Aşteptarea devenea apăsătoare. Daniel privea oraşul de la înălţimea celor peste trei sute de metri la care se găsea biroul spaţios. Îi plăcea sunetul produs de cuburile de gheaţă din paharul de whisky. Lângă el, bunul său prieten Steven Gates părea preocupat mai degrabă de secretara blondă cu tocuri cui, decât de oraşul care le stătea la piciore.
– Steve, nu îmi place ce se întâmplă! zice el sorbind încet din licoarea cu gust de malţ. „Bătrânul” nu ne cheamă degeaba la ora asta.
În cealaltă parte a biroului, aşezaţi cuminţi la masă, stăteau alte trei persoane. Parcă mai crispaţi, mai pătrunşi de tensiunea care plutea în aer. Ochii oblici le trăda originea. Dimitri Sokolov, Yoshikazu Tanaka şi Huang Guangyu erau reprezentaţii Asiei, până nu demult puterea dominantă în lume. Statele Comuniste ale Asiei dominaseră lumea din 2020 până în 2040. Dimitri era născut în Sahalin, avand părinţi cu sânge chinez, nu îl deosebeai de colegii de masă. Fiecare se născuse bogat, în familii care au dominat regiunile din care veneau. Rusul se tragea din familie de petrolişti. Firma lor a fost cea care a extras ultimul baril în 2050. Tanaka erau cei care au profitat de avantul tehnologic fără precedent de după „îmblânzirea” fuziunii nucleare. Guangyu ara familia de dictatori care a omorât cei mai mulţi oameni prin exploatarea forţei de muncă a Asiei. Averea fiecăruia reprezenta zece la sută din toată averea planetei. Daniel Lehman şi Steve Gates erau de altă factură. Aveau la fel de mulţi bani, dar proveniţi din industria informatică şi medicină. Era destul de impresionant să ai în aceeaşi încăpere cincizeci la sută din banii lumii. Iar asta avea să se schimbe dramatic odată cu intrarea „bătrânului” Carl Rothschild.
Acesta a intrat flancat de câinii lui credincioşi: Brandon Rockefeller şi James Morgan. Era în căruciorul lui cu rotile, părând pe ultima sută de metri a vieţii. Însă la cei 119 ani ai săi era mai mult decât te-ai fi aşteptat să vezi. Toţi şi-au luat locul la masă şi aşteptau muţi.
– Bună seara, domnilor! începu bătrânul surprinzător de energic. Sper să nu vă reţin mult. Însă această adunare are un scop foarte important. La sfârşitul întrevederii sper să rescriem istoria.
Toţi cei de la masă s-au privit nedumeriţi. Carl nu vorbea nimic la întâmplare. Cu siguranţă lumea va fi altfel dacă asta susţine.
– Brandon, te rog să prezinţi în continuare! zise făcând un semn cu mâna.
– Daţi-mi voie să încep prin a vă aduce la cunoştinţă câteva aspecte importante pentru înţelegerea propunerii noastre. Se îndreptă spre monitor şi la un semn din mână acesta prinse viaţă. Domnilor, de-a lungul istoriei au fost multe cotituri importante în care noi am fost cei care au imprimat ritm şi direcţie lumii. Cine a scos petrolul să împingă lumea de la spate? Noi! Cine a adus globalizarea? Noi! Domnilor, oamenii ar fi fost demult dispăruţi dacă nu ar fi fost nişte oameni ca noi, părinţii noştrii, care să aibă grijă de tot. Nu mai departe de 2020, când China a devenit prima dată cea mai mare putere economică, eram în pragul unui dezastru. Oamenii sunt ca nişte furnici. Sunt mai eficienţi când sunt împreună, când au o sarcină trasată, decât atunci când sunt singuri, de capul lor. Ce s-ar fi întâmplat dacă toată bogăţia lumii ar fi fost împărţită egal la toată lumea? Nu ne-am fi înmulţit în 20 de ani cât să nu mai putem trăi? Şi cine s-ar fi ocupat să hrănească atâţia oameni? Domnilor, noi suntem echilibrul. Noi suntem cei care dau direcţia lumii. În 2035 am declanşat Al Treilea Război Mondial. Au fost 15 ani de măcel. Au murit sute de milioane de oameni. Însă nu suficienţi de mulţi. Planeta de mult nu mai face faţă numarului tot mai mare de oameni. A fost ceva rău? Da, dar un rău necesar. Noi am reconstruit totul din nou. Am dat de muncă milioanelor de oameni aflaţi în nevoie. Am avut de câştigat? Da, în 2050 eram din nou numărul unu în lume. Am folosit banii pentru noi? Da, ne-am asaigurat vieţi frumoase, însă tot noi am folosit averile acumulate să găsim soluţii. Am investit în ştiinţă, în tehnologii, am făcut descoperiri importante, am îmblânzit atomul, am dat de mâncare aproape tuturor.
După cavalcada asta de argumente, destul de plictisitoare pentru auditoriu, a simţit nevoia unei pauze să măsoare din priviri pe cei prezenţi. Însă aceştia păreau nerăbdători să treacă la subiect, nu străbătuseră jumătate de lume pentru o lecţie de istorie. Totuşi îşi continuă discursul:
