citadela_de_fierLa doi ani de la debutul în volum („Capela excomunicaților – povestiri ultimative”, apărut la editura Humanitas în 2010), iată-l pe Adrian Buzdugan bifând și primul roman: „Citadela de fier”, publicat, de astă dată, de Tracus Arte. Neinclus în colecția SF a editurii, coordonată acum de unul din puținii critici literari profesioniști interesați în zona ficțiunii speculative, Cătălin Badea-Gheracostea, romanul de debut al autorului hușean prin naștere și brăilean prin adopțiune este însă construit cu elemente clare provenite din recuzita scientificțiunii: faptele descrise aparțin unui viitor distopic, derulându-se în cea mai mare parte într-o închisoare hi-tec, unde nu există nici măcar gardieni, toate serviciile administrative necesare funcționării stabilimentului concentraționar fiind complet automatizate.

Sub aspectul compoziției, romanul, de mică întindere, dar de mare densitate, începe și se termină factual, surprinzând mai întâi încarcerarea și apoi eliberarea nesperată a eroului principal (personaj narator) din citatela-închisoare. Condamnat pentru uciderea premeditată a Conducătorului (președinte-despot al unei țări cu granițe redefinite, stat membru, la rândul său, al unei Federații Europene complet dezarticulată democratic), astronomul Grațian Gaderian ajunge în această stare mizeră aderând la un grup conspirativ, angajat în răsturnarea ordinii de drept. Alege să facă asta după ce își pierde și slujba (institutul unde lucra este lăsat fără finanțare și închis, ca nefolositor), și iubita soție (moartă prematur, neputându-și permite vreo formă de asigurare medicală). Amărăciunea sa este însă cu atât mai mare cu cât crima apare în final total inutilă: liderii grupului conspirativ se dovedesc inși la fel de veroși ca și apropiații fostei administrații prezidențiale, nedorindu-și de fapt decât privilegiile puterii, atentatorul fiind și el un simplu pion sacrificat. Toate aceste elemente conturează într-o primă fază dimensiunea distopică a romanului, care se înscrie astfel în zona ficțiunii-avertisment, de tip orwellian, punând sub semnul întrebării drepturile elementare și chiar securitatea individului într-o ipotetică Europă viitoare destructurată de globalism și complet eșuată politic și social.

Perioada detenției personajului dă (mini)romanului lui Adrian Buzdugan un aer de aparentă relaxare, mecanica intrigii încetând aproape total, în acest timp, să mai fie de natură factuală. În noua ipostază, deținutul Grațian Gaderian este înconjurat de unii dintre cei mai valoroși artiști, teoreticieni și filosofi ai culturii și artei vremii, considerați opozanți ai regimului. Toți trăiesc cu speranța că, dacă vor produce un text literar convingător sau o lucrare teoretică de bun nivel, vor fi eliberați. Viața în penitență a acestor gânditori cu spiritul descătușat se petrece în lungi dezbateri despre tehnici de compoziție literară, despre modul de a fi și de a gândi al creatorului, despre funcția socială a artei în general și multe, multe alte lucruri de această natură.

Discuțiile sunt profunde, zbuciumate și adesea pline de umor, dând impresia că autorul a dorit, pe de o parte, să țină un curs camuflat de compoziție literară, iar pe de altă parte, să descopere cititorului tipul speculativ al gândirii omului care scrie, dar și orgoliile sale, grandomania sa, intransigența cu care-și apără întotdeauna principiile și ideile, mergând adesea până la intoleranță dogmatică, fiindcă scrisul adevărat, inconfundabil și arzător se bazează pe credința puternică într-un set de valori, asumat până la identitate.

În același timp, dezbaterile de acest gen se constituie totodată ele însele într-un mod de supraviețuire a spiritului liber în interiorul ferecat al închisorii totalitare. Un fel de a spune că libertatea spirituală este în interior, și nicidecum în afara ființei conștiente, deja încarcerată în materialismul ce o definește biologic.

În toată această maree estetico-filosofică, deținuții pierd cu toții din vedere că, înainte de a fi încarcerați, niciunul dintre ei nu auzise ca vreun fost prizonier al unei citadele să-și fi reluat viața anterioară. Vom afla, mai către final, că nimeni, de fapt, nu era eliberat în adevăratul sens al cuvântului, opera de artă sau lucrarea teoretică urmând a fi analizată de mașini doar pentru a se stabili modul concret în care deținutul va fi redistribuit într-o altă zonă concentraționară.

