Sfâşierea

Iată, a sosit momentul să avem printre “cavaleri” şi o reprezentantă a sexului frumos (prima până acum, dar nu şi ultima, probabil, fiindcă se întâmplă să mai cunosc câteva colege într-ale scrisului care merită din plin un articol propriu). Ona Frantz însă nu este o scriitoare obişnuită, trebuie să menţionăm asta de la început. Romanul ei, Sfâşierea, se plasează cu uşurinţă printre cele mai mari cărţi ale literaturii române şi, totodată, printre cele mai bune romane citite de mine vreodată – şi îl consider lectură obligatorie pentru toţi cei care iubesc vreuna dintre ramurile literaturii fantastice.
Cu o abordare herbertiană, Ona reuşeşte în mult mai puţine pagini decât autorul Dunelor crearea unui Univers solid şi complex, totodată substanţial diferit de ceea ce am mai citit în cadrul genului. Astfel, chiar dacă Sfâşierea poate fi luată drept o replică autohtonă la aventurile spirituale şi fizice ale lui Paul Atreides, nu trebuie să vă închipuiţi vreo clipă că veţi găsi asemănări altundeva decât în calitatea cărţii şi în genul abordat. Naraţiunea şi personajele sclipesc de originalitate, cartea are şi o dimensiune religioasă, iar stilul scriiturii trage puternic spre gothic (după cum a recunoscut însăşi talentata autoare într-una dintre discuţiile pe care am avut bucuria să le port cu ea), un gothic inserat subtil într-o lume ştiinţifico-fantastică. Astfel, întâlnim în roman nobili decadenţi, eroi tragici, anticiparea walpoliană a catastrofei, eroine delicate fizic dar puternice spiritual etc. Povestea curge logic dar sinuos, purtându-ne pe meandrele Răului care ameninţă lumea ca şi pe cele ale destinului individual, aducând în prim-plan, rând pe rând, personajele marcate de propriul rol în ultimul joc al Omenirii dintr-o epocă nedeterminată. Intrigi, atacuri, masacre, nave spaţiale, armate şi asasinate, obiceiuri şi mentalităţi, teorii şi spiritualitate, arme albe şi arme de foc – şi, apoi, întuneric… şi sfâşiere.
Subiectul: Într-o lume decadentă şi ameninţătoare, împăratul Lemur al VII-lea se vede ameninţat de diferite grupări, totul părând a se învârti în jurul unui personaj interesant şi totodată dubios – care nu ştie nici el dacă este sau nu cel care va aduce sfârşitul lumii… Mercenari, fanatici religioşi, soldaţi devotaţi, oameni de ştiinţă, nobili, trădători si complotişti – cu toţii se luptă disperaţi pentru premiul care într-un astfel de univers nu poate fi decât, pur şi simplu, salvarea.
Cât despre personaje… atât Lemur, cât şi soldatul Pearos au intrat imediat în galeria mea de favoriţi şi i-am însoţit cu sufletul la gură pe drumul lor întunecat şi dezastruos, iar după ce am închis cartea amândoi au rămas cu mine. Indiferent ce gusturi aveţi, veţi descoperi cu siguranţă în romanul Onei figuri care să vă placă, iar cartea în sine ar avea un succes teribil afară, de asta sunt absolut convins. Şi probabil şi la noi, dacă autoarea s-ar îndura la o reeditare. Pentru că este un roman ce ajunge până la sufletul nostru când îl parcurgem – un roman despre cum îşi poartă fiecare responsabilitatea şi, totodată, blestemul.
Poate este aici şi locul să amintesc faptul că, de curând, Ona şi-a anunţat public un nou roman, fragmente din el putând fi citite pe blogul scriitoarei, proaspăt deschisul Trei negre. Foarte diferit de Sfâşierea, din ce am văzut până acum, se anunţă nu mai puţin interesant, şi aştept cu mare nerăbdare lansarea. După ce veţi citi Sfâşierea, aşa veţi aştepta şi voi. Pariez.


Oliviu Craznic
Oliviu Crâznic s-a născut pe 1 noiembrie 1978 înLupeni. Licenţiat în Drept, cu
lucrarea de diplomă la disciplina Criminalistică, şi absolvent al cursurilor de mediere
ProMedierea, este consilier juridic din 2002. Membru al Uniunii Colegiilor Consilierilor
Juridici, în prezent coordonează colecţia de legislaţie a editurii germane C.H.Beck.
A debutat în beletristică cu …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, roman gothic bazat pe cronici medievale (Ed. Vremea, 2010; Premiul I pentru Cel mai bun roman la Concursul Naţional de Literatură Visul 2010; Locul I în Topul cititorilor Agenţiei de carte, Secţiunea Proză românească – Vara 2010; Premiul Galileo pentru Cel mai bun volum de proză Science-Fiction/Fantasy/Horror publicat în 2010. Din septembrie 2010, este colaborator al Revistei Suspans, unde are o serie de articole despre misterele lumii precum şi confesiunea literară Două nopţi în Salem’s Lot. În 2011, a publicat povestirea steampunk Ultima clepsidră în
antologia Steampunk – A doua revoluţie (Ed. Millennium Books, întovărăşită de confesiunea literară The Making Of… Ultima clepsidră), povestirea
gothică Însângerată, luna în antologia Balaurul şi mioriţa (Ed. Eagle Publishing House), povestirea dark fantasy Mascarada învinşilor în cadrul
antologiei on-line Cele 1001 de scorneli ale Moshului SF, realizată de Ştefan
Ghidoveanu, povestirea dark fantasy Trecătoarea în Gazeta SF (mai) şi thriller-ul neogothic Ellen Lee în antologia Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală (Ed. Herg Benet). Din luna iunie este colaborator al Gazetei SF, unde deţine rubrica intitulată Cavalerii fantasticului şi unde publică, ocazional, editoriale şi articole.