– Domnii mei… Suntem în punctul în care nu mai putem controla. Forţele de ordine nu mai fac faţă tot mai deselor atacuri…
– Păi oamenii mor de foame! nu mai putu să se abţină tânărul Lehman.
Bătrânul Rothchild zâmbi îngăduitor.
– Şi ce ar fi trebuit să facem, Daniel? îl întrebă el, fără a putea masca sentimentele faţă de tânăr.
– Am fi putut să nu ne lăcomim atât şi să dăm şi celor care nu au!
– Eşti naiv. Un visător. Mai devreme sau mai târziu tot aici s-ar fi ajuns. Aşa cum comunismul dă bine pe hârtie, aşa şi capitalismul era sortit pieirii înainte de a fi aplicat. Nu v-au învăţat la şcoală că totul e efemer? Capitalismul, chiar aşa dictatorial cum a devenit în ultima lui parte era sortit pieirii, era doar o etapă necesară.
– Şi ce urmează? intervenii Steven în ajutorul prietenului şi mânat de curiozitate.
– Dacă nu mai întrerupeţi, zise bătrânul, Brandon o să vă explice. Brandon, te rog!
Acesta tuşi scurt mai mult pentru a da greutate cuvintelor apoi urmă:
– Sunt două varinante posibile: anarhie sau revoluţie. Spre anarhie ne îndreptăm din inerţie. E nevoie de o revoluţie dacă vrem să salvăm…
– Să salvăm ce? Să ne salvăm pe noi! se ridică din nou Daniel, lovind cu pumnii în masă. Să ne salvăm pe noi? întrebă aruncând fulgere din ochi spre bătrân.
– Să salvăm rasa umană! răcni Rothchild încrâncenat. Şi stai jos!
Pentru moment tensiunea din cameră părea că atinge cote de nesuportat. Toţi aveau privirea în pământ. Excepţie Daniel Lehman. La fel de repede, insă, s-a şi calmat. S-a aşezat la locul lui şi a savurat din whiskyul lui în cara deja se topise gheaţa.
– Trebuie să salvăm rasa umană, continuă Brandon. Nu va fi o sarcină uşoară, însă s-au făcut câţiva paşi importanţi. În principiu se va pune în aplicare de îndată ce vă veţi exprima votul. După cum ştiţi, e nevoie de unanimitate pentru a aplica planuri de nivel 0.
Dintr-un gest, schimbă imaginea de pe monitor. Era acum un punct albastru pe un fond negru: o planetă. Toţi ochii erau ţintă pe monitor. Atenţia tuturor era în sfârşit captată.
– Domnilor, vă prezint destinaţia noastră: Sistemul Gliese581. Încă de la descoperire, părinţii noştri au intuit potenţialul care zace în acest sistem solar. Sunt două planete care se află în zona locuibilă. Se găseşte la doar 20.3 ani-lumină. Intenţionăm să colonizăm cel puţin una din planete.
Aceste cuvinte au lăsat pe toţi cei prezenţi fară replică. Uimirea se citea pe feţele lor, iar Carl Rothchild nu putu să nu zâmbească mulţumit de el însuşi. Câteodată îi plăcea să aducă veşti, să ia hotărâri, pur şi simplu că adora să vadă cât de aproape de previziunea lui este reacţia celui din faţă. Era ca un jucător de şah, anticipa mişcările adversarului cu cel puţin zece mutări înainte. Întotdeauna a fost o minte sclipitoare. În 2035, la douazeci şi cinci ani preluase imperiul familiei şi frâiele lumii. Unii au considerat că e prea necopt pentru o asemenea sarcină, însă tatăl său îl pregătise temeinic. În acelaşi an a planificat şi pus în aplicare declanşarea celui de-Al Treilea Război Mondial. Şi nu în declanşare a constat măiestria şi viziunea lui, ci în cum a înţeles să folosească totul în folosul lui. Ţările islamiste nu au avut nici o şansă. Rusia înţelesese miză si a intrat de partea a ceea ce încă era Organizaţia Tratatul Atlanticului de Nord. China a fost marea perdantă lăcomindu-se la zăcămintele Rusiei din Siberia, a intrat de partea perdanţilor, fapt ce a costat-o supremaţia mondială în 2040, la cinci ani de la declanşarea conflictului, cu zece ani înainte de a se sfârşi cel mai devastator conflict al rasei umane. Odată cu terminarea conflictului, capitalismul pur se punea din nou în mişcare, construind, producând, consumând. Iar acum, putea să jure că ştie rezultatul votului. Doar tânărul Lehman putea să îl surprindă, însă cu argumente potrivite nu va fi o problemă, acesta fiind cerebral.
– Aveţi idee ce înseamnă asta? Cu ce ajungem acolo? Cum? Aveţi un plan? Când demarăm procesul? întrebă chiar Lehman.
Brandon privi spre bătrân ca pentru ai cere permisiunea. Acesta schiţă o aprobare abea perceptibilă.