După ce adâncește până la abisal dimeniunea distopică a poveștii sale, iată-l pe Adrian Buzdugan recurgând, pe final, și la surpriza cataclismului global. Suntem astfel martorii unui început de potop, cauzat de schimbările climatice provocate de intensificarea activității vulcano-tectonice, o puternică furtună lăsând citadela fără energie electrică. Înțelegând că salvarea sa nu va veni nici pe departe de la manuscrisul recent predat spre evaluare, nedorind să-și piardă amintirile și identitatea, Grațian Gaderian profită de noile împrejurări și evadează. Finalul, departe de a fi unul suspendat, transmite mesajul că rolul conferit până atunci artei în universul imaginat de Adrian Buzdugan, acela de monedă de schimb a unei libertăți iluzorii, circulând fantomatic într-un complex spațiu concentraționar, a încetat.

Am prezentat elementele principale ale intrigii în dimensiunea sa factuală nu pentru a face inutilă lectura cărții, ci pentru a arăta că avem în față un roman care are darul să nu lase pe nimeni indiferent. Mai mult decât atât, suntem încredințați că nu am reușit să dezvăluim densitatea lucrării decât într-o mică măsură, fiindcă n-am spus aproape nimic despre tema iubirii, pe care autorul o abordează în frecvențe tragice, proiectând-o în trecutul ficțional, dar izbutind s-o transforme într-unul din principalele motoare ale poveștii, n-am spus mai nimic despre abordarea generalizatoare a temelor, pe care autorul le așază mai presus de identitatea actanților, însăși numele personajului narator fiind strecurat discret, abia în capitolul al 3-lea, n-am spus mai nimic despre inefabila țesătură de stări și situații din care se compune atmosfera romanului, și încă despre alte multe, foarte multe fațete ale caleidoscopicei construcții ficționale pe care am avut plăcerea s-o citim. Ca să vorbim despre toate astea, o biată cronică nu-i nici pe departe de ajuns.

Sigur că romanul domnului Adrian Buzdugan nu e perfect. Minusurile sale (constând într-o prea mare densitate de informație culturală, la un moment dat, poate și într-o vizibilă diferență de viteză între zona factuală și cea non-factuală a intrigii) nu au însă absolut deloc darul de a dezechilibra construcția.

Premiat deja de mai multe ori pentru întreg volumul de debut sau doar pentru unele povestiri (trofee mainstream și spec-fi, deopotrivă!!), intrat inclusiv în atenția unor prestigioși critici de canțelarie (despre „Capela excomunicaților” ne-a vorbit, în termeni absolut pozitivi, Dan C. Mihăilescu, într-o ediție a emisiunii „Omul care aduce cartea”, de la PRO TV), suntem încredințați că, despre Adrian Buzdugan, se va mai vorbi. Mai ales că e singurul de pe la noi care a izbutit să se ferească de conotația nu tocmai bine văzută academic a etichetelor caracteristice ficțiunii speculative (iată-l deci și în postura de constructor de punți între marile subgenuri ale ficțiunii de limbă română). Recunoscut sau nu ca autor de spec-fi, însușit sau nu de critica elitistă, noi ne dorim doar ca domnia-sa să ne dea, în anii ce vin, încă multe asemenea prilejuri de a vorbi, fiecare după cum ne pricepem, despre cărțile sale.

 

Mircea Coman s-a născut în data de 25 septembrie 1967 în localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi, unde a urmat în întregime clasele învăţământului elementar, gimnazial şi liceal. A absolvit Facultatea de Construcţii a Universităţii Tehnice „Traian Vuia” din Timişoara, cu specializarea Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, promoţia 1994. A debutat cu povestirea La Pocilga, în numărul 21 din 5 octombrie 2009 al revistei NAUTILUS, fiind prezent, în noiembrie 2009, cu povestirea Cybervals, în antologia Dansând pe Marte şi alte povestiri fantastice, Editura Millennium Press, realizată de Michael Hăulică. Este membru AtelierKULT. Colaborează cu povestiri la NAUTILUS şi SRSFF. Este autorul blog-fanzinului Scifientland.