Luna trecută, Academia Suedeză i-a oferit Premiul Nobel pentru Literatură scriitoarei canadiene Alice Munro,  o scriitoare care s-a făcut remarcată prin povestirile sale scurte. Deşi fără prea mari şanse la câştigarea prestigiosului premiu, printre posibilii concurenţi s-au aflat şi scriitori  care cochetează cu fantasticul ori ştiinţifico-fantasticul. Şi cu cât cochetează mai febril cu atât au mai puţine şanse:  Ursula K. Le Guin, poate cel mai important nume din sf-ul zilelor noastre, era cotată de landbooker.com cu o săptămână înaintea anunţării câştigătorului cu 1% din şanse, Cormac McCarthy, autorul unui roman post-apocaliptic, cu 2,5% din şanse, iar Thomas Pynchon, care şterge cu subtilitate graniţele dintre fantastic şi mainstream, cu 10%, ca să dau doar câteva nume. Pe Haruki Murakami, care este de câţiva ani principalul candidat la câştigarea Premiului Nobel, nu m-aş grăbi să-l adaug în această listă, fantasticul său (prezent în romane precum Cronica Păsării-arc ori Dans, dans, dans) fiind de factură existenţială, raportându-se mai degrabă la scrierile absurde ale lui Kafka decât la fantastic, aşa cum este el înţeles în zilele noastre. Cât despre laureaţii de până acum, tendinţa este aceeaşi. Singura excepţie, reprezentată de Doris Lessing, autoare a romanelor ştiinţifico-fantastice din ciclul Canopus în Argos, nu este nici măcar o excepţie, Lessing primind Premiul Nobel nu pentru aceste romane, ci-n pofida faptului că a scris aceste romane. Nu doresc totuşi să vorbesc despre cât de marginalizat este sf&f-ul ori despre motivele pentru care nu este luat în serios de critici, despre astfel de lucruri au discutat persoane mult mai în măsură s-o facă (iar aici semnalez doar interviul acordat luna trecută de Dan Doboş revistei Argos), vreau doar să încerc să răspund la câteva întrebări simple doar în aparenţă: de ce scriitori precum Pearl S. Buck ori Elfiede Jelinek au luat premiul Nobel, dar nu şi Philip K. Dick ori Ursula K. Le Guin? De ce acest premiu s-ar acorda unor autori de romane pornografice, dar nu şi unora de romane ştiinţifico-fantastice? De ce nume la modă, foarte apreciate de public, precum Stephen King, J. K. Rowling ori Dan Brown nu or să apară niciodată printre candidaţi? Care este, în fond, criteriul după care se acordă premiul Nobel? Răspunsul, la fel de simplu în aparenţă, este că se ţine cont de valoarea operelor. Bine, veţi întreba atunci, înseamnă că împerecherea pe canapea, prin bucătărie, pe masă şi pe sub masă este mai valoroasă decât anularea ireversibilităţii timpului? Nu, nicidecum. Şi ajung astfel la adevăratul criteriu avut în vedere în momentul acordării Premiului Nobel pentru Literatură: relevanţa temei. Stilul şi harul scriitorului, structura prozei, ideile din ea, totul trebuie să se raporteze unei teme actuale, în centrul căreia să se afle omul şi relaţiile interumane. În acest fel a fost posibil ca Pearl S. Buck şi Elfriede Jelinek să primească Premiul Nobel, în ciuda faptului că romanele lui Buck sunt lipsite de calităţi artistice, iar cele semnate de Jelinek abundă-n obscenităţi de tot felul. Însă Jelinek nu scrie despre sex, ci prin intermediul sexului descrie poziţia femeii în societate, opunând subordonării emanciparea, romanele lui Mo Yan ori Murakami nu sunt fantastice, fantasticul ajutând doar la creionarea ideii centrale, fără a-i uzurpa, însă, poziţia. În cele două cazuri, temele sunt altele, la Mo Yan societatea, iar la Haruki Murakami singurătatea. În acelaşi mod pot fi interpretate şi operele cu iz fantastic ale lui Anatole France, Herman Hesse ori José Saramago. Şi tot prin prisma acelui lucru putem înţelege de ce realismul magic nu este echivalent cu fantasticul. Într-o proză fantastică ori ştiinţifico-fantastică, dacă elementul fantastic ori sf ar fi eliminat, intriga n-ar mai avea sens, pe când în cele în care se foloseşte realismul magic fantasticul este folosit ca o metaforă a realului. Înlăturat, rămâne realitatea aşa cum este ea, necosmetizată. Gaspar Ilom nu vânează oameni de porumb, vânează spanioli, războaiele din care iese de fiecare dată înfrânt Aureliano Buendia sunt imagina luptei pentru câştigarea independeţei unui întreg continent, timpul împietrit din Toamna Patriarhului este însăşi istoria acelui continent, marea vândută – bogăţiile pierdute ş.a.m.d. Toate au în vedere problematici şi teme actuale, chit că vorbim de relaţia dintre nativi şi colonizatori, aşa cum se întâmplă în scrierile lui J.M. Coetzee, Dorris Lessing şi Nadine Gordimer, ori de consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial, precum în romanele lui Günter Grass, Imre Kertész ori scrierile Hertei Müller. Abia după ce această condiţie esenţială a fost îndeplinită putem vorbi mai departe de calităţile textului. Fără a mai lungi vorba, atâta timp cât definiţia sf-ului rămâne aceeaşi, niciun scriitor cunoscut datorită romanelor sale ştiinţifico-fantastice nu va lua Premiul Nobel, din simplu motiv că sunt incongruente, făcând referire şi raportându-se altor lucruri. Unde cel dintâi vorbeşte despre ce ar putea fi, cel din urmă doreşte ceea ce deja este, preferând realul ipoteticului, prezentul viitorului. Lucru absolut de înţeles (ori scuzabil, dacă preferaţi) într-o lume imperfectă, aşa cum este a noastră, o lume plină de subiecte şi teme ce ar trebui abordate până la dispariţia lor totală. 

 

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan Despina

Alexandru Ioan DESPINA s-a născut pe 4 septembrie 1985, în Ploieşti. Este absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu dublă specializare: geografie şi limba şi literatura engleză. După debutul său literar în numărul 35 al revistei Nautilus, publică câteva zeci de povestiri scurte în cam tot atâtea reviste din țară și din străinătate (Vatra, Algoritm Literar, Apostrof, Egophobia, Zona Literară, Dunărea de Jos, Oglinda, Argos, Aphelion, Bewildering Stories etc), câștigă 13 premii și mențiuni la diferite concursuri de literatură naționale și internaționale (premiul I la Concursul naţional de literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, noiembrie 2011, premiul al II-lea la Concursul Naţional de Literatură ‘Reţeaua Literară”, septembrie 2012, premiul I la Concursul de Proză ”Mihail Sadoveanu”, octombrie 2013, premiul al III-lea la Concursul de Literatură “Ioan Slavici”, noiembrie 2013 etc) și apare în peste 10 antologii de proză scurtă (Conexiuni, Moștenirea Văcăreștilor, Ion Creangă, Eposs Meridiane, Mihail Sadoveanu, Aripi spre zbor etc). Colaboreazã în calitate de recenzent cu aproape toate revistele de SF&F românesti, având o rubrică permanentă în revista Nautilus. Este, de asemenea, redactor șef al revistei online Gazeta SF și coeditor al antologiei Bumerangul lui Zeeler. Blog personal.

More Posts - Website