– Totul e deja aranjat. De peste un secol derulăm un program de cercetare pe mai multe domenii. De la fizică atomică la inginerie genetică, de la studii sociologice, la zootehnie, de la surse alternative de energie la energie nucleară. Tot ce ştiinţa a dăruit lumii a fost cu cel puţin doi paşi în urma noastră. Nu mă voi lansa în date tehnice, dar în linii mari stăm după cum urmează. Am construit o navetă spaţială pe care am botezat-o „Arca”.Ea poate adăposti 5000 de oameni cu tot ce au nevoie pentru a se asigura traiul pentru un timp nelimitat. Ţinând cont de datele adunate, Glise581g poate susţine viaţa, iar cu motoarele actuale, la viteze de 7% din viteza luminii, putem ajunge la destinaţie în 290 ani. S-au încarcat provizii, s-au alocat spaţii pentru producerea hranei, s-a perfecţionat procesul de reciclare. S-a adunat material genetic pentru refacerea ecosistemelor. S-au selecţionat 2000 de persoane perfecte din punct de vedere genetic, neînrudite, pentru asigurarea unui fond genetic sănătos. În principiu, votăm, ne îmbarcăm familiile şi plecăm spre altă viaţă, spre o nouă viaţă.
– Parcă spuneai că capacitatea e de 5000 şi că persoanele nu trebuie să fie înrudite… îşi exprimă nedumerirea Daniel.
– Am considerat că e suficient să avem fondul genetic al celor două mii! întervenii bătrânul Rothchild. Iar familiile nostre trebuie să beneficieze de un avantaj, că doar este proiectul nostru. Am acumulat mulţi bani aici care ne-au ajutat să controlăm lumea. Însă nu banii au făcut asta. În fond banii sunt o convenţie tot de noi stabilită. Nici unul dintre voi nu a văzut cum arată un ban, pentru voi sunt cifre într-un cont. Eu unul am simţit mirosul lor. Am ţinut în mână. Am văzut camere pline de bani. Miros a putere. Pe „Arcă” banii nu vor mai avea nici o valoare. Ne vom păstra statutul prin manipulere. Vom vinde vise. Şi ne vom lua măsuri de precauţie. Vom ghida noua lume în direcţia pe care o vom considera noi bună.
– Şi vom fugi pur şi simplu?
– Nu! continuă bătrânul. Nu ne putem permite să lăsăm Pământul la voia întâmplării. Dacă plecarea nostră va uni oamenii? Ce vom face dacă vor veni după noi? Nu! Plecăm, dar în urma noastră dezlănţuim iadul. Planeta va fi curăţată de tot ce înseamnă oameni.
O linişte apăsătoare s-a lăsat în încăpere. Greutatea deciziei apăsa pe umerii tuturor, chiar dacă unii păreau detaşaţi, iar alţii chiar absenţi.
– După ce plecăm, armata va declanşa un Armaghedon nuclear. Cele cinci mii de focoase nucleare vor fi mai mult decât suficiente să ne rezolve problema.
Daniel s-a ridicat îndreptându-se îngândurat spre fereastră. Sorbi cu sete din whisky. Era o decizie grea şi nu prea. Ştia că dreptul la veto pe care-l avea fiecare nu îi va ajuta într-o decizie atât de importantă. Rothchild l-ar fi omorât şi pe el, chiar dacă îl iubea ca pe un urmaş direct. Cine s-ar fi opus nu ar fi făcut să fie scos din ecuaţie cu tot cu cei dragi. Hotărârea era luată cu mult înainte să fie anunţată intenţia. Privea spre oraşul care arăta ca un furnicar. „Oare câţi dintre ei ştiu că sunt sortiţi pieirii?”. „Câte vieţi, câte destine curmate…”. „Ce aş putea să fac?” „Ce să fac?”…
La fel de brusc s-a întors spre ceilalţi şi a spus ferm:
– Eu sunt de acord!
– Nu te grăbi, dragul meu! spuse Rothchild. Să o facem cum se cuvine! Cine este de acord cu proiectul „Arca” să ridice mâna dreaptă! Opt mâini erau ridicate. Abţineri? Împotrivă? Acestea fiind spuse, cred că este inutil să vă reamintesc că nimeni nu trebuie să ştie ce s-a discutat aici. Nici cei din familiile voastre. Aveţi la dispoziţie exact o săptămână să fiţi cu tot cu cei apropiaţi pe aeroportul Denver. Între timp o să primiţi carduri de acces speciale pentru toţi. Veţi fi escortaţi prin reţeaua de tunele la Arcă. Domnilor… Vă doresc spor la treabă!
Rothchild şi „dulăii” lui au plecat primii. Ceilalţi s-au grăbit să plece fără a schimba o vorbă, fără a se privi în ochi măcar, de parcă le era ruşine de ce se întâmplase. Nu le era ruşine, ruşinea nu este pentru cei care ştiu să facă miliarde călcând peste cadavre. Erau mai degrabă grăbiţi să organizeze fuga. Să îi adune pe cei apropiaţi şi să se mintă că nu erau complici la o crimă.
Până şi Daniel care era plin de virtuţi, care se credea de o verticalitate de netăgăduit se simţea un criminal. Părtaş la distrugerea leagănului civilizaţiei umane. Şi el a apăsat pe butonul care va arunca în iad acest loc minunat numit casă.
* * *

