orice om de pe planeta asta să pară un extraterestru. Şi se înfofoliseră în blănuri! Bărbatul li se adresă în câteva limbi, însă cei doi nici nu mişcară. „Am o vedenie nevorbitoare”, bolborosi Breyten, târându-se înapoi. Prefera să moară înainte să înnebunească!

          „Da´ nu ne-au asigurat de la Agenţie că-n deşert nu trăiesc antropoizi?! Şi că pe planeta asta nu-i viaţă la temperatura asta”, spuse ea, Ooomna, după ce pământeanul se pierdu după o dună. „Poate avem noi o iluzie, aici apar cică iluzii la temperaturi mari”, încercă o explicaţie logică el, Tylthyl. „Aiurea, doar asta-i vreme de iarnă pe la noi!” – îl puse la punct ea.

Victor Cilincă

Victor Cilincă

Sunt Victor Cilincă, mai prezent în fandomul nostru până prin 1995, cred. Membru USR, inginer, ziarist, autorul romanului ucronic - "Das Mioritza Reich", Premiul pentru roman al Editurii Tracus Arte, 2013, publicat în fanzine din Marea Britanie, Franta, Canada si SUA și într-o antologie SF în SUA. Premiul Antarg în 1987 cu o proză de sertar. Pubicat sporadic în Jurnalul SF, Almanahul Anticipația (1990, cu o proză de sertar). Din cele 28 cărți publicate, din genuri diferite, 10 fiind romane, au văzut lumina tiparului 3 romane SF: "Push-push!", "Jihad" și "Das Mioritza Reich"

More Posts