„Arca” se îndepărta de Pământ. În sala de conducere toţi se uitau pe monitorul principal. Pământul se vedea puţin mai mare decât Luna. Albastru, tăcut, imobil… O pată de culoare pe fundalul negru tăciune. Pe partea întunecată au apărut puncte luminoase. Mai întâi unul. Apoi trei, după care zeci de sclipiri. Iadul se dezlănţuise jos. Terra nu va mai fi niciodată ce a fost. Nimeni nu avea vreun regret, toţi priveau optimişti spre noua casă pe care stră-stră-stră nepoţii o vor vedea cu ochii lor. Colonia, viitorul leagăn al civilizaţiei umane îi aştepta.

* * *

Daniel Lehman stătea în fotoliu savurând un whisky cu gheţă. Privea la biblioteca plină de volume vechi. „Mii de ani de istorie, zeci de mii de ani de civilizaţie dispărute în câteva minute”. Un sentiment de părere de rău îl măcina. Nu ştia ce îl va aştepta. Nu ştia ce va urma. Tot ce conta era că îşi păstrase verticalitatea şi principiile. Alesese şi nu îi părea rău. Ştia că nu îşi va mai vedea niciodată familia. Era bucuros că sunt bine şi spera că vor fi fericiţi. Cât despre el, nu îi mai păsa. Era la în adăpostul lui antiatomic, departe de iadul de la suprafaţă, dar învăluit în incertitudine zilei de mâine.

 

Boca Daniel

Boca Grigore-Daniel
Născut: 15.12.1981, Orăştie, Hunedoara
Absolvent al Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” – Sibiu în anul 2004
Adoptat de capitală: 2005, odată cu ieşirea în câmpul muncii
În curând căsătorit.
Pasionat de fenomenul Star Trek.
Îmi place Isaac Asimov.
Daniel Boca

Daniel Boca

Boca Grigore-Daniel Născut: 15.12.1981, Orăştie, Hunedoara Absolvent al Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” – Sibiu în anul 2004 A debutat în Gazeta SF cu povestirile "Colonia- Începutul", "Călătorul" şi "Sylva".

More Posts